Ilia Repin (5 august 1844-29 septembrie 1930), pictor realist rus

Ilya Repin – Self-portrait at work

Ilya Repin - Self portrait

Ilya Repin – Self portrait

„Pentru a fi un pictor credibil trebuie să consideri adevărul ca fiind cel mai important din lume.”

Ilia Repin

Ilia Efimovici Repin (Илья Ефимович Репин) (5 august 1844 la Ciuguev, lângă Harkov, Imperiul Rus, în prezent în Ucraina – 29 septembrie 1930, Kuokkala, pe atunci în Finlanda, astăzi Repino, Rusia) a fost un pictor realist rus, aparţinând şcolii artistice Peredvijniki (Передвижники).

Lucrările sale conţin adesea înţelesuri adânci, psihologice şi exprimă tensiunile din interiorul ordinii sociale existente în vremea sa. Spre sfârşitul anilor 1920, în Uniunea Sovietică au început să fie publicate numeroase lucrări despre el ca, un deceniu mai târziu, să apară chiar un cult al lui Repin, el fiind considerat un model „progresiv” şi „realist” ce trebuia imitat de artiştii sovietici „social realişti”.

Ilya Repin - Barge Haulers on the Volga

Ilya Repin – Barge Haulers on the Volga

Repin s-a născut în oraşul Ciuguev, gubernia Harkov, în inima regiunii istorice denumită Sloboda Ucraina. Părinţii săi au fost colonişti militari ruşi. A luat primele lecţii de desen când a început să lucreze ca ucenic pentru I. M. Bunakov, un talentat pictor de icoane din oraşul natal. Datorită comenzilor pentru portrete şi tablouri religioase, Repin a putut strânge suficienţi bani pentru a pleca la Sankt Petersburg, unde dorea să se înscrie la Academia Imperială de Arte.

Ajunge în oraş în 1863 şi se înscrie la Şcoala de Desen organizată de Societatea pentru Susţinerea Artelor. Lucrând cu Ivan Kramskoi, tânărul artist face progrese rapide şi, peste doar un an, reuşeşte să se înscrie la Academie. La absolvire obţine cu lucrarea de diplomă Medalia de Aur şi o bursă de şase ani, dintre care trei în străinătate.

Ilya Repin – Double Portrait of Natalia Nordmann and Ilya Repin

Călătoreşte prin Europa şi se stabileşte la Paris unde întâlneşte pictura impresionistă franceză. Aceasta îi influenţează mult opera, mai ales în privinţa culorilor şi a luminii. Cu toate acestea, stilul lui a rămas mai apropiat de acela al vechilor artişti europeni, în special Rembrandt.

Faima sa a venit odată cu pictura Edecarii de pe Volga, o lucrare care portretiza munca îngrozitor de grea a acestor oameni săraci, dar, în acelaşi timp, nu lipsită de speranţă pentru tinerii din Rusia.  În 1900, în timpul unei călătorii la Paris, o cunoaşte pe Natalia Nordman, care va fi noua sa iubită (Repin se despărţise de prima sa soţie). Spre uimirea tuturor, artistul îşi urmează marea dragoste şi se stabileşte în locuinţa acesteia din Finlanda.

În 1930 Repin moare în Kuokkala, Finlanda. Dupa conflictele armate dintre Uniunea Sovietică şi Finlanda din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Kuokkala a fost cedată Uniunii Sovietice şi redenumită Repino (Regiunea Leningrad) în cinstea marelui pictor.

Chiar dacă nu a fost un inovator din punct de vedere al tehnicii sau creator al unei noi şcoli de pictură, Repin este astăzi considerat cel mai important pictor rus, mulţi critici din Rusia neezitând să vorbească despre el ca despre „artistul naţional”.

Galerie de pictura Ilia Repin.

Ilia Repin(5 august 1844 – 29 septembrie 1930), pictor realist rus

Tot in 5 august s-au nascut:

Henry Siddons Mowbray(5 august 1858 – 1928), pictor american.

Henri Martin(5 august 1860 – 12 noiembrie 1943), pictor impresionist francez.

George Tooker (nascut in 5 august 1920), pictor american figurativ.

Din blogosfera.

Cristian.Ring

Elisa.Prognoza meteo august 2010 Făgăraş

Ioan Usca.Inocentul – XXIV

Posted on august 5, 2010, in arta, calendarul zilei, cultura, imagini and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 15 comentarii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: