Arhive blog

Poezii de toamna

Emoţie de toamnă
de Nichita Stanescu
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin. 
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Impresii de toamna

de Cincinat Pavelescu

Pădurea veştejită în stânga mea coboară,
Şi-n dreapta, o colină se suie către zări,
Sub roşul ce amurgul pe culmile-i strecoară.

E toamnă pe sfârşite. Pe drum şi pe cărări
Zbor frunzele mânate de vântul ce le poartă,
Cum valul poartă barca pe zbuciumul de mări.

Trosneşte câte-o cracă şi-n umbră cade moartă;
Săracul o să aibă la iarnă uscături,
Natura se-ngrijeşte cu milă de-a lui soartă.

O, fire nenţeleasă, cum inima ne-o furi
Cu moartea ta, sub care s-ascunde renviere,
Tu, care dintr-un mugur dai viaţă la păduri!

Ştii oare ce duioasă şi tristă mângâiere
E ordinea eternă, pe care-o-ntrezărim
În frunza care naşte şi-n frunza care piere?

Doar ea mai ne adoarme durerea că murim!

Pastel de toamna

de Adrian Paunescu

Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.

Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.

Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.

Nervi de toamnă

de George Bacovia

E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.


ForeverAutumn Justin Hayward

Plumb de toamnă de George Bacovia

Plumb de toamnă

de George Bacovia

De-acum, tuşind, a şi murit o fată,

Un palid visător s-a împuşcat;

E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat…
-Tu ce mai faci, iubita mea uitată?

Într-o grădină publică, tăcută,
Pe un nebun l-am auzit răcnind,
Iar frunzele cu droaia se desprind;
E vânt şi-orice speranţă e pierdută.

Prin târgu-nvăluit de sărăcie
Am întâlnit un popă, un soldat…
De-acum pe cărţi voi adormi uitat,
Pierdut într-o provincie pustie.

De-acum, au şi pornit pe lumea eronată
Ecouri de revoltă şi de jale;
Tot mai citeşti probleme sociale…
Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată?

Pe maidan

de George Bacovia

Un copac cu frunzişul uscat, smuncit de vânt; un porc în spate cu un corb; un bordei cu un geam lipit în lut; un maidan; un râu resfirat ca nişte degete nervoase care pipăie pământul; frig…cerul e de plumb.

„Pentru cincizeci de bani o femeie din bordei bate-n geam… Vrea iubire…”
Bate vânt… sss… spune frunzişul uscat… şi copacul se smunceşte singuratec în gunoaie… porcul râmează, corbul ciupeşte din spatele lui…
Acoperişul bordeiului e bine întocmit… bucăţi de tablă ruginită, farfurii sparte, cărămizi şi ţoale…
„Pentru cinczeci de bani o femeie din bordei bate-n geam…
Vrea iubire…”
Bate vânt… sss… spune frunzişul uscat… plouă mărunt…
femeia din bordei a început să cânte din drâmbă… fii… fii… zum… zum… zum… porcul îşi mută locul, corbul deranjat se ridică, se lasă iar pe spinarea lui…
Plouă mărunt… Mă gândesc că n-am cincizeci de bani…
Sss… spune frunzişul uscat… Cerul e de plumb… Vântul loveşte cu ploaia subţire…
„Pentru cincizeci de bani o femeie din bordei cântă din drâmbă… Vrea iubire…”

George Bacovia

George Bacovia ( 4/17 septembrie 1881, Bacău – 22 mai 1957, București) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez.

Din blogosfera.

Mirela Pete. Alege mărul!

CELLA.Cu drag

Caius.Prima casă

Nataşa.Pisica subacvatică

Ioan Usca.De unică folosinţă

Ioan Usca.Imagine

Cristian.Parastasul national

Călin Hera.Copac izolat pe lângă trec oameni

Tablou de iarna (poezii)

Iarna
de Ion Luca Caragiale

Negresit ca, sus in ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astazi ne-a cuprins.

Negresit! Focul din soare
Nu-l plateste Dumnezeu,
Insa noi platim, sarmanii,
Lemne si carbuni mereu.

Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pamantul inghetat
Ca sa vezi cat e de jalnic
Sa tot tremuri nencetat,

Tu, care-ti iubesti faptura,
N-ai mai zice un cuvant
Si-ai opri crivatul aspru
Sa mai sufle pe pamant!

Decor
de George Bacovia

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar …
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar …

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular …
Cu pene albe, pene negre …

În parc fantomele apar …

Si frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar …

În parc ninsoarea cade rar …

Tablou de iarna
de George Bacovia

Ninge grozav pe câmp la abator
Si sânge cald se scruge pe canal ;
Plină-i zăpada de sânge animal –
Si ninge mereu pe un trist patinor…

E albul aprins de sânge închegat,
Si corbii se plimbă prin sânge… si sug ;
Dar ceasu-i târziu… în zări corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.

Ninge mereu în zarea-nnoptată…
Si-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licărind.
Iubito, sunt eu la usa înghetată…

Amurg de iarna
de George Bacovia

Amurg de iarnă, sumbru, de metal,
Câmpia albă – un imens rotund –
Vâslind, un corb încet vine din fund,
Tăind orizontul, diametral.

Copacii rari şi ninşi par de cristal.
Chemări de dispariţie mă sorb,
Pe când, tăcut, se-ntoarce-acelaşi corb,
Tăind orizontul, diametral.

 

Anda Calugareanu – Monosilab de toamna

Monosilab de toamnă

de George Bacovia

Toamna suna-n geam frunze de metal,
Vânt.

În tacerea grea, gând si animal
Frânt.

În odaie, trist suna lemnul mut:
Poc.

Umbre împrejur într-un gol, tacut,
Loc.

În van peste foi, singur, un condei
Frec.

Lampa plânge… anii tai, anii mei
Trec.

Sa ma las pe pat, ochii sa-i închid,
Pot.

În curând, încet va cadea în vid
Tot.

O, va fi cândva altfel natural,
Bis.

Toamna suna-n geam frunze de metal,
Vis.

Anda Călugăreanu pe numele adevărat Anca Miranda Călugăreanu ( 24 octombrie 1946, Bucureşti – 15 august 1992) a fost o actriţă şi interpretă de muzică uşoară şi folk. Prima apariţie mai importantă: cu formaţia Sincron, la Sala Palatului din Bucureşti, în anul 1965. A colaborat ani de-a rândul la Cenaclul Flacăra.

… si poezii de George Bacovia

IMG_6594

Motanelul e cel  din dreapta pozei.

In caz ca v-ati gandit ca am plecat hai-hui din nou,as vrea sa stiti ca sunt cam necajita fiindca motanelul familie e bolnav de vreo trei zile.Are dureri mari si plange de mi se rupe inima.Azi am fost cu el la veterinar sa-i puna o sonda pentru eliminarea urinei si credeam ca motanelul nostru va scapa de dureri.Dupa ce s-a trezit din anestezie,a inceput din nou sa planga la intervale destul de dese.Nici nu va inchipuiti ce mult poate suferi un biet animalut.

Medicul veterinar mi-a recomandat ca ar fi bine sa-l ducem la ecograf,va veni chiar el cu noi maine la Deva,la medicul care-i va face examenul ecografic.Acum pot sa scriu fiindca baietelul nostru a adormit in fata usii de la intrare,poate si-a facut efectul pastila de NoSpa.

Doamne da sa nu aiba probleme grave de sanatate si sa se faca bine!(Intre timp s-a sculat si a plans de cateva ori sfasietor de dureros si nu pot sa-l ajut.

Am povestit pe scurt despre ale  mele  ca sa nu va suparati ca nu prea am fost activa pe blog/uri.

Acum ar fi cazul sa trec la calendarul zilei si la putina cultura,mai exact,George Bacovia ( 4/17 septembrie 1881, Bacău – 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un scriitor român format la şcoala simbolismului literar francez.

violet sunrise

Matinală

Aurora violetă
Plouă rouă de culori –
Venus, plină de fiori,
Pare-o vie violetă.

Bat la geamul tău încet,
Bat cu-o rază sângeroasă –
Vino, floare somnoroasă,
Cât pe zări e violet.

Plâns de ape se repetă,
Încă totu-i adormit –
Ca în vise s-a pornit
Roata morii – violetă.

Gol e-al sânului buchet,
Floare goală, somnoroasă…
Trist, cu roza sângeroasă,
Bat în geamul violet.

Aurora violetă
Se pătează de culori –
Venus, pală de fiori,
Pare-o stinsă violetă…

autumn in the village

Monosilab de toamnă

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vânt.

În tăcerea grea, gând şi animal
Frânt.

În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.

Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.

În van peste foi, singur, un condei
Frec.

Lampa plânge… anii tăi, anii mei
Trec.

Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.

În curând, încet va cădea în vid
Tot.

O, va fi cândva altfel natural,
Bis.

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vis.

George Andone Vasiliu (numele de naştere al poetului) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu şi al Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Şcoala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În acelaşi an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenţia paracliserului, în turnul bisericii Precista din oraşul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu şi atmosfera cam rece îi inspiră un alt poem celebru, „Liceu”. În 1898 îşi pune pe note câteva poezii precum şi altele de Mihai Eminescu si Ştefan Petrică. Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică. În 1899 obţine premiul I pe ţară la concursul Tinerimii române pentru „desen artistic de pe natură”. Îi apare în Literatorul din 30 martie poezia Şi toate, scrisă cu un an înainte, semnată V. George.

Ploaia e vinovata

In ultimele zile am avut parte de ploaie,prea multa ploaie.Ce este ploaia?Ploaia este o formă de precipitaţii atmosferice. Ploaia se formează când diferite picături de apă din nori cad pe suprafaţa Pamântului în formă lichidă.

Nu stiu daca ploaia e vinovata sau nu de starea mea,de starea multora dintre noi.Trebuie sa fie cineva sau ceva vinovat fiindca nu-mi mai place nici macar ce-mi place,ca sa spun asa.Greu mi-a fost sa trec pe-aici prin locul acesta cu multa verdeata si mai greu mi-e sa scriu cateva cuvinte.
Asadar,ploaia e vinovata de starea asta tampita,ploaia de toate felurile care a cazut zilele acestea:

Ploaie foarte fină, când rata precipitaţiilor este sub 0,25 mm / oră
Ploaie fină, când rata precipitaţiilor este între 0,25 şi 1 mm / oră

Ploaie moderată, când rata precipitaţiilor este între 1 şi 4 mm / oră
Ploaie deasă, când rata precipitaţiilor este între 4 şi 16 mm / oră

Ploaie foarte deasă, când rata precipitaţiilor este între 16 şi 50 mm / oră

Ploaie torenţială, când rata precipitaţiilor este mai mare de 50 mm / oră

A plouat mult si dureros pentru tot si toate,am fost loviti de pietricele de ploaie…de ce nu a iesit curcubeul?

Lacustra
George Bacovia

De-atitea nopti aud plouind,
Aud materia plingind…
Sint singur, si mă duce un gând
Spre locuintele lacustre.

Si parca dorm pe scinduri ude,
In spate mă izbeste-un val –
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri mă gasesc…
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atitea nopti aud plouind,
Tot tresarind, tot asteptind…
Sint singur, si mă duce-un gând
Spre locuintele lacustre.


Rar

George Bacovia

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe –
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie –
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine –
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni…

Tremur, tremur, tremur…
Orice ironie
Vă rămâne vouă –
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur…

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme –
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic…

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie –
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…