Ana Comnena,prinţesă bizantină,una dintre primele femei istoric

Ana Comnena (1 decembrie 1083 – 1153) a fost o prinţesă bizantină, fiica împăratului Alexios I Comnen şi a Irinei Ducas. Este una dintre primele femei istoric cunoscute, scriind opera biografică Alexiada.

În luna decembrie 1083, împărăteasa Irina Ducas, soţia lui Alexios I Comnen, aştepta să nască în apartamentul Palatului Sacru, care se numea Camera Purpurei şi în care o veche tradiţie voia să vină pe lume copiii imperiali. Momentul era aproape, dar basileul, reţinut de războiul împotriva normanzilor, era absent din Constantinopol. Atunci tînăra femeie avu un gest frumos; cum simţi primele dureri, făcu semnul crucii peste pântece:

Mai aşteaptă, copilaşule, până ce se va întoarce tatăl tău.

Mama Irinei, femeie înţeleaptă şi cu judecată, auzind aceste cuvinte, se mânie foarte tare:

Şi dacă bărbatul nu ţi se întoarce decât peste o lună? Ştii tu ceva despre asta? şi cum ai să faci ca să înduri suferinţele?

Întâmplarea dădu totuşi dreptate tinerei femei. După trei zile, Alexe se întorcea în capitală, tocmai la timp, pentru a primi în braţe pe fiica ce i se năştea. Era prima dintre cei nouă copii ai împăratului.

Înca din leagăn se puse pe capul micei prinţese diadema imperială; numele ei figura în aclamaţiile rituale cu care se salutau suveranii în Bizanţ; în acelaşi timp, o logodeau cu tânărul Constantin Dukas, fiul împăratului detronat Mihail al VII-lea, căruia Alexe Comnenul, uzurpându-i puterea, trebuise, din respect pentru dreptul legitim, să se angajeze a-i respeecta drepturile eventuale.

Deşi era atent educată în studiul istoriei, al matematicii, ştiinţei, şi al filosofiei greceşti, părinţii ei i-au interzis să studieze poezie antică, deoarece considerau că este neindicat şi chiar periculos pentru o tânără prinţesă a citi asemenea glorificări ale unor zei consideraţi la vremea respectivă decandenţi. În ciuda faptului că aceasta îi fusese interzisă, Ana a continuat să studieze poezia împreună cu unul dintre eunucii de la curte. Astfel, Ana a primit o extraordinară educaţie, devenind fără îndoială una dintre cele mai învătate femei ale timpului.

Încă din copilărie, Ana visa că într-o zi va conduce ea insăşi Imperiul, un vis destrămat de naşterea fratelui ei.

În Alexiada, Ana redă istoria relaţiilor politice şi a războaielor dintre Alexius I şi tările din Vest, cunoscându-le din interior. Descrie în detaliu armele şi tacticile folosite în bătălii. Deşi subiectivă, relatarea primei cruciade este de o mare valoare pentru istorie fiind singura scriere a unui martor ocular de origine bizantină existentă. Alexiada ne permite a observa evenimentele epocii din perpectivă bizantină. Oponentă determinantă a Bisericii Romano-Catolice şi o entuziastă admiratoare a Imperiului Bizantin, Ana considera cruciadele periculoase din punct de vedere politic şi religios. Cartea contribuie de asemenea la întelegerea mentalitaţii şi percepţiei feminine în vremea Bizanţului.

Data exactă a morţii Anei Comnena este incertă. Luând în considerare datele din Alexiada putem deduce că încă trăia în 1148. Alexiada ne relevă anumite informaţii despre tulburarea interioară a Anei. Ea scrie că „mulţi o urau, deşi nimeni nu putea să o vadă”. Astfel, suporta greu poziţia sociala izolată pe care i-o impusese exilul.

Ana Comnena a fost fără îndoială un excepţional învătat al vremurilor în care a trăit, transmiţându-ne informaţii nepreţuite despre Imperiul Bizantin şi despre lumea medievală văzută din perspectivă bizantină.

Sursa:Wikipedia, enciclopedia liberă

Posted on decembrie 1, 2009, in calendarul zilei, cultura, istorie and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 7 comentarii.

  1. Ana Comnena este personalitatea Bizantina cu ajutorul careia se face prima atestare documentara a poporului Roman, scrisoarea Anei Comnena descoperita in Dobrogea in perioada aceea sub influenta Imperiului Bizantin dovada fiind Cetatile, Traditii si dovezi arheologice

  2. Nu am citit decat acest articol.Nici nu am auzit de Ana Comnena pana acum.Pacat ca nu se vorbeste mai mult despre aceste femei care au avut un rol important in cultura si civilizatie.
    Multumesc pentru vizita.

  3. veronica eftimiu

    am citit Alexiada este o capodopera a literaturii bizatine .Bizantul a fost un model de cultura si emacipare ptr vestul Europei .Ana Comnena spunea ca „femeile sunt niste oale sparte„

  4. Multumesc,Cristian.Mi s-a parut un subiect interesant aceasta poveste adevarata despre o printesa de demult care a sfarsit in cele din urma in singuratate.

  5. Felicitări pentru această postare… O frumoasă pagină de istorie, la propriu şi la figurat…

  6. Mi-e cam jena sa spun asta,dar eu nu am auzit de aceasta printesa pana acum.M-a interesat sa aflu mai multe si am considerat ca trebuie sa postez macar cateva paragrafe despre ea si Alexiada .

  7. Ana Comnena e una dintre personalitatile mele preferate din istorie. Ma bucur ca am putut citi din nou despre ea. 🙂

Lasă un comentariu