Jean Alexandru Steriadi (29 octombrie 1880 – 23 noiembrie 1956), pictor și grafician român
Jean Alexandru Steriadi(n. 29 octombrie 1880, București, d. 23 noiembrie 1956, București) a fost un pictor și grafician român, profesor universitar la Școala de Arte Frumoase din București și membru de onoare al Academiei Române din anul 1948.
A studiat la București cu G.D. Mirea, apoi la München și la Paris. A condus Muzeul Aman, apoi Muzeul Kalinderu și a fost profesor la Școala de arte plastice din București. Steriadi este inițiatorul și promotorul saloanelor de alb-negru în grafică. În prima perioadă de creație, Steriadi a fost preocupat de compoziția de mari dimensiuni, înfățișând scene din viața oamenilor simpli („Hamali în portul Brăilei”, „Chivuțele în Piața Mare”, „Vânzătoare de dantelă”), și de portret, demostrând o sensibilitate receptivă la vibrațiile sufletului uman. Mai târziu a pictat, cu o emoție uneori învăluită de o ușoară melancolie, peisaje urbane și acvatice, colțuri ale vechiului București, imagini din Dobrogea și din numeroasele sale călătorii. Pictura lui Steriadi, de o luminozitate delicat nuanțată, atestă asimilarea celor mai prețioase trăsături ale impresionismului. Desenator talentat, este autorul a numeroase portrete-schiță (în creion sau în peniță), care ating, în grafica românească, o culme a genului prin precizia caracterizării, spiritul de observație, umorul inteligent. Steriadi a practicat cu succes și litografia.
Jean Alexandru Steriadi (29 octombrie 1880 – 23 noiembrie 1956), pictor și grafician român |
Tot in 29 octombrie s-au nascut si:
Regina Maria a României(n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia — d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, consoarta regelui Ferdinand și regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.
Andrei Ryabushkin (29 octombrie 1861 – 10 mai 1904), pictor rus ale carui lucrari prezinta viata rusilor obisnuiti din sec.al XVII-lea.
Gaston de la Touche (29 octombrie 1854 – 12 iulie 1913), pictor francez.
Din blogosfera.
Ulise al II-lea cel Ocoş.Raiul în curte
Ulise al II-lea cel Ocoş.Poze din arhivă
Clipe de Cluj.Al Di Meola la Cluj-Napoca
Posted on octombrie 29, 2011, in arta, calendarul zilei, cultura, imagini, istorie, remember, Romania and tagged 29 octombrie, 29 octombrie 1861, 29 octombrie 1875, 29 octombrie 1880, Andrei Ryabushkin, galerie de pictura, Jean Alexandru Steriadi, pictor rus, pictor şi grafician român, Regina Maria a României. Bookmark the permalink. 8 comentarii.
Reblogged this on my heart to your heart.
steriadii este un maestru al nostru al tuturor ,pentru pictura facuta cit si pentru temele didactice avute la catedra….va multumesc
Pana la vara mai e putin, atunci vei petrece clipe de vis la marea pe care o iubesti!
O duminica frumoasa, Gabriela!
Cand vad corabii, asa ma apuca un dor de marea cea-nspumata si galagioasa…
Pingback: Andrei Ryabushkin(29 octombrie 1861 – 10 mai 1904), pictor rus | my heart to your heart
Pingback: Gaston de la Touche (29 octombrie 1854 – 12 iulie 1913), pictor francez | my heart to your heart
Pingback: Camil Ressu,pictor român nascut in 28 ianuarie | my heart to your heart
Pingback: Ignat Bednarik(8 martie 1882 – 11 martie 1963), pictor, desenator român | my heart to your heart