Povesti despre ghiocei

Doar odata am vazut anul asta ghiocei si parca niciodata pana acum nu mi s-au parut mai frumosi,mai gingasi si invingatori.Au invins inca odata gerul si zapada si si-au scos capsorul afara ca sa ne zambeasca.Cum de se intampla astfel de minuni?De ce niste floricele asa de mici si firave sunt,totusi, atat de puternice?Care dintre povestile de mai jos sa fie povestea nasterii ghiocelului?

O legenda despre originea ghiocelului spune ca dupa ce a fost alungata din rai,Eva statea si plangea.Un inger a venit sa o consoleze.De la alungare,nu mai inflorise nici o floare ,dar zapada cadea fara incetare.Si cum ii vorbea ingerul Evei,acesta a prins un fulg de zapada,a suflat peste el si astfel a aparut primul ghiocel pe pamant. Floarea a inflorit si s-a nascut speranta. In Germania exista alta legenda a ghiocelului.Cand Dumnezeu a facut toate lucrurile pe pamant,El a rugat zapada sa mearga la flori si sa ia putina culoare de la ele.Una dupa alta,florile au refuzat. Atunci,foarte suparata,zapada a rugat un ghiocel sa-i dea putin din culoarea sa,iar ghiocelul a acceptat. Ca recompensa,zapada il lasa sa infloreasca primul.

Multi ani la rand,ghioceii erau presati ,apoi transportati in magazinele europene din Turcia.Calugarii au adus in Anglia bulbi de ghiocei de la Roma si au fost primii care i-au plantat in jurul vechilor manastiri.Din aceasta cauza,ghioceii au fost cunoscuti ca si „flori ale bisericii”.

Ghiocelul simbolizeaza speranta si puritatea in limbajul florilor.

Chiar ca n-am stiut aceste povesti si ma bucur ca le-am aflat.

O dimineata minunata

femeie-batrana-pe-ulita

femeie-din-tinutul-padurenilor

casuta-de-lemn

(poze:officetransilvania@yahoo.com)

capite-de-fan

Se intampla sa te simti minunat chiar daca pare sa fie o zi obisnuita.O zi cu aceleasi probleme si,culmea,o zi cand trebuie sa te lasi impuns de un ac pentru analizele acelea pe care le facem toti.Nu ca as fi fricoasa,pana la varsta mea am avut parte de multe intepaturi-de ace,ironice.Am plecat dimineata fara nici un chef.Era cam frig,de fapt era ger,imi inghetasera mainile si urechile(n-aveam manusi si nici caciula).Pe drum am simtit ca-mi face placere sa vad oamenii zgribuliti,copii mergand la scoala cu ghiozdanele in spinare,masini multe,cativa catei zgribuliti(mi-e mila de ei,nu au unde sa se incalzeasca decat cand straluceste soarele).In sfarsit am ajuns la laborator.Acolo era destul de multa lume.Cei mai multi cu taloane ca si mine.A intrat o femeie in varsta insotita de o tanara care o dadacea.Apoi am vazut o doamna asistenta foarte draguta pe care o stiam; dadea lamuriri tuturor celor care intrebau,ti-era mai mare dragul s-o auzi si s-o vezi.

A intrat si o cunostinta de-a mea cu care am povestit putin,apoi un baietel de vreo 3-4 anisori,venise cu tatal si bunicul lui pentru analize.Glasul unui copilas si intrebarile lui parca destind atmosfera oriunde,ma uitam la el cum nu avea astampar deloc,trebuia sa-i puna tatalui o multime de intrebari.Si,cand mai aveam vreo doi trei oameni inaintea mea,a intrat o femeie in varsta insotita de fiica ei.Era imbracata in straiul padurenilor.Femeia zambea stingherita, nu se simtea deloc in largul meu.S-au asezat pe scaune langa mine si am intrat in vorba cu ele.Asa am aflat ca e din Tinutul Padurenilor si ca foarte greu a reusit sa ajunga la oras,fiecare se descurca acolo cum poate.Au ramas putini,iar iernile cand ninge mult,practic raman izolati acolo.Mi-a facut placere sa cunosc acea femeie si-mi pare rau ca n-am reusit sa ajung niciodata in Tinutul Padurenilor.

Doar la televizor si in poze l-am vazut.Am cautat pe internet si am gasit o emisiune despre acel tinut.„Padurenii,paradisul parasit”.

Si mai e un motiv pentru care dimineata a fost minunata.Am vazut un barbat in varsta care vindea ghiocei.Anul acesta e prima oara cand am vazut ghiocei.Am cumparat un buchetel pe care l-am daruit mamei mele.

Calator prin Univers aproape de Terra

Aceasta este ruta calatorului urias care va trece asa de aproape de casa noastra.Unii dintre noi ii vor urmari trecerea pe langa noi si vor scrie,poate vom vedea si imagini.Cine e marele calator?E un asteroid numit 2007 TU24.NASA ne-a anuntat inca din 25 ianuarie despre aceasta vizita,dar nici astazi nu este tarziu sa amintesc de ea.Parca suna infricosator sa stii ca un asteroid gigant trece pe langa noi.Imi amintesc si de filmul cu asteroidul care a lovit pamantul si cata nenorocire a adus.Nici nu vreau sa-mi inchipui ca asa ceva ar fi posibil.Citisem mai demult ca si disparitia dinozaurilor se datoreaza unui asteroid care a lovit Terra.Apoi am auzit si alte variante.Cine stie care o fi adevarul?Asteroidul 2007 TU24 are o forma asimetrica,adica e un fel de bolovan mare cum sunt pe la munte si se va apropia de Terra pana la distanta lunara de 1,4 sau 538.000 kilometri(334.000 mile).Astronomii de la noi il vor vedea pe la 10:33 dimineata.

Oamenii de stiinta de la NASA,cei care au urmarit asteroidul si au luat si imagini au spus ca cel putin pana la sfarsitul secolului viitor,distanta lunara de 1,4 este cea mai apropiata de Pamant.Tot ei au adaugat ca nu exista posibilitatea unui impact asupra Terrei in viitor.Mai multe date si imagini pe site-ul NASA.
For more information, visit http://neo.jpl.nasa.gov . Cam asa arata un asteroid.Un bolovan cu fotma neregulata,chiar si cu un cartof seamana.Dar ce periculos e pentru viata.In calatoriile mele printre stele n-am intalnit asteroizi si nici nu vreau,doar daca pot sa-i sparg,sa-i transform in praful cel mai fin.„Across the Universe”-Beatles.

Si textul melodiei.

Words are flying out like
endless rain into a paper cup
They slither while they pass
They slip away across the universe
Pools of sorrow waves of joy
are drifting thorough my open mind
Possessing and caressing me

Jai guru deva om
Nothing’s gonna change my world
Nothing’s gonna change my world
Nothing’s gonna change my world
Nothing’s gonna change my world

Images of broken light which
dance before me like a million eyes
That call me on and on across the universe
Thoughts meander like a
restless wind inside a letter box
they tumble blindly as
they make their way across the universe

Jai guru deva om
Nothing’s gonna change my world
Nothing’s gonna change my world
Nothing’s gonna change my world
Nothing’s gonna change my world

Sounds of laughter shades of life
are ringing through my open ears
exciting and inviting me
Limitless undying love which
shines around me like a million suns
It calls me on and on across the universe

Jai guru deva om
Nothing’s gonna change my world
Nothing’s gonna change my world
Nothing’s gonna change my world
Nothing’s gonna change my world
Jai guru deva
Jai guru deva

Carnavalul de la Venetia

Depresia,motiv de ingrijorare

 

Depresia e una dintre bolile despre care noi,romanii nu prea ne place sa vorbim.A fi cu tulburari psihice,a merge la psiholog,psihiatru e ca si cand ar scrie pe fruntea omului „nebun”.De ce mi-a venit mie sa vorbesc aici despre depresie?Pentru ca am citit un articol despre aceasta boala care afecteaza un numar tot mai mare de romani si care ar trebui tratata cu toata seriozitatea.Nu stiu daca acum sunt programe nationale pentru prevenirea si tratarea depresiei ,dar acestea ar trebui sa existe,mai ales ca medicamentele antidepresive sunt foarte scumpe,iar tratamentul poate dura o perioada indelungata.E ingrijorator ca s-a constatat ca a crescut si numarul cazurilor de copii depresivi.Depresia severa e un handicap nu numai pentru bolnav,dar si pentru familia lui.

Trei milioane de români, loviţi de o boală periculoasă: depresia

O bucureşteancă s-a sinucis, ieri, aruncân­du-se de la etajul şase al Spitalului Floreasca din Bucureşti. Femeia, în vârstă de 54 de ani, fusese internată cu dureri abdominale, dar medicii psihiatri au diagnosticat-o cu depresie. Acum câteva zile, presa a difuzat o altă ştire cumplită. O femeie de numai 21 de ani s-a aruncat de la etajul cinci al unui bloc din Bucureşti, ţinându-şi în braţe fetiţa de un an. Medicii au pronunţat şi în cazul ei cuvântul depresie.

Dincolo de aceste tragedii intens mediatizate se află o statistică mai puţin cunoscută dar foarte îngrijorătoare: depresia afectează mai mult de trei milioane de români, adică circa 15% din populaţie, iar un procentaj aşa de mare de oameni care au o afecţiune psihică reprezintă o problemă majoră a sănătăţii publice.Depresia-tristete patologica

In al 51 lea an

 

Astazi vreau sa vorbesc despre mai multe:nominalizarea candidatilor la premiile Oscar.Am auzit voci care spuneau ca filmul regizorului Cristian Mungiu,4,3,2-trebuia sa fie nominalizat.Si mie mi-ar fi placut asta,dar de ce ne simtim nedreptatiti cand se ajunge si la o astfel de situatie.Patimasi cum suntem,am fi vrut sa luam si Oscarul.Nu am vazut filmul si imi doresc sa-l vad(la cinematograf).Am vorbit de multe ori despre regizor si film,de cate ori auzeam ca a mai castigat un premiu sau despre succesul la public,dar in locul acele unde scriam eu,lumea nu era interesata de asta,prefera politica cu scandalurile ei.Mai vreau sa vorbesc despre carnavalul de la Venetia unde Romania participa pentru prima data.E invitata de onoare.Cred ca e un eveniment deosebit pentru cei carora le place distractia,nebunia.Nu cred ca mi-ar placea sa fiu acolo,sunt prea obosita pentru asemenea nebunie.Carnavalul de la Venetia.

Chewing Gum Sculptures

Acum nu am cuvinte.Sunt foarte obosita si n-am vrut sa treaca ziua fara sa las ceva aici.Bineinteles ca imagini gasite de mine pe net.

Chewing Gum Sculptures

The works of Italian artist Maurizio Savina. View MoreItalian artist Maurizio Savini has distinguished himself by using a very unusual material for his sculptures: pink chewing gum. Here are some of his works.

via

21 ianuarie 1978

Atunci ne-a parasit bunica.M-a apucat un dor de bunica si de copilarie,ca parca nu-mi vine sa accept ca nu mai sunt demult copil,ba chiar as putea deveni si eu bunica oricand.Cum e sa fii bunica?Doar o bunica poate raspunde.Eu stiu doar cum e sa fii nepot de bunica.Cate pozne ii mai faceam si cat ne mai distram pe seama ei cand incepuse sa dea semne de -sa-i spunem-uitare.Ne si certam cu ea ca incepuse sa faca boacane,ca un copil.Doar stim ca de la o anumita varsta redevenim copii.Acum cand scriu e o zi frumoasa,insorita,n-am iesit din casa,dar stiu ca nu e asa de frig.Acum 30 de ani,in aceasta zi de 21 ianuarie,gerul era asa de patrunzator ca inghetase pamantul pana la o adancime de cativa centimetri.De-abia au sapat groapa,nu stiu de ce mi-am amintit si asta.Bunica arata senine,cu obrajii imbujorati,arata ca un om fericit.Am condus-o acolo unde se conduc toti care pleaca dincolo,chiar de ziua mea.am gasit o poezioara cu bunica,am gasit si povestirea „Bunica” de Barbu Stefanescu-Delavrancea.Asa am simtit eu ca trebuie sa citesc despre bunici si sa scriu despre bunica mea.Mi-e dor de ea,mi-e dor de acele vremuri,desi nici atunci nu am fost scutita de unele necazuri.Dar copiii trec mai usor peste ele.

Bunica

In soba arde focul,
Din foc scantei mici sar,
Bunica langa mine
Citeste frumos, rar.
Ea are glasul dulce,
Imi place s-o ascult,
Bunica imi zambeste,
O iubesc foarte mult.
Citeste, se opreste,
Poate a obosit.
Din mana cartea-i cade,
Bunica a atipit.

Hainele cele noi ale imparatului de H.C.Andersen

A fost odată un împărat, căruia îi plăceau aşa de mult hainele noi, încât el îşi cheltuia averea numai pe îmbrăcăminte. Când mergea la o paradă sau când se ducea la teatru ori la plimbare, nu avea alt gând decât să-şi arate hainele noi.

În fiecare ceas al zilei îşi schimba hainele, şi cum se zice de-un rege: „E la sfat”, astfel se spunea despre el: „Împăratul e la dulapul cu haine”.

În cetate era mare veselie: treceau pe-acolo tot felul de străini; într-o zi iată că veniră doi pungaşi care se dădură drept mari meşteri ţesători şi spuseră că ei ştiau a ţese cea mai minunată stofă din lume. Nu numai culorile şi desenele erau nemaipomenit de frumoase, dar hainele făcute din această stofă aveau o însuşire ciudată: se făceau nevăzute pentru orice om care nu-şi îndeplinea bine slujba, sau care era mărginit la minte.

„Astea-s haine straşnice, se gândi împăratul; cu ele am să pot cunoaşte destoinicia oamenilor mei; am să pot deosebi pe cei deştepţi dintre proşti. Da, îmi trebuie numaidecât această stofă”.

Şi dădu îndată o mare sumă de bani celor doi pungaşi, ca ei să-şi înceapă lucrarea cât mai repede.

Ei întinseră două războaie şi se făceau că lucrează de zor, cu toate că nu era nimic pe ţevile lor. Mereu cereau să li se dea mătase subţire şi fir de aur; dar ei le puneau de-o parte, în sacul lor şi lucrau până la miezul nopţii pe războaiele goale.

„Trebuie să ştiu acum unde au ajuns ei cu ţesutul stofei”, îşi zise împăratul.

Şi i se umplea inima de grijă, gândindu-se că cei proşti şi nedestoinici pentru slujba lor nu vor putea să vadă stofa. Nu doar că se îndoia de dânsul, dar totuşi chibzui că ar fi bine să trimită întâi pe altcineva, care să vadă lucrul înaintea lui. Toţi locuitorii din cetate ştiau de însuşirea minunată a stofei şi fiecare ardea acum de nerăbdare să afle cât de prost şi netrebnic e vecinul lui.

„O să trimit pe cel mai vechi şi mai bun ministru al meu, se gândi împăratul, să vadă ce-au lucrat ţesătorii; el poate mai bine ca oricine să judece lucrul; el se deosebeşte dintre toţi şi prin deşteptăciunea şi prin vrednicia lui”.

Cinstitul şi bătrânul ministru merse în sala unde lucrau cei doi pungaşi la razboaiele lor goale.

„Dumnezeule! se gândi el deschizând ochii mari, eu nu văd nimic”. Dar nu zise nici un cuvant.

Cei doi ţesători îl poftiră să vină să se uite mai de aproape, şi-l întreba cum i se par culorile şi desenul, şi-n acelaşi timp îi arătară războaiele lor; bătrânul ministru îşi aţinti ochii, dar nu vedea nimic, prin faptul că nici nu era nimic.

„Doamne! se gândi el, sunt eu într-adevar aşa de mărginit? Nu trebuie ca cineva să bănuiască una ca asta. Dar eu sunt oare aşa de nevrednic? Nici nu îndrăznesc să spun, că stofa e nevazută pentru mine.”

– Ei bine, cum vi se pare? întrebă unul din cei doi ţesători.

– O, e frumoasă, nici nu se poate o stofă mai frumoasă! răspunse bătrânul ministru, punându-şi ochelarii. Ce desen şi ce culori!… Da, pot spune împăratului că sunt foarte mulţumit.

– Asta ne bucură grozav, ziseră amândoi ţesătorii, şi ei, începură a-i arăta desene şi culori închipuite, dându-le fel de fel de nume. Bătrânul ministru îi asculta cu cea mai mare luare-aminte, ca să poată spune împaratului toate desluşirile lor.

Cei doi şarlatani cereau mereu bani, mătase şi fir de aur; le trebuia foarte mult pentru stofa ăsta. Bineînţeles că ei puneau toate astea de-o parte: războaiele lor rămâneau tot goale şi ei lucrau de zor.

Câtva timp după asta împaratul trimise un alt slujitor credincios să vadă stofa şi dacă ţesatorii mai au mult până s-o isprăvească.

Acestuia i se întâmplă acelaşi lucru ca şi ministrului: se uita şi iar se uita, dar nu văzu nimic.

– Nu-i aşa că-i minunată stofa asta? îl întrebară cei doi şarlatani, arătându-i frumosul desen şi culorile strălucite care nu se vedeau deloc.

„Cu toate astea prost nu sunt! se gândi omul. Pesemne că nu sunt vrednic de locul meu? Asta-i cam ciudat, să iau bine seama să nu mi-l pierd”.

Apoi lăudă şi el stofa, şi îşi arătă admiraţia pentru alegerea culorilor şi mai ales a desenului.

– E de-o frumuseţe neînchipuită, spuse el împăratului; şi tot oraşul nu mai vorbea decât de stofa cea minunată.

în sfârşit vru şi împaratul s-o vadă, cât era încă pe război. Însoţit de-o mulţime de oameni aleşi, printre care erau şi cei doi credincioşi ai lui care văzuseră stofa, se duse în sala unde cei doi pungaşi ţeseau mereu, dar fără fir de aur nici de mătase.

– Nu-i aşa că-i de toata frumuseţea! ziseră cei doi credincioşi. Desenul şi culorile sunt demne de Mărita ta.

Şi ei arătară cu degetul războaiele goale, ca şi cum ceilalţi ar fi văzut ceva.

„Ce-i asta, se gândi împaratul, eu nu văd nimic. Asta-i îngrozitor. Sunt eu oare un prost? Ori sunt nevrednic de-a împărăţii? Niciodată nu mi-aş fi putut închipui, că tocmai mie să mi se întâmple o asemenea nenorocire”. Apoi deodată strigă:

– E de toată frumuseţea! Vă mărturisesc deplina mea mulţumire.

Clătină din cap cu un aer satisfăcut şi privi spre războaie fără a îndrăzni să spună adevărul.

Toţi curtenii se uitară unii după alţii şi iar se mai uitară, fără însă a vedea nimic şi ziseră şi ei ca împăratul.

– Într-adevar e de toata frumuseţea! Ei îl sfătuiră chiar să îmbrace hainele din stofa asta la cea dintâi mare paradă.

– E neînchipuit de frumos, e fermecător, e admirabil! strigau toate gurile şi mulţumirea era pe feţele tuturor.

Cei doi şarlatani fură decoraţi şi primiră rangul de Mari Ţesători ai curţii.

Toată noaptea în ajunul marii parăzi ei vegheară şi lucrară la lumina a şaisprezece lumânari. Lumea toată văzu ce osteneală îşi dădeau să gătească hainele noi ale împaratului. În sfârşit se făcură că scot stofa din război, tăiară în aer cu nişte foarfeci mari, cusură cu un ac fără fir, apoi spuseră că haina-i gata. Împăratul, urmat de aghiotanţii lui, se duse s-o vadă şi pungaşii, ridicând un braţ în aer ca şi cum ar fi ţinut ceva, ziseră:

– Iată pantalonii, iată haina, iată şi mantia. Totul e uşor ca pânza de păianjen. Nici o grijă să n-aveţi c-o să vă fie vreodată grea o asemenea haină; asta-i şi cea mai minunată însuşire a acestei stofe.

– Negreşit, răspunseră aghiotanţii; dar ei nu vedeau nimic, pentru că nici nu era nimic.

– Dacă Măria Ta binevoieşte să se dezbrace, noi îi vom încerca hainele, în faţa oglinzii celei mari. Împăratul se dezbrăcă şi pungaşii se făcură că-i dau hainele una după alta. Îl învârtiră ca şi cum l-ar fi îmbrăcat, iar el, se suci, se răsuci în faţa oglinzii.

– Doamne! Ce bine vine, parcă-i turnată! Ce croială frumoasă! strigară curtenii. Ce desen! Ce culori! Ce haină nepreţuită!

Marele maestru de ceremonii intră.

– Vă aşteaptă la uşă baldachinul, sub care Măria Voastră va merge la paradă, zise el.

– Bine, sunt gata, răspunse împăratul. Cred că nu sunt rău îmbrăcat.

Şi se mai întoarse încă o dată în faţa oglinzii, ca să-şi privească bine înfăţişarea lui măreaţă.

Curtenii, care trebuiau să-i ducă din urmă trena, se facură că ridică ceva de jos; apoi ţinură mâinile în sus, nevoind a lăsa să se bage de seamă că ei nu văd nimic.

Pe când împăratul mergea mândru sub baldachinu-i măreţ, toţi oamenii, în uliţe şi pe la ferestre strigau: „Ce mai haină strălucită! Ce frumoasă trenă are! şi ce croială minunată!

Fiecare se ferea, ca nu cumva să se bage de seamă că el nu vede nimic; s-ar fi dat de gol numaidecât că-i prost şi ca-i nevrednic de slujba lui. Niciodată hainele împăratului nu stârniseră o mai mare admiraţie.

– Dar eu văd că n-are haine deloc, zise un copil mic.

– Doamne, ascultă glasul nevinovăţei! şopti tatăl lui.

Şi îndată rosti şi mulţimea cuvintele copilului.

– Este un copilaş care spune că împaratul n-are haine deloc.

– N-are haine deloc! strigă în sfârşit norodul.

împăratul fu grozav de jignit, căci i se păru că avea dreptate. Aşa era. Totuşi se socoti în gând şi îşi luă hotărârea:

„Orice-o fi, trebuie s-o duc de-acum până la sfârşit!”

Şi îşi ridică apoi cu mai multă mândrie, capul; şi curtenii ţineau înainte, cu respect, trena care nu era.

Taramul lui Andilandi-povesti

Evenimente.”Galele Circului,editia a VIII a” si O romanca in Cartea Recordurilor

Am vazut azi dimineata emisiunea Telematinal de pe TVR,de fapt partea cu noul spectacol al Circului Globus,am aflat lucruri inedite,si invitata minunata,romanca intrata in Cartea Recordurilor,care a strabatut 120 de tari fiind bine primita si care,la intoarcere cu diploma de castigatoare,a fost primita de,citez :”lada de gunoi de langa primarie”.Mariea Crasmaru,romanca din Cartea Recordurilor.