Ultimele trei dorinte ale lui Alexandru cel Mare

Alexander the Great

Alexander the Great

 

Alexandru cel Mare,rege al Macedoniei (336î.Hr. – 323î.Hr.)a fost unul dintre primii mari strategi şi conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe greci stăpâni ai Orientului Apropiat.

La moartea sa, la vârsta de 33 de ani, Alexandru cel Mare era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată.

Mai jos este povestea celor trei dorinte ale lui Alexandru aflat pe patul de moarte.Inainte de a muri a vrut sa arate oamenilor ca moartea nu alege si ca toti suntem egali in fata ei,fie ca suntem cersetori sau imparati.

„Cand se intorcea acasa dupa cucerirea de noi teritorii,Alexandru cel Mare s-a imbolnavit si a cazut la pat.Cu moartea privindu-l in fata si spunandu-i sa se pregateasca de ultima calatorie,Alexandru a realizat ca toate cuceririle sale,armata sa foarte mare,sabia lui ascutita si vitejia lui nu aveau nici o importanta.

Tot ce-si mai dorea era sa ajunga acasa sa-si vada mama si sa-si ia adio de la ea.Dar a trebuit sa accepte faptul ca sanatatea sa care se inrautatea tot mai mult nu-i va permite sa ajunga acasa.Asa ca,puternicului cuceritor nu i-a mai ramas decat sa stea intins in pat, palid si slabit,asteptand sa-si dea ultima suflare.

Si-a chemat generalii si le-a spus:”Curand voi pleca din aceasta lume si am trei dorinte pe care va rog sa mi le indepliniti intocmai.”

Cu lacrimile curgandu-le pe obraji,generalii au promis imparatului ca-i vor indeplini dorintele.

„Prima mea dorinta “,a spus Alexandru,”este ca doctorii sa-mi duca sicriul fara a fi ajutati de nimeni altcineva”.

Dupa o pauza,el a continuat:”A doua dorinta este ca atunci cand imi duceti sicriul spre groapa,drumul spre groapa sa fie presarat cu aurul,argintul si pietrele pretioase pe care le-am adunat in razboaie.”

Alexandru s-a simtit epuizat dupa ce a rostit aceste cuvinte.S-a odihnit putin si a continuat:”A treia si ultima mea dorinta este ca mainile sa-mi fie lasate sa atarne in afara sicriului .”

Oamenii adunati la capataiul lui Alexandru s-au mirat auzind aceste dorinte ciudate.Dar nici unul nu a indraznit sa-l intrebe ceva.Generalul cel mai iubit de Alexandru s-a apropiat de el,i-a sarutat mana, apoi tinand-o in dreptul inimii a vorbit :”Marite imparat,te asiguram ca-ti vom indeplini dorintele.Dar spune-ne, de ce aceste dorinte ciudate?”

La auzul acestei intrebari,Alexandru a tras adanc aer in piept si a raspuns:”Mi-ar placea ca lumea sa stie despre cele trei lectii pe care tocmai le-am invatat.Vreau ca doctorii mei sa-mi duca sicriul pentru ca oamenii sa realizeze ca doctorii nu pot vindeca orice boala.Ei sunt lipsiti de putere si nu pot salva un om din ghearele mortii cand ii suna ceasul”.

“A doua dorinta-drumul spre mormant presarat cu aur,argint si alte bogatii este pentru a aminti oamenilor ca nimic din aurul meu nu vine cu mine in mormant.E o pierdere de timp sa alergi dupa atatea bogatii.”

“Si a treia dorinta -mainile lasate sa atarne pe langa sicriu,e pentru a le arata oamenilor ca am venit cu mainile goale in aceasta lume si tot asa plec din ea.”

Cu aceste cuvinte,Alexandru cel Mare a inchis ochii.Curand,el a lasat moartea sa se apropie si sa-l ia,apoi si-a dat ultima suflare”.

Pentru ca am povestit despre moarte,cred ca si povestea trista si adevarata a Isabelei trebuie citita.Poate ca invatam ceva din aceste povesti adevarate.

Posted on iunie 8, 2008, in povesti and tagged , , . Bookmark the permalink. 34 comentarii.

  1. ce trist da frumos

  2. Ar trebui sa citeasca si Elena Udrea si Basescu si EBA…

  3. Cere si ti se va da.

  4. Nu ar strica sa ne gandim la ceea ce a spus Alexandru cel mare.

  5. ai mare dreptate laurentiu

  6. frumoase

  7. Legenda asta e asa de potrivita in aceste zile cand foarte multi se gandesc doar cum sa faca averi.

  8. Il respect pe acest om care a facut multe in vita lui imi place legenda !!!!!!

  9. Trebuie sa invatam, dar se pare ca lumea nu mai vrea sa invete ce e important.Din pacate. 😦

  10. Marite imparat,te asiguram ca-ti vom indeplini dorintele.Dar spune-ne, de ce aceste dorinte ciudate?”

    La auzul acestei intrebari,Alexandru a tras adanc aer in piept si a raspuns:”Mi-ar placea ca lumea sa stie despre cele trei lectii pe care tocmai le-am invatat.Vreau ca doctorii mei sa-mi duca sicriul pentru ca oamenii sa realizeze ca doctorii nu pot vindeca orice boala.Ei sunt lipsiti de putere si nu pot salva un om din ghearele mortii cand ii suna ceasul”.

    “A doua dorinta-drumul spre mormant presarat cu aur,argint si alte bogatii este pentru a aminti oamenilor ca nimic din aurul meu nu vine cu mine in mormant.E o pierdere de timp sa alergi dupa atatea bogatii.”

    “Si a treia dorinta -mainile lasate sa atarne pe langa sicriu,e pentru a le arata oamenilor ca am venit cu mainile goale in aceasta lume si tot asa plec din ea.”
    frumoase cuv cred ca trebuie sa le invatam toate

  11. Draga Diana,inteleg ca povestea trebuie spusa asa.Iti multumesc pentru ea, ceva mai citisem pe vremuri, doar un fragment din acel dialog dintre profesor si geniu.
    O voi posta cu mult drag si precis toti vor avea rabdare s-o citeasca in intregime.
    Iti multumesc mult.
    Cu drag,
    Gabi.

  12. Gabi,nu stiu ce sa zic despre ideia ta.Din cate stiu eu,blogul tau este unul de suflet,unul in care pacea interioara este la locul ei.Sincer,blogul tau este unul minunat si nu trece zi fara sa vad ce ai mai pus in el.Ce-i drept,in martie am fost cam ocupata si nu am avut timp sa-l descopar.Ce e mai jos e povestea cu Albert Einstein,dar care nu este prescurtata,pentru ca prescurtata ar fi prea seaca,ca o mare pierduta in aburi.Imi pare rau ca nu am putut-o prescurta,dar nu m-a lasat inima.Sper sa ma crezi.Dupa ce o citesti,nu cred ca ai vrea sa publici numai jumatate din ea.
    Dumnezeu si stiinta
    Aceasta este o poveste adevarată și merită să o citiți, fie și numai pentru a afla cine a făcut demonstrația de logică pe care o conține!
    Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
    „Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…” Profesorul face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
    „Esti crestin, nu-i asa, fiule?”
    „Da, dle, spune studentul”
    „Deci crezi in Dumnezeu?”
    „Cu siguranta”
    „Dumnezeu e bun?”
    „Desigur, Dumnezeu e bun.”
    „ E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?”
    „Da”
    „Tu esti bun sau rau?”
    „Biblia spune ca sunt rau.”
    Profesorul ateu zambeste superior:
    „Aha! Biblia!” Se gandeste putin. „Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?”
    „Da, dle. As incerca.”
    „Deci esti bun.”
    „N-as spune asta.”
    „Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, poate dar nu vrea…”
    Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continuă.
    „El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e considerat bun? Poti raspunde la asta?”
    Studentul tace.
    „Nu poti raspunde, nu-i asa? Hai sa o luam de la capat, tinere.. Dumnezeu e bun?”
    „Pai…, da”, spune studentul
    „Satana e bun?”
    Studentul nu ezita la aceasta intrebare
    „Nu”
    „De unde vine Satana?”
    Studentul ezită.
    „De la Dumnezeu.”
    „Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?”
    „Da, dle.”
    „Răul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?”
    „Da”
    „Deci cine a creat răul? Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si răul. Din moment ce răul există si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.”
    Din nou, studentul nu raspunde.
    „Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?”
    Studentul se foieste jenat.
    „Da”
    „Deci, cine le-a creat?”
    Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
    „Cine le-a creat?”
    Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.
    „Spune-mi, continua el adresandu-se altui student, crezi in Iisus Cristos, fiule?”
    Vocea studentului ii tradeaza nervozitatea.
    „Da, dle profesor, cred.”
    Batranul se opreste din marsaluit.
    „Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Iisus?”
    „Nu, dle. Nu L-am vazut.”
    „Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?”
    „Nu, dle, nu l-am auzit.”
    „L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?”
    „Nu, dle, ma tem ca nu.”
    „Si totusi crezi in el?”
    „Da.”
    „Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?”
    „Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.”
    „Da, credinta”, repeta profesorul.
    „Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.”
    Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
    „Dle profesor, exista caldura?”
    „Da”
    „Si exista frig?”
    „Da, fiule, exista si frig.”
    „Nu, dle, nu exista.”
    Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta. Studentul incepe sa explice.
    „Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 237,15 grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -237,15 grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati de măsură a energiei, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.”
    Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
    „Dar intunericul, domnule profesor? Exista intunericul?”
    „Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?”
    „Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?”
    Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Gândi: „Acesta va fi un semestru bun”.
    „Ce vrei să demonstrezi, tinere?”
    „Dle profesor, vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.”
    De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
    „Gresite? Poti explica in ce fel?”
    „Lucrati cu premisa dualitatii, explică studentul, sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce se poate masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria că ei au evoluat din maimuta?”
    „Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.”
    „Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?”
    Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. „Un semestru foarte bun, intr-adevar”.
    „Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. le predați studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?”
    Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge..
    „Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer.”
    Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
    „E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul domnului profesor?”
    Clasa izbucneste in ras.
    „E cineva care a auzit creierul domnului profesor, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?”
    Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
    „Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…”
    „Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?”
    De data aceasta nesigur, profesorul raspunde:
    „Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.”
    La asta, studentul a replicat:
    „Răul nu exista, dle, sau cel putin nu există în sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E, ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu
    Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.”

    PS: Studentul se numea ALBERT EINSTEIN…

    Cum ti se pare?!
    Cu drag,
    Diana

  13. Adevarat a Inviat!
    Diana,ma bucur ca ai trecut pe aici si astept povestea de la tine.daca e asa de lunga, cred ca n-ar strica sa facem si un rezumat al povestii, iar povestea trebuie impartita fiindca nimeni nu cred ca are rabdare sa citeasca texte lungi.
    Iti multumesc si astept povestea.
    O voi ilustra,bineinteles. 🙂
    Cu drag,
    Gabi.

  14. Hristos a inviat!Buna Gabi!Am mai scris cateva povestioare,dar ti le spun mai tarziu.Sper ca nu te superi.Vreau sa-ti spun ca,am primit un mail cu o poveste foarte interesanta despre Albert Einstein si ma gandeam daca nu vrei sa-i faci loc pe blogul tau.Are multe invataturi dar vreau sa-ti spun ca este foarte lunga si ocupa cam 4 pagini A4.(cu litere de marimea 10)Daca ai vrea sa ti-o dau prin comentarii,sa-mi transmiti.Dar este foarte frumoasa si eu zic ca merita.Blogul este insa al tau,si tu hotarasti ce pui in el.

    Cu prietenie,
    Diana.

  15. Diana,ma bucur ca te-ai apucat sa scrii.Imi plac povestile si mi-ar placea sa mai scrii si alte rezumate sau chiar povestile in intregime.
    Toate sunt cu invataminte de tras?Sa stii ca si eu faceam cam la fel si mai fac uneori.Cred ca ma descurc singura…
    Iti multumesc si abia astept alte povesti scrise de tine.
    Gabi.

  16. Am reusit sa scriu cateva povesti.Iata rezumatul uneia dintre ele
    ”Odata,traia in Bucovina o familie de oameni instariti.Intr-o zi trebuia sa se mute la casa noua si fiecare din familie cara cate ceva de masura lui.Tatal ii spuse fiului cel mic
    -Stefane,tu vei care dulapul cel mare si verde din bucatarie.
    -Inctocmai taticule!
    Baiatul se duse in bucatarie ca sa asculte de tatal sau.Totusi,dulapul nu se misca in fel si chip.Tot incerca pana veni tatal sau la eu,dupa vreun ceas.Iar dansul ii spuse
    -Stefane,am zis eu cumva sa cari dulapul asta singur?
    -Nu taticule.
    -Atunci de ce nu l-ai cerut?Crezi tu ca atunci cand vei fi adult,o sa-ti dea cineva ajutorul daca nu il ceri?
    Gabi,te las pe tine sa tragi concluzia despre asceasta poveste…..

  17. Toate cele bune iti doresc si eu.Mi-ar placea sa aud ca ti-ai revenit si ai reinceput sa-ti folosesti harul,talentele.

  18. Multumesc din nou Gabi.Toate cele bune.

  19. Diana,mi-era teama sa nu te superi pe mine ca dau sfaturi. 🙂
    Iti multumesc mult pentru urari si mi-ar placea sa se implineasca tot ce mi-ai transmis!
    Cat priveste sfaturile mele…incerca,insista daca ti se pare greu si evita messengerul,formurile si ce-o mai fi asemanator.
    Vei avea mai mult timp pentru scris,informat etc.
    Iti doresc tot binele din lume alaturi de cei pe care-i iubesti si succes!

  20. Gabi multumesc foarte mult pentru toate sfaturile.Am sa incerc sa le ascult.Multumesc foarte mult.Sa-ti dea bunul Dumnezeu toate cele bune,tie si familiei tale tot ce ai si mai vrei,tot ce nu ai si vrei,tot ce nu ai si nu stiii ca ti-ar fi de folos.

  21. Diana,te felicit pentru talentele pe care le ai,nu multa lume are atatea calitati sau haruri.E averea ta si nimeni nu ti-o poate lua decat daca vrei sa daruiesti semenilor tai din cunostintele si talentul tau.
    Mi-ai pus o intrebare foarte dificila si poate nu-ti va placea raspunsul meu.
    Cred ca internetul,calculatorul nu te face sa-ti pierzi talentele,din contra,iti poti imbogati cunostintele.Insa exista pericolul sa devii dependenta (cred ca esti dependenta de internet) si asta nu e bine pentru nimeni.
    Trebuie sa scapi de dependenta de internet la fel de periculoasa ca si dependenta de droguri.Iti trebuie vointa si ajutor daca nu poti singura sa lupti.
    Cred ca ar trebui sa renunti in primul rand la retelele de socializare care-ti manaca multe zile din viata si sa folosesti internetul doar pentru imbunatatirea cunostintelor tale si in munca ta.
    Nu sunt mare specialista si tot ce ti-am spus sper sa-ti ajute.
    Succes in lupta cu dependenta de calculator!
    reintoarce-te la viata,la natura,la munca ta!
    Gabi.

  22. Am multe talente.Vorbesc bine engleza,scriu carti deosebite,imi place matematica,si am un umor deosebit.totusi de cand am descoperit calculatorul,aproape ca mi-am pierdut aceste talente si ma gandesc ca intr-o buna zi,o sa-mi vina ceasul si am sa ma gandesc ce rost am aut eu pe lumea asta…:)).cum mi-as putea recapata talentele? va multumesc.
    diana

  23. Cred ca ai dreptate.Dar ce-ai zice daca moartea nu ne-ar speria?de unde stim noi ce va fi dupa moarte?poate ca va fi frumos,eu cred ca vom calatori pe unde nici nu visam si sufletele noastre vor trai la infinit.Asta vom cunoaste atunci cand va sosi clipa.

  24. poate nu moartea in sine ne sperie ci vejnicia ei

  25. Moartea face parte din viata.

  26. MOARTEA ESTE CEVA REAL…..

  27. Nu trebuie sa fim chiar asa de pesimisti.Poate se va naste o asemenea personalitate,poate ca s-a nascut deja.Eu cred ca nici nu mai conteaza asta si trebuie sa traim cat mai frumos .Chiar daca avem probleme si suferim,chiar daca se intampla atatea nenorociri in lumea toata si plangem,nu trebuie sa ne lasam doborati .Sfarsitul vine odata si-odata pentru toti,de ce sa traim gandindu-ne cu groaza la asta?Cum spunea si Alexandru cel Mare,cand plecam dincolo,nu ducem cu noi nimic.Acolo mergem cu totii fara nimic.

  28. Dincolo de toate cuvintele scrise aici… traim o realitate… sumbra! Poate ca daca stam bine sa analizam lumea in care traim… ne dam seama ca aproape totul e pierdut. Oare se vor mai naste oameni ca Alexandru cel Mare? Daca da… atunci mai avem o sansa, daca nu… atunci…

  29. Nici mie nu-mi mai este teama de ea .Mi s-a intamplat o magie si aminteles care e rostul meu in lume si ca ultimul drum e inceputul unei calatorii fara sfarsit.
    Tocmai de aceea incerc sa fac cat mai multe,mai ales ce n-am indraznit atatia ani decat intro mica masura.Am si eu cateva lucruri de rezolvat 😦

  30. isabellelorelai

    Pe mine nu moartea mă sperie. Mă sperie gândul că aş putea muri şi lăsa lucrurile nerezolvate pe aici. Şi, sincer, nu mai vreau să mă întorc şi să o iau de la capăt…

  31. Lectia aceasta de viata am gasit-o cand m-am uitat pe calendarul zilei.M-am gandit sa citesc mai multe despre Alexandru cel Mare si am gasit povestea cu ultimele sale dorinte.Nu mi-a trebuit mult ca sa ma hotarasc ca locul ei e aici.Am tradus-o din engleza asa cum m-am priceput si chiar daca nu stiu sa manuiesc cuvintele asa frumos ca tine si celelalte prietene apropiate sufletului meu am vrut sa o cititi si voi.
    Oare de ce ne gandim la marea plecare,la ultimul nostru drum?De vreo cateva zile ma gandesc mai des la asta…o fi din cauza ca nu ma simt prea bine si sunt trista?Sau o fi varsta .
    Sibilla,iti multumesc pentru felicitari si cuvintele frumoase.Voi imi dati puterea sa caut povesti si poze frumoase.
    Toate cele bune si mai povestim!

  32. Acestea sunt lectii de viata, pilde din care sa invatam, sa pretuim adevaratele valori si frumuseti, sa nu ne pierdem in desertaciuni, sa nu ne risipim timpul numai cu cele trecatoare, caci, asa cum atat de frumos ai descris draga prietena, la Marea Plecare, lasam in urma noastra, vorbele, faptele, zamislirile de care Dumnezeu se simte onorat , un pui de om, un copac, o fapta buna….
    Felicitari Gabi, iti doresc o duminica pe masura sufletului tau frumos si senin ,
    respecte si pretuire,
    Sibilla

  1. Pingback: MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (32) – „CU CE SE TERMINĂ ALERGAREA NOASTRĂ?” | EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: