Corneliu Baba(18 noiembrie 1906– 28 decembrie 1997), pictor român

Corneliu Baba- Autoportret

Corneliu Baba – Odihna pe camp

Corneliu Baba – Cina

Corneliu Baba – Lucratorii in otel

Corneliu Baba – Concetateni

Corneliu Baba – Familia

Corneliu Baba – Mihail Sadoveanu

Corneliu Baba(18 noiembrie 1906, Craiova – 29 decembrie 1997, Bucureşti), cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar şi pentru alte tipuri de tablouri şi ilustraţii de cărţi.

Corneliu Baba nu s-a grabit sa se afirme, sa-si organizeze premature expozitii personale, sa faca zgomot in jurul sau. Respectul pentru arta, pentru munca l-au facut sa-si petreaca zile si nopti in sir in fata unei panze, sa deseneze sute de schite pentru o compozitie, sa studieze, sa stearga ceea ce i se parea neizbutit, sa revina mereu, sa lupte cu materia pana ce sa ajunga la o imagine care sa corespunda zbuciunului sau launtric.

Arta lui Corneliu Baba e in primul rand o meditatie asupra lumii si a vietii si nu un simplu cantec de culori.In 1942 compozitia Intoarcerea de la sapa a atras atentia cercurilor artistice asupra sa tata, mama, fiica venind de la munca, atmosfera grava si trista.

Corneliu Baba este un artist care stie sa vizeze in fata unei panze si sa lupte ca visul sau sa fie talmacit in imagini. Dar visul porneste din realitatea umana, air lupta se vadeste in emotia si intensitatea trairii sufletesti, in framantarea patetica a pastei.

Exista un eroism in arta lui Baba: acela al luptei pentru creatie, pentru a gasi in el vigoarea necesara de a face sa vibreze coardele fiintei umane.

Corneliu Baba – Natura statica

Corneliu Baba – Portret

Corneliu Baba – Tudor Arghezi

Corneliu Baba – Spaima

Corneliu Baba – Sah

Corneliu Baba – Autoportret

Corneliu Baba – Tudor Arghezi

Corneliu Baba – Portret

Corneliu Baba – Cuptor

Corneliu Baba – Portretul unei fete

Corneliu Baba – Portret

Corneliu Baba – Arlechin

Corneliu Baba – Portretul colectionarului Zambaccian

Corneliu Baba – Spaima

Corneliu Baba – Portret

Corneliu Baba – Mihail Sadoveanu

Corneliu Baba – Mihail Sadoveanu

Corneliu Baba – Portret de femeie(Elena Hascke)

Corneliu Baba – Portret

Corneliu Baba – Lucratorii in otel

Corneliu Baba – Cina

Corneliu Baba – Familia

Corneliu Baba – Concetateni

Corneliu Baba – George Enescu

Corneliu Baba – Somn linistit

Corneliu Baba – Spaima

Corneliu Baba – Odihnă pe câmp

Sursa imagini.

În prezent, cea mai mare colecţie de lucrări dar şi obiecte ale artistului se găsesc în Colecţia Baba, la Muzeul de Artă Timişoara. Colecţia a fost donată muzeului de soţia artistului şi include 90 de piese, printre care şi câteva tablouri aduse de la Muzeul Naţional de Artă şi de la Muzeul de Artă Bucureşti.

http://www.dailymotion.com/video/xxpkx5_corneliu-baba-pictor-roman_creation

Corneliu Baba(18 noiembrie 1906– 28 decembrie 1997), pictor român

Tot in 18 noiembrie s-au nascut:
Robert Falk (18 noiembrie 1886 – 1 octombrie 1958,pictor rus.
Sir David Wilkie (18 noiembrie 1785 – 1 iunie 1841), pictor scotian.
Wyndham Lewis (18 noiembrie 1882 – 7 martie 1957), pictor si autor englez.
Anton Graff (18 noiembrie 1736 – 22 iunie 1813), pictor portretist elvetian.
Stanhope Forbes(18 noiembrie 1857 – 2 martie 1947), pictor irlandez.

O poveste despre compasiune

Update:Semnati Petiţia la Parlamentul European – I . În România sunt 30.000 de copii diagnosticaţi cu autism, ignoraţi de autorităţi.

Liana Stanciu: «Sa o ajutam pe Sonia sa zambeasca».Compasiune, oricind, oricui,poveste gasita de mine pe net.Cred ca avem de invatat din aceasta poveste de demult,mai ales ca acumunii dintre noi au mare nevoie sa le fim alaturi.Era o seara tare geroasa in acea iarna grea din Virginia, cu multi, multi ani in urma. Batranul ce statea la marginea raului, avea deja barba inghetata, iar sprancenele si mustata erau acoperite de gheata si incet, incet simtea cum tot corpul i se transforma intr-un stalp de gheata. Statea la marginea apei si se gandea cum sa poata trece dincolo, peste apa aceea rece in care se scurgeau sloiuri de gheata la nesfarsit… Avea nevoie disperata de ajutor si acesta parea ca intarzie. Cineva trebuia sa-l ajute sa treaca dincolo. Trupul sau incepea sa fie acoperit de acea amorteala dulce care vine de obicei in urma degerarii.

La un moment dat, aude ceva zgomot, un ritm statornic ce se apropia tot mai mult de el. Si realiza imediat ca o herghelie de cai se indrepta spre locul unde se afla el. Vazu apoi cum mai multi calareti conduceau acei cai din spate si de pe laturi, obligandu-i sa treaca raul aproape inghetat printr-un vad prielnic ce se afla chiar pe langa batranul ce tremura de frig acolo. Acesta vazu pe primul calaret trecand raul pe langa acei cai si nu zise nimic. Apoi un altul trecu la fel pe langa el, iar batranul din nou nu-i adresa nici un cuvant. Si apoi un altul si un altul… in sfarsit, ultimul calaret se apropie de batranul ce acum parea de-a dreptul o statuie de gheata. Privind la el, batranul se uita in ochii sai
si-i spuse:

„Domnule, pot sa va cer sa ma treceti si pe mine dincolo pe calul dumneavoastra, va rog? Stau aici singur si nu am cum sa traversez raul, caci nu vad nici un podet. Ati putea da un ajutor unui batran sarman ca mine, va rog?”

Oprind brusc calul sau, calaretul ii zise de indata: „Sigur ca da, suiti-va aici langa mine.” Dar vazand ca batranul era atat de inghetat incat nici nu se putea misca, se dadu jos de pe cal si il ajuta apoi, ridicand pur si simplu pe acel sarman om sus, pe saua calului sau. Si acel calaret nu numai ca l-a trecut raul, dar i-a fost atat de mila de batranul amortit de frig, incat l-a dus pana acasa, abatandu-se cateva mile din drumul sau. in timp ce se apropiau de casuta saracacioasa, calaretul il intreba putin grijuliu pe insotitorul sau:

„Domnule, am vazut cum ati lasat sa treaca mai multi calareti pe langa dumneavoastra, si nu le-ati adresat nici o rugaminte de ajutor. Apoi am sosit eu si imediat mi-ati cerut sa va trec dincolo. Sunt doar curios, pe un asemenea ger, intr-o asemenea seara singuratica, de ce ati asteptat pana la ultimul calaret? Daca eu v-as fi refuzat, ce s-ar fi intamplat cu dumneavoastra?”

Batranul tacu putin apoi, chiar inainte de a se da jos de pe cal, ii raspunse: „Am trait pe aceste meleaguri de o buna bucata de vreme. Cred ca recunosc oamenii destul de bine.” „M-ati recunoscut deci?…” „Nu, nu stiu cine sunteti, dar m-am uitat in ochii celorlalti calareti si am vazut ca nu sunt de loc ingrijorati de situatia mea. Apoi m-am uitat in ochii dumneavoastra si am vazut imediat compasiunea ce era evidenta. Am stiut chiar atunci ca un suflet amabil si nobil ca al dumneavoastra era gata sa primeasca o rugaminte de ajutor si sa-i dea curs in cel mai scurt timp, inainte ca sa mor de frig pe malul celalalt.”

Aceste cuvinte au incalzit din plin inima acelui calaret strain. „Va sunt recunoscator pentru aceste cuvinte ce mi le-ati adresat. Am sa tin minte ca niciodata sa nu fiu prea ocupat ca sa uit de nevoile celorlati, ca sa nu le raspund cu compasiune, atentie si amabilitate.”

Zicand acestea, ajuta pe batran sa coboare de pe calul sau, urca din nou in sa, apoi Thomas Jefferson isi relua drumul sau spre Casa Alba.
Sursa