Arkhip Kuindzhi(27 ianuarie 1842 – 24 iulie 1910), pictor peisagist rus
Arkhip Kuindzhi - Winter, Sunlight On The Hoar-Frost
Arkhip Kuindzhi - The birch grove
Arkhip Kuindzhi - The Sea. The Crimea
Arkhip Kuindzhi - Elbrus in the Evening
Arkhip Kuindzhi - Night on the Dnepr
Arkhip Kuindzhi - Red sunset on the Dnieper
Arkhip Kuindzhi - Evening in the Ukraine
Arkhip Kuindzhi - Rainbow
Arkhip Ivanovich Kuindzhi (ori Arkhip Kuinji;in rusa: Архи́п Ива́нович Куи́нджи; in ucraineana: Архип Іванович Куїнджі; 27 ianuarie 1842(?) – 24 iulie 1910) a fost un pictor peisagist rus .
Arkhip Kuindzhi s-a nascut in Mariupol (in prezent Ucraina), insa si-a tetrecut anii tineretii in orasul Taganrog. Familia lui era saraca, tatal lui era un cizmar grec, Ivan Khristoforovich Kuindzhi Emendzhi). Arkhip avea sase ani cand si-a pierdut parintii, astfel ca a fost obligat sa se intretina singur, lucrand pe un santier la constructia unei biserici, crescand animale domestice si lucrand in magazinul unui comerciant de grane. Timp de cinci ani, din 1860 pana in 1865, Arkhip Kuindzhi a lucrat ca retuser in studioul foto Isakovich din Taganrog. Kuindzhi a incercat sa-si deschida propriul studio foto, insa fara succes. Dupa aceea, Kuindzhi a plecat din Taganrog in Saint Petersburg.
A studiat pictura independent si la Academia de Arte din St.Petersburg. A fost , afiliat grupului “Peredvizhniki (Hoinarii)“. (Peredvizhniki, un grup de artisti rusi realisti care au protestat fata de restrictiile academice si au format o cooperativa a artistilor). in acea perioada de inceput, Kuinczhy a fost influentat de Ivan Aivazovsky.
In 1872 a plecat de la academie si a lucrat ca freelancer. Pictura “Na ostrove Valaam” (On the Valaam Island) a fost prima lui lucrare de arta pe care Pavel Tretyakov a achizitionat-o pentru galeria lui de arta. In 1873, Kuindzhi a expus pictura “The Snow”, care a primit medalia de bronz la Expozitia Internationala de Arta din Londra in 1874.
Kuindzhi a fost profesor la Academia de Arta din St.Petersburg.Printre studentii lui s-au numarat Arkady Rylov, Nicholas Roerich, Konstantin Bogaevsky si altii.
 |
| Arkhip Kuindzhi(27 ianuarie 1842 – 24 iulie 1910), pictor peisagist rus |
Din blogosfera.
CELLA.in(utilitatea cuvintelor
Pilula lui Lisandru.Dă-mi, tăticule, şi mie o lopată şi-o mistrie!
Arthur Hughes (27 ianuarie 1832 – 22 decembrie 1915), pictor si ilustrator pre-rafaelit englez
Arthur Hughes - Ophelia
Arthur Hughes - Good Night
Arthur Hughes - A Birthday Picnic
Arthur Hughes - Back from Sea
Arthur Hughes - La Belle Dame Sans Merci
Arthur Hughes - The Font
Arthur Hughes (27 ianuarie 1832 – 22 decembrie 1915) a fost un pictor si ilustrator pre-rafaelit englez, unchiul pictorului englez Edward Robert Hughes.
Hughes s-a nascut in Londra. Cele mai renumite picturi ale lui sunt “April Love” si “The Long Engagement”, s-a inspirat din stilul lui John Everett Millais.
Hughes a murit in Kew Green, Londra, lasand aproximativ 700 picturi si desene, precum si peste 750 ilustratii.
Din blogosfera.
Mirela Pete.Un nas expert sau Sophia și parfumul
Jozef Israëls (27 ianuarie 1824 – 12 august 1911), pictor olandez
Jozef Israëls - The Shipwrecked Mariner
Jozef Israëls - Unloading the catch
Jozef Israëls - Fisherman's wife and daughter on the beach with the daily catch
Jozef Israëls - Awaiting the fishermen's return
Jozef Israëls - The first step
Jozef Israëls (27 ianuarie 1824, Groningen – 12 august 1911, Scheveningen) a fost un pictor olandez, “cel mai respectat artist olandez din prima jumatate a secolului al XIX-lea”.
S-a nascut in Groningen, din parinti evrei. Tatal lui dorea sa-l faca om de afaceri si doar dupa multe insistente i-a permis fiului sa urmeze o cariera artistica. A plecat sa studieze la Amsterdam sub indrumarea lui Jan Kruseman si a urmat cursuri de desen la academie. Apoi a plecat pentru doi ani la Paris, unde a lucrat in atelierul lui in Picot, dupa care s-a intors in Amsterdam unde a ramas pana in 1870, cand s-a mutat in Haga pentru tot restul vietii.
Israëls a fost deseori comparat cu Jean-François Millet.
A inceput cu subiecte istorice si dramatice in stilul romantic al vremurilor. Intamplator, dupa ce s-a imbolnavit a plecat sa se refaca in oraselul de pescari Zandvoort de langa Haarlem, unde a fost impresionat de viata grea de zi cu zi a pescarilor, ceea ce se observa in lucrarile sale.
Din blogosfera.
Teo Negură.Emil Hossu. Un apus senin
Mirela Pete.Miercurea fără cuvinte. Culori naturale: boabe
Lili3.Calea pelerinului – despre rugăciune (7)
Petre Iorgulescu-Yor (24 decembrie 1890 – 29 aprilie 1939), pictor român
Petre Iorgulescu-Yor - Case în Bretania
Petre Iorgulescu-Yor - Interior
Petre Iorgulescu-Yor - Natură statică cu ștergar albastru
Petre Iorgulescu-Yor - Peisaj din Balcic
Petre Iorgulescu-Yor - Tătăroaice
Petre Iorgulescu-Yor - Trandafiri
Petre Iorgulescu-Yor - Trandafiri
Petre Iorgulescu-Yor (n. 24 decembrie 1890 – d. 29 aprilie 1939) a fost un pictor român.
A fost un romantic care nu și-a dus revolta pănă la capăt, un suflet neliniștit, permanent preocupat de înnoirea mijloacelor de expresie. Viața sa cunoaște un traseu agitat, într-un climat de efervescență care nu era numai al epocii, ci și al spiritului său neliniștit.
Absolvent al Facultății de Drept din Iași în anul 1914, Iorgulescu se desparte fără regrete de o carieră politică, impusă de familie și se dedică pe deplin artei. În 1919 pleacă la Paris și studiază la Academia Julian, apoi la Academia modernă la clasa profesorilor Othon Friesz și Maurice Denis.
Debutează ca artist la Salonul Oficial francez (1920), unde a organizat prima sa expoziție personală de desene, manifestare elogios primită de presa franceză a vremii.
În anul 1927, Iorgulescu-Yor a pictat, împreună cu prietenul său, artistul Vasile Popescu, într-un sat de pe malul Siretului, iar în perioada cuprinsă între anii 1928 – 1939, a expus la Salonul Oficial București.
Yor excelează ca peisagist, fiind atras îndeosebi de farmecul Balcicului, de atmosfera medievală a Sighișoarei, de satele transilvănene sau de așezările din sudul țării. A fost un important colorist al perioadei interbelice, folosind o paletă largă de culori, preferatele sale fiind nuanțele calde, liniștitoare.
Ultimii ani de viață îi sunt marcați de o gravă suferință fizică și psihică care l-a dus spre sinucidere. Cu toate acestea artistul a continuat să lucreze cu pasiune, participând cu numai câteva luni înainte de moarte la Salonul oficial.
Tot in 24 ianuarie s-a nascut Vasili Surikov (24 ianuarie 1848, Krasnoiarsk – 19 martie 1916, Moscova) a fost un pictor rus.
Din blogosfera.
Teo Negură.Trafic cu Hituri (runda 102)
Pilula lui Lisandru.Adio, pică ţara!
Cosmin Stefanescu.Medgidia îmbrăcată în straie de zăpadă – fotografii 2012
Dana.ziua a unsprezecea la universitate
Lili3.Calea pelerinului – despre rugăciune (7)
Moş Ion Roată şi Unirea
La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iaşi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu şi alţii, au găsit cu cale să cheme la Adunare şi câţiva ţărani fruntaşi, câte unul din fiecare judeţ, spre a lua şi ei parte la facerea acestui măreţ şi nobil act naţional. Cum au ajuns ţăranii în Iaşi, boierii au pus mână de la mână, de i-au ferchezuit frumos şi i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe şi cuşme nouă, de se mirau ţăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe sama unuia dintre boieri să le ţie cuvânt, ca să-i facă a înţelege scopul chemării lor la Iaşi.
— Oameni buni, ştiţi pentru ce sunteţi chemaţi aici, între noi? zise boierul cu blândeţă.
— Vom şti, cucoane, dacă ni-ţi spune, răspunse cu sfială un ţăran mai bătrân, scărpinându-se în cap.
— Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, două ţări surori, creştine şi megieşe, Moldova noastră şi Valahia sau Ţara Muntenească, de care poate-ţi fi auzit vorbindu-se, se sfâşie şi se mănâncă între dânsele, spre cumplita urgie şi peire a neamului românesc. Ţări surori şi creştine, am zis, oameni buni; căci, precum ne închinăm noi, moldovenii, aşa se închină şi fraţii noştri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbrăcămintea şi toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai şi fraţii noştri munteni. Ţări megieşe, am zis, oameni buni; căci numai pârăuaşul Milcov, ce trece pe la Focşani, le desparte. “Să-l secăm dar dintr-o sorbire” şi să facem sfânta Unire, adică înfrăţirea dorită de strămoşii noştri, pe care ei n-au putut s-o facă în împrejurările grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treabă creştinească şi frumoasă avem de făcut. Numai Dumnezeu să ne-ajute! Înţeles-aţi, vă rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? Şi dacă aveţi ceva de zis, nu vă sfiiţi; spuneţi verde, moldoveneşte, ca la nişte fraţi ce vă suntem; că de-aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alţii şi Dumnezeu să ne lumineze pe toţi cum a şti el mai bine!
— Înţelegem, cucoane, aşa a fi, răspunseră câţiva ţărani mai ruşinoşi; că, dă, nu-ţi şti dumnevoastră ce-i pe lume, noi, ţărănimea de la coarnele plugului, avem să ştim ce-i bine şi ce-i rău?…
— Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n-am înţeles! cică zise cu îndrăzneală unul dintre ţărani, anume Ion Roată. Ş-apoi, chiar dacă ne-am pricepe şi noi la câte ceva, cine se mai uită în gura noastră? Vorba ceea, cucoane: “Ţăranul, când merge, tropăieşte, şi când vorbeşte, hodorogeşte”, să ierte cinstită faţă dumnevoastră. Eu socot că treaba asta se putea face şi fără de noi; că, dă, noi ştim a învârti sapa, coasa şi secera, dar dumnevoastră învârtiţi condeiul şi, când vreţi, ştiţi a face din alb negru şi din negru alb… Dumnezeu v-a dăruit cu minte ca să ne povăţuiţi şi pe noi, prostimea…
— Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe când numai boierii făceau totul în ţara aceasta ş-o storceau după plac. Astăzi toţi, de la vlădică până la opincă, trebuie să luăm parte la nevoile şi la fericirea ţării. Muncă şi câştig, datorii şi drepturi pentru toţi deopotrivă.
Le spuse boierul apoi despre originea românilor, cum şi de cine au fost ei aduşi pe aceste locuri; despre suferinţele lor şi cum au ajuns a fi dezbinaţi şi împrăştiaţi prin alte ţări. Le dă el pilde câte şi mai multe: cu smocul de nuiele, cu taurii învrăjbiţi şi, în sfârşit, se sileşte bietul creştin din răsputeri a-i face să înţeleagă care sunt roadele binefăcătoare ale Unirii, aducându-le aminte că tot “pentru unirea tuturor” se roagă şi sfânta biserică, în toate zilele, mai bine de 1.850 de ani.
— Ei, oameni buni, cred că acuma aţi priceput!
— Priceput, cucoane, cât se poate de bine, răspunseră mai toţi. Dumnezeu să vă ajute la cele bune!
— Ba eu tot nu, cucoane, răspunse moşul Ion Roată.
— Dumnezeu să mă ierte, moş Ioane, dar dumneta, cum văd, eşti cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a înţelege şi mai bine. Moş Ioane, vezi colo, în ogradă la mine, bolovanul cel mare?
— Îl vedem, cucoane.
— Ia fă bine şi adă-l ici, lângă mine, zise boierul, care şedea acum pe un jilţ în mijlocul ţăranilor.
— S-avem iertare, cucoane, n-om putea, că doar acolo-i greutate, nu şagă.
— Ia cearcă şi vezi.
Moş Roată se duce şi vrea să ridice bolovanul, dar nu poate.
— Ia du-te şi dumneta moş Vasile, şi dumneta, bade Ilie, şi dumneta, bade Pandelachi.
În sfârşit, se duc ei vro trei-patru ţărani, urnesc bolovanul din loc, îl ridică pe umere şi-l aduc lângă boier.
— Ei, oameni buni, vedeţi? S-a dus moş Ion şi n-a putut face treaba singur; dar când v-aţi mai dus câţiva într-ajutor, treaba s-a făcut cu uşurinţă, greutatea n-a mai fost aceeaşi. Povestea cântecului:
Unde-i unul nu-i putere,
La nevoi şi la durere;
Unde-s mulţi, puterea creşte,
Şi duşmanul nu sporeşte.
Aşa şi cu Unirea, oameni buni! Credeţi dumnevoastră că, de-a ajuta Dumnezeu a se uni Moldova cu Valahia avem să fim numai atâţia? Fraţii noştri din Transilvania, Bucovina, Basarabia şi cei de peste Dunărea, din Macedonia şi de prin alte părţi ale lumii, numai să ne vadă că trăim bine, şi ei se vor bucura şi ne vor iubi, de n-or mai îndrăzni duşmanii, în vecii vecilor, a se lega de români. D-apoi fraţii noştri de sânge: franţujii, italienii, spaniolii şi portughezii, ce aşteapt? La orice întâmplare, Doamne fereşte, stau gata să-şi verse sângele pentru noi… Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-aţi înţeles şi răsînţeles.
— Ba eu unul, să iertaţi dumnevoastră, cucoane, încă tot n-am înţeles, răspunde moş Roată.
— Cum se face asta, moş Ioane? Mai bine ce v-am tălmăcit, şi un copil putea să înţeleagă.
— Mai aşa, cucoane, răspunseră ceilalţi.
— Moş Ioane, zise acum boierul, cam tulburat de multă oboseală, ia spune dumneta, în legea dumitale, cum ai înţeles, cum n-ai înţeles, de când se face atâta vorbă; să auzim şi noi!
— Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare, dar de la vorbă şi până la faptă este mare deosebire… Dumnevoastră, ca fiecare boier, numai ne-aţi poruncit să aducem bolovanul, d-ar n-aţi pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneaţi dinioarea, că de-acum toţi au să ieie parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi aşa, cucoane, că la războiu înapoi şi la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală… Iar de la bolovanul dumnevoastră am înţeles aşa: că până acum noi, ţăranii, am dus fiecare câte-o peatră mai mare sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre… Să dea Domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia, nu mi-a părč rău.
La aceste vorbe, ţăranii ceilalţi au început a strânge din umere, a se uita lung unul la altul şi a zice:
— Ia, poate că şi Roată al nostru să aibă dreptate!…
Iar boierul, luându-i înainte cu glume, a înghiţit găluşca şi a tăcut molcum.
Ileana Malancioiu (23 ianuarie 1940), poetă română
Ileana Malancioiu
Ochii De Pisica
de Ileana Malancioiu
Vazusem doi ochi galbeni în întunericul desavîrsit
si pornisem încet spre lumina calda a lor
si recunoscusem pisica noastra moarta acum doi ani
torcînd în liniste pe cuptor.
Am mîngîiat-o-ncet pe sira spinarii
si pe mustata arsa si pe bot
si ma miram ca nu-ntoarce capul spre mine
si-mi parea rau ca nu pot
s-o fac sa-nchida ochii ramasi deschisi
sau sa coboare iarasi în poala mea
de pe cuptoru-ncins peste masura
pe care dormea.
Apoi am vrut sa ma-ntorc dar nu-mi aminteam
de unde venisem în locul acela amagitor
si stam lînga pisica noastra si stiam ca e moarta
si-o auzeam cum toarce pe imensul cuptor.
As vrea
de Ileana Malancioiu
As vrea sa ma duc undeva sa nu mai stiu de nimic
sa ma intorc atunci cand voi fi uitat tot
sa-mi amintesc cu greu cum ma cheama si cine sunt
si sa invat ce mai pot
sa aflu spre a trai pana la capat
si a ma bucura ca sunt inca vie.
As vrea sa ajung undeva unde nu stie nimeni
nimic din tot ce se stie
si din ce se inventa inca
fara nici un fel de pretentii
impotriva mea si a tuturor
in lumea asta plina de inventii.
Dar unde e locul acela senin ma intreb
si plang in tacere si nimeni nu stie
mi-e frica de tot si de toate si-as vrea
sa ma bucur din nou ca sunt inca vie.
La multi ani!
Ileana Mălăncioiu (n. 23 ianuarie 1940, Godeni, Argeș) este o poetă contemporană și o eseistă română. De asemenea publicistă, disidentă, activist civic.
Nicolae Steinhardt declara despre Ileana Mălăncioiu :
„Aferim, femeie!
Curajoasă. Aspră. Le vede, le știe, le spune. Și cu suflet de muiere sensibilă, simțitoare. Suflet adânc, colțuros. Mare poetă.
Da, asta admir: o tărie inteligentă (foc) si totodată accesibilă milei, duioșiei (indirecte). Am calificat-o: o Antigonă ducându-l pe Oedip de mână, dar o Antigonă cu suflet de Electră (și de Ecaterina Teodoroiu).”
In 23 ianuarie s-a nascut Édouard Manet (23 ianuarie 1832, Paris – 30 aprilie 1883, Paris), pictor francez, precursor al impresionismului.
Si eu m-am nascut in 23 ianuarie.Azi e ziua mea.
Din blogosfera.
Gabriela Savitsky.Ce-aş face dacă aş fi Băsescu
Cristian Lisandru.APE TULBURI – “Bărbatul care înota fără să ştie de ce…”
Mirela Pete.Paul Cézanne, maestrul nostru, al tuturor
Teo Negură.Creduli, si totusi neincrezatori
CELLA.iarna vrajbei lor oaselor li dor, … doriri ‘aş’
Ulise al II-lea cel Ocoş.Obsesii româneşti
Ulise al II-lea cel Ocoş.Poz(n)e guralive
Florina Lupa Curaru.Alt joc cu poze – 21.01.12
Moise Kisling (22 ianuarie 1891 – 29 aprilie 1953), pictor polonez
Moise Kisling - Mimosa
Moise Kisling (22 ianuarie 1891 – 29 aprilie 1953) a fost un pictor polonez.
Nascut in Cracovia, Austro-Ungaria, a studiat la Scoala de Arte Frumoase din Cracovia, unde a fost incurajat sa mearga la Paris, Franta, in acel timp, centrul creativitatii artistice.
In 1910, Kisling s-a mutat in Montmartre, iar dupa cativa ani, in Montparnasse. cand a izbucnit Primul Razboi Mondial s-a inscris ca voluntar in Legiunea Franceza, iar in 1915 a fost ranit grav in batalia de la Somme, pentru care a primit cetatenia franceza.
Kisling a trait si muncit in Montparnasse facand parte din renumita comunitate artistica a acelei perioada. In 1913 si-a luat un a studio in Montparnasse, unde a stat in urmatorii 27 de ani; Jules Pascin si, mai tarziu Modigliani au locuit in aceeasi cladire. S-a imprietenit cu multi dintre contemporanii lui, inclusiv Amedeo Modigliani, care l-a pictat in 1916. Stilul folosit de el la pictarea peisajelor este similar cu a lui Marc Chagall, insa, ca maestru al reprezentarii corpului femeii, nudurile si portretele lui suprarealiste i-au adus cea mai mare apreciere.
Moise Kisling - Portrait de femme
Kisling a participat din nou ca voluntar in armata in 1940. Cand Armata franceza l-a trimis la vatra dupa capitularea Germaniei, Kisling care era de origine evreiasca a plecat in Statele Unite si a trait in California pana in 1946.
Cea mai mare colectie cu lucrarile lui Kisling se afla la Musée du Petit Palais din Geneva, Elvetia.
Moise Kisling a murit in Sanary-sur-Mer, Var, Provence-Alpes-Côte d’Azur, Franta pe 29 aprilie , 1953. O strada din oras ii poarta numele.
-
- Moise Kisling – Mimosa
-
- Moise Kisling – Bouquet de mimosas
-
- Moise Kisling – Dahlias
-
- Moise Kisling – Chrysanthemums
-
- Moise Kisling-Still Life with Flowers in a Vase
-
- Moise Kisling – Bouquet de fleurs
-
- Moise Kisling – Bouquet d’Anemones
-
- Moise Kisling – Young Dutchwoman
-
- Moise Kisling –
-
- Moise Kisling –
-
- Moise Kisling – Title Unknown
-
- Moise Kisling – Red-Haired Girl with Blue Eyes
-
- Moise Kisling – Portrait de femme
-
- Moise Kisling – Portrait de Madame Renée Kisling
-
- Moise Kisling – Kiki de Montparnasse in a Red Dress
-
- Moise Kisling – Portrait of a Young Woman
-
- Moise Kisling – Portrait of Jean Cocteau, 1916
-
- Moise Kisling – Portrait
-
- Moise Kisling – Mona Luisa
-
- Moise Kisling – Kiki de Montparnasse
-
- Moise Kisling – Jeune garçon
-
- Moise Kisling – Jeune fille aux longs cheveux
-
- Moise Kisling – Jeune femme brune au foulard
-
- Moise Kisling – Girl with Green Shawl
-
- Moise Kisling – Femme aux cheveux bruns
-
- Moise Kisling – Flower Seller
-
- Moise Kisling – autoportret
-
- Moise Kisling – Self Portrait with a Pipe
-
- Moise Kisling – Landscape of Provence
-
- Moise Kisling – Paysage à Sanary
Tot in 22 ianuarie s-a nascut si Nicolas Lancret (22 ianuarie 1690 – 14 septembrie 1743) a fost un pictor francez nascut in Paris, care a devenit un stralucit ilustrator al ridicolului gustului si manierelor din societatea franceza sub regentul Orleans.
Alt pictor nascut in 22 ianuarie e Francis Picabia (22 ianuarie 1879, Paris – 30 noiembrie 1953) a fost un pictor, desenator şi poet, spaniol la origine.
 |
| Moise Kisling (22 ianuarie 1891 – 29 aprilie 1953), pictor polonez |
Din blogosfera.
Ioan Usca.Iarna vrajbei noastrei
Florina Lupa Curaru.Alt joc cu poze – 22.01.12
Peter De Wint (21 ianuarie 1784 – 30 ianuarie 1849), pictor peisagist englez
Peter De Wint - Potter Gate, Lincoln
Peter De Wint - Trees on the Banks of the River Lowther, Westmorland
Peter De Wint - The Thames from Greenwich Park
Peter De Wint - Harvest Field
Peter De Wint - View of Lincoln Cathedral from the River
Peter De Wint (21 ianuarie 1784 – 30 ianuarie 1849) a fost un pictor peisagist englez.
De Wint a fost fiul unui fizician de origine olandeza care a venit in Anglia din New York si s-a nascut in Stone, Staffordshire. S-a mutat la Londra in 1802 si si-a facut ucenicia la John Raphael Smith, un gravor in mezzotint si pictor portretist. Si-a cumparat libertatea de la Smith in 1806, cu conditia sa-i livreze 18 picturi in doi ani. In 1806 l-a vizitat pe Lincoln pentru prima data impreuna cu pictorul de subiecte istorice William Hilton, R.A., cu a carui sora, Harriet, s-a casatorit in 1810. De Wint si Hilton au locuit in Broad Street, Golden Square, unde locuia si John Varley. Varley i-a predat lectii de arta lui De Wint si l-a prezentat Dr Monro, care conducea o academie pentru tinerii artisti. De Wint a expus pentru prima oara la Royal Academy in 1807, iar in anul urmator a expus la Gallery of Associated Artists in Watercolours. In 1809 a intrat la Royal Academy. A fost ales membru asociat la Old Watercolour Society in 1810 si a devenit membru deplin in urmatorul an. In 1812 a devenit membru al Society of Painters in Watercolours, unde a expus timp de cativa ani, precum si la Academie.
De Wint si-a dedicat viata artei, pictand in ulei cat si acuarele, fiind considerat unul dintre cei mai importanti acuarelisti englezi.
Din blogosfera.
Florina Lupa Curaru.Alt joc cu poze – 22.01.12
Poveste parfumată.Cafea cu sare
Povestea parfumata inceputa de Mirela continua cu o tema propusa de :parfumul cafelei.Povestea mea e o poveste de dragoste pe care am mai povestit-o cu ceva vreme in urma, cred ca in aceste vremuri grele avem nevoie de putin romantism, de multa iubire si de o ceasca de cafea aromata.
O poveste frumoasa de dragoste care incepe asa:A fost odata ca niciodata un baiat …
A intalnit-o la o petrecere.Era asa de stralucitoare ca toti baietii se uitau dupa ea, in timp ce el era asa de obisnuit ca nimeni nu-i dadea atentie.
La sfarsitul petrecerii si-a luat inima in dinti si a invitat-o la o cafea.Desi a fost surprinsa, pentru ca era politicoasa i-a acceptat invitatia.Au intrat intro cafenea foarte draguta, au comandat cafeaua…El era asa de emotionat ca nu putea sa spuna aproape nimic si nu-si gasea locul…dupa un timp, fata i-a spus ca ar vrea sa plece acasa.
Deodata, baiatul l-a chemat pe chelner si l-a rugat sa-i aduca putina sare.”Imi place sa beau cafea cu sare.”Toti l-au privit ca pe un ciudat.Baiatul a simtit ca se inroseste, dar a pus sarea in cafea si a baut.Fata l-a intrebat curioasa:”De ce ai aceasta placere?”.”Cand eram mic locuiam langa mare si-mi placea sa ma joc in apa marii, imi placea sa simt gustul marii care e acelasi cu al cafelei cu sare.Acum, de cate ori beau cafea cu sare, imi amintesc de copilarie, de orasul meu natal…imi lipseste asa de mult orasul meu, mi-e dor de parintii mei care locuiesc acolo.”In timp ce vorbea, au inceput sa-i curga lacrimile.Fata s-a emotionat foarte mult auzindu-i cuvintele spuse din adancul inimii.Un barbat care vorbeste despre dorul de casa e un om care iubeste familia, se ingrijeste de familie, este responsabil de soarta familiei…Atunci a inceput si ea sa vorbeasca, i-a povestit despre orasul ei, copilarie, familie.
Au povestit multe amandoi si asa a inceput o prietenie frumoasa.Au inceput sa se intalneasca si sa se cunoasca mai bine.Fata a vazut ca el e un om care-i indeplineste dorintele, e tolerant, are o inima buna, calda, e grijuliu.Era un om asa de bun ca fata ii simtea lipsa, ii era dor de el.Povestea lor continua ca toate povestile frumoase de dragoste – printesa se marita cu printul si traiesc fericiti pana la adanci batraneti.Si, de cate ori facea cafea, ea ii punea intotdeauna putina sare,deoarece stia ca asa-i place lui.
Au trecut anii si ei erau fericiti.Dupa vreo 40 de ani de cand erau impreuna, el i-a scris o scrisoare in care spunea:”Draga mea, te rog iarta-ma, iarta-mi minciuna vietii mele.E singura minciuna pe care ti-am spus-o – cafeaua cu sare.Iti amintesti prima noastra intalnire?Am fost asa de emotionat atunci ca, desi imi trebuia zahar, am cerut sare.Mi-a fost jena sa-mi corectez greseala, asa ca am mers mai departe.Nu m-am gandit nici un moment ca ar putea fi inceputul conversatiei noastre.Am incercat sa-ti spun adevarul de mai multe ori, dar mi-a fost asa de teama s-o fac.Iti promisesem sa nu te mint niciodata….Acum mi-e teama sa nu mor inainte de a-ti spune adevarul – nu-mi place cafeaua cu sare – ce gust neplacut are…Dar am baut toata viata cafea cu sare.De cand te-am cunoscut nu mi-a parut rau de nimic din ce am facut pentru tine.Avandu-te langa mine este cea mai mare fericire din viata mea.Daca m-as mai naste odata, tot pe tine te vreau in viata mea, chiar daca va trebui sa beau din nou cafea cu sare.”
Femeia a inceput sa planga udand scrisoarea cu lacrimile ei.
Daca ar intreba-o cineva:”Ce gust are cafeaua cu sare?”raspunsul ei ar fi:”Este dulce.”
Retineti ca dragostea nu e uitare ci iertare, nu se vede dar se simte, nu se aude, dar se asculta, nu trebuie lasata sa plece ci se pastreaza!
Au mai scris povesti:
Mirela Pete.Parfumul cafelei și un drag La mulți ani
Lili3.Boabe de cafea (poveste parfumată)
Gabriela Elena.Imoralitate cu aromă de cafea
Shayna Luna Pătrată: La o cafea…
CARMEN : Parfum de cafea
Rokssana : Aroma de cafea
Călin: Muzici cu parfum de cafea
Karmapolice: Parfumul cafelei
Teo Negura : Un viciu rar
Max Peter: Poveste parfumată – Aroma ceştii de cafea
Doru: Despre cafea şi acromatisme
Lolita: Poveste parfumată despre cafea
Zamfir Turdeanu’.Clipe încremenite (210112)
Zamfir Pop.Viaţa-n imagini (210112)
Pilula lui Lisandru.Cânta un marinar la prova…
Cristian Lisandru.Proză arhiscurtă (85 de cuvinte) – “Prizonieră”
Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (210112)
Blog de Filumenistă.Pe chibrituri: Lupa Capitolina
Cornelis Springer(1817 – 1891), pictor olandez
Cornelis Springer - Townview in Wintertime, Harderwijk
Cornelis Springer - The Smithy of Culemborg in Winter Time
Cornelis Springer - City view Amsterdam
Cornelis Springer - Grote of Sint-Michaëlskerk in Zwolle
Cornelis Springer - View of The Hague from the Delftse Vaart in the 17th Century
Cornelis Springer - The Gemeenlandshuis and the Old Church, Delft, Summer
Cornelis Springer a fost un pictor olandez care s-a nascut in Amsterdam in anul 1817 si a murit in Hilversum in 1891. A studiat la Amsterdam Art School cu G. ten Cate si K. Karsen. Cornelis Springer a trait si a muncit in Amsterdam, Bruxelles si Germania.A pictat cu foarte mare indemanare peisaje citadine cu uimitoare efecte de lumina. In 1878 Cornelis Springer a fost invitat de guvernanti sa-si spuna opinia cu privire la constructia muzeului Rijksmuseum din Amsterdam. Lucrarile lui C. Springer sunt expuse in numeroase muzee din Olanda si alte tari.
 |
| Cornelis Springer(1817 – 1891), pictor olandez |
In 20 ianuarie s-a nascut Ștefan Popescu (n. 20 ianuarie 1872, Fințești, județul Buzău – d. 1948, București) a fost un pictor, desenator, gravor, membru de onoare al Academiei Române din anul 1936.
Din blogosfera.
Ioan Usca.Noaptea ciumpalacilor
Pilula lui Lisandru.DE-ALE CHEFLIILOR – “Ultima soluţie, înc-o revoluţie!”
Dialogul surzilor, tupeul guvernanţilor
Lilik3.Calea pelerinului – despre rugăciune – 6
Ulise al II-lea cel Ocoş.Ulise e pe drum
