Poveste parfumata – Teiul lui Eminescu


De cateva zile au inflorit teii, din fericire, inca mai sunt tei la noi in cartier, avem un tei chiar in spatele blocului, cred ca ar trebui sa ma consider o norocoasa ca am langa mine atatea minunatii ale naturii.Am simtit parfumul florilor de tei, am vazut florile de tei, le-am atins, pentru cateva clipe am uitat de suparari…Speram s-o gasesc pe Lizuca, pisicuta pe care am gasit-o si adoptata in toamna pe care am pierdut-o acum vreo 10 zile.A cazut de pe geam si n-am observat, banuiesc ca vecinul nostru „de treaba” a facut-o disparuta.Sa-l ajute Dumnezeu dupa faptele lui!

Povestea parfumata propusa de Mirela pentru aceasta saptamana e Parfum de tei.M-am gandit ca povestea mea parfumata sa fie despre Teiul lui Eminescu.Am preluat un fragment din Wikipedia si Povestea Teiului de Mihai Eminescu, sper sa va placa povestea mea parfumata.

Teiul lui Eminescu de la Iaşi

Teiul lui Eminescu este un tei argintiu vechi de circa 250 de ani, aflat în Parcul Copou din Iași. Acest copac, denumit și „copacul îndrăgostiților”, este locul unde poetul Mihai Eminescu își găsea inspirația. În plimbările prin Copou, Mihai Eminescu s-a îndrăgostit de tei, venind deseori să-și adune gândurile sau să discute cu bunul său prieten, Ion Creangă, pe o bancă aflată la umbra protectoare a teiului.

Acest tei este cel mai vechi copac din Grădina Copou. Trunchiul teiului, rămas gol în urma putrezirii, a trebuit să fie plombat cu mortar și consolidat cu manșoane (cercuri) de metal, iar ramurile sunt sprijinite în console.
sursa

Povestea Teiului

de Mihai Eminescu

– Blanca, stii ca din iubire
Far’ de lege te-ai nascut;
Am jurat de la-nceput
Pe Hristos sa-l iei de mire!

Îmbracându-te-n vesmântu-i,
Lepadând viata lumii,
Vei spasi gresala mumii
Si de-o crima tu ma mântui.

– Traiul lumii, draga tata,
Cine vor, aceia lese-l,
Dara sufletul mi-e vesel,
Tineretea luminata;

Dantul, muzica, padurea,
Pe acestea le-ndragii,
Nu chiliile pustii
Unde plângi, gândind aiurea!

– Stiu mai bine ce-ti prieste,
Cum am spus, asa ramâne;
Pentru drumul cel de mâine
De cu azi te pregateste!

Mâna Ea la ochi si-o tine,
Toate mintile-si aduna,
Sa ia lumea-n cap, nebuna,
Parc-atâta-i mai ramâne.

Calu-i alb, un bun tovaras,
Înseuat asteapt-afara,
Ea picioru-l pune-n scara
Si la codru pleaca iarasi.

Sara vine din arinisti,
Cu miroase o îmbata,
Cerul stelele-si arata,
Solii dulci ai lungii linisti.

Dar prin codri ea patrunde
Lânga teiul vechi si sfânt,
Ce cu flori pân-în pamânt
Un izvor vrajit ascunde.

Îngânat de glas de ape
Cânt-un corn cu-nduiosare
Tot mai tare si mai tare,
Mai aproape, mai aproape;

Iar izvorul, prins de vraja,
Rasarea, sunând din valuri –
Sus în codri de pe dealuri
Luna blânda tine straja. –

Ca din farmec Ea tresare,
Si privind uimita-n laturi,
Vede-un tânar chiar alaturi,
Pe-un cal negru e calare…

Oare ochii ei o mint,
Sau aievea-i, adevaru-i?
Flori de tei el are-n paru-i
Si la sold un corn de-argint.

Ea privi atunci în jos,
Trece mâna pe la tâmple,
Iara inima-i se umple
De un farmec dureros.

El se da tot mai aproape
Si cersea copilareste;
Al ei suflet se rapeste
De închide-a ei pleoape.

Cu o mâna îl respinge,
Dar se simte prinsa-n brate,
De-o durere, de-o dulceata
Pieptul, inima-i se strânge.

Ar striga… si nu se-ndura,
Capu-i cade pe-a lui umar,
Sarutari fara de numar
El îi soarbe de pe gura;

O desmiarda s-o întreaba,
Iar ea fata si-o ascunde,
Si asa de-ncet raspunde
Cu o voce dulce, slaba.

Tot alaturi calaresc,
Nu au grija nimanuia,
Si de dragi unul altuia
Ei din ochi se prapadesc;

Se tot duc, se duc mereu,
Trec în umbra, pier în vale,
Iara cornul plin de jale
Suna dulce, suna greu.

Blându-i sunet se împarte
Peste vai împrastiet,
Mai încet, tot mai încet,
Mai departe… mai departe…

Sus în brazii de pe dealuri
Luna-n urma tine straja,
Iar izvorul, prins de vraja,
Rasarea sunând din valuri.

si

Făt-Frumos din tei

de Mihai Eminescu

Au mai scris povesti parfumate:

Mirela, Ioan Usca, CARMENSARA ,  lili3d  , Elly Weiss ,

Posted on iunie 9, 2012, in blogosfera, povesti and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 20 comentarii.

  1. Si eu iti multumesc ca ai trecut pe-aici.Nu am vazut teiul si nici nu-l voi vedea, mi-a trecut vremea, ca sa zic asa.
    Insa ma bucur sa vad pozele si sa citesc povestile.
    O saptamana parfumata!

  2. Cred ca daca as fi locuit in iasi, m-as fi dus acolo foarte des.

  3. Teo, nu l-am vazut, iar povestea lui am aflat-o doar acum.

  4. Am citit poezia lui Eminescu si poezia fat Frumos din tei, niste povesti parfumate cum imi plac mie.
    Despre teiul din parcul Copou nu stiam prea multe, acum am aflat povestea lui.
    Iti multumesc, Mirela.
    O saptamana minunata!

  5. Nu am vazut teiul, nici parcul Copou, desi am trecut prin Iasi pe vremuri, insa doar peentru cateva ore.
    Iti multumesc, Sara!

  6. Iti multumesc pentru poezie, Cristian!
    Si pentru ca nu l-ai uitat pe poetul Adrian Paunescu.
    Toate cele bune si din partea mea!

  7. Iti multumesc pentru vizita virtuala la teiul secular al poetului. Mi-ar placea sa vad candva acest tei al lui Eminescu. Insa nu stiu de voi reusi vreodata 🙂
    HAPPY WEEKEND!

  8. O amintire plăcută!…

  9. Sunt cativa ani de cand l-am vazut ultima data: legat in chinbi, batran, bolnav parca… M-a intristat imaginea 😦

  10. Frumosul TEI al lui Eminescu! Minunată poezie, mă bucur s-o citesc de fiecare dată…Cât de mult i-a inspirat Teiul pe poeți…
    ”La sève est du champagne et vous monte à la tête…
    On divague; on se sent aux lèvres un baiser
    Qui palpite, là, comme une petite bête…”(Arthur Rimbaud)
    O zi minunată, dragă Gabi! 🙂

  11. Frumoasă e povestea teiului lui Eminescu! L-am văzut și eu în Parcul Copou… e bătrân și sătul de zile parcă… 🙂
    Vă doresc un weekend cu miresme liniștitoare de flori de tei!

  12. Plopii fără el – Adrian Păunescu

    Pe lîngă plopii fără soţ
    Trec anii cu încetul
    Şi ei ar fi aproape toţi
    De n-ar lipsi poetul.
    El nu a fost nici cînd era
    Doar trecătoare copii
    Împrejmuiau absenţa sa
    Şi fără soţ toţi plopii.
    La locul lor toţi plopii sînt
    Foşnind cu tot firescul
    Dar n-au nici sens şi nici cuvînt
    Lipseşte Eminescu.

    Aşa sîntem toţi
    Destinul ne-arată
    Doar plopi fără soţ
    Cu soţ niciodată.

    Şi primăria-i are-n stoc
    Şi-i numără într-una
    Dar nu-i mai bate nenoroc
    Şi nu-i foşneşte luna.
    Nici primăvara nu dă sens
    N-au vară, iarnă, toamnă
    În jurul lor e-un gol imens
    Ce Eminescu-nseamnă.
    Iubita e acum pămînt
    Pe care-aleargă mînjii
    Sau a ajuns o frunză-n vînt
    Într-unul dintre dînşii.

    Mai bine nici să nu-i vedeţi
    Sînt nişte plute oarbe
    Numai poetul din poeţi
    În cer îi reabsoarbe.
    Bat cît mai trist un gînd din toţi
    Frunzişul veştejescu-l
    Pe lîngă plopii fără soţ
    Şi fără Emïnescu.

    Toate cele bune, Gabi!

  1. Pingback: ”Pikinii” noștri la miercurea în imagini « Mirela Pete. Blog

  2. Pingback: Vitralii din memoria copacilor mei (I) « Mirela Pete. Blog

  3. Pingback: Picky și Odin, felina și felinul! ;) Life in pictures « Mirela Pete. Blog

  4. Pingback: Happy Weekend! – Ediția a 12-a « Mirela Pete. Blog

  5. Pingback: Ruptura « Ioan Usca

  6. Pingback: Parfum de flori de tei | innerspacejournal

  7. Pingback: Poveste de viata, de vis (83) « Teo Negură – Trafic cu hituri

  8. Pingback: Parfum de tei « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: