Arhive blog
Nicolas Bernard Lépicié(16 iunie 1735 – 14 septembrie 1784), pictor, gravor, desenator si profesor francez
Nicolas Bernard Lépicié (16 iunie 1735 – 14 septembrie 1784), pictor, gravor, desenator si profesor francez. A pictat portrete, scene din viata cotidiana, compozitii istorice. Cele mai cunoscute lucrari, chiar daca sunt marcate de sentimentalismul epocii, au o frumusete deosebita, scoasa in evidenta si de atentia executiei. Primul sau profesor a fost Francois-Bernard Lepicie, tatal sau, un cunoscut gravor al epocii. Ulterior, Nicolas-Bernard a lucrat ca ucenic in atelierul pictorului Carle Vanloo. In 1759 a ocupat locul al doilea intr-un concurs pentru Prix de Rome, la Academia Regala de Pictura si Sculptura, dar nu a profitat de bursa primita si a refuzat sa plece la Roma. A fost primit ca membru al Academiei Regale in 1764, cu o ampla lucrare intitulata „Debarcarea lui William Cuceritorul pe coasa engleza”. A continuat sa lucreze, pictand o serie de tablouri cu teme religioase si istorice. Devine membru plin al Academiei in 1769, profesor asistent in 1770 si profesor in 1777. Atelierul condus de el s-a bucurat mereu de o buna reputatie, numerosi reprezentanti importanti ai neo-clasicismului fiindu-i elevi Carle Vernet, Jean-Baptiste Regnault, Jean-Joseph Taillasson, Henri-Pierre Danloux, Jean-Frederic Schall, Nicolas-Antoine Taunay. La inceput Lepicie a reusit sa se impuna in buna parte datorita influentei si popularitatii tatalui sau, dar ulterior lucrarile sale au fost foarte cautate, iar comenzile au inceput sa vina mai ales din partea nobililor.
Nicolas Bernard Lépicié(16 iunie 1735 – 14 septembrie 1784), pictor, gravor, desenator francez |
Tot in 16 iunie s-au nascut:
John Peter Russell (16 iunie 1858 – 22 aprilie 1930), pictor impresionist australian.
John Linnell (16 iunie 1792 – 20 ianuarie 1882), pictor peisagist englez.
René Seyssaud (16 iunie 1867 – 26 septembrie 1952), pictor francez.
Din blogosfera.
Mirela Pete.HAPPY WEEKEND! – Ediția a 13-a
Aertgen Claesz. van Leyden (c. 1498 – c. 1564), pictor si desenator olandez
Aertgen Claesz. van Leyden(Leiden, c. 1498 – Leiden, c. 1564), cunoscut si ca Allaert ori Aert van Leyden, a fost un pictor, desenator si designer de vitralii olandez din secolul al XVI-lea.
Conform biografului Karel van Mander (1604),Van Leyden a fost fiul unui piuar din Leiden. In 1516 a devenit ucenicul pictorului Cornelis Engebrechtsz.
Primele lucrari ale lui Van Leydens au fost influentate de stilul mentorului sau, Engebrechtsz., in timp ce mai tarziu a fost influentat, printre altii, de Jan van Scorel si Maarten van Heemskerck. Stilul lui Van Leyden a fost divers, facand dificila atribuirea picturilor lui cu certitudine. Multe dintre lucrarile lui au fost atribuite altor artisti.
Aertgen van Leyden a trait si a lucrat in Leiden din 1521 pana in 1564. In 1564, Aertgen van Leyden s-a inecat in canalul Vollersgracht din Leiden.
Cererile pentru lucrari de Aertgen van Leyden au ramas neonorate dupa moartea lui. Rubens a posedat una din picturile lui. Lista din 1656 cu posesiunile lui Rembrandt, includea cateva lucrari de Aertgen van Leyden.
Aertgen Claesz. van Leyden (c. 1498 – c. 1564), pictor si desenator olandez |
Din blogosfera.
Cristian Lisandru.Aş vrea să nu mă uiţi…
Cristian Lisandru.CU LUNEA-N CAP – Unde-i paharul? Daţi-mi şi sticla!
Alexandre Jacovleff (25 iunie 1887 – 12 mai 1938), pictor si desenator neoclasic rus
Alexandre Yevgenievich Jacovleff (Iacovleff ori Yakovlev, in rusa: Александр Евгеньевич Яковлев; 25 iunie 1887 – 12 mai 1938) a fost un pictor rus neoclasic, desenator, designer si grafician.
Alexandre a fost fiul unui ofiter naval din Saint Petersburg, unde s-a si nascut. Intre 1905 si 1913 a studiat la Academia Imperiala de Arte sub indrumarea lui Kardovsky. In perioada studentiei ii placea sa deseneze si lucra pentru revistele de arta Apollon, Satiricon, Niva, New Satiricon. Dupa 1912, Jacovleff a devenit membru al miscarii Mir Iskusstva. Portretul de grup a lui Jacovleff „On Academic Dacha” a fost expus la Expozitia Baltica din Malmö in 1912 si a fost primit foarte bine de catre criticii prezenti, inclusiv de catre Alexandre Benois. In timpul studentiei s-a imprietenit cu alt student al academiei, Vladimir Shukhaev. Ei erau aproape nedespartiti si au fost porecliti Gemenii.
In 1913, Jackovleff a primit titlul de Artist si o bursa sa studieze in strainatate. A plecat in Italia si Spnia impreuna cu Shukhaev. Acolo cei doi au pictat dublul autoportret, „Harlequin and Pierrot”. In acea perioada, Jacovleff a incercat sa integreze arta Renasterii in cea a Primitivismului, in particular, Russian Lubok.
In 1915, Jacovleff s-a reintors in Petrograd. In acelasi an si-a prezentat lucrarile la expozitia Mir Iskusstva ceea ce a dus la diferite reactii. In timp ce unii critici ii apreciau lucrarile, Academia de Arte le-a respins.
In vara lui 1917, Jacovleff a primit o bursa sa studieze in Estul Indepartat. A calatorit in Mongolia, China si Japonia (1917–1919). In acelasi timp s-a stabilit in Paris si a obtinut cetatenia franceza. Intre 1924 si 1925 a luat parte intro expeditie in desertul Sahara si Africa Ecuatoriala, organizata de Citroën (Croisi-24re Noire). Picturile lui africane au avut un mare succes si au avut ca rezultat obtinerea medaliei Legiunii de Onoare din partea guvernului francez in 1926. In 1928, Jacovleff a organizat o mare expozitie personala in Moscova.
Intre 1931 si 1932, el a fost consilierul artistic al altei expeditii Citroën, de data aceasta de-a lungul Asiei. A calatorit prin Siria, Iran, Afghanistan, Mongolia si China si a creat numeroase picturi exotice.
Din 1934 pana in 1937, Jackovleff a fost directorul Departamentului de Pictura al School of the Museum of Fine Arts, Boston, Massachusetts. Si-a petrecut ultimele luni din viata in Paris si Capri. A murit in Paris in 1938, dupa o operatie nereusita.
Alexandre Jacovleff (25 iunie 1887 – 12 mai 1938), pictor si desenator neoclasic rus |
In 25 iunie s-au nascut:
Robert Henri(25 iunie 1865 – 12 iulie 1929) a fost un pictor şi educator american, una din figurile cele mai notabile ale curentului artistic cunoscut sub numele de Şcoala Ashcan, conform originalului Ashcan School.
Antoni Gaudí(25 iunie 1852 – 10 iunie 1926) a fost un arhitect catalan faimos atât pentru stilul său unic cât şi pentru proiectele sale puternic individualizate.
Din blogosfera.
Cristian Lisandru.SÂMBĂTA DE PESTE VIAŢĂ (cu Adrian Păunescu) – „Prea târziu, la Paris”
Călin Hera.Venea un vot popular pe Sena
Ferdinand Bol (24 iunie 1616 – 24 august 1680), pictor si desenator olandez
Ferdinand Bol (24 iunie 1616 – 24 august 1680) a fost un pictor si desenator olandez. Cu toate ca lucrarile lui care s-au pastrat sunt rare, se vede influenta lui Rembrandt; ca si maestrul lui, Bol a preferat subiectele istorice, portretele, autoportretele si figuri singure intrun decor exotic.
Strada Ferdinand Bolstraat din Amsterdam are numele lui Bol.
Ferdinand s-a nascut in Dordrecht, fiul chirurgului Balthasar Bol. Ferdinand Bol a fost ucenicul lui Jacob Cuyp in orasul sau natala si/sau al artistului Abraham Bloemaert in Utrecht. Dupa 1630 a studiat cu Rembrandt, locuind in casa lui din Sint Antoniesbreestraat, apoi pe o strada la moda si o zona cu artisti, bijutieri, arhitecti si multi imigranti flamanzi si evrei. In 1641 Bol si-a deschis propriul studio.
In 1652 a devenit orasean in Amsterdam, iar in 1653 s-a casatorit cu Elisabeth Dell, al carei tata detinea pozitii in Amiralitatea din Amsterdam si in breasla negustorilor de vin, ambele institutii i-au comandat mai tarziu cateva lucrari. In cativa ani (1655) a devenit seful breslei.
In vremea lui, Bol a fost un pictor popular si de succes. Paleta lui era luminoasa, figurile lui aveau multa eleganta, iar in mijlocul deceniului a primit mai multe comenzi decat orice artist din Amsterdam. Godfrey Kneller a fost elevul lui.
Prima sotie a lui Bol a murit in 1660. In 1669 Bol s-a recasatorit cu Anna van Erckel, vaduva trezorierului Amiralitatii si, aparent, artistul s-a retras din activitatea de pictor. Bol a murit la cateva saptamani dupa moartea sotiei lui, la Herengracht, unde locuia fiul lui, avocat.
Ferdinand Bol (24 iunie 1616 – 24 august 1680), pictor si desenator olandez |
Din blogosfera.
Stropi de suflet la vedere.SPECTACOL ÎN PĂDURE
lunapatrata.Noaptea Sanzienelor…
Alphonse Legros (8 mai 1837 – 8 decembrie 1911), pictor, desenator si sculptor francez
Alphonse Legros (8 mai 1837 – 8 decembrie 1911), pictor, desenator si sculptor francez nascut in Dijon. Tatal lui a fost contabil si venea din satul invecinat, Véronnes. Tanarul Legros vizita frecvent fermele rudelor lui, iar taraanii si peisajele din acea parte a Frantei sunt subiecte in multe picturi si desene lucrate de el. A fost trimis la scoala de arta din Dijon in vederea calificarii intro meserie si si-a facut ucenicia cu Maître Nicolardo, decorator de case si pictor. In 1851 Legros a plecat la Paris; insa trecand prin Lyon a lucrat timp de sase luni ca si calfa la decoratorul Beuchot, care picta capela pentru din the catdrala cardinalului Bonald.
In Paris a studiat cu Cambon ca pictor de scena si decorator la teatre. In acea perioada a urmat cursurile scolii de desen a lui Lecoq de Boisbaudran („Petite école”) unde s-a imprietenit cu Jules Dalou si Auguste Rodin. In 1855 Legros a urmat cursurile serale ale École des Beaux Arts, si probabil acolo a indragit desenul de scene antice.A trimis doua portrete la Salonul din Paris in 1857: unul a fost respins si a facut parte din expozitia de protest organizata de Bonvin in studioul lui; celalalt, care a fost acceptat, era un portret in profil al tatalui sau.
Alphonse Legros (8 mai 1837 – 8 decembrie 1911), pictor, desenator si sculptor francez |
Din blogosfera.
Kazimir Malevici (* 23 februarie 1878 – 15 mai 1935), pictor și desenator rus
Kazimir Severinovici Malevici (* 23 februarie 1878, Kiev – † 15 mai 1935, Leningrad/Sankt Petersburg) a fost un pictor și desenator rus, reprezentant al avangardei artistice ruse, teoretician și propagator al suprematismului. Influențat în perioada de debut de neoimpresioniștii și fauviștii francezi, a evoluat apoi în direcția cubofuturistă, și-a creat propriul stil denumit de el suprematism, pentru ca, în ultima perioadă a vieții, să revină la pictura figurativă.
Născut la Kiev, capitala Ucrainei, provincie a imperiului rus, Kazimir Malevici a fost fiul lui Severin Antonovici Malevici, polonez de confesiune catolică, submaistru într-o fabrică de zahăr din Jampole. Mama sa, Ludoviga Alexandrovna Galinovska, era ucraineană ortodoxă, în casă se vorbea însă mai mult limba polonă.Kazimir, în vârstă de doisprezece ani, începe să fie atras de desen și pictură.
În anul 1893, familia se mută din nou, de data aceasta în regiunea Kievului. „Distracția” aristică a lui Kazimir se preschimbă în pasiune. Mama sa, o femeie sensibilă, care scria versuri, îi acordă tot sprijinul, într-una din zile îl duce la un magazin de culori din Kiev și îl lasă să-și aleagă ce îi place. Când împlinește 17 ani, nu mai are decât o singură dorință, să dea examenul de admitere la Școala de Arte Frumoase din Kiev. Acum însă întâmpină rezistența ferma a tatălui – fiul trebuie să lucreze! Când în anul 1896 familia se mută la Kursk, Kazimir se angajează ca desenator tehnic la administrația căilor ferate, dar își petrece timpul liber împreună cu câțiva colegi pictând și desenând în aer liber.
În anul 1901 se căsătorește cu poloneza Kazimira Zgleitz, mai în vârstă cu opt ani decât el. Anul următor tatăl său moare, cu ajutorul mamei adună bani și reușește să plece la Moscova pentru a studia pictura.
Malevici dorește să studieze la renumita „Academie de Pictură și Arhitectură” din Moscova, dă examen pentru Academie de trei ori, fără succes însă. În 1904, începe să frecventeze cursurile pictorului Feodor Roehrberg, în atelierul căruia se adună mulți tineri originari din Ucraina. Când în decembrie 1905 izbucnesc primele tulburări revoluționare, toți se regăsesc pe baricade. După ce spiritele s-au calmat, Malevici revine la pregătirile sale. Studiile și schițele sale din acești ani se apropie de lucrările pictorului naturalist Ilia Efimovici Repin și de operele impresioniștilor. Începe o perioadă de mari necazuri, numai cu ajutorul familiei poate să facă față problemelor financiare. Grație lui Feodor Roehrberg va prezenta în luna martie a nului 1907 două desene la expoziția organizată de Asociația Artiștilor Moscoviți, unde își expune lucrările și Wassily Kandinsky. Cu această ocazie face cunoștință cu Mihail Fiodorovici Larionov și Natalia Sergheevna Goncearova, care îi vor deveni prieteni. Personalitatea artistică a celor doi pictori va exercita o puternică influență asupra lui Malevici. Viața culturală a Moscovei este în primii ani ai secolului extraordinar de intensă. Negustorii de artă cumpără multe opere contemporane din pictura franceză. Colecțiile Tretiakov, Morozov și Șciukin sunt accesibile publicului, Malevici le frecventează și, începând cu anul 1907, se face vizibilă în lucrările lui influența paralelă a fauvismului și a operelor lui Paul Cézanne. Pătrunde în mediile avangardiste, dar în același timp în viața particulară trece printr-o perioadă de criză. În anul 1909, soția îl părăsește, nemaiputând suporta lupta permanentă cu sărăcia și desele mutări dintr-o locuință în alta.
La vârsta de treizeci și unu de ani, artistul își stabilizează viața personală, se căsătorește cu Sofia Mihailovna Rafalovici, o tânără și frumoasă autoare de versuri și povestiri pentru copii. Face parte acum – ca și Larionov, Goncearova și Kandinsky – din gruparea avangardistă „Bubnovîi Valet” („Valetul de Caro”), orientarea lui artistică nu este totuși conturată.
În 1912, împreună cu Larionov și Goncearova, Malevici părăsește gruparea „Valetul de Caro”; în martie, participă cu toții la celebra expoziție intitulată „Oslinîi Chvost” („Coada de măgar”), unde Malevici își prezintă lucrările sale „cubofuturiste”. Influențat de Fernand Léger, își reduce personajele la forme obloconice și cilindrice sau execută colaje cubiste după modelul oferit de lucrările lui Pablo Picasso și Georges Braque.
În 1917 izbucnește Revoluția din Octombrie pe care artistul o întâmpină cu entuziasm. Aderă plin de zel la „Gruparea Artiștilor de Stânga” și participă, împreună cu Nadejda Udalzova, la activitățile din „Atelierele Artistice Liber”, unde se proiectează modele pentru industria textilă și vase de porțelan cu motive suprematiste. În ianuarie 1919, adresează în presă o chemare de „adunare a muncitorilor la studierea noii simetrii a compoziției și luminii”. În vara anului 1919, Malevici primește din partea lui Marc Chagall propunerea de a primi în „Școala populară de Artă” din Vitebsk, înființată de el, un atelier de arhitectură și arte grafice, unde Malevici rămâne până în anul 1923. El formează aici gruparea UNOVIS (prescurtare a expresiei ruse: Utverditeli Novogo Iskusstva = „Campionii artei noi”), care avea ca scop promovarea unei viziuni suprematiste în artă și în viața de toate zilele, și ține un ciclu de prelegeri pe tema artei avangardiste, își scoate elevii pe stradă, lucrează împreună la o operă colectivă inspirată de suprematism și pictează zidurile în alb, după care, pe acest fundal așează cercuri verzi, pătrate portocalii și dreptunghiuri albastre. Publicul și mediile artistice încep să înțeleagă arta lui Malevici, autoritățile sovietice, în schimb, îl tratează cu neîncredere crescândă. După moartea lui Lenin (1924), Stalin înăsprește regimul. Mijloacele de transmitere a informației devin un instrument al luptei ideologice. Artiștii nu sunt într-o situație mai bună, se interzic orice dezbateri publice, arta abstractă și avangardistă este cenzurată, activitatea artistică trebuie să servească îndoctrinării.
La începutul anului 1926, Malevici intenționează să facă o călătorie în Franța, primește permisiunea de a pleca în străinătate abia peste un an, însă numai în Polonia și Germania. Între 8 și 28 martie 1927 participă la Expoziția Internațională de Arhitectură din Varșovia, începând cu 1 aprilie se află la Berlin, unde expune la „Grosse Berliner Kunstaustellung” , cunoaște pe Jean Arp, Kurt Schwitters și vizitează Bauhaus-ul. Pe 5 iunie însă revine la Leningrad, după ce primise din Rusia o scrisoare care îl determină să se întoarcă imediat. Conținutul scrisorii nu-i este nimănui cunoscut, se știe doar că această chemare bruscă în țară l-a neliniștit pe artist. Niciodată nu va mai călători în străinătate.
În această atmosferă totalitară, entuziasmul lui Malevici suferă o cruntă dezamăgire. Primește funcția de profesor la Institutul de Stat pentru Istoria Artei, dar autoritățile continuă să-l suspecteze și este supravegheat cu regularitate. Chiar dacă galeria Tretiakov organizează în anul 1929 o retrospectivă a creației artistului, totuși rămâne permanent sub observație, cenzura îi respinge din ce în ce mai des articolele. În anul 1930 ajunge chiar pentru scurtă vreme în închisoare și este concediat de la Casa Artei din Leningrad. Sub presiunea doctrinei oficiale, Malevici revine la arta figurativă, se străduiește, totuși, prin intermediul ei să dea glas convingerilor sale fundamentale.
În anul 1933, Malevici află că este bolnav de cancer. Va muri doi ani mai târziu, pe 15 mai 1935. Și-a dorit ca înmormântarea să reprezinte ultima demonstrație a căutărilor artistice care l-au animat. Conform dorinței sale, este îngropat în haine de culoare negru-alb-roșu într-un sicriu proiectat chiar de el, împodobit cu un pătrat negru pe fundal alb.
Kazimir Malevici (* 23 februarie 1878 – 15 mai 1935), pictor și desenator rus |
Din blogosfera.
Lorenzo Lotto (c. 1480 – 1556), pictor, desenator și gravor renascentist italian
Lorenzo Lotto (c. 1480 – 1556) a fost un pictor, desenator și grafician renascentist italian, reprezentant al Școlii venețiene. A realizat în special portrete și picturi cu tematică religioasă.
Prin stilul său excentric, marcat de o ușoară nervozitate și prin reprezentările sale distorsionate, prefigurează manierismul din secolul al XVI-lea.
Viața sa este o continuă peregrinare: Născut la Veneția în jurul anului 1480, lucrează la Treviso în perioada 1503–1506, apoi în regiunea Marche între 1506 și 1508, ca următorii doi ani (1508 – 1510) să îi petreacă la Roma. O perioadă o petrece la Bergamo (1513 – 1525), iar ca pentru un interval mai lung (1525–1549) revine în Veneția. În anul 1549 vine la Ancona, an începând cu care petrece restul vieții la mănăstirea din Loreto.
Despre perioada tinereții sale nu există date exacte. Se pare că s-a născut la Veneția în jurul anului 1480. Studiază la unul din pictorii venețieni Giovanni Bellini sau Alvise Vivarini. Influența lui Bellini este vizibilă în lucrarea „Fecioara și Pruncul cu Sf. Gerome” din 1506. Totuși în portretele sale și mai ales în lucrarea „Alegoria viciului și a virtuții” din 1505 se poate remarca stilul naturalist al lui Giorgione. Pe măsura maturizării, stilul lui Lotto a evoluat de la clasicismul lui Giorgione la dramatismul vibrant al lui Correggio.
Prima informație mai exactă despre artist se referă la anul 1503 când artistul lucra la Treviso, un oraș prosper aflat pe teritoriul Republicii Venețiene. Aici își dobândește celebritatea prin portretele și tablourile sale religioase. Sub patronajul episcopului Bernardo de’ Rossi, umanist și protector al picturii, Lotto realizează lucrări ca „Alegoria virtuții și viciului” (1505, Museo di Capodimonte, Napoli) și „Sf Gerome în deșert” (1500 sau 1506, Luvru, Paris). În aceasta din urmă, este remarcabil contrastul dintre nuanțele stâncilor și roșul vestimentației sfântului, iar finețea detaliului demonstrează abilitățile sale de miniaturist.
Faima artistului atrage atenția lui Donato Bramante, arhitectul papal. Astfel că în 1509, Lotto este invitat la Vatican să participe la la ornamentarea reședinței papei Iulius al II-lea. Frescele pictate aici nu au fost apreciate de papă, deoarece imitau stilul lui Rafael, pe atunci în plină ascensiune, drept urmare câțiva ani mai târziu au fost distruse și acoperite cu alte picturi.
În 1525 se mută la Veneția, unde rămâne cinci ani. Deși nu participă la decorarea palatului dogelui, participă activ la viața artistică venețiană, tablourile sale fiind apreciate de persoanele înstărite din regiune.
Moartea, în 1531, a pictorului Vincenzo Catena pune problema administrării moștenirii rămase, fiind înființată o comisie în acest scop. La propunerea breslei pictorilor, alături de Tițian, și Lotto devine membru al acestei comisii.
În anii ’40, realizările sale sunt puse în umbră de cele ale contemporanilor mai tineri, cum ar fi Giorgio Vasari și Francesco Salviati, al căror manierism era apreciat. Căutând o viață mai liniștită, Lotto pleacă din Veneția. Locuiește o perioadă scurtă la un văr de-al său, ca apoi, în 1542, să se stabilească pentru trei ani la Treviso. Din nefericire, succesul îl ocolește și artistul se confruntă cu mari probleme financiare. În 1545, se reîntoarce la Veneția, unde, în anul următor își redactează testamentul, însă pentru a doua oară, căci primul său testament îl scrisese deja în 1533, probabil inspirat de moartea lui Vincenzo Catena. Conform acestui nou testament, toate bunurile sale materiale le încredințează fundației caritabile Ospedaletto dei Derelitti, care funcționează pe lângă biserica dominicană Santi Giovanni e Paolo din Veneția.
Artistul se stinge din viață la sfârșitul anului 1556, sau începutul anului următor, an în care este anunțată oficial dispariția sa. Dacă ultima perioadă a vieții o petrece în singurătate, fără a se mai bucura de atenția publicului, peste abia trei secole, opera sa se va bucura de aprecierea cuvenită.
Lorenzo Lotto (c. 1480 – 1556), pictor, desenator și gravor renascentist italian |
Din blogosfera.
Călin Hera.Fotografii de pe la prieteni
Otto Dix (2 decembrie 1891 – 25 iulie 1969), pictor, desenator și gravor german
Wilhelm Heinrich Otto Dix (n. 2 decembrie 1891 in Gera – d. 25 iulie 1969 in Singen, Hohentwiel) a fost un pictor, desenator și gravor considerat ca unul dintre cei mai importanți artiști plastici german ai secolului XX.
A fost influențat de expresionism și de curentul „noul obiectivism” („die neue Sachlichkeit”), fiind interesat de critica socială. În compozițiile sale, Dix prezintă războiul și consecințele lui tragice, între care șomajul și privațiunile proletariatului. A pictat și portrete, peisaje și scene de gen. Ca desenator excelent, a lăsat posterității peste 6.000 de desene și schițe. A realizat picturi și lucrări în acuarelă care evoca stilul renascentist.
În 1933, după ce naziștii au acaparat puterea, Dix a fost unul dintre primii profesori dați afară din serviciul la universitate. Patru ani mai târziu, lucrări ale lui Dix au figurat printre operele plastice prezentate de regimul nazist (între altele într-o celebră expoziție la München) ca „entartete Kunst” („artă degenerată”) și „sabotarea apărării prin artă”. 260 de lucrări i-au fost scoase din muzee, confiscate, vândute și arse. Totuși, în 1937, anul expoziției de tristă faimă din München, două lucrări ale lui Dix au fost prezente într-o expoziție în Gera, prilejuită de sărbătorirea a 700 de ani de la fondarea orașului. După două săptămâni, lucrările au fost scoase la dispoziția conducerii naziste a regiunii. Un an mai târziu, Dix a fost ținut de Gestapo în arest preventiv timp de două săptămâni, în urma unui atentat împotriva lui Hitler. În 1945 a fost mobilizat în „Volkssturm”, forma de organizare paramilitară într-o ultimă încercare a regimului de a opune rezistență Aliaților. Dix a fost în prizonierat francez până în 1946.
Otto Dix (2 decembrie 1891 – 25 iulie 1969), pictor, desenator și gravor german |
In 2 decembrie s-a nascut si Georges Seurat (2 decembrie 1859, Paris – 29 martie 1891, Paris) a fost un pictor francez neoimpresionist, creator şi teoretician – împreună cu Paul Signac – al tehnicii divizioniste în pictură.
Din blogosfera.
Gabriela Elena.Doctori trasniti
Gabriela Elena.Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt
Cristian.Călător fără călătorie