Roata morii de George Coșbuc

Roata morii
de George Coşbuc

Stăteam pe gânduri, eu şi gloata.
La roata morii ne uitam
Şi de-n zadar ne frământam,
Că de-adevăr noi tot nu dam:
De ce să-nvârte roata?

—”Păi, nu-nţelegi tu româneşte?
—Vezi scocul?”—”Văd.”—”Şi ce-i pe scoc?”
—”E apă.” —”Bun! Stă apa-n loc?”
—”Ba vine.” —”Ei, acum cioc-poc
Şi roata să-nvârteşte!”

Moraru-şi scutură luleaua
Râzând. Avea el azi ce-avea
Căci alte-dăţi când ne vedea
În jurul morii ne făcea
Primire cu nuiaua.

Eram voioşi că sta s-asculte
Şi ne spunea ce e, ce nu-i.
Dar cum era puţin năprui
Făcea ca din cioc-pocul lui
Să nu-nţelegem multe.

—”Da’ roata carului ce face?
Se-nvârte?” —”Da.” —”Ba cum, ehei!
Se-nvîrte ea de capul ei?”
—”Ba, când o-mpingi.”—”Eu ce spusei?
Se-nvârte-aşa, şi pace.

Iar-roata ici… o-mpinge apa.”
Acum noi toţi am hohotit.
Morarul ăsta e smintit:
Când vrea să doarmă pe-odihnit,
El pat îşi face grapa!

Că de-ar împinge-o, ea nebuna
S-ar năpusti, ieşind din scoc,
S-ar duce pe pârău cioc-poc—
Dar uite, roata stă pe loc
Şi totuşi umblă-ntruna.

—”Ei, bat-o Dumnezeu s-o bată!
Dar cum să plece dac-o legi
De moară, mă! Nu mă-nţelegi?
Cu voi nu mântui zile-ntregi:
Ea stă, că e legată!”

Să-ţi faci acum, creştine, cruce!
Priveam cu spaimă la morar.
O legi? şi stă! Dar e-n zadar!
Şi roata doar o legi la car,
Şi ea se duce, duce!

—”Se duce roata? Bun, dar carul?
El stă pe loc ca mine-acum.
El fuge crezi? Ba nicidecum,
Fug numai roţile pe drum”—
Ei, zi: nu-i prost morarul?

Şi ne temeam să nu se bată,
Că prea l-am zăpăcit de tot.
Păi carul stă? Minciuni de-un cot!
Ba carul fuge ca netot
Cu roatele deodată!

—”Am zis că nu? Ba, fuge doară
Ei, fuge, vezi! ştiam şi noi.
De ce n-o ia la fug-apoi
Şi moara ta cătră zăvoi
Cu tot ce e prin moară?

Moraru-şi puse-n sân luleaua,
Tăcut şi grav: se pregătea
La sfat cu noi altfel să stea;
Şi ce dovadă-i trebuia
Mai bună ca nuiaua?

Iar ce-a urmat la ce-aş mai spune?
Noi n-am ajuns la nici un rost.
Tu zici: —„Erai, băiete, prost,
Şi roata pentru tine-a fost
A patra dimensiune!”

Şi-apoi? Eu văd şi astăzi gloata
Făcând aşa! Tu nu-ntâlneşti
Atâtea fapte omeneşti,
Le vezi, le-auzi, şi te cruceşti
De ce se-nvârte roata?

Autor:George_Coşbuc

George Coșbuc, (20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistrița-Năsăud, azi Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud — 9 mai 1918, București) a fost un poet român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.George Coșbuc s-a născut al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu. Copilăria și-o va petrece la Hordou, în orizontul mitic al lumii satului, în tovărășia basmelor povestite de mama sa. Primele noțiuni despre învățătură le primește de la țăranul Ion Guriță, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise „că știe povești”. De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, Coșbuc învață a citi încă de la vârsta de cinci ani.

Din blogosfera.

Cristian.Extaz

Mirela.Zmee. Pentru Gabriela

Elisa.Australia (3)

CELLA. munca-n ECHIPĂ 🙂

Ioan Usca.Crimă şi pedeapsă

Natasa.Anormal

Caius.Temporalitate

Gabriela Savitsky.Zmeul (II)