Arhive blog
Dealurile de ciocolata din Bohol, Filipine.Legende
Update: La multi ani, Gabriela Savitsky!
Exista in lume un loc cu multe „dealuri de ciocolata”, la Bohol, Filipine.”The Chocolate Hills” este o formatie geologica neobisnuita formata din 1268 dealuri in forma de con de aproximativ aceeasi marime, pe o suprafata de peste 50 kilometri patrati.Dealurile sunt acoperite cu iarba verde care capata culoarea maro in timpul sezonului secetos.De aici vine si denumirea de “Dealuri de ciocolata”.
Acest monument geologic este propus sa fie inclus in patrimoniul UNESCO.
Exista si legende despre cum s-au format aceste dealuri ca de ciocolata.Prima legenda spune povestea a doi uriasi care stapaneau peste acele locuri si care au pornit un razboi pentru putere aruncandu-si unul asupra celuilat bucati de stanca si nisip.Lupta a duraat cateva zile si i-a epuizat pe uriasi.Asa de epuizati au fost incat au uitat de imparatiile lor si, in cele din urma, s-au imprietenit, dar au uitat sa curete mizeria lasata in timpul luptelor, astfel s-au format dealurile.
O legenda romantica povesteste despre un urias pe nume Arogo care era foarte puternic si viguros. Arogo s-a indragostit de Aloya, o simpla muritoare. Moartea iubitei Aloya i-a provocat lui Arogo multa durere si suferinta, iar in tristetea lui nu se putea opri din plans.Cand lacrimile sale s-au uscat, s-au format dealurile de ciocolata.
A treia legenda povesteste despre un oras napastuit de un bivol urias care a mancat toate recoltele. Atunci, sfatul inteleptilor au adunat toata hrana pe care au gasit-o si au pus-o intrun loc in asa fel incat bivolul sa o gaseasca. Bivolul a gasit-o si a mancat-o si pentru ca stomacul lui era prea incarcat de atata mancare, bivolul a eliminat-o lasand in urma movile de balegar care s-au uscat si astfel s-au format dealurile de ciocolata.
Ultima legenda e despre un urias mancacios pe nume Dano care manca orice intalnea in calea sa.Intro zi, Danoa ajuns la o camp si a vazut o fata frumoasa pe nume Eng. Pentru a-i castiga afectiunea, trebuia sa slabeasca, astfel ca a eliminat tot ce mancase. In final, fecalele au acoperit pamantul, iar el a castigat afectiunea fetei.
Eu completez cu o observatie.Citind legendele despre aceste dealuri de ciocolata, am remarcat ca pana si in legende se vorbeste despre digestie chiar daca imaginea rezultatului digestiei nu este tocmai frumoasa si nici placut mirositoare.
Din blogosfera.
Serghei Esenin (1895 – 1925) – Cununi doar ţie îţi ofer
SĂ-MI DAI DE ŞTIRE DACĂ PLECI…
Un premiu pentru indragostiti si Legende ilustrate din Siberia
Mai intai vreau sa transmit mai departe un premiu de la Belle de Jour,Premiu – de dat mai departe…
Ofer acest premiu celor mai mari indragostiti din blogosfera si nu numai si-i felicit pentru ca vor deveni parinti,Cristian si Geanina.
Mai trimit acest premiu altor doi indragostiti despre care nu mai stiu nimic de ceva vreme:Zefir si Floarea de mac.
Le doresc tot binele din lume si sa fie fericiti pentru totdeauna!
Si un mic dar din partea mea pentru toti indragostitii:Bed of Roses.
Si acum sa trec la legendele ilustrate din Siberia.M-am hotarat asupra acestui subiect din cauza frigului,a groazei ca iarna cea grea ne va face sa inghetam de-a binelea in case din cauza facturilor foarte mari.Azi ar fi trebuit sa fiu departe de casa cu ai mei,la nunta nepoatei,mai exact.
Am ramas acasa de buna voie si silita de imprejurari,ca sa zic asa.
Vsevolod Vyacheslavovich Ivanov (12 februarie 1895, Lebyazhye, acum in Pavlodar Oblast–15 august1963, Moscova) a fost un scriitor sovietic foarte cunoscut pentru minunatele aventuri la care a luat parte in timpul razboiului civil din partea asiatica a Rusiei.
S-a nascut in Kazakhstanul de Nord intro familie de profesori.Cand era copil,Vsevolod si-a dorit sa devina clovn si sa mearga cu circul.Prima lui poveste publicata in 1915 i-a atras atentia lui Maxim Gorky care l-a sfatuit de-alungul carierei.
Ivanov s-a alaturat Armatei Rosii in timpul razboiului civil si a luptat in Siberia,ceea ce l-a inspirat in scrierile sale.
Luna
Inspirata fiind de o poezie de-a lui Cristian,am dorit sa caut legende si povesti despre luna.Nu-s inzestrata cu talentul de-a scrie poezii sau proza,incerc sa-mi exprim sentimentele asa cum ma pricep si preluand texte si imagini de pe net.
Ce stim despre luna?Luna este singurul satelit natural al Pământului. Vârsta Lunii este de aproximativ 4.60 miliarde de ani.
Numele folosite în trecut includ Selena (la romani) şi Artemis (la greci). În mitologia greco-romană, existau mai multe zeităţi asociate cu Luna. Cele greceşti erau Artemis, zeiţa castităţii, a Lunii şi a vânătorii, Hecate, zeiţa Lunii şi a lumii de dincolo, şi Selena. Diana era corespondentul roman pentru Artemis. Luna, altă zeiţă locală a Lunii, era descrisă călătorind într-un car.Selene, la greci, zeiţa şi personificarea Lunii din mitologia romană, identificată mai târziu cu Artemis. Selene era înfăţişată ca o femeie strălucitor de frumoasă, purtată printre nouri într-un car de argint.
Un episod cunoscut legat de numele ei era cel al dragostei sale pentru Endymion. Selena sau Selene era personificarea Lunii în mitologia greacă. Uneori ea trecea drept fiica lui Hyperion şi a zeiţei Theia, fiind sora lui Helios şi a lui Eos, deci făcea parte din prima generaţie de zei, anteriori Olimpienilor, iar alteori era considerată fiica Titanului Pallas sau chiar a lui Helios, deşi, cel mai adesea, acesta din urmă era considerat a fi fratele ei. Era reprezentată ca o femeie tânără şi frumoasă, care străbătea cerul într-un car de argint, tras de doi cai albi. Ea era vestită pentru iubirile sale. Cu Zeus ar fi avut o fiică numită Pandia. În Arcadia l-a avut ca iubit pe zeul Pan, care îi dăruise o cireadă de boi albi. Dar cel mai adesea, Selene era prezentată drept iubita frumosului păstor Endimion, căruia i-ar fi dăruit 50 de fiice. Uneori i se mai atribuia, deasemenea, tot în urma iubirii lor, naşterea eroului Naxos. Mai târziu, Selena a fost identificată, sau chiar înlocuită cu Artemis, Persefona şi Hecate. Ea a fost venerată mai mult de romani, sub numele de Luna, deşi şi aceştia au înlocuit-o ulterior cu Diana.
In copilarie am auzit ca-n luna traieste un om.Exista o legenda care spune ca Omul Din Luna a fost exilat, in acest izolat salas, dupa ce a fost prins furand o capatana de varza din cele ale vecinului lui, in Ajunul Craciunului. Mai exista de asemenea, varianta ca el ar fi fost un hot de oi. Se zice ca isi ademenea victimele cu ajutorul verzei. Omul din Luna, este vazut ca un batranel ce cara o legatura de vreascuri in spate, vreascurile reprezentand singura legatura pe care o mai pastreaza cu lumea terestra.
Stiti ca luna plina ne influenteaza?In cazul meu,cand e luna plina nu pot sa dorm aproape deloc.
Trei sferturi din populatie este convinsa ca influenta Lunii asupra oamenilor si a naturii este considerabila. Si exista motive foarte serioase din pricina carora suntem cu totii atat de dependenti de Luna.
Un studiu din Marea Britanie releva ca in noptile cu luna plina avem de-a face cu oameni care au un comportament intr-un fel mai ciudat: ei sunt mai certareti, mai iritati si mai greu de controlat decat in alte zile.
Noapte buna!
Legenda Muntelui Saint-Michel
Belle de Jour concurs: Cultura pe continentele lumii.Logo-ul concursului este făcut de Vic.
Am ales sa scriu despre legendele Mont Saint-Michel dupa ce am primit cateva fotografii facute de Kevin,un tanar de 28 de ani din Franta care imi viziteaza blogul si caruia ii place foarte mult istoria,cultura,calatoriile si spera sa viziteze cat de curand Europa de Est si Romania.Sper sa cunoasca o fata buna si draguta din Romania cu aceasta ocazie.Chiar a donat niste bani Asociatiei PAVEL.Mi-a scris Isabellelorelai:”Ce am uitat să îţi spun: Olga îi mulţumeşte lui Kevin, pe site-ul PAVEL, pentru donaţia lui din februarie
http://asociatiapavel.ro/index.php?ln=ro&cat=1
Ce este Mont Saint-Michel?In Wikipedia scrie ca Le Mont-Saint-Michel este o stâncă granitică din Marea Mânecii, unde se manifestă cel mai reprezentativ fenomen de flux şi reflux. Stânca este ocupată de un sat şi o mănăstire fortificată ridicată începând cu secolul al VIII-lea, până prin secolele al XII-lea – al XIV-lea. A jucat un rol important în istoria Franţei, fiind singurul loc care nu a putut fi cucerit de armatele engleze în timpul „Războiului de 100 de ani”.
Din anul 1979, Mont Saint-Michel se află pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO.
Legendele Mont Saint-Michel ,intre istorie,religie,fantastic,real.
Legenda Muntelui spune că într-o noapte de octombrie a anului 708, episcopul Aubert de la Avranches dormea un somn frământat de vise. Ca şi în nopţile trecute, Sfântul Arhanghel Mihail i-a apărut, poruncindu-i să îi construiască un sanctuar, pe vechiul munte Tombe, în mijlocul golfului. Şi, pentru ca episcopul ca să nu mai uite, cum o mai făcuse, Arhanghelul şi-a pus degetul de lumină pe capul episcopului Aubert, marcându-l pentru totdeauna. În zorii secolului al VIII-lea, muntele Tombe era o ridicătură rotunjită de granit, înaltă de 78 de metri, în mijlocul unui golf adânc, al cărui profil nu are cu nimic de-a face cu contururile de azi, deoarece aici pământul a câştigat peste tot în lupta cu marea. În vârful ridicăturii de granit se afla aşezată o piatră destul de mare, despre care se spune că ar fi fost înfiptă în pământ de către Satan. Nimeni nu putea să scoată această piatră, pentru începerea construcţiei sanctuarului. În cele din urmă, copilaşul Bain, cel de-al doisprezecelea fiu al unuia din lucrători, puternic prin nevinovăţia sa, reuşeşte ceea ce toţi ceilalţi eşuaseră, tot aşa cum Arthur, viitor rege legendar al Bretaniei, încă adolescent, reuşise să smulgă spada Excalibur din stânca în care fusese înfiptă. Numele Sfântului Mihail, substantivare a unui strigăt, devine strigăt de luptă al cavaleriei. Roland, unul dintre cavalerii lui Carol cel Mare, îl invocă fără încetare în luptele contra sarazinilor. Dar Sfântul Arhanghel mai are rol: cântăreşte sufletele în ziua Judecăţii de Apoi. Legendele apar curând după instalarea Benedictinilor în mănăstire. Ele consacră definitiv Muntele în ierarhia sanctuarelor.
Arhanghelul Mihail învingând cu şarpele monstruos din Irlanda
Legenda şarpelui din Irlanda i-a asigurat Muntelui un renume internaţional. Un şarpe monstruos pustia regiunea. Armele regelui Elgar, rugăciunile arhiepiscopului Ivor rămân neputincioase. S-a luat hotărârea unui atac în masă contra balaurului, dar când cavalerii au sosit la faţa locului, monstrul era deja mort. L-au ars şi i-au împrăştiat cenuşa, în care Ivor a distins două obiecte insolite: un scut de lemn de cedru şi de piele întărită, precum şi o spadă de oţel, foarte scurtă, încă pătată de sângele monstrului. Scutul şi spada erau de dimensiuni curioase, adevărate jucării de copil. Noaptea următoare, Ivor l-a văzut pe Sfântul Mihail în vis, iar acesta i-a poruncit ca aceste relicve să fie duse la sanctuarul său preferat, fără nici o altă precizare. Cei doi călugări, însărcinaţi să ducă armele sfinte, au luat drumul Italiei, crezând că la Gargano, cunoscut sub numele de Monte Sant’Angelo, este sanctuarul preferat al Arhanghelului Mihail. Dar în fiecare zi, orice drum ar fi luat, ei ajungeau spre soare-apune. Disperaţi că nu reuşesc să ajungă în Italia, ei s-au rugat Arhanghelului Mihail: acesta le-a apărut şi i-a informat că locul său preferat pe pământ este acum muntele Tombe. Tradiţia fixează la 16 octombrie 708 sfinţirea locului noului sanctuar în vârful muntelui Tombe. Episcopul Aubert organizează viaţa religioasă în Munte, instalează acolo doisprezece călugări care trebuie să persevereze, cu reguli precise, în serviciul preafericitului Arhanghel. Trimişi de episcop, aceşti călugări au format prima comunitate instalată şi organizată vreodată în Munte. Prin revelaţie, Aubert a fost înştiinţat de Arhanghel de existenţa unei surse de apă potabilă, apoi a ridicat o capelă dedicată Sfântului Petru, unde, mai târziu, va fi înhumat, conform tradiţiei medievale. Muntele se numeşte încă Tombe. Miracolele nu au întârziat să apară. Un pelerin orb, sosit acolo, a exclamat: Ce frumos este să vezi! Muntele şi-a luat definitiv numele actual pe la sfârşitul secolului al X-lea. Rând pe rând, au apărut noi construcţii, Muntele căpătând o înfăţişare din ce în ce mai apropiată de cea actuală. Trebuie să ne imaginăm amploarea acestor lucrări: blocurile de granit trebuiau aduse pe corăbii din insulele Chausey, în ritmul mareelor. Odată aduse, tăietorii de piatră le-au fasonat în blocuri definitive şi şi-au înscris pe ele, pentru a-şi primi simbria, semnele lor, pe care le putem citi încă. Aceste blocuri grele de piatră sunt apoi urcate în vârf şi aşezate la locul potrivit.
Nimfele,frumoasele seducatoare
John William Waterhouse - Hylas and the Nymphs,1896
Nimfele sunt genii ale naturii, pe care cei vechi şi le închipuiau ca pe nişte fecioare tinere şi frumoase. Ele locuiau în grotele de pe vârfurile munţilor, în codrii deşi, pe câmpii sau în ape şi erau de mai multe categorii: nimfele apelor purtau numele de oceanide, nereide şi naiade, cele ale munţilor de oreade, iar cele ale pădurilor de driade şi hamadriade. Nimfele erau înzestrate cu darul profeţiei. De cele mai multe ori oamenii le invocau în calitate de genii protectoare, implorându-le sprijinul. Legendele legate de numele lor sunt numeroase, ele fiind iubite de zei şi nu arareori şi de muritori .
Draper Herbert James - Uysses and the sirens
Tinere frumoase si seducătoare, nimfele au numerosi iubiti, majoritatea zei: Zeus, Apollo, Hermes si Dionis.
Legendele nimfelor au surescitat imaginatia multora, insa mai ales a pictorilor celebri care le-au consacrat acestora unele dintre cele mai frumoase tablouri existente.
Oceanidele erau nimfe ale marelui ocean, fiicele lui Oceanus şi ale lui Tethys. În total, erau cu mult peste 4000 la număr. Ele erau uneori timide, dar alteori iubite pasionale. În marea parte a timpului erau bune cu muritorii, dar câteodată îi pedepseau pe cei care nu le tratatu cum se cuvine. Rareori, puteau fi găsite jucându-se pe lângă chilele navelor.
Sophie Anderson - The head of a nymph
Nereidele sunt cele 50 de fiice ale lui Nereus şi Doris, deci nepoatele lui Oceanos, care guvernează în Marea Mediterană. Aceste femei frumoase sunt întotdeauna prietenoase şi îi ajută mereu pe marinari, alungând furtunile periculoase din calea acestora. Se crede că sunt capabile de a prezice viitorul. Fac parte din alaiul lui Poseidon.
John William Waterhouse - Undine
Naiadele erau nimfe ale apelor dulci.Naiadele guvernau peste râuri, şuvoaie, pâraie, izvoare, fântâni, lacuri, eleştee, puţuri şi mlaştini.Sirenele erau Naiade care trăiau pe insula numită Sirenum scopuli, care era înconjurată de stânci şi pietre. Marinarii care erau în apropiere erau atraşi de cântecul lor fermecător, făcându-i să se lovească cu navele de stânci şi să se înece.
Edward Poynter—Cave of the Storm Nymphs (1903)
O Naiadă era strâns legată de corpul său de apă şi chiar existenţa sa pare să fi depins de el. Dacă un pârâu seca, Naiada sa murea. Apele peste care Naiadele domneau erau presupuse a fi deţinătoare de puteri inspiraţionale, medicinale sau profetice.
John William Waterhouse - A Mermaid
Ca toate nimfele, Naiadele erau din multe privinţe sex-simboluri feminine ale lumii antice şi jucau şi rolul de sedus, şi rolul de seducător. Zeus, în special, se pare că s-a bucurat de favorurile a numeroase Naiade, iar ceilalţi zei nu se lăsau mai prejos. Naiadele se îndrăgosteau şi de muritori şi îi urmăreau şi pe aceştia.
În mitologia greacă, o oreadă era o nimfă ce locuia în munţi şi văi.
Driadele sunt nimfe ale copacilor în mitologia greacă.
Sunt considerate fiinţe foarte timide, cu excepţia momentelor petrecute lângă Artemis, care era cunoascută ca prietenă a celor mai multe nimfe.
Va fi descoperita Atlantida cu Google Ocean?
In cautarea Atlantidei cu Google Ocean
Atlantis
Atlantis
Google Ocean a descoperit recent o „retea de strazi” pe fundul marii, intr-una din locatiile presupuse ale Atlantidei, la circa 1000 de kilometri de coasta nord-vestica a Africii, langa insulele Canare. Update: Alarma falsa. Fotografia care parea sa prezinte ruinele „orasului pierdut” Atlantida s-a dovedit a fi, de fapt, o imagine a urmelor lasate de sonarele vapoarelor care cartografiau fundul oceanului. sursa
Descrisa in scrierile lui Platon, Atlantida ar fi fost inghitita de apele oceanului in jurul anului 9500 i.Ch, fiind o insula „mai mare decat Libia si Asia la un loc”, dincolo de „coloanele lui Hercule” (in fata stramtorii Gibraltar).
Povestea continentului pierdut a supravietuit timp de secole, desi se considera ca Atlantida din dialogurile lui Platon ar fi doar un mit creat de acesta pentru a-si pune in evidenta teoriile politice. După o încercare eşuată de invadare a Atenei, Atlantida s-a scufundat în ocean. Acest eveniment s-ar fi petrecut cu 9.000 de ani înainte de Solon (aproximativ 9.500 î.Hr.)
In mitul lui Platon, Poseidon s-a indragostit de Cleito, fiica lui Evenor and Leucippe,care i-a daruit cinci perechi de gemeni baieti.cel mai mare dintre acestia, Atlas, a fost facut rege de drept peste intreaga insula si ocean (numit in onoarea lui,Oceanul Atlantic) si i s-a dat ca domeniumuntele nasterii lui si imprejurimile lui .
Poseidon a sapat un palat in muntele in care traia iubita lui pe care l-a inconjurat cu santuri pline cu apa si cu latime crescatoare,variind de la unu la trei santuri separate de portiuni de pamant proportionale.
Atunci atlantii au construit poduri la nord de munte facand o legatura cu insula.Ei au sapat un canal adanc spre mare,iar de-alungul podurilor au sapat tunele in stanca pentru ca vasele sa poata intra in cetate inconjurand muntele.
Fiecare drum catre cetate era protejat de porti si turnuri si fiecare petec de pamant al cetatii era inconjurat de ziduri.Zidurile erau construite din bucati de piatra rosie,alba sau neagra acoperite cu bronz,staniu si pretiosul orichalcum .
Muzele,fiicele lui Zeus
Marcello Bacciarelli – Calliope
Calliope
Pierre Mignard – Clio
Clio
Pompeo Batoni – Apollo and two Muses(Euterpe, the muse of flute)
Euterpe
Gustave Moreau – Melpomene
Melpomene
Jean-Marc Nattier – Terpsichore, Muse of dance and song
Terpsichore
Simon Vouet – Polyhymnia, muse of eloquence
Polyhymnia
Simon Vouet – Urania
Urania
Jean Marc-Nattier – Thalia
Thalia
In mitologia greaca,muzele erau 9 zeite, fiice ale lui Zeus cu Mnemosyne, zeita memoriei. Se credea despre muze ca ii inspira pe artisti, in special pe poeti, filosofi si muzicieni. Tarziu, in secolele III-V, se spunea ca fiecare muza domnea asupra unei anumite arte: Calliope era muza poeziei epice; Clio a istorii; Euterpe a poeziei lirice cantata cu acompaniament de flaut; Melpomene a tragediei; Terpsichore a cantecelor corale si a dansului; Erato a poeziei de dragoste canatata cu acompaniament de lira; Polyhymnia a poeziei sacre; Urania a astronomiei si Thalia a comediei.
Baldassare Peruzzi – Muses
Cea mai adanca fantana
Belle de Jour concurs: Cultura pe continentele lumii.Logo-ul concursului este făcut de Vic.
Construita in secolul X, fantana Chand Baori din India a reprezentat o solutie practica la problema apei din regiune.Climatul arid i-a fortat pe localnici sa sape adanc ca sa gaseasca o sursa de apa care sa le asigure apa pe perioada intregului an.Fantana Chand Baori are o adancime de 30 metri, 13 nivele si 3.500 trepte.Legenda spune ca spiritele au construit-o intro noapte si ca are asa multe trepte pentru a fi imposibil ca cineva sa ajunga la monedele aruncate in fantana.
Si pentru ca veni vorba de fantana,vreau sa va spun povestea fantanii de la Castelul Huniazilor.
Se povesteste despre aceasta fantana ca a fost sapata de catre trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara în tinea în castel. Ioan le promite celor trei ca ii va elibera daca vor sapa o fantana cu apa buna. Prizonierii, animati de speranta eliberarii, sapa in stanca timp de 15 ani si la 28 de metri adancime reusesc sa gaseasca pretioasa apa.
Numai ca intre timp Ioan murise iar sotia sa, Elisabeta Szilagyi, a decis sã nu respecte cuvantul dat de sotul sãu si nu ii elibereaza pe cei trei turci, hotarand sa fie ucisi. Prizonierii, ca ultima dorinta, cer permisiunea sa scrie pe cheile fantanii o inscriptie: „Apa ai, inima nu”, ca un repros pentru promisiune facuta si nerespectata.
De fapt, inscriptia descifrata de Mihail Guboglu glãsuieste astfel: „Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de langa biserica”. Caracterele vechi arabe continute de inscriptie o dateaza la mijlocul secolului al XV-lea. Poziþia actuala a inscriptiei este pe unul dintre contrafortii capelei.
„Templul Spiritului”
Iulia Hasdeu
Diogène Maillart – Iulia Hasdeu
Iulia Haşdeu s-a născut la Bucureşti şi a decedat tot aici. A fost un copil supradotat,la vârsta de 2 ani şi jumătate ştia deja puţină franceză şi germană,la 4 ani învăţase să scrie şi să citească, iar la 8 ani neîmpliniţi a absolvit şcoala primară. Tot din această perioadă datează şi primele scrieri literare ale Iuliei.A murit la 19 ani de tuberculoză şi a fost inmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl ei, foarte afectat de moartea ei i-a construit un castel la Câmpina, Castelul Iulia Hasdeu,cunoscut sub denumirea populara de „Templul Spiritului„construit intre 1893 si 1896 palatul pe care l-a dedicat memoriei fiicei sale. Legenda spune ca, Hasdeu se retragea deseori la resedinta sa de la Campina pentru a comunica, prin intermediul spiritismului, cu fiica lui. Deasupra intrarii principale se gaseste inscriptia „E pur si muove”. Numele Iuliei Hasdeu sta gravat pe fiecare dintre cele doua scaune din piatra din fata castelului, iar in mijlocul cladirii se afla o sculptura din lemn pictat a lui Isus Cristos, realizata de artistul francez Casciani. In spatele ei, este asezat bustul Iuliei Hasdeu.
După dispariţia prematură a preaiubitei sale fiice, marele cărturar îşi va canaliza întreaga energie într-o singură direcţie: spiritismul. Ani buni după moartea Iuliei, cei doi, tatăl şi fiica, se vor întâlni regulat în castelul de la Câmpina, în timpul şedinţelor de spiritism. De altfel, chiar şi acest castel construit de Hasdeu, gândit ca un templu închinat fiicei sale, a fost înălţat întocmai după planurile transmise de Iulia din lumea de dincolo. O însemnare a cărturarului pe un manuscris spiritist, scrisă cu cerneală neagră şi păstrată nealterată peste timp, stă mărturie acestui fapt: „Acest castel s’a zidit între anii 1894 şi 1896, planul fiind dat de spiritul Juliei B.P. Hasdeu prin medium B.P. Hasdeu, apoi desemnat arhitectonic de T. Dobrescu, construcţiunea de N. Angelescu“.
Exista si cateva legende locale despre castelul Iulia Hasdeu pe care le-a cules un ziarist,Teodor Olimpiu Albini.”Noaptea, dincolo de portile ferecate ale Castelului, se aude Iulia cântând la pian. Se mai aud strigãtele de Bravo ! si aplauzele bãtrânului Hasdeu (la moartea Iuliei avea doar 50 de ani!) Uneori, pianul cântã si ziua.”
„Nimeni nu calcã prin fata castelului. Oamenii trec pe partea cealaltã a strãzii si se închinã, speriati ca de dracul. Cei aflati prin vecinãtate au cerut primãriei ca Hasdeu sã fie fortat sã se mute si casa stafiilor sã fie dãrâmatã.”
„Ne-am suit în copac si am stat ascunsi toatã noaptea. N-am vãzut când a intrat stafia în clãdire, darã la cântatul cocosilor, d-soara Iulia a iesit pe terasa din stânga. Era îmbrãcatã în rochie albã, avea flori de margarete în brate si pãrul prins în coc cu o stea. A doua zi dimineata, câteva fire de margarete au fost gãsite de mãturãtorul de stradã lângã gardul castelului. Era în septembrie, margaretele dispãruserã demult. Si dl. vardist spune cã este adevãrat.”
„Când vin domnii ãia sã facã spiritism cu dl. Hasdeu, lãmpile din casã se sting. Ieri searã, mama a aprins lampa de patru ori.”
„Dacã cineva trece prin fata castelului si vrea sã înjure, nu poate. Limba i se face de clei.”
„Uneori, noaptea, bãtrânul urlã ca lupul. Iese la geam, descheiat la cãmasa de noapte, cu ochii rosii ca rugul si strigã :, ce stiu, o vorbire de vrãjitor…” (Probabil: „Viens, ma fille, papaliga (asa îi spunea Iulia tatãlui ei) t’attend!” – în traducere: „Vino, fiica mea, papaliga te asteaptã!” .
Unei file
de Iulia Hasdeu
februarie 1886
Sărmana filă-n care aştern
A gândului comoară
Nu ştii câte dureri se cern
Când vin spre tine iară.
Ca lumea, rece mă priveşti
Mă vezi surâzătoare
Dar rana cum s-o potoleşti
Când inima te doare?
Sunt rele care nu se scriu
Şi nu se spun în şoapte,
În ele chinu-i tot mai viu
Şi sufletul e-o noapte.
Poţi să mă plângi hârtie deci
Ca muta mărturie;
Ce grea amărăciune
Să râzi, când plânsu-nvie!
Casuta de basme si legende
Astazi vreau sa vorbesc despre o stire pe care am citit-o acum vreo doua zile despre un proiect minunat,”Satul basmelor”.
„Consiliul Judeţean Covasna, alături de instituţii similare din două judeţe înfrăţite din Ungaria şi Suedia, intenţionează să implementeze un proiect privind înfiinţarea unui „sat al basmelor”, în care copiii să îşi însuşească reciproc culturile şi tradiţiile…”
M-am gandit atunci de ce nu s-ar face mai multe sate de povesti sau macar casute de povesti pentru toti copiii,parintii si bunicii lor?Toate fetitele isi doresc sa fie printese,iar baietilor le place sa fie luptatori viteji.Nu stiu cat de cunoscute sunt povestile scriitorilor romani,dar cred ca oamenii tineri ar putea realiza un astfel de proiect(cu ajutorul de la „bunici”).Sunt destule basme,legende,chiar fabule frumoase si copiilor le-ar placea sa fie personajele din basm.Bineinteles ca un astfel de proiect ar contribui si la dezvoltarea turismului in acele zone.Cateva exemple:basmele lui Ispirescu, poznele lui Păcală care sunt reunite într-un ciclu de snoave, care stă la baza prelucrărilor ulterioare ale lui Petre Dulfu (Isprăvile lui Păcală). Şi alţi scriitori au scris despre el: Ion Creangă (Păcală), Ioan Slavici (Păcală în satul lui) etc.,fabulele lui Grigore Alexandrescu.
Boul şi viţelul
Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.
– Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:
Decât multă minte, ştiu că e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.
Aşa de-a vieţii veselă schimbare,
Cum şi de mândrie boul stăpânit,
Se credea că este decât toţi mai mare,
Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.
Viţelul atuncea plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi sumă şi livezi o mie:
„Mă duc, zise-ndată, niţel fân să-i cer.”
Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte,
Ajunge la unchiu, cearcă a intra;
Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte:
„Acum doarme, zice, nu-l pot supăra.”
– „Acum doarme? ce fel! pentru-ntâia dată
După prânz să doarmă! Obiceiul lui
Era să nu şază ziua niciodată;
Ăst somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui.”
– Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Priimit în casă dacă vrei să fii.”
La o mojicie atâta de mare
Viţelul răspunde că va aştepta;
Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lângă el trece, făr-a se uita.
Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Însă socoteşte că unchiu-a orbit:
Căci fără-ndoială nu putea crede
Ca buna sa rudă să-l fi ocolit.
A doua zi iarăşi prea de dimineaţă,
Să-i găsească vreme, la dânsul veni:
O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheaţă,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.
„Boierule, zise, aşteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.”
– „Cine? a mea rudă? mergi de-l dă pe scară.
N-am astfel de rude, şi nici voi să-l ştiu.”
G a b i, My heart to your heart 