Arhive blog
François Villon (8 aprilie 1431 – cca.1474), poet francez
Versuri pe tabloul unui primitiv
de François Villon
Adam se deşteaptă; îl arde lin coasta,
Femeia din faţă senină-i zâmbeşte,
Uimit, el se-ntreabă, ca-n vis, ce e asta ?
Bălaie şi goală, la ce foloseşte ?
Deodată privirea în miez îşi ţinteşte,
Stă gol de răsunet o clipă; din castă
Fiinţa-i un licăr de jinduri ţâşneşte…
Iar Eva, pătrunsă de dulcea săgeată,
Vărsându-şi pe spate a pletelor unde,
Îşi plimbă surâsul cu-o graţie-nceată,
Pe sâni, peste coapse, pe trupu-i oriunde,
Să afle ce taină-i deschisă… şi, iată,
Ferindu-şi ruşinea cu palme plăpânde,
Mai mult o arată decât şi-o ascunde.
François Villon (8 aprilie 1431 – cca.1474) a fost unul dintre primii mari poeţi ai Franţei.
Din blogosfera:
Mirela Pete.În drum spre Vrhnika, Slovenia
Mirela Pete.Ce-ar fi poveștile fără ilustrații?!
Pricina sau balada Soartei,François Villon
Intre mine,fostii mei colegi/e, François Villon si Sergiu Nicolaescu este o legatura.Da,ati inteles bine.Sa explic despre ce e vorba;intro vara din secolul trecut,epoca de aur,anul 1986,seful nostru cel mare ne-a convocat la o sedinta in care ni s-a spus ca trebuie sa jucam intrun film la castel (ca figuranti,bineinteles).Si uite-asa,vrand nevrand am jucat in filmul François Villon.Am avut astfel ocazia sa vedem cum se face un film,cat de mult se lucreaza pentru o secventa de cateva secunde,in plus,am castigat niste bani,ne-am distrat cand ne-am vazut imbracati in haine de epoca,unii erau targoveti,altii nobili sau cersetori si am facut poze cu Sergiu Nicolaescu.Mai trebuie sa amintesc ceva foarte important pentru acele vremuri de demult:acolo am avut ocazia sa bem cafea naturala pe care o cumparam de la o rulota venita cu echipa de filmare si chiar sandviciuri cu salam,ceea ce era o raritate.Amintiri frumoase ma leaga de François Villon (8 aprilie,cca.1431 – cca.1474) unul dintre primii mari poeţi ai Franţei.
Villon a fost redescoperit cu precădere după secolul XIX. A utilizat umorul satiric, patosul şi forţa lirică în lucrări scrise în argoul timpului (argot). Născut la Paris, renunţă la numele său (Montcorbier sau de Logos) pentru a-l împrumuta pe cel al unei rude, un canonic, care l-a trimis să studieze la Sorbona.
Pricina sau balada Soartei
Fortuna mi-au pus cărturarii nume,
Iar tu, François, strigi că sunt rea şi crudă,
Ce nu eşti om cu fală şi renume.
Mai buni ca tine-n vărării asudă
Şi sparg în ocne pietrele cu trudă.
Te plângi, cu toată viaţa de ruşine?
Nu eşti tu singurul, şi nici nu se cuvine;
Priveşte-mi faptele de-odinioară bine,
Ce mulţi viteji s-au prăpădit prin mine;
Pe lângă ei, ştiu, eşti un biet poltron.
Stai liniştit şi vorba ţi-o aţine.
Să te-nvoieşti cu ce ţi-am dat, Villon!
Pe marii regi îmi căşunase mie
În vremurile vechi, de altădat’.
Priam muri cu-ntreaga lui armie,
Cetate, turn şi zid nu l-au scăpat;
Lui Hanibal, ce soartă i s-a dat?
În Cartagina moartea l-a învins,
Pe Scipio, aşişderi l-a cuprins;
Senatului pe Cezar l-am vândut;
Pompei în Eghipet a fost pierdut;
Într-un vârtej pe mări pieri Iason;
Prin foc poporul Romei l-am trecut.
Să te-nvoieşti cu ce ţi-am dat, Villon!
Iar Alexandru, care-atât s-a războit,
Tânjind spre stelele Pleiadelor, şi el
De mâna mea pieri: l-am otrăvit.
Regele Alfazar căzu peste drapel
Pe câmpul de bătaie. În ăst fel
Mi-s faptele şi-asemeni vor urma,
Căci n-am la nimeni socoteli a da.
Pe Holofrenes, idolatru blestemat,
Iudita l-a străpuns, dormind în pat,
În cortul lui, cu un pumnal. Pe Absalon?
Pe când fugea, de păr l-am spânzurat.
Să te-nvoieţti cu ce ţi-am dat, Villon!
François, de-aceea să asculţi ce-am zis:
Socoată de n-aş da la Domnu-n Paradis,
Te-aş fi tras ca pe-o zdreanţă prin dârmon,
Şi pentru un păcat, zece-aş fi scris.
Să te-nvoieşti cu ce ţi-am dat, Villon!
În 1455 a înjunghiat un preot într-o luptă de stradă şi a trebuit să fugă din oraş. Iertat anul următor, s-a întors la Paris, de unde a trebuit să fugă din nou după ce a jefuit Colegiul Navarre. Se pare că a murit la scurtă vreme după ce sentinţa de condamnare la moarte i-a fost comutată în zece ani de exil din Paris. În timpul exilului, s-a alăturat coquillarzilor, o bandă de hoţi care făcea ravagii prin Franţa la sfârşitul Războiului de O Sută de Ani.
Pentru aceştia a compus baladele sale în argoul hoţilor. Mesajul poeziei sale îl situează printre moderni, chiar dacă a utilizat formele medievale de versificaţie. Pe lângă baladele în jargon, opera lui Villon include Lais 1456 (cunoscut drept „Micul Testament”), Testament 1461 (sau „Marele Testament”) şi poeme precum Débat du cœur et du corps de Villon (Dezbatere între inima şi trupul lui Villon) şi Épitaphe Villon, mai cunoscut sub titlul Ballade des pendus (Balada Spânzuraţilor), scrisă în timp ce Villon aştepta aceeaşi soartă. Lais şi Testamentul sunt pline de jocuri de cuvinte, ironie, căinţă şi o preocupare constantă cu moartea, umor suculent, revoltă şi milă. Unele balade şi rondeluri, precum Ballade de la grosse Margot, despre moştenirea pe care o lasă unei prostituate, precum şi Ballade des dames du temps jadis (Balada doamnelor de altădată), sunt incluse în Testament. Operele lui Villon s-au păstrat în principal datorită lui Clément Marot, care le-a adunat şi le-a editat (1533).
G a b i, My heart to your heart 