Arhive blog

Poveste parfumata – Teiul lui Eminescu


De cateva zile au inflorit teii, din fericire, inca mai sunt tei la noi in cartier, avem un tei chiar in spatele blocului, cred ca ar trebui sa ma consider o norocoasa ca am langa mine atatea minunatii ale naturii.Am simtit parfumul florilor de tei, am vazut florile de tei, le-am atins, pentru cateva clipe am uitat de suparari…Speram s-o gasesc pe Lizuca, pisicuta pe care am gasit-o si adoptata in toamna pe care am pierdut-o acum vreo 10 zile.A cazut de pe geam si n-am observat, banuiesc ca vecinul nostru „de treaba” a facut-o disparuta.Sa-l ajute Dumnezeu dupa faptele lui!

Povestea parfumata propusa de Mirela pentru aceasta saptamana e Parfum de tei.M-am gandit ca povestea mea parfumata sa fie despre Teiul lui Eminescu.Am preluat un fragment din Wikipedia si Povestea Teiului de Mihai Eminescu, sper sa va placa povestea mea parfumata.

Teiul lui Eminescu de la Iaşi

Teiul lui Eminescu este un tei argintiu vechi de circa 250 de ani, aflat în Parcul Copou din Iași. Acest copac, denumit și „copacul îndrăgostiților”, este locul unde poetul Mihai Eminescu își găsea inspirația. În plimbările prin Copou, Mihai Eminescu s-a îndrăgostit de tei, venind deseori să-și adune gândurile sau să discute cu bunul său prieten, Ion Creangă, pe o bancă aflată la umbra protectoare a teiului.

Acest tei este cel mai vechi copac din Grădina Copou. Trunchiul teiului, rămas gol în urma putrezirii, a trebuit să fie plombat cu mortar și consolidat cu manșoane (cercuri) de metal, iar ramurile sunt sprijinite în console.
sursa

Povestea Teiului

de Mihai Eminescu

– Blanca, stii ca din iubire
Far’ de lege te-ai nascut;
Am jurat de la-nceput
Pe Hristos sa-l iei de mire!

Îmbracându-te-n vesmântu-i,
Lepadând viata lumii,
Vei spasi gresala mumii
Si de-o crima tu ma mântui.

– Traiul lumii, draga tata,
Cine vor, aceia lese-l,
Dara sufletul mi-e vesel,
Tineretea luminata;

Dantul, muzica, padurea,
Pe acestea le-ndragii,
Nu chiliile pustii
Unde plângi, gândind aiurea!

– Stiu mai bine ce-ti prieste,
Cum am spus, asa ramâne;
Pentru drumul cel de mâine
De cu azi te pregateste!

Mâna Ea la ochi si-o tine,
Toate mintile-si aduna,
Sa ia lumea-n cap, nebuna,
Parc-atâta-i mai ramâne.

Calu-i alb, un bun tovaras,
Înseuat asteapt-afara,
Ea picioru-l pune-n scara
Si la codru pleaca iarasi.

Sara vine din arinisti,
Cu miroase o îmbata,
Cerul stelele-si arata,
Solii dulci ai lungii linisti.

Dar prin codri ea patrunde
Lânga teiul vechi si sfânt,
Ce cu flori pân-în pamânt
Un izvor vrajit ascunde.

Îngânat de glas de ape
Cânt-un corn cu-nduiosare
Tot mai tare si mai tare,
Mai aproape, mai aproape;

Iar izvorul, prins de vraja,
Rasarea, sunând din valuri –
Sus în codri de pe dealuri
Luna blânda tine straja. –

Ca din farmec Ea tresare,
Si privind uimita-n laturi,
Vede-un tânar chiar alaturi,
Pe-un cal negru e calare…

Oare ochii ei o mint,
Sau aievea-i, adevaru-i?
Flori de tei el are-n paru-i
Si la sold un corn de-argint.

Ea privi atunci în jos,
Trece mâna pe la tâmple,
Iara inima-i se umple
De un farmec dureros.

El se da tot mai aproape
Si cersea copilareste;
Al ei suflet se rapeste
De închide-a ei pleoape.

Cu o mâna îl respinge,
Dar se simte prinsa-n brate,
De-o durere, de-o dulceata
Pieptul, inima-i se strânge.

Ar striga… si nu se-ndura,
Capu-i cade pe-a lui umar,
Sarutari fara de numar
El îi soarbe de pe gura;

O desmiarda s-o întreaba,
Iar ea fata si-o ascunde,
Si asa de-ncet raspunde
Cu o voce dulce, slaba.

Tot alaturi calaresc,
Nu au grija nimanuia,
Si de dragi unul altuia
Ei din ochi se prapadesc;

Se tot duc, se duc mereu,
Trec în umbra, pier în vale,
Iara cornul plin de jale
Suna dulce, suna greu.

Blându-i sunet se împarte
Peste vai împrastiet,
Mai încet, tot mai încet,
Mai departe… mai departe…

Sus în brazii de pe dealuri
Luna-n urma tine straja,
Iar izvorul, prins de vraja,
Rasarea sunând din valuri.

si

Făt-Frumos din tei

de Mihai Eminescu

Au mai scris povesti parfumate:

Mirela, Ioan Usca, CARMENSARA ,  lili3d  , Elly Weiss ,