Navigatie pe Bega

Am citit ca Bucurestiul va avea doua porturi.

Pentru ca lucrarile la canalul Dunare-Bucuresti au inceput cu multi ani in urma, chiar daca este idee comunista, cred ca un port e foarte util, mai ale ca transportul pe apa e mai putin costisitor, vor aparea noi locuri de munca, se vor dezvolta mai multe domenii industriale, poate ca si transport de pasageri.

„Dupa finalizarea Canalului Dunare-Bucuresti, Capitala va avea in cativa ani doua porturi, situate in est, in localitatea Glina, si in sud, in localitatea 1 Decembrie. Lucrarile ar putea demara in 2009, fiind necesare circa 400-450 milioane de euro pentru finalizarea acestora”.

Citind articolul mi-am adus aminte ca am citit candva ca in Timisoara, pe canalul Bega navigau vaporase, era si un port.Am cautat pe net si am gasit un articol despre navigatia si portul de la Timisoara.

„Fortuna”, „Maria”, „Ilie”, „Ana”, „Suzana” şi „Rândunica” erau, în anii ’40, vedetele transportului în comun pe Bega. Acestea făceau o veritabilă concurenţă CFR-ului, care a încercat de câteva ori să intervină pentru sistarea curselor întreprinse de acestea, între Timişoara şi localităţile învecinate, deoarece aproape toată lumea prefera să călătorească cu vaporul, şi nu cu trenul. În acea vreme, în jur de 500.000 de pasageri foloseau anual canalul şi şalupele înregistrate la Căpitănia Portului Timişoara.Bega a devenit canal navigabil în 1732, iar în 1869 s-au realizat primele curse de pasageri pentru transportul în comun, primele de acest fel de pe teritoriul actual al României. La începutul secolului XX, peste 550 de ambarcaţiuni comerciale înregistrate tranzitau canalul, timp de 305 zile pe an. Portul Timişoara avea legătură, de pe Bega, pe Tisa, pe Dunăre până la Regensburg, iar apoi prin transbordare pe Rin, până la Marea Nordului. O altă legătură era cu Marea Neagră, pe Dunăre, prin Brăila şi Sulina. În anii ’30, pe canal puteau circula vapoare de până la 70 de metri lungime, cu circa 50 de vagoane încărcate. Tot atunci, pe Bega se transportau în jur de 250.000 de tone de mărfuri pe an şi aproape 500.000 de pasageri.

Deşi nu a mai fost la fel de intensă, navigaţia pe Bega a continuat şi în anii de glorie ai comunismului. Importanţa economică a canalului a scăzut însă din cauza închiderii graniţei cu Iugoslavia, fapt prin care s-a tăiat şi legătura cu Dunărea şi cu marile porturi europene.

Curăţarea canalului a fost sistată în anii ’70, din cauză deversării în canal a unor reziduuri, mâlul depus conţinând substanţe periculoase, iar scoaterea şi depozitarea acestuia ridicând probleme ecologice. Cu toate acestea, în anul 1986, pe Bega încă se efectuau transporturi de persoane, utilaje, mărfuri şi produse agricole, la Căpitănia Portului Timişoara fiind înregistrate 20 de nave funcţionale.

Astăzi, pe Bega se navighează doar atunci când cotele apelor permit acest lucru şi doar în scopuri de agrement sau intervenţii. Vasele existente în prezent pe canal sunt „Pelicanul”, „Şoimul” şi „Lugojel”.

Pentru a reduce riscul inundaţiilor în Timişoara, în 1728 contele Claudius Mercy a dispus realizarea unui canal, ce avea rolul de a asana terenurile din jurul oraşului. Patru ani mai târziu, pe Bega a circulat primul vapor, până la Pancevo, însă cursa a fost abandonată din cauza dificultăţilor de navigare întâlnite pe traseu. Canalizarea în amonte de Timişoara a fost continuată de inginerul olandez Fremaut, lucru care a contribuit esenţial la reducerea inundaţiilor şi la uscarea mlaştinilor din jurul oraşului. Iniţial, această porţiune de canal a fost folosită pentru transportul buştenilor de la Făget la Timişoara. Traseul pe care îl are astăzi canalul a fost definitivat tot de Fremaut, care a găsit şi soluţia pentru regularizarea debitului acestuia, construind nodul hidrotehnic de la Coştei.