Arhive blog

Poveste parfumata.Venus, zeita frumusetii si a iubirii

Venus din Millo

Mirela Pete, initiatoarea Povestii parfumate si fondatoarea Clubului Povestii parfumate ne-a propus pentru aceasta saptamana tema Parfum antic.Am ales o poveste frumoasa pe care am postat-o cu ceva vreme in urma, de fapt sunt doua povesti despre Venus din Millo, zeita frumusetii si a iubirii.

Acum aproape 200 de ani, mai exact in 8 aprilie 1820, un satean pe nume Yorgos Kentrotas a descoperit in ruinele cetatii antice Milos din insula grecesca Milos, statuia zeitei Venus.

“Venus din Milo”(Afrodita), cea mai celebra reprezentare a zeitei iubirii si a frumusetii dateaza din secolul al doilea inainte de Hristos. Bratele ii lipsesc, dar se crede ca tinea intr-o mana un scut, iar in cealalta o oglinda pentru a-si admira propria frumusete. Este adapostita de Muzeul Luvru din Paris.
Potrivit legendei, s-a născut în Cipru. “Stâncile lui Afrodita / Venus” se găsesc pe ţărmul sudic al insulei, pe locul unde – potrivit mitologiei greceşti – a căzut în apa mării înspumate organul masculin de reproducere al zeului Uranus, amputat de rude geloase. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeiţa dragostei Afrodita / Venus. Legenda constituie tema mai multor tablouri pictate de artişti renumiţi.

Sandro Botticelli – The Birth of Venus

William-Adolphe Bouguereau – The Birth of Venus

Giorgio da Castelfranco – Sleeping Venus

Tiziano Vecellio – The Venus of Urbino

Tiziano Vecellio – Venus Anadyomene

Tiziano Vecellio – Venus and Cupid

Tiziano Vecellio – Venus with a Mirror

Jacques-Louis David – Mars Disarmed by Venus and the Three Graces

Diego Velazquez – Venus at Her Mirror

Correggio – Venus and Cupid with a Satyr

Arnold Böcklin – Venus Anadyomene

Agnolo Bronzino – Venus, Cupido and Satyr

Dante Gabriel Rossetti – Venus Verticordia

Guido Reni – Reclining Venus with Cupid

Paolo Veronese – Mars and Venus United by Love

Annibale Carracci-Venus with a Satyr and Cupids

Annibale Carracci-Sleeping Venus

Edward Coley Burne-Jones – The Mirror Of Venus

Francois Boucher – The Birth of Venus

Francois Boucher – The Toilet of Venus

Odilon Redon – The Birth of Venus

Odilon Redon – The Birth of Venus

Venus din Milo
de Octavian Paler

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenînd cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvînt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sînge cînd ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mîini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surîd,
uitînd ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decît că “a spera înseamnă aproape a trăi”?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
“Le péché c’est le Grec”, ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atîtea secole şi atîtea greşeli,
după atîtea speranţe şi atîtea amînări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decît lîngă mîinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decît că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decît că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătîndu-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitîndu-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta.

 

Povesti parfumate au scris:

CARMEN, Florentina, pandhora, Daurel,Vania, pandhoraa, lili3d, Blind Love,

Tema săptămânii viitoare este Parfum de tei.

Octavian Paler(2 iulie 1926 — 7 mai 2007), scriitor, jurnalist şi editorialist român

Am lăsat în urmă atîtea mări şi greşeli

încît mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?

De ce ne trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?

De ce trebuiau toate acestea, de ce?

Da, trebuiau.

Trebuiau, poate.

Trebuia poate să fim mai întîi vinovaţi

pentru a învăţa să iubim.

Trebuia să greşim

pentru a cunoaşte sfîrşitul greşelii

şi poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună

că ştiu totul despre iubire şi ţărm.

Nimeni nu va cunoaşte vreodată mai bine ca noi

ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni

n-a pierdut-o şi n-a visat-o ca noi. Pentru că

nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decît noi

cu speranţa că-ntr-o zi vom striga: iată ţărmul! Pentru că

nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătăţii

luminîndu-ne mîinile

în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.

Şi iarăşi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,

şi mă întreb, poate, pentru ultima oară.

De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra

decît iubind şi mai mult ţărmul

pe care stau şi visez că voi ajunge într-o zi?

Şi mai ales de ce suntem noi vinovaţi că toate acestea au fost?

Cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios.

Cînd noi n-am vrut decît să fim asemenea păsărilor

cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.

 

Octavian Paler

 fragment din Cei care-am fost la Troia

Octavian Paler

Octavian Paler

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926 — d. 7 mai 2007) a fost un scriitor, jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti.

Paradoxul zilelor noastre, Octavian Paler

“Scriu ca să mă justific…în ochii copilului care am fost.”Octavian Paler

Într-o gară,Octavian Paler

“Ce ai dori ca oamenii sa stie?…Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…”

Jurnalul National – Octavian Paler, 85 de ani de la naştere

Din blogosfera.

Cristian Lisandru.PUZZLE – 16 –

lunapatrata.Picaturi de roua

Rokssana.Exista taceri si taceri….

Interviu cu Dumnezeu, Octavian Paler

– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

– Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.

– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea

Faptul că se gândesc cu teamp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri
niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:

– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

– Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

– Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

– Doar faptul că sunt aici,
întotdeauna.

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926 — d. 7 mai 2007) a fost un scriitor, jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti.

In 7 mai s-a nascut Rudolf Schweitzer-Cumpănă (7 mai 1886 – 17 februarie 1975), pictor şi grafician român nascut într-o familie de origine germană.

Din blogosfera.

Mirela Pete.Au înnebunit salcâmii

CELLA.n-am

Cristian Lisandru.În căutarea propriilor tăceri

Cristian Lisandru.PILULA LU` LISANDRU – Dublarea lui Al Pacino şi iluzia că suntem plini de idei nobile

Gabriela Savitsky.Pe blog, ca-n viaţă

Paradoxul zilelor noastre, Octavian Paler

Paradoxul zilelor noastre

de Octavian Paler

„Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui „TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le

ai.


RememberOctavian Paler (2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — 7 mai 2007, Bucureşti).

Cristian.PE BANCĂ,  Cristian.RENAŞTERE, Gabriela Elena.The steps we take…, Elisa.Stare de spirit, CELLA.RESPIRARE, Mirela.Fotografii din Cluj, Diana Emma.Tocmai pentru că nu ne-au murit lăudătorii, Caius.Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 45,

„Scriu ca să mă justific…în ochii copilului care am fost.”Octavian Paler

masina de scris


Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.
Bernanos

Câteva lămuriri

Infarctul mi-a lămurit, cel puţin, două lucruri. Pe de o parte, am înţeles că sunt împrejurări în care egoismul e firesc. De patru luni, mă gândesc doar la speranţa că voi depăşi cu bine această vară. Pe de altă parte, e prima oară, cred, că-mi înţeleg eşecurile. Până acum, n-am avut niciodată tăria de a recunoaşte că destinul meu a fost decis de defectele mele.
Înaintea recapitulărilor la care m-am văzut obligat, strângeam note pentru un roman. Mă ispitea o replică a trândavului Sybaris din legendă; un Asybaris aproape „metafizic”, cu praf adus de vânt dintr-un deşert misterios, şi visând o mare unde ar fi fost aruncată ― se zice ― cenuşa zeilor morţi. Nu bănuiam, pe atunci, că, într-o zi, voi transforma această ficţiune într-o realitate paralelă. Am renunţat la roman. Aveam, acum, alte griji. Dar, la un moment dat, m-am pomenit amestecând praful din Asybaris în problemele mele. Poate, fiindcă, uneori, oboseam să zic, continuu, „eu”?
E posibilă şi altă explicaţie. Sunt aproape convins acum că omul are, de fapt, trei vieţi relativ distincte. Una, publică. Alta, particulară. Şi alta pe care ― în lipsa unei formule mai bune ― aş numi-o „secretă”. Prin „viaţă secretă” înţelegând nu ceea ce ascundem de ceilalţi, din pudoare sau din interes, ci acea parte din noi asupra căreia nu avem nici un control ― cum ar fi obsesiile, fantasmele, visele, subconştientul ― şi unde nu ne putem minţi. În viaţa publică şi în viaţa particulară, am găsit o soluţie defensivă, fie şi rea. Dar, dacă împotriva pericolelor din afară te poţi apăra lipindu-te cu spatele de un zid, cum s-o faci împotriva primejdiilor dinlăuntru? Aici, n-am găsit nici un răspuns. Tot ce pot să spun despre această „viaţă de dincolo de oglindă” e că reprezintă imaginea mea cea mai fidelă, azi.

24 august 2000
Octavian Paler
Deşertul pentru totdeauna


Remember Octavian Paler

Octavian Paler ( 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — 7 mai 2007, Bucureşti) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist şi om politic român.

După evenimentele din decembrie ’89, fondează împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu ş.a. Grupul de Dialog Social, care se evidenţiază prin poziţiile sale anti-comuniste. Devine, pe rând, director onorific şi editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul şi Ziua.

Rămâne un jurnalist şi comentator apreciat. Participă la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc, la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viaţă, devine un critic acerb al clasei politice româneşti.

A realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa.

Site in memoria maestrului Paler

741


Într-o gară,Octavian Paler


Într-o gară din „Rugaţi-vă să nu vă crească aripi

 

Dimineaţa e abia presimţită şi totuşi sunt destui călători care vin şi călători care pleacă. De ce vin? De ce pleacă? Dar e prea devreme să întreb. Filosofii, istoricii, profeţii şi toti ceilalţi care se ocupă cu sensul existenţei dorm încă. Au citit până noaptea târziu şi nu pot să-i trezesc la o oră atât de nepotrivită. Există şi călători care stau şi aşteaptă, bineinţeles în sala de aşteptare, cuminţi, dar şi pe peroane. Ce aşteaptă? Dorm însă şi psihologii sau cum se mai cheamă cei care ştiu câte lucruri poate să aştepte un om şi, în general, ce rol are aşteptarea în lume. Nici pe ei nu pot să-i trezesc. Sunt obosiţi, extenuaţi de probleme serioase, nu se cade să-i deranjez pentru un fleac, fiindcă eu în gara aceasta, în dimineaţa aceasta, care nu e încă dimineaţă, e jumătate noapte, nu ştiu de ce stau oamenii prin salile de aşteptare ale veacului. Unii au renunţat să aştepte. Au aţipit, pur şi simplu, între doua ţipete de locomotivă. Au uitat de veniri, au uitat de plecări, au uitat de vacarmul din gară. E bine? E rău? Nu ştiu.Cei care explică astfel de lucruri complicate dorm şi ei. E normal. Sunt din ce în ce mai multe întrebări şi ei trebuie să dea din ce în ce mai multe explicaţii în timp ce inexplicabilul creşte ca o noapte imensă sau ca o dimineaţă imensă, încât, stau mai departe în această jumatate de mirare şi jumatate de spaimă, prudent, să nu fac vreo gafă care să atragă atenţia celorlalţi asupra mea. Ar intoarce toţi capul. Ce caută ăsta aici, intr-o gară, cu întrebările lui? Aici nu e oracolul din Delfi. Aici oamenii vin şi pleacă, aşteaptă sau moţăie, dar nimeni, absolut nimeni nu-şi permite să pună întrebari. Deci, mă strecor din gară tiptil şi plec să umblu pe străzi. E mai bine. Singurul lucru care mă-ncurcă e că nu ştiu la ce oră se scoală filosofii, istoricii, profeţii, psihologii şi cei care ne explică lucrurile complicate, prin urmare nu ştiu cât ar trebui să umblu fără noimă pe străzi. Şi nici nu pot să întreb trecătorii. Risc să nimeresc vreunul dispus să mă ia peste picior şi să rădă: „Nu ştiai? Ne-am hotărăt să venim, să plecăm, să aşteptăm şi chiar să murim fără să ne mai punem întrebarea de ce. Lumea s-a transformat într-o gară, nu vezi?” Mai bine nu întreb. Tac şi mă uit la ferestre. sursa

 

Octavian Paler

Octavian Paler

„A muri inseamna a pleca intro stea”.Acum doi ani,in 7 mai 2007 ,Octavian Paler a plecat intro stea.

Octavian Paler, prozator, eseist, reputat jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti (s-a nascut in 2 iulie 1926,localitatea Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov ).

Despre dragoste

Fara IUBIRE nu exista viata!
IUBITI-VA!
Si alungati bezna aceasta ce ne sugruma in fiecare clipa!

 

Iubirea nu constientizeaza, nu ascunde si nici macar nu ignora defectele, ci pur si simplu le arde.

 

O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara.

 

Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si mangaietoarea lumina a lunii?

 

Iubirea impartasita de oameni este forta cea mai mare care exista in lume si izvorul cel mai important pentru poezie…

 

Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!

 

Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire…

 

Iubirea e tot ce dorim, iar, in final, e tot ce-am avut.

„Ce ai dori ca oamenii sa stie?…Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…”

Ieri am avut treaba in oras si am trecut si pe la biserica catolica.In Ardeal si ortodocsii obisnuiesc sa intre in bisericile catolice cand simt nevoia sa fie aproape de Dumnezeu intro biserica.Fiind marti,ziua cand unii se roaga Sfantului Anton pentru copii si familii,mai erau acolo doua persoane care se rugau.M-am rugat si eu pentru familie si pentru toata lumea,apoi am plecat mai departe unde aveam treaba.

De ce am facut aceasta introducere destul de lunga?Pentru ca am citit pe-aici si prin ziare despre reactiile unor clerici si laici la gestul Mitropolitului Banatului de a se impartasi intro biserica greco-catolica din Timisoara.Multi s-au revoltat si au cerut pedepsirea lui.Altii considera ca e un pas spre ecumenism,mai ales ca dogmele si regulile ortodoxiei sunt mai stricte.Nu ma pricep prea mult la religie,dogme-chiar daca sunt botezata ortodoxa eu nu sunt prea bisericoasa,nici nu ma spovedesc,nici la slujbe nu merg.Dar in biserici intru uneori sa spun o rugaciune.Cand am vizitat biserica de la Densus am vorbit cu preotul de acolo si,printre altele, l-am intrebat de ce reactia critica a unora fata de gestul Mitropolitului?Preotul mi-a dat un raspuns ,am inteles,dar tot nu sunt de acord.Spunea ca noi,ortodocsii nu trebuie sa ne impartasim la catolici,deoarece in perioada imperiului austro-ungar,imparateasa Maria-Terezia a poruncit ca bisericile ortodoxe din Ardeal sa fie daramate si lumea sa treaca la religia calvina.Cam atat despre religie.Cred ca „Interviu cu Dumnezeu” al lui Octavian Paler e motivul pentru care am vorbit despre religie,biserica.

Daca ar fi trait,Octavian Paler ar fi implinit astazi ,82 de ani.Dar anul trecut s-a mutat intro stea,cum spune el :”A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea”.

Octavian Paler s-a nascut in 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov ( a plecat in 7 mai 2007, Bucureşti) .Octavian Paler a fost un scriitor, jurnalist şi editorialist român.

Interviu cu Dumnezeu

Octavian Paler

-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Daca ai timp… am raspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?
-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.
-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…