Arhive blog

Ziua Internaţională a Poeziei si alte evenimente ale zilei de 21 martie

Ludovico Einaudi – Primavera

(videoclip creat de mine)

Ziua Internaţională a Poeziei, oficializată de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) în data de 21 martie, încă din 1999, drept zi mondială a poeziei.


Aprilie

de George Topîrceanu

Baloane mari de spumă albă prin grădini
(Și zarzărul, și vișinul, și perii)
Stau gata să se-nalțe din tulpini
Spre cerul primăverii…

Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Și cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.

Pe strada mare,
Ies flori înalte la plimbare
În rochii de sezon, ușoare,
Cu toate că-i o vreme așa de schimbătoare.

Ah, fetele — și mai ales cucoanele —
Când vine primăvara
Sunt dulci și colorate ca bomboanele!

Pe cea care-a trecut o cheamă Clara,
Fiindcă are
Ochi albaștri tare,
Și gura ei cu rouge ca de coral
Surâde vertical…

Un mic vârtej, copil al Neființei,
De-a curmezișul străzii rătăcit,
Nebun în jurul lui s-a răsucit
Să-și prindă coada galbenă cu dinții.
Departe, în azurul dintre nori,
S-arată bifurcat pe cer
Un șir subțire de cocori,
O escadrilă de pe vremea lui Homer…

 

Octavian Smigelschi – Portretul sotiei

Octavian Smigelschi


In 21 martie s-au nascut:

Octavian Smigelschi(21 martie 1866, Ludoş – 10 noiembrie 1912, Budapesta) a fost un pictor şi grafician român.

Hans Hofmann(21 martie 1880 – 17 februarie 1966), pictor abstract expresionist american nascut in Germania.

Alte evenimente ale zilei de 21 martie

Ziua Mondiala a Teatrului de Papusi

Ziua internațională a copiilor străzii

Ziua internațională a Sindromului Down

Ziua internațională de luptă pentru eliminarea discriminării rasiale.

Ziua internațională de combatere a insomniei.

Din blogosfera.

Mirela Pete.Ilustratori care îmi plac: Beatrix Potter

Clipe de Cluj.Ziua porților deschise la Teatrul Național ”Lucian Blaga”

Pilula lu` Lisandru.Traian Băsescu şi imaginea de cardinal Richelieu care îi convine de minune

Teo Negură.Si totusi exista iubire

lili 3D.Calea rugăciunii – 10

Punctul de vedere.Atat de adevarat

Ulise al II-lea cel Ocoş.Lătrături ocoşe (190312)

Jean Alexandru Steriadi (29 octombrie 1880 – 23 noiembrie 1956), pictor și grafician român

Jean Alexandru Steriadi – Corăbii în portul Brăila

Jean Alexandru Steriadi – Interior

Jean Alexandru Steriadi – Ahmet Ali

Jean Alexandru Steriadi(n. 29 octombrie 1880, București, d. 23 noiembrie 1956, București) a fost un pictor și grafician român, profesor universitar la Școala de Arte Frumoase din București și membru de onoare al Academiei Române din anul 1948.

A studiat la București cu G.D. Mirea, apoi la München și la Paris. A condus Muzeul Aman, apoi Muzeul Kalinderu și a fost profesor la Școala de arte plastice din București. Steriadi este inițiatorul și promotorul saloanelor de alb-negru în grafică. În prima perioadă de creație, Steriadi a fost preocupat de compoziția de mari dimensiuni, înfățișând scene din viața oamenilor simpli („Hamali în portul Brăilei”, „Chivuțele în Piața Mare”, „Vânzătoare de dantelă”), și de portret, demostrând o sensibilitate receptivă la vibrațiile sufletului uman. Mai târziu a pictat, cu o emoție uneori învăluită de o ușoară melancolie, peisaje urbane și acvatice, colțuri ale vechiului București, imagini din Dobrogea și din numeroasele sale călătorii. Pictura lui Steriadi, de o luminozitate delicat nuanțată, atestă asimilarea celor mai prețioase trăsături ale impresionismului. Desenator talentat, este autorul a numeroase portrete-schiță (în creion sau în peniță), care ating, în grafica românească, o culme a genului prin precizia caracterizării, spiritul de observație, umorul inteligent. Steriadi a practicat cu succes și litografia.

sursa 

 

Jean Alexandru Steriadi (29 octombrie 1880 – 23 noiembrie 1956), pictor și grafician român

 

Tot in 29 octombrie s-au nascut si:

Regina Maria a României(n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia — d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, consoarta regelui Ferdinand și regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Andrei Ryabushkin (29 octombrie 1861 – 10 mai 1904), pictor rus ale carui lucrari prezinta viata rusilor obisnuiti din sec.al XVII-lea.

Gaston de la Touche (29 octombrie 1854 – 12 iulie 1913), pictor francez.

Din blogosfera. 

Ulise al II-lea cel Ocoş.Raiul în curte

Ulise al II-lea cel Ocoş.Poze din arhivă

Ioan Usca.Femina

Clipe de Cluj.Al Di Meola la Cluj-Napoca 

innerspacejournal.Sinceritatea… iubirii

lunapatrata.Vis petrecut… 

Interviu cu Dumnezeu, Octavian Paler

– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

– Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.

– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea

Faptul că se gândesc cu teamp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri
niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:

– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

– Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

– Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

– Doar faptul că sunt aici,
întotdeauna.

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926 — d. 7 mai 2007) a fost un scriitor, jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti.

In 7 mai s-a nascut Rudolf Schweitzer-Cumpănă (7 mai 1886 – 17 februarie 1975), pictor şi grafician român nascut într-o familie de origine germană.

Din blogosfera.

Mirela Pete.Au înnebunit salcâmii

CELLA.n-am

Cristian Lisandru.În căutarea propriilor tăceri

Cristian Lisandru.PILULA LU` LISANDRU – Dublarea lui Al Pacino şi iluzia că suntem plini de idei nobile

Gabriela Savitsky.Pe blog, ca-n viaţă

Octavian Smigelschi(21 martie 1866- 10 noiembrie 1912), pictor şi grafician român

Octavian Smigelschi

Felicitari Enyei pentru premiul I la concursul de Graphic Design!

Astazi, 21 martie, e Ziua mondială a teatrului de păpuşi despre care a scris foarte frumos, Pescarusul argintiu.

21 martie, Ziua internaţională a poeziei.

Octavian Smigelschi, cunoscut şi ca Smigelschi Oktáv, (21 martie 1866, Ludoş – 10 noiembrie 1912, Budapesta) a fost un pictor şi grafician român. A studiat la Sibiu şi la Budapesta, completându-şi studiile prin numeroase călătorii peste hotare. Între 1890–1891 a activat ca profesor de desen la Schemnitz (azi Banská Štiavnica). Atras îndeosebi de pictura murală, în anul 1904 a întreprins o călătorie de studii la monumentele de artă veche din Ţara Românească, Moldova şi Bucovina, de la care s-a inspirat în executarea picturilor din numeroase biserici transilvănene (Catedrala mitropolitană din Sibiu). Ca pictor de şevalet a lucrat portrete şi chipuri de ţărani, surprinse în mediul lor obişnuit.Octavian Smigelschi s-a născut pe 21 martie 1866 în comuna Ludoşul-Mare, fiind fiul lui Mihail Smigelschi, descendent al unei familii nobile poloneze şi al Anei Sebastian, de origine aromână. Din această relaţie s-au născut încă trei băieţi Victor, Vasile şi Cornel. Mihail Smigelschi, tatăl său, s-a refugiat în Ardeal în 1850 din cauza evenimentelor revoluţionare din 1848-1849 şi este întâlnit ca notar comunal în mai multe sate din jurul Sibiului printre care se pot enumera Bungardul şi Racoviţa, stabilindu-se mai apoi în Ludoş. Victor Smigelschi, unchiul său, a fost profesor şi canonic greco-catolic la Blaj. Victor Smigelschi, fratele său, a fost arhitect.

Octavian Smigelschi a luat lecţii particulare acasă în loc să frecventeze şcoala primară, după care a urmat cursurile liceale la şcoala de stat maghiară din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1884 cu „foarte bine”, chiar dacă unele surse menţionează că „…era absorbit de pasiunile sale: lectura, muzica şi desenul.
Octavian Smigelschi începe să studieze pictura bisericească şi ca urmare execută numeroase icoane şi iconostase câştigând astfel mijloace băneşti necesare scopurilor sale. Au rămas drept mărturie acestei perioade din viaţa pictorului lucrări în diferite biserici din comunele transilvănene: Racoviţa, Sâncel, Ilva Mare, Măgura, Romos, Rodna Nouă şi Poiana Sf. Iosif, Mihalţ, Vereşmort şi Timişoara Fabrică.
Comanda de zugrăvire a catedralei ortodoxe din Sibiu i se repartizează în 12/25 aprilie 1904, în urma executării unei lucrări de probă comandate: un iconostas şi un înger în cupolă. Rezultatul lucrării de probă a fost unul sever care a dus la ambiţionarea pictorului în realizarea unei opere monumentale în catedrala sibiană „după care poate fi apreciat fără rezerve”.
„Juriul apreciază bine compoziţiunea generală a lui Smigelschi, dar detaliul de execuţiune (Sf. Fecioară) a fost găsit atât de inferior, încât inspira temeri pentru buna execuţiune a întregii lucrări”.

 

Tot in 21 martie s-au nascut :

Bartholomeus Spranger (21 martie 1546 – august 1611), pictor si desenator flamand.

Hans Hofmann(21 martie 1880 – 17 februarie 1966), pictor abstract expresionist american.

Nicolae Tonitza (13 aprilie 1886, Bârlad – 26 februarie 1940, Bucureşti), pictor român

mama si copil

Nicolae Tonitza-Mama si copil

tonitza19233

Nicolae Tonitza

Nicolae Tonitza (13 aprilie 1886, Bârlad – 26 februarie 1940, Bucureşti) a fost un pictor şi grafician român, interpret al „tristeţelor luxuriant colorate” şi al unor sincere simţăminte de revoltă mocnită şi îndelung resemnată.

La fel ca şi în cazul altor artişti, viaţa lui Tonitza se împleteşte cu creaţia sa. S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad, primul dintre cinci copii ai Anastasiei şi ai lui Neculai Toniţă. În 1902 părăseşte Bârladul pentru a se înscrie la Şcoala naţională de Belle-Arte din Iaşi, avându-i printre profesori pe Gheorghe Popovici şi Emanoil Bardasare (dar nu va putea să îşi ia diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenţilor).

În 1903 cunoaşte Italia, în cadrul unei excursii a studenţilor de la Arheologie din Bucureşti, condusă de profesorul Grigore Tocilescu. Vacanţa următoare rămâne în ţară, unde, împreună cu alţi colegi, zugrăveşte biserica din sat.Pridvorul bisericii a fost pictat in 1835 de pictori amatori.
Manastirea Durau.Pronaosul, naosul si altarul au ramas nepictate pana in 1935, cand, prin stradania doctorului Paul Gotcu si cu sprijinul credinciosilor, interiorul va fi impodobit cu pictura in ceara, executata de studenti si absolventi ai Academiei de Arte Frumoase din Iasi – printre ei si Corneliu Baba – calauziti de dascalul lor, Nicolae Tonitza.

Sub indrumarea maestrului, pictorii umanizeaza foarte mult personajele, conferindu-le si cate ceva din specificul popular romanesc. In dreapta este ilustrata Nasterea Mantuitorului, in care se observa la Pruncul Iisus ochii de copil specifici picturii lui Tonitza.

http://www.dailymotion.com/video/xxs0a3_nicolae-tonitza-pictor-roman_creation

Nicolae Tonitza(13 aprilie 1886 – 26 februarie 1940) , pictor român

Tot in 13 aprilie s-au nascut:

Sir Thomas Lawrence(13 aprilie 1769 – 7 ianuarie 1830), pictor englez, a pictat mai mult portrete.

James Ensor (13 aprilie 1860 – 19 noiembrie 1949), pictor si grafician belgian.