Poveste despre oameni si un pisoias
(Cam asa arata pisoiasul gasit de mine).
Acum vreo trei zile, tocmai cand ma pregateam sa descui usa blocului, dintrodata m-am trezit langa mine cu un pisoias mic de tot.L-am luat in brate, apoi am incercat sa aflu de unde aparuse.Nu era nimeni afara nici la blocul meu si nici la blocul vecin.Ce sa fac cu mititelul?Cum era sa-l las afara intre atatea pericole?
L-am adus la noi acasa, insa pisicile noastre l-au tratat cu raceala, teama, nu erau deloc prietenoase cu mititelul si s-au retras in camera.
Pisoiasul arata destul de bine, se vedea ca fusese hranit, iar eu m-am gandit ca avea o familie pisiceasca pe undeva.
A doua zi l-am luat cu mine si am aflat misterul aparitiei sale.M-am intalnit cu o vecina si la intrebarea mea mi-a raspuns ca-l gasise fiica ei, o adolsescenta de vreo 18-19 de ani care s-a gandit sa-l aduca la bloc ca nu cumva sa fie calcat de vreo masina.Am intrebat-o atunci de ce nu are grija de pisoias?Mi-a raspuns destul de iritata ca nu are timp de asa ceva, mai ales ca mai are o pisica.
Am rugat-o sa-i spuna fiicei sale sa vina cu mine si pisoiasul in locul unde l-a gasit.Degeaba am vorbit, asa ca am dus pisoiasul in casa si am plecat unde merg in fiecare zi, la mama mea imobilizata la pat.
Cand am ajuns in zona de unde aflasem ca fusese gasit pisoiasul, am intrebat oamenii de acolo daca nu stiu despre vreo pisica cu pui.Apoi am aflat de la ei ca pisoiasul fusese acolo inchis intrun chiosc parasit, iar cineva sparsese usa ca sa-l scoata afara.Prin urmare, pisoiasul era un animalut aruncat de cineva si lasat in voia sortii.
Inchei aici povestea, finalul povestii inca nu-l stiu.Poate ca pisoiasul ramane la noi, poate ca-l va duce sotul meu la el la serviciu (are un patron de treaba, iubitor si salvator de animale).
Cine vrea o pisicuta?
Posted on septembrie 9, 2011, in povesti adevarate, protectia animalelor and tagged pisoi gasit. Bookmark the permalink. 16 comentarii.
G a b i, My heart to your heart 
Aurora, intradevar sunt destul de blanda si calda, insa nu stiu cat de bine se vede pe figura mea cam prea rotunda si putin stramba din cauza unei pareze dobandite acum un an si vreo noua luni.
Pe celalalt blog al meu(de supravietuitor) e poza mea la avatar, o poza facuta acum vreo trei ani de catre fiul meu cel mare.
Iti multumesc pentru ganurile tale bune si pentru ca esti alaturi de mine si de pisoiasul gasit.Stiu ca ai multe animalute pe care le ingrijesti, nu trebuie sa-i trimiti nimic pisoiasului gasit, stiu ca altii au mai multa nevoie de ajutorul tau.Esti un om cu suflet mare si iti doresc tot binele din lume!
Cu drag, Gabi.
tu1074 , mii de multumiri.
Sunt sufletista si miloasa, nu pot ramane indiferenta la suferinta si nedreptate.
Dar nu sunt chiar asa de bune, mai gresesc si eu.
Mirela, iti multumesc mult si sper ca cei vinovati sa-si primeasca rasplata.
cel mai mult imi doresc ca oamenii sa inteleaga si sa iubeasca toate fiintele, mai ales pe cele neajutorate, parasite.
Iti doresc multa sanatate, Mirela!
Nu trebuie sa te simti obligata sa-mi trimiti hrana pentru pisoias, ma descurc eu ca pana acuma.
Abia astept sa primesc cartile pentru care iti multumesc din suflet.
Toate cele bune si un weekend minunat!
O figura foarte asemanatoare cu pisoiul care acum doarme aici. 🙂
Animalele nu sunt rele deloc.Doar unii oameni. 😦
Gabriela, de multe ori încerc să-mi imaginez cum eşti şi intuiesc o priviră nespus de blândă, caldă şi învăluitoare. Si mai gândesc că dacă peste noapte ţi-ar pica din cer o avere fabuloasă, în mai puţin de o săptămână ai reuşi să o împarţi tuturor celor aflaţi în suferinţă. Mi-ar plăcea năspus de mult să fim aproape, să ne putem întâlni, să te ascult când povesteşti despre necuvântătoarele fără adăpost şi să îmi ofer ajutorul, atât cât aş putea. Stiu de pe acum că pisoiaşul din poză va fi al tău. Dacă îmi trimiţi adresa ta pe mail, îi voi trimite ceva pisicului . Mi-ar fi drag să te văd zâmbind fiindcă simt eu cu tot sufletul că meriţi din plin.
Ești un suflet nobil!
Gabi, eu nu pot sa cred, nu pot sa accept ca se intampla ZILNIC asa ceva…O minune de animalut frumos, nevinovat, un sufletel intr-un trup fragil , numai ochi si iubire…Nu, e nepermis!…
Cei care inchid un sufletel pentru a pieri in chinuri, sa pateasca la fel! Sa fie inchisi! Sa sufere pana cand se vor căi, iar abia atunci sa li se deschida usa spre Lumina. Doamne…Doamne..
Gabi, daca pastrezi pisoiasul, ma oblig si promit sa trimit lunar hrana suficientă pentru el, prin posta. Oricum am carti ilustrate de mine pregatite pentru tine, dar nu am avut timp si sunt si racita, dar crede-ma, asa voi face! Promit. si mai gasim oameni care vor face asta. Vorbim pe mail.
Te rog sa propui tema Poveştiii parfumate, te astept la mine.
Sa ne mai si relaxam cu ceva frumos! Te imbratisez! 🙂
O, ce figură interesantă avem aici…
oare oamenii nu sunt uneori mai rai ca animalele ?
Pingback: Pisicuta Lizuca, noul membru al familiei « my heart to your heart
Pingback: Parfumul roadelor toamnei « Dictatura justitiei
Pingback: miercurea fara cuvinte 20 « Rokssana's Blog
Pingback: Miercurea cu imagini. Frunze dansând toamna « Mirela Pete. Blog
Pingback: dedicaţiunea unei aiurea dedicate… eu « leneşrĂu's Blog ?
Pingback: Parfumul primei zile de şcoală. Poveste parfumată « Mirela Pete. Blog