Poezii de toamna
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin. Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
Impresii de toamna
de Cincinat Pavelescu
Pădurea veştejită în stânga mea coboară,
Şi-n dreapta, o colină se suie către zări,
Sub roşul ce amurgul pe culmile-i strecoară.
E toamnă pe sfârşite. Pe drum şi pe cărări
Zbor frunzele mânate de vântul ce le poartă,
Cum valul poartă barca pe zbuciumul de mări.
Trosneşte câte-o cracă şi-n umbră cade moartă;
Săracul o să aibă la iarnă uscături,
Natura se-ngrijeşte cu milă de-a lui soartă.
O, fire nenţeleasă, cum inima ne-o furi
Cu moartea ta, sub care s-ascunde renviere,
Tu, care dintr-un mugur dai viaţă la păduri!
Ştii oare ce duioasă şi tristă mângâiere
E ordinea eternă, pe care-o-ntrezărim
În frunza care naşte şi-n frunza care piere?
Doar ea mai ne adoarme durerea că murim!
Pastel de toamna
de Adrian Paunescu
Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.
Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.
Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.
Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.
Nervi de toamnă
de George Bacovia
E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Posted on octombrie 30, 2010, in cultura, imagini, muzica, poezii, video and tagged Adrian Paunescu, Cincinat Pavelescu, Emoţie de toamnă, George Bacovia, Impresii de toamna, Nervi de toamnă, Nichita Stanescu, Pastel de toamna, poezii de toamna. Bookmark the permalink. 21 comentarii.
plictis
Anuntati-ma cind apare poezia”Toamna, soldatii”
Ai dreptate sint de acort
e tare .da e greu
Iti multumesc.
Sunt super poeziile:X:X:X:X
sunt frumoase
super poezii.trebuie sa invat la scoala pt. o expozitie de aranjamente florale.
veronica, ma bucur ca iti plac poeziile si sper sa inveti una pentru scoala.Mai sper sa fii mai atenta cand scrii!
Bafta la scoala!
imi place muult poieziile sunt super ,,,o sa invat una pentru miine la scoala,,,,,,shi sper sa am 10 !
Nu ma pot lauda ca citesc multe poezii, de aceea raman placut impresionata de fiecare data cand caut ceva frumos pentru blog.Aici sunt doar o parte din poeziile adunate de mine . 🙂
Multumesc.
Nichita ma doare pina-n strafund de suflet, cu ,,Emotie de toamna,,! C.Pavelescu imi rascoleste constiinta, cu ,,frunza care naste si frunza care moare…,,! Dar imi accentuiaza depresia de toamna… Ma doare si-mi place in acelasi timp. Cit despre A.Paunescu, – adinca piosenie!…
Mai ales daca e o toamna frumoasa! 🙂
Cata bogatie ne ofera toamna!
Este un izvor nesecat de inspiratie pentru poeti, pictori, muzicieni, sculptori, etc. 🙂
Multumesc pentru poezie.
Las si eu una de George Călinescu:
Frunza
Din frunzele ce-n geam
Azi s-au lovit intr-una,
Cazand sub pom morman,
Ti-am pus in carte una,
Batand in rosiatic,
Ca un tesut domnesc,
Cu fire de jaratec
Ce inca mai sclipesc.
E moale ca atlazul,
Si ca o gura muta
Ce strabatand obrazul
Pe pleoape te saruta.
Precum intr-un ghioc
Asculti al marii hohot,
In foaia mea de foc
Cad frunzele cu sosot.
Auzi fosnirea lina,
Suspinul lor usor,
Atunci cand prin gradina
Le-mpinge un picior.
Sau cand le-alunga vantul
Pe drumuri si-n orase,
Cantand pe tot pamantul
Preludii uriase.
O, Til, ti-am pus in carte
O frunza de atlaz,
Prin care de departe
Te mangai pe obraz.
La frumoasele poezii mai completez cu versurile poetului Stefan Octavian Iosif:
TOAMNA
de Stefan Octavian Iosif
Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la feresti,
Tu, suflet plin de griji si de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i povesti…
El povesteste despre moarte foi
Pe care le goneste ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morti, si ti le arunca-n geam.
El stinge crini, si roze, si zambile,
El frânge ramuri,
Si plânge, si se tânguieste zile
întregi si nopti întregi, necontenit.
Acuma stins si parca ostenit
Abia suspina,
Ca plânsul violinei în surdina,
Apoi îsi schimba fara veste tonul
Si uimit 1-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Si suiera, si fluiera, si vuie,
Si vâjâie, si hohota, si geme
Intr-un amestec înfiorator
De bocet, si de vaiet, si blesteme!
Ah, ce frumos, ce potolita vreme,
Ce veac senin fusese pâna ieri!
Ai fi crezut ca firea amagita
De visul cald al somnoroasei veri,
Asa bogata-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit…
Vazând fugita
Vicleana vara care-o amagise,
Acum, când întelege adevarul,
Se zbate ca o mama parasita
Si-n deznadejdea ei îsi smulge parul!…
Pingback: Peron cu mireasmă de romanţă (1) « Cristian Dima
Pingback: Lup – Luat la întrebări «
Pingback: Poveste de vis (11) « Blogul lui Teo Negură
Pingback: Funny Halloween! « Mirela Pete. Blog
Pingback: Poezii de toamna - Ziarul toateBlogurile.ro