Rodica Maniu Mützner(1892 – 1958), pictoriță română
Rodica Maniu(n. 1892, București – d. 1958) a fost o pictoriță română. S-a născut la București, din părinți de origine ardeleană, fiind sora scriitorului Adrian Maniu. Între 1905-1908, a început să studieze pictura cu Nicolae Vermont, care fusese recomandat de Nicolae Grigorescu la solicitarea familiei. După absolvirea liceului, a plecat la Paris, unde, începând cu 1909, a frecventat Academia Julian și, apoi, Académie de la Grande Chaumière, unde a studiat cu Lucien Simon, Charles Cottet et René Menard. A lucrat în special peisaje, atât în acuarelă, cât și în ulei. Prima expoziție la care a participat Rodica Maniu a fost în 1910 la Salon des Indépendants din Paris. Începând din 1912 a participat la expozițiile „Tinerimii artistice“. Din 1923, a fost căsătorită cu pictorul Samuel Mützner. După căsătoria cu pictorul Samuel Mützner, Rodica Maniu a stat o perioadă la München și apoi a revenit la Paris. În 1924 a expus la Bienala de la Veneția, apoi, în 1929, la Expoziția internațională de la Barcelona. Cu regularitate, a deschis expoziții personale și a participat la Saloanele oficiale.
Surse poze: Wikipaintings, Artmark, Artindex, Google
![]() |
Rodica Maniu (1892 – 1958), pictoriță română. |
Posed o acuarela de R. Maniu pe care as intitula,o ,, vas cu portocale,, Doresc sa o vand.
Imi pare rau ca nu stiu nimic despre tablou.Greu se gasesc pe internet informatii si mai ales imagini ale picturilor artistilor romani.
Stie cineva despre tabloul ei intitulat TATAROAICA ?