Daily Archives: octombrie 15, 2011

Poveste parfumată.Primii oameni pe Luna

Luna e satelitul natural al Pământului, de 4 ori mai mică decât Pământulși orbitează în jurul acestuia la o distanță medie de 384.403 km; pentru a ajunge pe Pământ lumina Lunii are nevoie de ceva mai mult decât o secundă.
În mitologia greco-romană existau mai multe zeități asociate cu Luna. Cele grecești erau Artemis, zeița castității, a Lunii și a vânătorii, Hecate, zeița Lunii și a lumii de dincolo, și Selena. Zeița Diana era corespondentul roman pentru Artemis. Luna, altă zeiță locală a Lunii, era descrisă călătorind într-un car.
wikipedia-Lună




Expresii cu luna

A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic

A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil

A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza

A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul

Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate

A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit

A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli

In 20 iulie 1969, primul pământean, astronautul american Neil Armstrong, coboară pe suprafaţa Lunii, la 10:56 PM şi rosteşte cuvintele „este un pas mic pentru un om, dar un salt gigantic pentru omenire”.

Seria de povesti parfumate a inceput la Mirela, tema de astazi e propusa de Lili(innerspacejournal).

Si acum sa reiau povestea mea despre acel eveniment important al omenirii.E o poveste parfumata despre luna cantata de poeti, muzicieni, pictori si iubita de indragostiti.E martora atator saruturi si imbratisari, e farul care lumineaza noptile, e confidenta unora dintre noi, e magica si vrajita.

Povestea mea parfumata e o amintire din copilarie atat de indepartata.Eram in vacanta de vara.Tin minte ca am petrecut cateva zile in statiunea Borsec impreuna cu mama si sora mijlocie.Totul era minunat acolo (n-am mai fost de atunci):padurea de brazi, veveritele care ne ieseau in cale, izvoarele de apa minerala,oamenii,pensiunile din lemn si cu arhitectura specifica acelor locuri, poienitele cu flori, am vazut chiar un sarpe negru pe cand culegeam niste margarete.A venit si ziua cea mare cand auzisem ca omul va pune piciorul pe luna.Eram cu totii emotionati ca puteam vedea in transmisie directa acest moment unic din istoria omenirii.Ne-am dus cu totii in cladirea administratiei statiunii fiindca acolo era televizor si am asteptat cu nerabdare momentul.In 20 iulie 1969, primul pământean, astronautul american Neil Armstrong, membru al echipajului „Apollo–11″, coboară pe suprafaţa Lunii, la 10:56 PM, şi rosteşte cuvintele „este un pas mic pentru un om, dar un salt gigantic pentru omenire”.Apollo 11 a fost prima misiune cu echipaj uman care a aselenizat. A fost cel de-al cincilea zbor cu echipaj uman din programul Apollo şi cea de-a treia călătorie spre Lună. Misiunea a fost lansată la 16 iulie 1969 având la bord pe astronomii comandantul Neil Armstrong Alden, pilotul modulului de comandă Michael Collins şi pilotul modulului lunar Eugene Edwin “Buzz” Aldrin. Patru zile mai târziu, pe 20 iulie, Armstrong şi Aldrin au devenit primii oameni care au păşit pe Lună.

Primii oameni pe Luna,echipajul „Apollo–11″

Varcolacii mananca luna

Au mai scris povesti parfumate:

Mirela.
http://mirelapete.dexign.ro/2011/10/luna-moon-perfume-poveste-parfumata/

Lili
http://innerspacejournal.wordpress.com/2011/10/14/jurnal-de-bord-15-miresme-de-luna/

Vero
http://verovers.wordpress.com/2011/01/22/luna-i/

Daurel

Iulie 1969, aselenizarea. Gestionarea succesului


Sara
http://sarabesleaga.blogspot.com/2011/10/parfumul-lunii.html


Gina.singură, crăiasa nopții

Ralph Blakelock(15 octombrie 1847 – 9 august 1919), pictor romantic american

Ralph Blakelock – Mountain Landscape

Ralph Blakelock – Moonlight

Ralph Blakelock – Indian encampment along the Snake River

Ralph Blakelock – Canoe in Moonlight

Ralph Albert Blakelock (15 octombrie 1847 – 9 august 1919) a fost un pictor romantic american.Ralph Blakelock s-a nascut in New York City pe 15 octombrie 1847.Tatal lui era un medic de succes. Initial, Blakelock a vrut sa urmeze pasii tatalui sau, iar in 1864 a inceput sa studieze la Free Academy din New York (acum City College). A renuntat dupa al treilea trimestru si a optat pentru educatie formala. Intre 1869-72 a calatorit singur prin Vestul salbatic, vizitand asezarile americane si petrecand mult timp printre indienii americani. Artist autodidact, a inceput sa picteze peisaje, precum si scene din viata indienilor, bazate pe notitele luate de el in timpul calatoriilor. Lucrarile lui Blakelock au fost expuse la National Academy of Design.
In 1877 Blakelock s-a casatorit cu Cora Rebecca Bailey; au avut noua copii. In art, Blakelock a fost un geniu, totusi, in afaceri si tranzactii s-a dovedit nepriceput. Era dificil sa-si intretina familia, iar in disperare isi vindea picturile la preturi foarte mici, cu mult mai putin decat valorau. Frustrat si invins, a inceput sa sufere de o depresie severa si a prezentat semnele unei boli mentale.

Blakelock a suferit prima depresiune nervoasa in 1891, manifestata prin halucinatii schizofrenice in care se credea foarte instarit – probabil ca o  compensare pentru indelungata lui lupta pentru intretinerea familiei. In 1899 a suferit ultima lui cadere nervoasa si si-a petrecut aproape 20 de ani din viata in institutii de boli psihice.

Aproape imediat dupa ce Blakelock a ajuns in primul spital de psihiatrie, lucrarile lui au inceput sa aiba  faima. In 1916, Blakelock a fost facut academician la National Academy of Design.

A continuat sa picteze pana la moartea sa la varsta de 71 ani, 9 august 1919.

Ralph Blakelock(15 octombrie 1847 – 9 august 1919), pictor romantic american

sursa poze

Tot in 15 octombrie s-a nascut:

James Tissot (15 octombrie 1836 – 8 august 1902), pictor francez.

 

Din blogosfera. 

Ioan Usca.Flăcăul cel năzdrăvan – 4

Mirela Pete.Luna Moon Perfume. Poveste parfumată

innerspacejournal.Jurnal de bord 15 (Miresme de Lună)

Cristian Lisandru.Părul tău ud…

Pilula lu`Lisandru.Noua Republică