Freddie Mercury:”Dacă mor mîine, nu-mi pare rău. Am trăit cu adevărat.”


Britanicii au decis: Freddie Mercury este zeul muzicii rock. The Mirror a publicat un sondaj realizat în Regat printre fanii acestui gen muzical, iar primul loc în clasament îi revine fostului solist Queen.

Freddie Mercury (născut Farrokh Bulsara; 5 septembrie 1946 – 24 noiembrie 1991) muzician britanic, cunoscut ca lider al trupei britanice Queen (introdusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2001). El este recunoscut pentru calităţile vocale şi pentru prestaţiile live. Drept compozitor, el a compus multe hituri internaţionale, incluzând „Killer Queen”, „Bohemian Rhapsody”, „Somebody to Love”, „We Are the Champions” şi „Little Thing Called Love”. Mercury a murit în urma unor complicaţii făcute din cauza SIDA.

SFIRSITUL UNEI LEGENDE

Ultimele clipe ale lui Freddie Mercury

„Dacă mor mîine, nu-mi pare rău.
Am trăit cu adevărat.”

Freddie zăcea întins sub cearşafurile albe de saten, în patul cu baldachin cu care se mîndrea altădată, spunînd că şase persoane ar putea dormi în el fără să se stingherească; era, în sfîrşit, împăcat cu lumea. Pisicile persane, pe care le mai mîngîiase cu cîteva ore în urmă, se furişaseră abătute afară. Plecaseră şi ultimii prieteni apropiaţi ce-i mai rămăseseră credincioşi şi care îl vizitaseră în ultimele săptămîni; în urmă cu o oră se retrăseseră şi medicii. Prima lui prietenă, Mary Austin, al cărei fiu, Ricky, de aproape doi ani, fusese botezat de Freddie, plecase şi ea. Cu lacrimi în ochi, îl sărutase pe obraz şi ieşise în grabă din magnifica locuinţă, pierzîndu-se în noaptea londoneză.
Dincolo de zidurile înalte ce străjuiau casa din Kensington ― care valora patru milioane de lire sterline şi care devenise refugiul lui Freddie ― nenumăraţi fani, ziarişti şi cameramani aşteptau deznodămîntul. Gordon Atkinson, unul dintre medicii lui Freddie, le-a spus insistenţilor reporteri, în timp ce părăsea casa, că artistul adormise.
Nu trecuseră decît douăzeci şi patru de ore de cînd cea mai strălucitoare stea de pe firmamentul rock-ului anunţase că este bolnav de SIDA. Mercury păstrase cu grijă acest secret mai bine de cinci ani.
Zăcea nemişcat, cu capul pe pernă, iar faţa suptă, lividă nu mai păstra nici urmă din fascinanta frumuseţe pe care şi-o afişase, mîndru, în milioane de postere. Respira lent şi ochii lui căprui zăreau ca prin ceaţă lucrurile din imensul dormitor. Lîngă el, ţinîndu-i mîna cu duioşie, şedea unul dintre cei mai devotaţi prieteni, idolul muzicii pop din anii ’60, Dave Clark. Trupul măcinat de boală nu mai avea nimic din înfăţişarea de altădată, cînd Freddie, în slip, apărea pe scenă în faţa publicului care îl adora.
Mercury uitase toate acestea. În ultimele două zile nu mai mîncase nimic, abia putea să vorbească şi părea că nici nu mai vede. Zăcea acolo, deja desprins de minunatele lui antichităţi, de stampele japoneze, de tablourile impresioniştilor francezi, de toate acele minunăţii pe care cheltuise mii de lire de-a lungul anilor, făurindu-şi o colecţie demnă de invidiat de către orice iubitor de artă. Desprins era acum şi de miile de scrisori primite de la admiratorii săi, care-i mărturiseau cît de mult le îmbogăţea viaţa muzica lui şi cum se gîndesc şi se roagă acum pentru el. Departe era în aceste clipe chiar şi de declaraţia făcută, prin intermediul agentului său de publicitate, doar cu douăzeci şi patru de ore în urmă, cînd se hotărîse să destrame vălul de tăcere ce-l înconjura. Declaraţia era simplă: „Doresc să confirm că, în urma testului HIV, s-a constatat că sînt seropozitiv şi bolnav de SIDA. Am considerat că este corect să ţin secret acest lucru pentru a-i proteja pe cei din jurul meu. Dar a sosit momentul ca toţi prietenii şi fanii mei din lumea întreagă să cunoască adevărul. Sper ca toţi să fie alături de mine, de medicii mei, în lupta împotriva acestei cumplite boli”.
Totuşi, cînd sfîrşitul inevitabil s-a produs, a fost ca un trăsnet. Prietenii lui sperau că o s-o mai ducă cel puţin cîteva zile. Dar totul s-a petrecut atît de repede, încît nici părinţii lui, Jer şi Bomi Bulsara, nu au ajuns să-l mai găsească în viaţă, deşi părăsiseră în mare grabă casa lor din Feltham.
La 24 noiembrie, în acea tristă seară de duminică, la orele 19, viaţa şi cariera lui Freddie Mercury luaseră sfîrsit şi lumea rock-ului devenea mult mai mică şi mai rece. La miezul nopţii, printr-un scurt comunicat, a fost anunţat decesul: „În noaptea aceasta, Freddie Mercury a murit la reşedinţa sa. Sfîrşitul a intervenit în urma unei bronho-pneumonii declanşată de SIDA”. Cîteva zile mai tîrziu, Dave Clark asigura lumea că artistul a murit fericit: „N-a spus nimic. A părăsit acest tărîm în somn, împăcat cu sine. A fost un om deosebit, unic în felul lui. Sînt convins că a plecat într-un loc mai bun”.
Cu cîteva săptămîni înainte de a muri, cînd Mercury se lupta cu pneumonia care l-a răpus, prietenii apropiaţi au venit să-l asigure de dragostea şi respectul lor. Printre ei, Elton John, disc-jockey-ul Kenny Everett şi cei trei parteneri din Queen.
În fiecare zi îl vizita fosta sa prietenă, Mary Austin, căreia îi cumpărase un apartament luxos la numai cinci minute distanţă de propria sa casă. „Freddie ştia că i se apropie sfîrşitul, a declarat ea printre lacrimi, dar şi-a păstrat simţul umorului pînă la capăt. În ultimele zile a avut dureri mari şi a suferit mult. N-a putut mînca şi a fost sedat puternic. Totuşi, în ciuda stării îngrozitoare în care se găsea, mi-a mărturisit că nu regretă nimic.
Cînd am plecat de lîngă patul lui, l-am sărutat pe obraz, l-am ţinut de mînă şi i-am spus că l-am iubit foarte mult. Dar suferinţa întipărită pe chipul său nu doresc să o mai văd vreodată.”
După ce Mercury a murit, la numai 45 de ani, florile, scrisorile şi telegramele de condoleanţe au început să curgă, venind de la mai toţi marii corifei ai rock-ului din lumea întreagă. Cel mai mişcător omagiu i l-au adus cei trei parteneri ai săi: Brian May, Roger Taylor şi John Deacon, care anunţau lumii: „Am pierdut pe cel mai mare şi mai iubit membru al familiei noastre. Sîntem copleşiţi de durere, dar mîndri de felul curajos în care a trăit şi a murit. A fost un privilegiu pentru noi să împărţim cu el acest timp mirific”.
Mercury, cunoscut pentru generozitatea sa, a fost de o mare corectitudine pînă în ultima clipă a vieţii. La cîteva zile după dispariţia lui, s-a anunţat că a donat drepturile celui mai popular cîntec al formaţiei Queen, şi anume Bohemian Rhapsody, centrului de tratament SIDA ― ‘Terrence Higgins Trust”. Cîntecul avea să fie reeditat în mare grabă, pînă la Crăciun, şi cunoscătorii apreciau că va fi cu siguranţă unul din cele mai mari single-uri ale tuturor timpurilor.
Funeraliile lui Mercury au avut loc la patru zile după moarte, la Crematoriul de pe Harrow Road, în vestul Londrei, unde au sosit enorm de multe flori.
Ca şi cum Mercury însuşi ar fi petrecut săptămîni întregi pentru a plănui meticulos acest eveniment, ceremonia a fost un strălucit amestec de spectacol şi de mare discreţie, mărturie a interferenţei a două lumi foarte diferite ― lumea modernă a muzicii rock şi lumea ancestrală a religiei zoroastre în care Mercury se născuse şi crescuse.
Aceasta este una din cele mai vechi şi mai exclusiviste religii. Fondată de profetul Zoroastru (sau Zarathustra) în anul 1500 înainte de Hristos, numără 120 000 de adpţi în lumea întreagă şi doar şase mii în Anglia. Prin prisma acestor două religii, lumea apare ca o luptă între două spirite: Spenta Mainyu (spiritul generos) şi Angra Mainya (spiritul distructiv). Spiritul care determină viaţa unui credincios zoroastrian hotărăşte şi locul unde va merge el după moarte. Locul de odihnă veşnică în credinţa zoroastriană este echivalent cu Raiul sau cu Iadul creştin.
În jurul sicriului de stejar al lui Mercury, depus în capelă, acoperit cu saten alb, peste care era pus doar un trandafir roşu, preoţii zoroaştri, în rase albe, cu glugă, rosteau rugăciuni tradiţionale către Anhura Mazda pentru salvarea sufletului celui plecat. Douăzeci şi cinci de minute, cît a durat serviciul divin, preoţii au folosit străvechea limbă Aveston şi doar cînd cereau asistenţei să se ridice sau să se aşeze, foloseau limba engleză.
Mercury dorise ca funeraliile să fie discrete, iar la ceremonie să participe numai familia şi prietenii apropiaţi. Părinţii lui, Bomi şi Jer Bulsara, au plîns tot timpul, ca şi Mary Austin şi Elton John. Printre persoanele îndurerate se numărau şi Dave Clark, celebrul baterist al anilor ’60, acum impresar, cei trei membri ai formaţiei Oueen şi Anita Dobson, prietena lui Brian May.
În dimineaţa rece de noiembrie, după ora nouă, Rolls Royce-ul negru, purtînd sicriul în care se afla trupul neînsufleţit al lui Freddie Mercury, a pornit încet către Crematoriul Kensal Rise de pe Harrow Road, în partea de vest a Londrei. El era urmat de alte cinci limuzine funerare Daimler, purtînd florile împreună cu mesajele de condoleanţe. În sfîrşit, încă şapte limuzine Mercedes, în care se aflau cei care veniseră să-i aducă un ultim omagiu lui Mercury, încheiau convoiul.
Muzica, cea care îl transformase pe Freddie Mercury dintr-un sfios student la Arte într-una din cele mai adulate stele ale rock-ului, a constituit, desigur, o parte însemnată a acestei ceremonii. Cînd sicriul a fost purtat în capelă, s-a auzit vocea Arethei Franklin, una din cîntăreţele lui favorite, interpretînd Precious Lord, Take My Hand, voce amplificată printr-un sistem stereo. A urmat un alt cîntec al solistei, You’ve Got A Friend, una dintre cele mai sensibile melodii înregistrate vreodată. Spre finalul ceremoniei, după slujba religioasă, muzica a crescut în intensitate şi s-a auzit o arie dintr-o operă de Verdi, o altă preferinţă a lui Mercury. Ea avea o semnificaţie deosebită, întrucît era interpretată de distinsa lui prietenă, cîntăreaţa spaniolă Monserrat Caballé, cea cu care cîntase duetul Barcelona la Jocurile Olimpice din oraşul cu acelaşi nume.
În timp ce procesiunea funerară trecea prin faţa coroanelor, jerbelor şi aranjamentelor florale, mulţi se opreau să citească inscripţiile. Vedete precum David Bowie, U2 şi Gary Glitter trimiseseră ofrande de flori. Din partea lui Glitter sosise o stea enormă din garoafe albe, ca un simbol a ceea ce însemnase Mercury pentru el, împreună cu o telegramă: „Freddie, o pierdere grea. Nu te voi uita niciodată”. Mary Austin trimisese o jerbă din trandafiri albi şi galbeni, însoţită de cuvintele: „Pentru cea mai nepreţuită şi adevărată dragoste a mea, dintotdeauna, a ta credincioasă”. Omagiul lui Dave Clark era tot atît de sensibil: „Viaţa este veşnică, iubitul meu prieten. Contribuţia ta pe această lume va dăinui”. Elton John scrisese un mesaj simplu alături de aranjamentul în formă de inimă făcut din trandafiri roz-portocalii: „Îţi mulţumesc că mi-ai fost prieten. Te voi iubi mereu”. De la Boy George, un alt admirator, venise de asemenea un mesaj: „Dragă Freddie, te iubesc”. Dar cel mai impresionant era acela al părinţilor, atît de apropiaţi de unicul lor fiu, în ciuda zvonurilor că ar fi fost supăraţi pentru felul lui de viaţă. Scriseseră simplu şi emoţionant: „Scumpului nostru fiu, Freddie. Te vom iubi mereu. Mama şi Tata”.

Articol preluat de aici:http://www.radiodada.ro/forum/viewtopic.php?t=869

Posted on septembrie 5, 2008, in calendarul zilei, cultura, muzica, povesti adevarate, remember, video and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 54 comentarii.

  1. O voce cum nu a mai existat si nu o sa mai vedem prea curand. Iubesc I was born to love you,, dar eu cred ca you were born to sing,,si sa ne incanti inimile si I sufletele.

  2. Eu imi imaginez ca ,,I was born to love you „pentru mine a compuso ,traiesc fiecare piesa dar asta e pentru mine speciala.Nu exista zii sa nu-i aud vocea ,dimineata o incep cu el si seara adorm usor cu vocea lui suava.

  3. Ne este dor de tine Freddi .

  4. mai bine o saptamana vultur decit un an cioara!

  5. a fost si ramane unic

  6. Un singur lucru e clar nimeni si niciodata nu va mai fi ca EL

  7. alin.t….o sa mai treaca 200 de ani sa se nasca inca o voce ca si a lui freddy mercury,cine asculta o melodie de a lui ecoul vocii lui o sa l urmareasca toata viata.a fost unic si asa o sa ramana .

  8. a fost,este si va ramane una dintre cele mai mari voci pe care le-am auzit vreodata.cantecele sale minunate va dainui in veci,il iubesc enorm

  9. Freddie e printre noi.

  10. freddie, melodiile tale ne fac sa te simtim printre noi, te iubim

  11. Come to facebook,you can find us all Queenlovers there in many groups,make friends and keep alive the memory of a rock legend with them,join the international fanclub or donate to the Mercury Phonix Trust,Freddie’s legacy will live on for generatins to come…legends never die 😉
    here are some links for romanian fans:
    https://www.facebook.com/pages/Queen-Romania/160972127338896?ref=ts
    https://www.facebook.com/pages/Queen-Fan-Club-Romania/143020422424530?ref=ts&sk=wall
    https://www.facebook.com/pages/Sunt-Fan-Queen/112857895442196

    KEEP QUEENING!

  12. pt .mine Freddy va traii tot deauna!!!!!!!!! te iubesc freddy……….

  13. Thank you very much, koronjamercury.I favourited these special songs on my list and watched them.

  14. Some say that this demo was written for Brian May by Freddie,it is not a fact,but they relationship was very special so it is possible:)

    „At this track that Monserrat made Freddie sing in his natural voice wich,as you can hear,is baritone rather than the forced tenor wich he naturally used because it delivered what was expected of a pop/rock’n’roll vocal performance.”-Peter Freestone

    This song speaks from itself..

    I dedicate these 3 very special songs from Queen&Freddie to you for this blog and to all Queenlovers around the world:)

  15. Thank you, koronjamercury!

  16. Impresionant acel moment de la Barcelona!
    Doi mari artisti care canta divin.

  17. nu l-am vazut decat la televizor, in videoclipuri si poze, dar macar putem sa-l ascultam, sa-l ascultam cantand cu Queen.

  18. Happy birthday on the other side,darling!!!!
    64 years of magic,from the moment u were born,the ever rising star,never falls:)
    Love you!

  19. duminica a fost ziua lui, ar fi implinit 65 de ani, si noi tot il iubim si tot ne emotionam cand vorbim despre ce ne-a lasat el in scurta dar minunata lui viata. Cand il vad alaturi de Montserrat mi se umple inima de bucurie si nu pot sa cred cat de bun a fost acest om, cat de sensibil, funny, creativ, iubitor, etc. A stiut sa ofere din toata inima, iar noi acum tre sa stim sa primim cu bucurie si sa nu ne mai gandim ca a murit, acum le canta ingerilor si cred ca e fericit!

  20. Si eu ma bucur in fiecare zi ca Freddie exista, peste to in fiecare suflet care-l iubeste si nu pot sa ascult nicio melode de-a lui fara sa zamnesc sau sa plang, niciun artist nu reuseste sa-mi transmita atatea sentimente , si pentru asta il ador si mor de ciuda ca eram prea tanara si n-am avut ocazia sa merg la un concert de-al lor,cred ca a fost „a kind of magic’ pentru norocosii acelor vremuri.

    Esti cel mai bun Freddie!!!!! Te iubesc!

  21. Freddy traieste prin muzica lui pe care o ascultam indiferent de varsta.

  22. Freddie Mercury inseamna muzica.Asta e definitia muzicii.Freddie a fost,este si va fi mereu un Zeu Al Muzicii.Desi am 15 anisi nu l-am prins pe Freddie in viata Il apreciez Enorm.Un Lucru e sigur:MUZICA LUI VA DAINUI PT TOTDEAUNA!!!Practic el a facut muzica sa faca parte din viata fiecarui om.Nu se poate sa nu iti placa vocea lui Freddie e PUR SI SIMPLU MAGNIFICA…NU VA MAI FI CINEVA CARE SA IL EGALEZE PE EL! REST IN PEACE MR.MERCURY!!!

  23. Ma mir ca un copil de varsta ta il iubeste pe Freddy.
    Sper ca-ti face placere sa asculti o melodie de-a lui.

  24. koronjamercury

    Draga Andreea,

    Ma bucur enorm de mult sa vad ca mostenirea lui Freddie si anume muzica si personalitatea lui continua sa traiasca prin noi,renaste de fiecare data cand pare sa dispare prin voi generatia tanara.Freddie a fost Queen si Queen a fost Freddie,stiu toti fani ca era un barbat atragator,dar incearca sa concentrezi pe muzica lui sa intelegi mai bine cine a fost el cu adevarat.Viata intima a fiecaruia este problema lui si daca esti un adevarat admirator nu te intereseaza.Freddie a tinut foarte mult la intinitatea lui la care oricad de mult ar fi vrut sa ajunga un reporter sau un om rau nu a ajuns.cauta pe net sunt foarte multe poze,pese rare,demouri,pe youtube gasesti cele mai multe dintre ele,pagina lui Dave R.Fuller e o comoara,citeste cartea scrisa de asistentul lui personal Peter freestone sau „life in his Own Words scris de greg Brooks,documenteazate si il vei iubi si mai mult.Eu personal ma bucur enorm pentru o fana de 13 ani si cred ca acolo unde este si el e mandru.Cu bine

    „Legends Never Die!”

  25. andreea 13 ani

    -Te iubesc freddie ,trebuie sa accept ca ti s-a intamplat chestia aceasta .Mi-as fi dorit sa te intalnesc si sa iti dau un sarut ,daca nu ai fi fost bolnav de SIDA acum erai printre noi si ai fi implinit acum pe 5 septembrie 61 de ani dar asa ai vrut sa se intample . SI O SECUNDA DE NEATENTIE POATE SA ITI DISTRUGA VIATA !!!!!!!!!!!! Nu stiu de ce aveai tu atractie pentru barbati dar trebuie ca toti sa be off(fim liberi) dar dumnezeu a lasat femei si barbati ca sa se cupleze intre ei.
    freddi a fost un om foarte macio si mi-a placut la el ca s-a mentinut asa …slab si frumos.

  26. My name Andre and Iwant to be honest with freddie and specially wen tallking about him!When talkin about it filles me hart of salles ,but joi…

  27. Il tinem minte,el traieste prin melodiile lui pe care le ascultam.

  28. astazi 20 03 2010 e mort de mult dar il tinem minte

  29. Multumesc pentru informatie.Sper sa se inregistreze cat mai multi fani.Mie-mi place,intotdeauna mi-a placut si ascult cu placere muzica lui si a Queen,dar nu sunt fana nimanui.
    Succes cu site-ul!

  30. Inregistrati-va pe http://www.queenzone.com,e tare,poti achizitiona multe lucruri care sa te aminteasca de Freddie,mai e o varianta si la noi http://www.suntfanqueen.com,e f.frumos siteul dar sunt cam putine fani inregistrati,inregistrati-va si postati cat mai multe staffuri!!!

  31. Atat timp cat ii ascultam muzica,Freddy Mercury e printre noi.

  32. DUMNEZEU SA IL ODIHNEASCA IN PACE TE IUBYM FREDDIE

  33. Uneori si baietii plang.Chiar ne face bine sa plangem putin cand ne este sufletul greu,cand suntem tristi. 😦
    Cred ca Freddy Mercury place tuturor indiferent de varsta.

  34. mai bine nu citeam acest articol.nu am mai plans de ceva timp.un artist extraordinar.desi am doar 24 de ani si poate ca nu l am prins pe freddye in viata cantand,pot zice ca ascult si acum muzica lui si o prefer in fata altor genuri care au aparut acum.pt mine a fost cel mai mare artist dupa michael jackson si nu cred ca mai exista cineva sa i egaleze la ce au facut pt muzica.

  35. Legends never die,we still love you,miss you and never ever forget you!
    SEE U ON THE OTHER SIDE MR.OLD FASHIONED LOVER BOY!

  36. Nici eu n-am inteles prea bine chiar daca n-am fost foarte tanara atunci.
    Acum trebuie sa zic si eu la fel ca Freddy Mercury:”The Show must go on!”

  37. am fost prea tanar sa inteleg adevarata tragedie din acea seara de noiembrie, dar a fost prima moarte a unui om care m-a facut sa lacrimez! a doua zi am avut un moment de reculegere impreuna cu invatatoare la inceputul orelor!!
    mult mai tazriu am plans cu adevarat dupa un adevarat rege! „the show must go on”, and it will.

  38. Toti simt la fel cand il asculta pe Frddy Mercury cantand cu Queen.
    El e alaturi de noi de cate ori ii ascultam muzica.

    The Show Must Go On

  39. De fiekre dat knd vb de QUEEN simt un gol un suflet.am crescut cu muzik lor.amiubit-o si o iubesdc in continuare.ma uit cu greu la imaginile din ultima perioada a lui FREDDIE si nici aqm dupa atatia ani nu pot crede k nu mai e.muzik lui e prea vie in sufletul meu.

  40. Da,e de neegalat.cand am timp ascult cu placere melodiile lui si ale Queen.Le stiu din tinerete.
    Esti cumva Bogdan psihologu`?

  41. TITAN COLOSAL FABULOS DE NEEGALAT
    daca mai adaugam ceva….. stirbim sau slutim memoria LUI:

    Dumnezeu sa-l ierte si odihneasca in pace

  42. Draga Sibilla,multumesc pentru vizita ,poza si poezie.Am copiat poza alaturi de padurile si copacii mei.
    In ceea ce priveste fiecare zi,asa ar fi normal cum zici tu-sa traim si sa pretuim fiecare zi,dar sa n-o batjocorim.Eu cred ca poate nu dorim sa o batjocorim,dar facem greseli care ne afecteaza viata,nu se poate altfel.
    Freddy Mercury si Queen ne sunt dragi tuturor,nu cred ca exiosta cineva caruia sa nu-i placa vocea,melodiile.
    „Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o şaradă…”.
    Duminica placuta,Sibilla si o saptamana mai buna.

  43. … să preţuim şi să trăim fiecare zi, ca şi când ar fi ultima, dar, să nu o batjocorim…
    Pentru tine, dragă prietenă :

    Pe carare, langa codru,
    Numai pasul meu s-aude…
    Ploaia picura din frunze
    Si din ramurile ude.
    Norii-ntunecati imbraca
    Cerul noptii fara stele,
    Luminosi mi-arata calea
    Numai ochii dragii mele!
    Du-ma, dorule, cu tine,
    Toata jalea sa mi-o-ngropi

    Pan’ la casa tainuita,
    Casa alba dintre plopi.
    …………….
    Dulce clipa a-ntalnirii,
    Mintea-ntreaga mi-o rapesti!…
    …Dar nu-i nime-n prispa-afara,
    Nici lumina la feresti!
    ( În taina nopţii-Topârceanu )
    Dumnezeu sa-l ierte şi să-l odihnească în pace, a fost o voce iată, de neuitat .
    Sibilla

  44. ma bucur ca iti place si tie Freddy Mercury si muzica lui si a lui Queen.Nu ma plictisesc niciodata ascultandu-i.Tot in acea perioada am ascultat si Deep Purple si Uriah Heep,discuri pe care le avea o colega,restul de muzica mai mult la europa Libera si cand mergeam la cate o zi de nastere .Aveau unii magnetofon,apoi au aparut casetofoanele.pe atunci ascultam muzica buna,straina mai ales ca cea romaneasca era cu partidul si cincinalul.Minunata e tineretea,prima iubire,iubire pura ,dansul cu iubitul pe melodia Love of My Life….a fost odata,demult,ca niciodata.

    si

  45. mda, m-a pus dracu sa mai si ascult acu love of my life din linku tau….asa ca scriu cu nod in gat
    o sa-l iubesc mereu pe Freddy, a fost un monument de naturalete si o voce magnifica… nu-mi prea place mie sa folosesc cuvinte d’astea mari da… nu-mi vine altfel sa ma exprim. Night at the opera imi place si mie f mult ca de altfel tota muzica lor, am crescut cu ea in casa multumita unchiului meu care imi lasase un casetofon si o gramada de casete cu ei si pink floyd si mike odfield si john mayal…
    a fost o mare pierdere ca s-a dus, va dati seama cate monumente muzicale ar mai fi scos… oricum inca n-am descoperit nici o melodie mai buna ca si show must go on…probabil nici nu va mai fi

  46. Si pentru mine exista.”A Night at the Opera „este albumul pe care l-am ascultat pe la mijlocul anilor `70,am avut acest noroc cu o colega si prietena de-a noastra al carei frate canta la chitara intrun grup de la noi si avea albumul.Atunci nu prea aveam de unde sa facem rost de muzica,asculta la Europa Libera.Melodiile de pe acel album imi sunt dragi,mai ales:

    I Break to Be Free este una dintre melodiile preferate si de mine.

  47. LEGENDA NU S-A SFÎRŞT … EXISTĂ !!!
    LUMEA MEA-I ŞI EA PUSTIITĂ … sunt umbre,tot mai multe umbre,le-am fost contemporani,asta-i singura mîngîiere,prea puţine repere sunt ori dau semne … azi … mult prea puţine
    iar trăitorii prezentului şi viitorului … se globalizează,se înstrăinează-n de sensibilizare şi trăiesc repede,total … este mare ruşine să ai romantisme,sensibulităţi,urme umane … ce loc trist , tot mai trist este lumea , tot mai strîmt şi gri, covîrşit de nepăsare,ură,grobianism,avariţie,

  48. EGENDA NU S-A SFÎRŞT … EXISTĂ !!!
    LUMEA MEA-I ŞI EA PUSTIITĂ … sunt umbre,tot mai multe umbre,le-am fost contemporani,asta-i singura mîngîiere,prea puţine repere sunt ori dau semne … azi … mult prea puţine
    iar trăitorii prezentului şi viitorului … se globalizează,se înstrăinează-n de sensibilizare şi trăiesc repede,total … este mare ruşine să ai romantisme,sensibulităţi,urme umane … ce loc trist , tot mai trist este lumea , tot mai strîmt şi gri, covîrşit de nepăsare,ură,grobianism,avariţie,

  1. Pingback: Freddie Mercury (Queen) – I Want To Break Free « my heart to your heart

  2. Pingback: Freddy Mercury(5 septembrie 1946-24 noiembrie 1991) « my heart to your heart

  3. Pingback: Remember Freddy Mercury(5 septembrie 1946 – 24 noiembrie 1991) « my heart to your heart

  4. Pingback: “Cine vrea sa traiasca pentru totdeauna” « my heart to your heart

Lasă un comentariu