Daily Archives: noiembrie 19, 2008

„Intoarcerea Fiului Risipitor”

Radu Tudoran, pe numele său adevărat Nicolae Bogza, fratele lui Geo Bogza a murit în dimineata zilei de 18 noiembrie 1992, la Spitalul Fundeni, din cauza unei boli a arterelor, după mai multe intervenţii chirurgicale care n-au reuşit să-l salveze. Fratele său mai mare, Geo Bogza, a murit un an mai tîrziu.. Nostalgia puternică manifestată faţă de călătoria pe mări a moştenit-o probabil de la tatăl său, Alexandru Bogza, funcţionar al marinei comerciale.

După ce termină Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu în anul 1930 şi, apoi, Şcoala Militară de Ofiţeri de la Sibiu în anul 1932, funcţionează timp de şase ani (1932 – 1938) ca ofiţer al Armatei Române.

Renunţă la cariera militară în anul 1938, an în care debutează cu un reportaj în revista „Lumea românească”, condusă de Zaharia Stancu. Există, desigur, o relaţie evidentă între demisia sa din armată şi primele sale reuşite literare. Tot acum, îşi schimbă numele literar din Nicolae Bogza în Radu Tudoran, pentru a nu sugera nici un fel de legătură directă cu fratele său.

Fragment din Intoarcerea Fiului risipitor „…o poveste de iubire fara sfarsit, o iubire ce revine ori de cate ori el este obosit, saracit sufleteste, flamand de ea. Iar Eva il accepta neconditionat, sacrificand de fiecare data pentru el „vitelul cel gras”.Mi-a placut foarte mult acest roman de dragoste si l-am citit de vreo trei ori cand eram mai tanara.Acum citesc putin si doar de pe net.

Hai să coborâm, hai înapoi în odaiţa noastră! Nu mi-e frică de ploaie. Am să-i cer părintelui Gherasim o sobiţă, am să aduc lemne, am să fac focul; tu să nu faci nimic. Să stai în pat şi să fii cât ai să vrei de posomorât; n-are să-mi fie frică; mă multumesc cu oricare chip al tău. Haide înapoi şi lasă-mă să stau la picioarele tale! Nu am să te supăr cu nimic, n-am să mă mişc, n-am să respir, nici n-ai să mă simţi. Dacă are să-ţi fie foamne, am să-ţi aduc lapte cald şi pâine proaspătă. Am să mă duc pe lac cu părintele Gherasim şi am să prind chefali; dacă nu ţi-or mai place chefalii, am să mă duc pe plajă, până departe, la pescari, şi am să-i rog să răscoleasca marea ca să dea de scrumbii. Ştiu cum vrei scrumbiile: fripte la grătar şi stinse cu sos de untdelemn şi lămâie; mai avem un bidon de untdelemn grecesc; hai cel puţin până terminam bidonul! Am să mă duc departe pe câmp, până am să găsesc bostanie unde să mai fie pepeni. In septembrie, pepenii nu mai sunt buni, dar îţi jur că am să caut unii să-ţi placă! Şi dacă are să-ţi treacă foamea, am să-ţi pun o ţigară bună în ţigaretul de chihlimbar, am să-ti aduc taciunele în palmă, să aprinzi. Şi în fumul albastru al ţigării tale, am să descopar visele mele cele mai frumoase.
Hai inapoi! Daca n-o să-ţi placă ţigara, am să-ţi aduc o narghilea, să fumezi dimineaţa până seara, în vârful patului, ca sultanii. Şi dacă după ce fumezi are să-ţi fie somn, am să-ţi cânt încet un cântec pe care nu l-ai auzit niciodată, nu-l ştiu încă, dar îl simt în inima mea; un cântec despre o fată proastă care nu crede în altă fericire decat să-ţi fie sclavă. Şi dacă după ce ai să te trezeşti are să-ţi fie frig, am să-ţi iau mâinile într-ale mele şi am să le încălzesc cu răsuflarea mea. Şi dacă are să-ţi fie dor de mine, am să-mi lepăd veşmintele şi am să mă lipesc de tine, atât de cuminte sau de nebună, cât ai să vrei tu. Nu am să mă împotrivesc niciodată, nici unuia din gesturile tale – şi dacă la urmă nu-ţi va mai fi de ajuns dragostea, ci vei vrea moartea mea, am să stau fericită în mâinile tale, să mă sugrumi – numai vino înapoi, te rog!