Monthly Archives: august 2008

Andrei ar putea fi salvat

De la Isabellelorelai am aflat ca Andrei ar putea fi salvat,dar are nevoie de ajutorul semenilor.Cu cat mai repede va fi ajutat cu atat mai mari sunt sansele lui de a scapa cu viata.Pentru unii ajutorul a sosit prea tarziu.De ce e atata birocratie cu formularul E 112?Cand te gandesti ca un om ar putea fi salvat daca primeste banii necesari pentru operatia in strainatate in cel mai scurt timp,dar sansele lui de a fi salvat scad pentru ca trebuie sa astepte un formular.Trist!N-as vrea sa mai fie nimeni in aceasta situatie.Trist,dureros.

Are 19 ani şi cancer (tumoră retroperitoneală). Şi se numeşte Andrei Ivan. Acum o lună a primit un răspuns de la medicii din Germania – Clinica din Aachen: „Te salvăm. Dacă ai 140.000 de euro…” Părinţii săi au făcut credit, şi-au ipotecat locuinţa, dar mai mult de 40.000 de euro nu au putut strânge. Dacă vă amintiţi, Andrei…Ar fi trebuit să dea şi el la facultate, ca tot omul, să facă design. Dar… Stă prin spitale.  Dacă puteţi şi vreţi să îl ajutaţi pe Andrei, acestea sunt conturile: BRD – Agentia Ostroveni, Râmnicu Vâlcea ar fi trebuit să dea bac-ul, la Liceul de Arte Plastice şi Muzică din Râmnicu Vâlcea.

RON : RO 97 BRDE 390 SV 07591393900
EURO : RO 52 BRDE 390 SV 16604563900
USD: RO 07 BRDE 390 SV 16899373900

Titular: Ivan Mihaela Anca

Mama lui Andrei poate fi contactata la numarul de telefon 0722.331.939.


Secretul iubirii adevarate

Secretul iubirii adevarate spre deosebire de atractia fizica este de a intelege ca iubirea adevarata este neconditionata; daca iubesti pe cineva sau ceva trebuie sa-l iubesti neconditionat cu toate calitatile si defectele sale, altfel este iubire conditionata.Un caine isi poate petrece toata viata fiind maltratat de stapan si totusi se bucura cand il vede.Aceasta este iubirea adevarata.
Inainte de a vorbi despre secretul iubirii adevarate trebuie sa intelegi ca iubirea adevarata este un dar care trebuie pretuit si apreciat. Nu este ceva  ce gasesti intro zi ca pe o scoica frumoasa pe tarmul marii pe care o pui undeva  s-o admiri.Iubirea adevarata este o parte a vietii care are viata ei proprie.Pretuieste-o si apreciaz-o si va creste, va deveni din ce in ce mai profunda si mai bogata.Gaseste-o si n-o aprecia si pretui…ea se va stinge.Pur si simplu.
Primul secret al iubirii adevarate este sa stii cand ai gasit iubirea vietii tale, cealalta jumatate a ta, cea care este mai importanta chiar decat tine, cea despre care intreaga ta fiinta spune :”Ea este jumatatea  mea”. Se poate intampla intro zi cand privesti in jurul tau si intalnesti ochii lui/ei ;ochii ti se inchid si simti un fior in inima,apoi ochii in care te uiti iti spun ca acelasi lucru se intampla si cu el/ea.Se poate intampla si cand esti cu cineva de mult timp, dar n-ai simtit niciodata prea mult pentru el/ea.Deodata, intro noapte, inima ta tresalta cand va intalniti privirile sau va atingeti buzele pentru un sarut.A sti ca ai gasit iubirea adevarata ar putea fi doar faptul ca simti ca el/ea, e cealalta parte a ta.Se intampla in mod diferit la fiecare.


Francesco Hayez - The Kiss

Francesco Hayez – The Kiss

Dupa ce intalnesti iubirea adevarata, secretul de a o pastra vie este acela de a-l pune pe celalalt inaintea propriei tale persoane fara egoism si de a comunica cu el/ea intrun mod pozitiv si deschis.Multe relatii de dragoste si-au pierdut taria datorita greselilor unuia sau amandurora, egoismului si lipsei de comunicare intre cei doi.Chiar si cei care si-au gasit iubirea adevarata au pierdut-o datorita  suferintei si dezamagirii cauzate de unele actiuni ale iubirii vietii  sau de cuvinte: “nu contezi”,”eu sunt pe primul plan” si altele similare.

Cand doi oameni intalnesc iubirea adevarata si fiecare pune sperantele, visele, dorintele si sentimentele celuilalt mai presus de ale sale si comunica in asa fel ca si cum ar cladi si-si impartaseste gandurile cele mai intime, se intampla lucruri minunate!Iubirea adevarata pe care ai intalnit-o creste in ceva mai frumos decat un trandafir, mai adanc decat un ocean si mai puternic decat orice se poate imagina.Fara egoism, fara sa te pui inaintea celuilalt, comunicare intre cei doi si este de ajuns ca iubirea adevarata sa supravietuiasca.

30 august 1265,prima mentiune documentara a Hunedoarei

Calendarul zilei de 30 august:1265 – Prima mentiune documentara a Hunedoarei(poze Hunedoara).

Hunedoara (maghiara Vajdahunyad, germana Eisenmarkt, in trad. Targu Fierului) este cel mai mare oras din judetul Hunedoara, Transilvania, Romania.
Atestata documentar la 1265 sub numele Hungnod, conform registrului de dijme papale, Hunedoara va cunoaste o dezvoltare impetuoasa si va juca un rol important in istoria Romaniei. Vechimea acestei asezari ce a luat nastere la poalele dealului Sanpetru la confluenta raurilor Cerna si Zlasti, este mult mai adanca in negurile timpului decat atestarea documentara. Arheologii au descoperit atat in vat
ra orasuli cat si in satele din imprejurimi de unde isi trage seva, urme de locuire, datand din epoca pietrei. De asemenea pe Dealul Sanpetrului dainuiesc intr-o deplina succesiune urme materiale din epoca bronzului si a fierului. Au fost gasite pe terasele din jurul cetatii un depozit, mai mult de o tona de lupe mari de fier si un atelier metalurgic comportand opt cuptoare din vremea daco-getilor. In actualul areal de locuire al hunedorenilor s-au descoperit tezaure monetare din vremea dacilor, cunoscute sub denumirea „de tip Hunedoara”, precum si monede romane de tip republican sau imperial cuprinzand o perioada de timp indelungata (183 i.Hr.-sec III. d.Hr.) ceea ce dovedeste puternice contacte economice si nu numai, intre doua civilizatii, una a „cetatii eterne Roma” si alta plamadita de nemuritorii antichitatii daco-getice.

In urma cuceririi Daciei de catre Imperiul Roman, zona Hunedoarei a atras atentia lumii romane prin bogatiile sale, in special fierul. Acest fapt este ilustrat de urmele descoperite la Teliuc, o „villa rustica”, pe dealul Sanpetru era un castru roman in care se instaleaza un post de paza a Legiunii a XIII-a Gemina. Urme s-au mai descoperit langa Castel si langa gara. De asemenea vestigii din aceasta epoca exista si in satele Cincis, Pestisul Mare unde era un vicus (sat roman), Manerau, Nandru, Ghelari etc.

In 1409, la 18 octombrie, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg daruieste si innobileaza pentru faptele militare deosebite pe cneazul Voicu din Cincis, fiul lui Serb. In acelasi document pomeneste si pe alti membrii ai familiei ca stapanitori ai cetatii si domeniului regal Hunedoara. Este vorba de Mogos si Radu, fratii…si Iancu, fiul lui Voicu. Din acest moment, cetatea Hunedoara cunoaste o noua etapa a dezvoltarii sale. Iancu a amenajat cetatea pentru locuit, a construit sala cavalerilor si sala dietei in stil neogotic infrumusetat de logiile exterioare ale acestei sali. De asemenea s-a construit aripa si turnul „ne boisa”(nu te teme), un eventual loc de refugiu in caz de primejdie.

Dupa moartea lui Iancu de Hunedoara la 11 august 1456 la Zemun, langa Belgrad, in Ungaria au loc lupte interne pentru tron in care sunt implicati si succesorii eroului din Hunedoara, lupte care dau castig de cauza fiului lui Iancu, Matei Corvin, care devine rege al Ungariei medievale. In acest rastimp, sotia lui Iancu, Elisabeta si fiul lor Matei vor continua lucrarile de modernizare; in aripa Matei, se picteaza fresca murala ce sugereaza originea romanesca a lui Iancu. Secolul XVII marcheaza noi lucrari la castel legate in mare parte de numele principelui Gabriel Bethlen. Se construieste aripa Bethlen (1622) asa cum o demonstreaza si o inscriptie descoperita pe ancadramentul unei ferestre.

In timpul Corvinilor, Hunedoara devine targ (= opidum) al fierului, metal pe care padurenii il valorifica pentru alte produse, avand valoarea de moneda. Avantajul economic din aceasta epoca al domeniului si orasului Hunedoara se va mentine si in secolele urmatoare. Orasul va ajunge in secolul XVII la o stare prospera, locuitorii sai fiind scutiti de dari fata de stat. Au beneficiat de privilegii inca din vremea regelui Matei Corvin, care in 1480 ii scuteste pe hunedoreni de plata oricaror dari, scutiri care se pastreaza si in secolele urmatoare. Ca urmare creste numarul locuitorilor care variaza intre 784 in 1512 si 896 in secolul al XVII.

Dupa moartea lui Matei Corvin, Hunedoara intra in stapanirea fiului acestuia Ioan, care se stinge de tanar. Sotia sa Beatrice de Frangepan, se va recasatori cu Georg de Hohenzolern, marchiz de Brandenburg in 1509. Georg de Brandenburg nu se va stabili in Hunedoara. El va numi un castelan cu drept de reprezentare, pe Gheorghe Stolcz.

In 1514 a izbucnit rascoala taraneasca ce a fost condusa de Gh. Doja. Cu acest prilej, multi tarani de pe domeniul Hunedoarei au fost inchisi in cetate drept pedeapsa. Cu sprijinul nobilimii, Ioan Zapolya va inabusi rascoala.

Sfarsitul sec. XVIII, precum si secolele XIX si XX, marcheza probleme noi, legate de constiinta de neam, de spiritualitate. Aici s-a dezvoltat o spiritualitate romaneasca autentica. In numeroasele biserici sau manastiri ortodoxe ca cele de la Cerna, Plosca, Prislop, Cincis, Nadastie, Manerau, Zlasti si altele au fost scoli de dascali, numerosi cnezi romani indeplinind functia de preoti si dieci. Din pacate nu cunoastem cu exactitate vechimea acestor locase de lumina.

Dupa Al Doilea Razboi Mondial, conform conceptiei vremii, industria hunedoareana a cunoscut o dezvoltare fara precedent. In preajma revolutiei din 1989, in Hunedoara, se produceau peste 3 mil. tone de otel, peste 2 mil. tone cocs metalurgic, incaltaminte, tricotaje etc. Aceasta dezvoltare a atras forta de munca. Populatia orasului a ajuns la un maximum de 89.000 locuitori. Ca urmare s-a dezvoltat spatiul de locuit, si s-au construit noi asezaminte de invatamant, sanatate sau cultura. S-au construit 12 scoli generale, 5 licee, un spital modern, un institut de invatamant superior, doua stadioane, o sala de sport, piscina, iar dupa 1989 s-a construit o popicarie moderna, capabila sa gazduiasca mari concursuri internationale.Hunedoara s-a schimbat mult in ultimii ani.Orasul s-a modernizat,dar tot capat de linie a ramas.In caz ca nu stiati,la Hunedoara e capat de linie ferata.Autoritatile locale din orasele Deva, Hunedoara si Simeria vor sa se uneasca si sa creeze o singura unitate teritoriala, insa cu trei administratii diferite. Scopul unificarii celor trei localitati intr-o conurbatie este acela de a asigura o dezvoltare unitara a zonei, precum si accesarea mai usoara a fondurilor europene.

De Hunedoara se leaga si nume cunoscute ale sportului romanesc:fotbalistii-Michael Klein(decedat),Ioan Andone,Mircea Rednic,Bogdan Lobont,Dorin Mateut si mai sunt;atleti:Marieta Ilcu,Mariana Cioncan (decedata);boxerul si pilotul de raliu,Mihai Leu(acum si politician).Imi pare rau daca am uitat pe cineva.Avem si personalitati culturale-poeti,scriitori,pictori,muzicieni.In Hunedoara exista si o galerie de arta in care isi expun lucrarile diferiti artisti din tara si strainatate,de cativa ani se organizeaza  „Toamna muzicala hunedoreana” si Festivalul „SOS Castelul”.

castelul corvinilor

https://g1b2i3.wordpress.com/2008/04/06/6-aprilie-1490/


Anunt pentru bloggerii politici

Mihnea Dumitru,omul care se ocupa cu monitorizarea blogurilor politice si ale politicienilor pe care le-a adunat intrun Codex Politic.us face angajari.

„Politica&NewMedia, recte Codex Politicus, odata ce trec la site-ul nou, cauta autori. Vreau sa fac o treaba misto, adica sa gasesc oameni care sa scrie aici, din pasiune pentru politica din Romania, de oricate ori doresc. Mi-as dori inca 4-5 colaboratori pentru proiect, oameni care sa scrie bine si care sa aiba cunostinte minime de blogging. Vreau oameni inteligenti, tineri, care sa-si poata argumenta parerile, preferabil fara sa fie membri in vreun partid politic, desi nu ma intereseaza foarte mult acest aspect, atata timp cat puteti sa va prezentati punctul de vedere intr-un mod credibil. N-as vrea sa duc acest site spre tonomatizare. Blogul acesta este unul de prima analiza a evenimentelor, la maxim 24 de ore de la terminarea lor, intr-un stil educat, dar cu o anumita doza de misto si haz. Nu prea sunt fan de analiza pe politica externa aici, desi as accepta articole care tin si de interesul ‘national’, cu rugamintea ca sa nu o luati pe aratura cu conspiratii iudeo-masonice si alte prostii… „

Viata si moarte

Mirela, condoleante pentru plecarea prea devreme din aceasta lume a sotiei fratelui tau!Dumnezeu s-o odihneasca in pace!Spunea un invatat ca „A muri inseamna a te muta intr-o stea.”

Sfarsitul vietii…Ce este viata? ” Caci ce este viata voastra ? Nu sinteti decit un abur, care se arata putintel, si apoi piere.-„(Iacov 4:14).

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”

A intelege ce este moartea, cum ne putem pregati sa o intampinam, ce putem face noi cei (inca) vii pentru cel ce se pregateste sa paraseasca lumea pamanteasca si, in special, cum sa-l ajutam noi, cei dedicati si pregatiti sa-i fim alaturi in aceste ultime momente, ar fi dificil si chiar imposibil de realizat din afara religiei, dintr-o perspectiva atee, doar strict stiintifica si profesionist-pragmatica.
Imboldul catre acest demers, spre intelegerea necesitatii integrarii religiei in reflexia, atitudinea si practica ingrijirii persoanelor aflate la sfarsitul existentei, mi l-a dat urmatoarea observatie: am constatat ca aproape toate persoanele intrate in acest ultim parcurs al vietii si nu numai cei credinciosi, ci si cei ce ramasesera pana atunci departe de credinta, isi intorceau fata catre divinitate, uneori sperand de la aceasta mai multa alinare a suferintelor, risipirea spaimei fata de sfarsitul implacabil, alinare si impacare cu sine si cu lumea, o iesire senina si linistita din aceasta viata, chiar cei ce supravalorizau demersul medical, mai rezervati fata de religie, acceptau, pe masura ce zilele vietii lor se scurgeau catre implacabila iesire, ajutorul religiei ca pe o speranta.
Orice persoana aflata in proximitatea sau iminenta mortii, chiar daca nu a facut-o si inainte, mediteaza din cele mai vechi timpuri asupra mortii; atat omul religios, cat si cel nereligios. Toti, in mai mica sau mai mare masura, se intreaba asupra tainelor mortii si asupra a ceea ce va fi dupa moarte.
Aceasta preocupare este determinata si de faptul ca firea omeneasca are aspiratia trairii eterne pentru care a creat miturile „tineretii vesnice”, al „tineretii fara batranete si vietii fara de moarte”, a imaginat diferite „elixire” pentru a atinge acest vis, aceste aspiratii.
Religia ne invata insa (explicandu-ne si de ce) ca aceasta aspiratie, desi nu este posibila in viata terestra poate fi implinita intr-o a doua viata, dincolo de moarte, a sufletului dupa despartirea sa de trup. De la inceputurile sale, in religiile crestine, omul nu a incetat o clipa sa alerge dupa viata vesnica sau macar sa prelungeasca viata pamanteasca, fie si cu cativa ani.
Dar miturile vietii eterne au avut in vedere intotdeauna trupul, fiindca religia ne incredinteaza ca sufletul nu moare niciodata.
In lumina acestor aspiratii, catre o viata vesnica (trupeasca si pamanteasca), moartea a reprezentat cea mai infricosatoare taina care i-a preocupat pe oameni. Recunoscand umbra mortii, omul priveste adevarul in fata; fiindca nimic nu este mai sigur in viata noastra decat moartea.

Mai multe despre moarte.

Wanderlust sau dor de duca

Un site fascinantWanderlust cu hartile marilor calatorii din istoria omenirii,de la Magelan pana la Kerouac.Trebuie doar sa ne alegem ruta preferata si vom porni in aventura.

Expresia „dor de duca” : Dorinţă puternică de a nu mai sta pe loc, de a schimba peisajul.

Belle de Jour concurs: Cultura pe continentele lumii.Logo-ul concursului este făcut de Vic.

Si in Romania exista „dor de ducă „care, sub motto-ul, unde să nu stai acasă, oferă informaţii despre evenimente turistice din România şi recenzii ale unor evenimente şi destinaţii care merită vizitate.

Orient Express,trenul de lux care trece si prin Romania,o scurta istorie.

Orient Express este numele unei linii feroviare de distanţă lungă pentru pasageri care a fost iniţial operată de Compagnie Internationale des Wagons-Lits. Ruta ei s-a schimbat de multe ori. Deşi originalul Orient Express a fost o simplă linie feroviară internaţională, numele ei a devenit sinonim cu călătoria luxoasă. Cele două oraşe care formau Orient Express-ul erau Paris şi Istambul, cele două orase legate la început.

Actualul Orient Express nu mai face legătura dintre Paris şi Istambul.

Primul voiaj al trenului era menit sa lege capitala Frantei de capitala Imperiului Otoman si a avut loc pe data de 5 iunie 1883. Prima ruta parcursa de Orient Express a fost Paris – Nancy – Strasbourg – Munchen – Viena – Budapesta – Szeged – Jimbolia – Timisoara – Caransebes – Varciorova – Craiova – Piatra Olt – Pitesti – Bucuresti – Giurgiu – Smarda (2627 km). Apoi, calatorii erau nevoiti sa treaca Dunarea cu bacul si de acolo sa circule cu un tren local pana la Varna. Acolo pasagerii schimbau din nou mijlocul de transport pana la Constantinopol, destinatia finala. Dupa o calatorie de 83 de ore si 30 de minute tinta era atinsa – legatura dintre Orient si Occident era realizata. De-a lungul timpului ruta acestui tren a suferit modificari: odata cu terminarea podului de la Cernavoda proiectat de Anghel Saligni, trenul a circulat pana in Constanta, iar pana la Constantinopol se circula cu vapoarele de linie ale Serviciului Maritim Roman.

Prima calatorie a trenului nu a fost lipsita de aventura. Atunci au fost acceptati doar 24 de barbati, sfatuiti apoi sa poarte revolvere, pentru ca riscul atacarii trenului era foarte mare. Trenul a stationat in Sinaia aproximativ 24 de ore, timp in care calatorii au vizitat desigur castelul Peles. Regele Carol I alaturi de sotia sa i-a intampinat in stil regal, iar Carmen Sylva a insistat pentru a le citi acestora poezii din lucrarile sale.

Mai multe despre Orient Express ,AICI.




Daca ar fi existat internetul acum o suta de ani?

Un filmulet amuzant de pe uniquedaily.com.

Istoria telefonului

Dorinta oamenilor de a comunica la mare distanta a fost un vis inca de la inceputurile istoriei. Iar pe masura ce omenirea a progresat, si mijloacele de comunicare au evoluat continuu: de la rotocoalele de fum ale indienilor, la gornistii secolului XIX; de la sunetele de toba din jungla africana, la scrisori trimise prin porumbei voiajori. Iar cel mai mare pas catre sistemul modern de comunicatii a fost facut cu un secol inainte de a exista internetul: in 1876. In acel an, facand studii separate si lucrand in paralel,doi inventatori au anuntat – aproape in acelasi timp -faptul ca au creat un aparat care poate transmite sunetul la distanta. Numele lor: Elisha Gray si Alexander Graham Bell, ultimul dintre ei dovedindu-se mai rapid in a prezenta inovatia sa unui birou legal de licente si obtinand astfel patentul inventiei.
Astfel, Alexander Graham Bell a ramas in istorie ca inventator al telefonului (la varsta de 29 de ani),iar Elisha Gray a fost – absolut pe nedrept – complet uitat.

Pana in anii 1990, cand au aparut „mobilele” si „celularele”, clasicul telefon nu s-a schimbat in mod esential de la inventarea sa. Adica, a ramas acelasi aparat, cu un transmitator si un receptor, cu care se pot face convorbiri la distanta, prin intermediul undelor electromagnetice, propagate de-a lungul unor fire. Acum pare simplu, dar inainte ca Bell sa gandeasca si sa puna in practica toate acestea, a vorbi si a te auzi cu un alt om, aflat la mii de kilometri, parea doar un vis frumos. Cum a reusit,totusi, sa il transforme in realitate inventatorul american de origine scotiana?

Alexander Graham Bell si-a concentrat studiile asupra perfectionarii telegrafului, aparat care deja exista si care era folosit pentru transmiterea la distanta a unor semnale (corespunzatoare cifrelor si literelor), tot cu ajutorul undelor electromagnetice. Era vorba despre celebrul cod Morse, prin care fiecarei cifre si fiecarei litere ii era atribuita o combinatie unica de linii si (sau) puncte. Dezavantajele erau mari: atat cei care trimiteau, dar si cei care primeau mesajele erau nevoiti sa stie codul Morse si nu putea fi trimis si primit decat un singur mesaj in acelasi interval de timp. In plus, era imposibil sa ii auzi vocea celui care dorea sa iti comunice astfel ceva. Bell a pornit de la o observatie relativ simpla: vorbirea se rezuma – din punct de vedere fizic – la sunete. Iar sunetele sunt, de fapt, niste vibratii ale particulelor unui mediu elastic, care pot fi inregistrate de ureche.
Adica, de timpane – acele membrane elastice care transmit, prin vibratii, undele sonore la urechea interna.

Si atunci, Bell s-a gandit cum sa „transporte” sunetul din gura celui care vorbeste in urechea celui care asculta, peste mari si tari. Pentru aceasta, a dotat aparatul cu un microfon (care transforma vibratiile sonore in oscilatii electrice) si cu un receptor (in care ajung – prin intermediul firelor – acele oscilatii electrice, fiind transformate, inapoi, in vibratii sonore – absolut identice cu mesajul transmis). Mai simplu: vocea vorbitorului face ca diafragma microfonului sa vibreze, iar acesta transforma vibratia in oscilatie electrica. Aceasta oscilatie porneste pe fir, ca si curentul electric, ajungand aproape instantaneu la receptorul celui care asculta si face sa vibreze diafragma acestuia. Iar sunetul produs de vibratia diafragmei receptorului este absolut identic cu cel emis de vorbitor.

La inceput, telefonul inventat de Bell avea microfonul si receptorul complet separate, primul trebuind sa fie tinut cu o mana in dreptul gurii, iar celalalt – cu cealalta mana, in dreptul uneia dintre urechi.

Prima convorbire telefonica demonstrativa a avut loc pe 10 martie 1876, in orasul american Boston (port la Oceanul Atlantic), capitala statului Massachusetts. La un capat al firului: Alexander Graham Bell. La celalalt capat, intr-o camera invecinata: Thomas Watson, asistentul inventatorului. Cand legatura a fost stabilita, Bell a rostit celebrele cuvinte care au ramas in istorie ca primele fraze comunicate intr-o convorbire telefonica: „Mister Watson, come here! I want to see you!” (Domnule Watson, vino aici! Vreau sa ne vedem!).

Dar cine este acest mare inventator, care ne-a oferit unul dintre cele mai folosite si mai eficiente mijloace de comunicare? Alexander Graham Bell s-a nascut in anul 1847, la Edinburgh, capitala Scotiei. A emigrat mai intai in Ontario (provincie canadiana, cu capitala la Toronto), iar mai apoi s-a mutat in Statele Unite ale Americii, in Boston, inainte de a-si incepe stralucita cariera de inventator. Intreaga sa viata, Bell a fost foarte preocupat de problemele celor surzi sau cu deficiente de auz, pe acesti oameni cu nevoi speciale inventatorul straduindu-se sa ii ajute cu aparate si proteze auditive. Iar acest interes umanitar l-a ajutat pe Bell sa inventeze microfonul si, mai apoi, telefonul.

Vestea inventarii telefonului s-a raspandit rapid in toata America, a traversat apoi Atlanticul si a infierbantat intreaga Europa. Toata lumea si-ar fi dorit un astfel de aparat! Cei mai instariti l-au putut obtine in foarte scurt timp, dar abia dupa o suta de ani a devenit un aparat aproape nelipsit din locuintele si birourile noastre. In acesti peste suta de ani, inventiei lui Bell i-au fost aduse o multime de imbunatatiri (nici una dintre acestea nu diminueaza meritele „parintelui telefonului”).
Microfonul si receptorul sunt acum in aceeasi piesa.Numerele nu se mai formeaza prin rotirea unui disc, ci apasand tastele cu cifre. Chiar si telefoanele fixe pot avea o statie care nu este legata prin fir de aparatul propriu-zis (numit „cordless”, adica fara fir), oferindu-i utilizatorului posibilitatea de a se deplasa prin locuinta in timp ce vorbeste.

Firele obisnuite au fost inlocuite cu fibre optice,mult mai performante in privinta calitatii si a vitezei transmiterii datelor. Si totul a culminat cu telefonia mobila, in care firele si cablurile au disparut complet, oscilatiile fiind acum transmise direct prin aer – cu ajutorul unor antene foarte puternice, iar receptionarea sau retransmisia acestora se realizeaza prin intermediul mai multor relee.
Telefoanele mobile au o memorie in care se pot stoca sute de numere, afiseaza numarul sau chiar numele apelantului, iar unele dintre ele au dotari cu totul speciale: aparat de radio, modem sau camera foto (si chiar video!).

Dar oamenii isi doresc tot timpul mai mult si mai bine. Si nu se mai multumesc doar sa se auda la distanta. Ei si-au dorit sa se si vada in timp ce vorbesc. Iar marii producatori nu au intarziat sa le puna la dispozitie video-telefonul! Un aparat de ultima generatie, dotat cu boxe si monitor, cu ajutorul caruia conversatia poate avea loc ca si cand cei care vorbesc ar fi fata in fata. Sa se fi gandit Alexander Graham Bell la toate acestea? Nu ar fi imposibil, atat timp cat Jules Verne a anticipat calatoriile in spatiu… Dar, oare, ce va mai urma?Cum va evolua telefonul?

 

Sursa poze.

Mitul peşterii sau povestea cunoasterii

1. „Mai departe-am zis -asemuieste firea noastra in privinta educatiei si a lipsei de educatie cu urmatoarea intamplare: iata mai multi oameni aflati intr-o incapere subpamanteana, ca intr-o pestera, al carui drum de intrare da spre lumina, drum lung fata de (lungimea) intregului pesterii. In aceasta incapere ei se gasesc, inca din copilarie, cu picioarele si grumazurile legate, astfel incat trebuie sa stea locului si sa priveasca doar inainte, fara sa-si poata roti capetele din pricina legaturilor.Lumina le vine de sus si de departe, de la un foc aprins inapoia lor; iar intre foc si oamenii legati este un drum asezat mai sus, de-a lungul caruia , iata, e zidit un mic perete, asa cum paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra caruia isi arata ei scamatoriile…”

” Vad”-spuse el.

” …mai incearca sa vezi si ca, de-a lungul acestui perete, niste oameni poarta felurite obiecte care depasesc in inaltime zidul, mai poarta si statui de oameni, ca si alte fapturi de piatra sau lemn, lucrate in chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poarta, unii, cum e si firesc, scot sunete, altii pastreaza tacerea.”

„Ciudata imagine si ciudati sunt oamenii legati!”

” Sunt asemanatori noua -am spus. Caci crezi ca astfel de oameni au vazut, mai intai, din ei insisi, cat si din sotii lor, altceva decat umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul de dinaintea lor?”

„Cum ar putea vedea altceva-spuse el-daca intreaga viata sunt siliti sa-si tina capetele nemiscate?”

„Dar ce ar putea vedea din obiectele purtate? Oare nu tot acelasi lucru?”

„Bun, si?”

” Iar daca ei ar fi in stare sa stea de vorba unii cu altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca, numind aceste umbre pe care le vad, ei numesc realitatea?”

” Necesar.”

” Si ce-ar face daca zidul de dinainte al inchisorii ar avea un ecou? Cand vreunul dintre cei care trec ar emite vreun sunet, crezi ca ei ar socoti emisiunea sunetului iscata fiind de altceva, in afara umbrei ce le trece pe dinainte?”

” Pe Zeus,-raspunse el- nu cred!”

„In general, deci -am spus eu-, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevar decat umbrele lucrurilor.”

” E cu totul obligatoriu.”

2. ” priveste acum in ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanturi si vindecarea de lipsa lor de minte, daca asa ceva le-ar sta in fire: atunci cand vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat si silit, deodata, sa se ridice, sa-si roteasca grumazul, sa umble si sa priveasca spre lumina, facand el toate acestea ar resimti tot felul de dureri, iar din pricina stralucirii focului n-ar putea privi acele obiecte, ale caror umbre le vazuse mai inainte. Ce crezi ca ar zice, daca cineva i-ar spune ca ceea ce vazuse mai inainte earu desetaciuni, dar ca acum se afla mai aproape de ceea ce este si ca, intors catre ceea ce este in mai mare masura, vede mai conform cu adevarul? In plus, daca aratandu-i-l pe fiecare dintre obiectel purtate, l-ar sili prin intrebari, sa raspunda ce anume este lucrul respectiv? Nu crezi ca el s-ar putea afla in incurcatura si ca ar putea socotica cele vazute mai inainte erau mai adevarate decat cele aratate acum?”

” Ba da. „

„Iar daca l-ar sili sa priveasca spre lumina insasi, nu cerzi ca l-ar durea ochii si ca ar da fuga indarat, intorcandu-se spre acele lucruri care poate sa le vada si le-ar socoti pe acestea, in fapt, mai sigure decat cele aratate?”

„Chiar asa.”

3. „Dar daca cineva l-ar smulge cu forta din locuinta aceasta ducandu-l pe un suis greu si pieptis, nedadu-i drumul pana ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi si s-ar mania ca e tras? Iar cand ar iesi la soare, nu i s-ar umple ochii de stralucire, astfel incat nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevarate?”

” N-ar putea, cel putin indata, sa le vada!”-grai el.

” Cred ca ar avea nevoie de obisnuinta, daca ar fi ca sa vada lumea cea de sus. Iar mai intai, el ar vedea mai lesne umbrele, dupa aceea oglindirile oamenilor si a celorlalte lucruri, apoi lucrurile ele insele. In continuare, i-ar fi mai usor sa privesca in timpul noptii ceea ce e pe cer si cerul insusi, privind deci lumina stelelor si a lunii mai curand decat, in timpul zilei, soarele si lumina sa.

” Cum de nu!”

” La urma, el va privi soarele, nu in apa, nici reflexiile sale in vreun loc strain, ci l-ar putea vedea si contempla, asa cum este, pe el insusi in locul sa propriu.”

” Necesar.”

Dupa aceasta ar cugeta, in legatura cu soarele, cum ca acesta determina anotimpurile si anii, ca el carmuieste totul in lumea vizibila, fiind cumva raspunzator si pentru toate imaginile acelea, vazute de ei (in pestera).”

” E clar ca aici ar ajunge, dupa ce va fi strabatut toate celelalte etape.”

” Ei si nu crezi ca daca omul acesta si-ar aminti de prima sa locuinta, de intelepciunea de acolo, ca si de partasii sai in lanturi, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbarii, iar de ceilalti i-ar fi mila?”

” Cu totul.”

” Iar daca la ei ar exista laude si cinstiri si s-ar da rasplata celui mai ager in a vedea umbrele ce trec alaturi si care isi aminteste cel mai bine cele ce, de obicei, se preced, se succed sau trec laolalta, si care, in temeiul acestor observatii, ar putea cel mai bine sa prezica ce urmeaza in viitor sa se intample, li se pare ca omul nostru ar putea sa poftesca rasplatile acelea si sa-i invidieze pe cei onorati la ei si aflati la putere? Sau ar simiti ce spune Homer, voind nespus mai degraba argat sa fie pe pamant la cineva neinsemnat, sarman si fara de stare, consimtand sa pata orisice mai degraba decat sa aiba parerile de acolo si sa traiasca in acel chip?”

” Asa cred -zise el. Ar voi sa pateasca orice mai curand decat sa traiasca in acel chip.”

4. „Mai gandeste-te si la urmatorul aspect: daca iarasi, acel om, coborand, s-ar aseza in acelasi scaun de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de intunecime, sosind deodata dinspre lumea insorita?”

” Ba da”- zise.

” Iar daca el ar trebui din nou ca interpretand umbrele acelea, sa se ia la intrecer cu oamenii ce au ramas totdeauna legati si daca ar trebui s-o faca chiar in clipa cand nu vede bine, inainte de a-si obisnui ochii, iar daca acest timp cerut de reobisnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de ras? Si nu s-ar putea spune despre el ca, dupa ce s-a urcat, a revenit cu vederea corupta si ca, nici nu merita sa incerci a sui? Iar pe cel ce incearca sa-i dezlege si sa-i conduca pe drum in sus, in caz ca ei ar putea sa puna mainile si sa-l ucida, oare nu l-ar ucide?”

” Ba chiar asa.”

5. „Iata, draga Glaucon, – am spus eu – imaginea care trebuie in intregime pusa in legatura cu cele mai inainte: domeniul deschis vederii e asemanator cu locuinta-i inchisoare, lumina focului din ea- cu puterea soarelui. Iar daca ai socoti urcusul si contemplarea lumii de sus ca reprezentand suisul sufletului catre locul inteligibilului, ai intelege bine ceea ce nadajduiam sa spun, de vreme ce asa ceva e dorit sa asculti. Daca nadejedea acesta e indreptatita, zeul o stie.”

simboluri:

peştera – lumea sensibilă (a realităţii aparente);
întunericul peşterii – ignoranţa omului;
focul – lumina cunoaşterii;
corpurile purtate prin faţa focului – aparenţele adevărate, realitatea fizică;
suişul greu spre ieşirea din peşteră – drumul iniţiatic spre cunoaşterea esenţială;
contemplarea lumii din afara peşterii -cunoaşterea adevărată prin intelect şi raţiune;


Maica Tereza,”Saint of the Gutters”

Doreste cineva un catelus ?Tiberiu Lovin scrie la el pe site si are si cateva poze cu catelusi si mama lor!

Maica Tereza

In ziua de 27 august 1910 a venit pe lume  ca sa aline suferintele oamenilor,o fetita care,mai tarziu a devenit Maica Tereza.

Maica TerezaO scurtă biografie

Maica Tereza Gonxha („floare înmugurită”) a crescut într-o bogată familie de albanezi catolici. Ea a primit de la părinţii săi o educaţie religioasă solidă. Când avea zece ani, tatăl îi moare pe neaşteptate; acesta a fost motivul pentru care, în anii ce au urmat, s-a dedicat şi mai mult credinţei sale. La doisprezece ani, se decide să devină călugăriţă. Ea a fost deosebit de consecventă în acest sens, la 18 ani cerând să fie primită în ordinul Loreto.

Acest ordin călugăresc îşi angajase membrii mai ales în sistemul educaţional din Bengal/India. Totuşi, Maica Tereza nu a plecat direct în India, fiind mai întâi trimisă la centrala ordinului Loreto din Irlanda. La data de 28 septembrie 1928, ea a părăsit oraşul natal Skopje, luând calea Irlandei. Dar după doar două luni, ea i-a putut împlini visul, plecând spre Bengal. La Calcutta şi-a depus primele jurămintele iar în următorii 17 ani a lucrat la St. Mary´s School din Calcutta, mai întâi ca profesoară, apoi ca directoare.

Cu ocazia unuia din periplurile sale prin Calcutta, ea a simţit menirea divină de a ajuta oamenii sărmani. Doi ani mai târziu a primit permisiunea de a-şi părăsi ordinul, fără să renunţe şi la statutul de călugăriţă. În anii care au urmat, Tereza a trăit printre cei mai săraci dintre săraci, în cartierele mizere ale Calkuttei. Celebrul ei portret, apărut în revista LIFE, i-a adus apelativul de „Saint of the Gutters”.

În anul 1949, Tereza a devenit cetăţean indian, iar în 1950 a înfiinţat ordinul „Misionarele Carităţii”. Membrii acestui ordin trebuiau să depună jurământul de castitate, de sărăcie şi de obedienţă. Acest ordin a fost recunoscut ulterior de către Papă, intrând în subordinea acestuia. Tereza se ocupa în cadrul acestui ordin mai ales de muribunzi, orfani şi bolnavi. Ea depunea însă cele mai mari strădanii în vederea alinării suferinţelor bolnavilor de lepră. Astăzi, ordinului Maicii Tereza îi aparţin peste 3000 de călugăriţe şi peste 500 de călugări din întreaga lume. Tereza a primit un număr impresionant de premii pentru activităţile sale altruiste. Cel mai important dintre acesta a fost, cu siguranţă, Premiul Nobel pentru Pace, primit în anul 1979 .

În ceea ce priveşte educaţia medicală deseori improprie a colaboratorilor săi, Maica Tereza obişnuia să spună că „nu succesul, ci credinţa nealterată este importantă.” Chiar dacă munca sa a fost apreciată şi recunoscută la nivel mondial, atitudinea ei conservatoare a fost uneori criticată. Astfel, ea vedea în politica practicată în domeniul avorturilor în multe ţări „cea mai mare ameninţare pentru pacea din lume”. Atunci când s-a pus problema, în Irlanda, legalizării divorţurilor, Maica Tereza a chemat irlandezii să dea un vot negativ.

La câteva zile după moartea prinţesei Diana, pe care o regretase profund, la 5 septembrie 1997 a murit şi Maica Tereza. Ea a fost înmormântată la Calcutta, la funeraliile sale participând foarte multe persoane, venite din toate colţurile lumii.

„Ziua de ieri a trecut. Ziua de mâine nu a sosit încă. Nu avem la dispoziţie decât ziua de astăzi. Hai să începem.”  [Maica Tereza]

„Dacă ești bun cu oamenii te pot acuza de interese și intenții ascunse.Fii bun oricum.
Dacă ești cinstit și sincer oamenii te pot înșela. Fii cinstit oricum.
Dacă găsești liniștea și fericirea oamenii pot fi geloși. Fii fericit mereu.
Binele pe care-l faci azi oamenii îl vor uită oricum.Fă bine mereu.
La urmă urmei nu e între ține și ei e între ține și Dumnezeu.”

Acum cateva luni am mai scris un post despre Maica Tereza.”Indoiala Maicii Tereza”.

(Poate ca suna ciudat ce spun acum,dar si pe mine m-a ajutat foarte mult aceasta sfanta,Maica Tereza).