Jean Alexandru Steriadi (29 octombrie 1880 – 23 noiembrie 1956), pictor și grafician român

Jean Alexandru Steriadi – Corăbii în portul Brăila

Jean Alexandru Steriadi – Interior

Jean Alexandru Steriadi – Ahmet Ali

Jean Alexandru Steriadi(n. 29 octombrie 1880, București, d. 23 noiembrie 1956, București) a fost un pictor și grafician român, profesor universitar la Școala de Arte Frumoase din București și membru de onoare al Academiei Române din anul 1948.

A studiat la București cu G.D. Mirea, apoi la München și la Paris. A condus Muzeul Aman, apoi Muzeul Kalinderu și a fost profesor la Școala de arte plastice din București. Steriadi este inițiatorul și promotorul saloanelor de alb-negru în grafică. În prima perioadă de creație, Steriadi a fost preocupat de compoziția de mari dimensiuni, înfățișând scene din viața oamenilor simpli („Hamali în portul Brăilei”, „Chivuțele în Piața Mare”, „Vânzătoare de dantelă”), și de portret, demostrând o sensibilitate receptivă la vibrațiile sufletului uman. Mai târziu a pictat, cu o emoție uneori învăluită de o ușoară melancolie, peisaje urbane și acvatice, colțuri ale vechiului București, imagini din Dobrogea și din numeroasele sale călătorii. Pictura lui Steriadi, de o luminozitate delicat nuanțată, atestă asimilarea celor mai prețioase trăsături ale impresionismului. Desenator talentat, este autorul a numeroase portrete-schiță (în creion sau în peniță), care ating, în grafica românească, o culme a genului prin precizia caracterizării, spiritul de observație, umorul inteligent. Steriadi a practicat cu succes și litografia.

sursa 

 

Jean Alexandru Steriadi (29 octombrie 1880 – 23 noiembrie 1956), pictor și grafician român

 

Tot in 29 octombrie s-au nascut si:

Regina Maria a României(n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia — d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, consoarta regelui Ferdinand și regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Andrei Ryabushkin (29 octombrie 1861 – 10 mai 1904), pictor rus ale carui lucrari prezinta viata rusilor obisnuiti din sec.al XVII-lea.

Gaston de la Touche (29 octombrie 1854 – 12 iulie 1913), pictor francez.

Din blogosfera. 

Ulise al II-lea cel Ocoş.Raiul în curte

Ulise al II-lea cel Ocoş.Poze din arhivă

Ioan Usca.Femina

Clipe de Cluj.Al Di Meola la Cluj-Napoca 

innerspacejournal.Sinceritatea… iubirii

lunapatrata.Vis petrecut… 

Posted on octombrie 29, 2011, in arta, calendarul zilei, cultura, imagini, istorie, remember, Romania and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 8 comentarii.

  1. steriadii este un maestru al nostru al tuturor ,pentru pictura facuta cit si pentru temele didactice avute la catedra….va multumesc

  2. Pana la vara mai e putin, atunci vei petrece clipe de vis la marea pe care o iubesti!
    O duminica frumoasa, Gabriela!

  3. Cand vad corabii, asa ma apuca un dor de marea cea-nspumata si galagioasa…

  1. Pingback: Andrei Ryabushkin(29 octombrie 1861 – 10 mai 1904), pictor rus | my heart to your heart

  2. Pingback: Gaston de la Touche (29 octombrie 1854 – 12 iulie 1913), pictor francez | my heart to your heart

  3. Pingback: Camil Ressu,pictor român nascut in 28 ianuarie | my heart to your heart

  4. Pingback: Ignat Bednarik(8 martie 1882 – 11 martie 1963), pictor, desenator român | my heart to your heart

Lasă un comentariu