Poveste parfumată. Parfumul copilariei mamei mele
Continua seria de povesti parfumate propuse de Mirela si in anul 2012 cu o tema propusa de Teo, Parfumul copilariei.M-am hotarat sa reiau o poveste de-a mea mai veche, o poveste pearfumata a copilariei mamei mele.
Familia mamei nu a fost instarita si stateau in chirie intro casa cu 14 apartamente si o curte interioara cu o poarta frumoasa de lemn.Proprietareasa imobilului facuse un regulament care era respectat cu strictete de toti chiriasii fara ca cineva sa aiba ceva impotriva.Fiecare familie avea o zi cand spala rufele in spalatoria casei, fiecare avea in pod sarmele in care-si intindeau rufele spalate, o zi de batut covoarele, aveau si beci, iar curatenia era pastrata de toti chirisii, la fel si orele de liniste (intre 12-15 daca nu ma insel).In plus, poartea se inchidea fix la ora 22:00 si rar se intampla ca unul dintre ei sa intarzie.
In serile de vara,oamenii obisnuiau sa stea de povesti pe banca din curte pana tarziu si se bucurau de mirosul imbatator al florilor de Regina-noptii care cresteau pe un mic spatiu verde de sub un geam.Erau un fel de familie mare cu copii,pisica si caine.
Despre „ochii” acoperisurilor aici.
In acea perioada, sibienii care stateau mai bine cu banii obisnuiau sa participe la cursele de cai de la hipodrom, mergeau la teatru sau opera, la cinematograf sau la muzeul Bruckenthal.Tot la muzeu era si locul de intalnire al fetelor care mergeau la cofetarie dupa ce primeau salariul.
Duminicile, lumea mergea la biserica si la plimbare cu caleasca daca-si permiteau.Iarna se plimbau cu sanii trase de cai, iar de Craciun, parintii ii faceau mamei mele un cadou deosebit, o plimbare cu sania pana la Dumbrava.Tot de Craciun, copiii mergeau la proprietareasa cu prajituri si primeau cadouri de la ea.
Am fost si eu la Sibiu in copilarie cu parintii mei, din pacate, nu mai traia nimeni din familia mamei.
Bineinteles ca am vizitat si casa copilariei, casa a carei poarta de lemn are un soare sculptat, am trecut si pe la manastirea Ursulinelor unde mergeau la scoala copiii de religie luterana, am trecut si pe Podul Mincinosilor, am vazut ruinele teatrului care a ars chiar cand se juca „Focul”, daca am retinut bine.
Au mai scris povesti:
Mirela Pete.Parfumuri din copilărie (poveste parfumată)
lunapatrata.Leagăn pentru toată copilăria…
Teo Negură.Poveste de vis (64)
Dana.marin david, liber-cugetătorul din alba
Daurel.Degeaba vorbim vorbe mestesugite, daca…
Posted on ianuarie 14, 2012, in blogosfera, povesti and tagged Mirela Pete, poveste parfumata. Bookmark the permalink. 11 comentarii.
G a b i, My heart to your heart 
La multi ani si tie, Luminita si iti multumesc!
„Panza de paianjen” e un roman pe care l-am citit cu placere in adolescenta, ar trebui sa-l recitesc sa-mi amintesc povestea.
Despre copilaria mea am scris aici cateva povesti parfumate, trebuie sa fie destul de asemanatoare cu povestile copilariei tale!
Sa ai un an mai bun, Luminita!Multa sanatate!
Mirela, nu am vizitat casa decat din afara, din curte.Cred ca in acea perioada se traia frumos in astfel de case in care toti erau caa intro mare familie.Lumea era mai civilizata, in orice caz.
iti multumesc mult, Mirela.
Cam asa e.
Cat priveste mama mea, familia ei s-a nascut la oras, au fost oraseni fara avere.
Povestea ta despre copilăria mamei tale are parfumul unui roman îndrăgit de mine, „Pînza de păianjen” (Cella Serghi). Aştept amintirile din copilăria ta, să văd ele ce parfum îmi evocă? 😉 La mulţi ani, Gabi! cam tîrziu… dar ştii tu, better later than never 🙂
Mi-a plăcut cum ați povestit despre vremurile de odinioară… O copilărie cu amintiri frumoase…
O săptămână reușită vă doresc! 🙂
Casele acestea în care mai multe familii au aerul că alcătuiesc o familie mai mare au ceva de roman, de carte și parcă aș mai citi câte ceva despre aceste momente din viața mamei tale, pe care le povestești aici. Și simt mireasma florilor! Să fii fericită, Gabi! 🙂
Voiam sa scriu si eu ceva in care sa spun ca sunt putine situatii cand visele copiilor si planul familiei suprapun; si mai rare cele care se indeplinesc…
Totusi, in general, au fost mai „norocosi” cei nascuti la tara in vremea comunismului: au ajuns oraseni…
Pingback: Casa de amanet România « Teo Negură
Pingback: Parfumuri din copilărie (poveste parfumată) « Mirela Pete. Blog
Pingback: parfumul copilariei « Rokssana's Blog
Pingback: Trebuiau să poarte un nume… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…