Arhive blog

Vino cu mine!

 

Baloane cu aer cald.

Zborul.Ziua Aviatiei

Deşi despre primele încercări ale oamenilor de a zbura ne-au rămas date puţine , totuşi năzuinţa de a se avânta spre înalt ,de a cuceri văzduhul necunoscut şi-a găsit din vremurile cele mai îndepărtate o vie reflectare în mituri şi legende.
Dintre miturile mai vechi amintim pe acela al lui Icar, simbol al eroismului şi jerfelor omului pentru înfăptuirea zborului.
După cum se ştie Icar (Icar, fiul lui Dedal, personaj mitologic, prezentat de Ovidiu in cartea a VIII-a a „Metamorfozelor”) împreună cu tatăl său ,Dedal au fost închişi de regele Minos în labirintul din insula Creta.Ca să scape Dedal a confecţionat pentru el şi fiul său aripi din pene de pasăre pe care le-a întărit cu fire de in şi le-a lipit cu cocă.
Avântându-se în văzduh, ei au încercat să treacă Marea Egee în zbor şi să ajungă pe pământul Greciei.Mitul spune că Dedal , plutind lin deasupra apelor a reuşit să treacă marea cu bine.
Icar nascultător la poveţele tatălui său s-a ridicat prea mult în văzduh, s-a apropiat de soare şi căldura acestuia, topind ceara a dezlipit aripile zburătorului care s-a prăbuşit în valuri.
Împreună cu tatăl său Dedal, au construit labirintul din Creta, în care regele Cretei, Minos, l-a inchis pe Minotaur. Banuiţi că ar fi contribuit la fuga lui Teseu, care venise să ucidă Minotaurul, după încheierea lucrării, au fost închişi în labirint de către Minos. Pentru a scăpa, au făurit nişte aripi din pene şi ceară şi au zburat din labirint. Fascinat de frumuseţea înălţimilor , Icar s-a apropiat prea mult de Soare, în ciuda sfatului tatălui său. Helios, invidios că oamenii zboară, a dat o caldură puternică, ceara topindu-se, iar Icar a căzut în apele mării Egee, în apropierea unei insule, lovindu-se de stânci şi murind. De atunci acea parte a mării şi insula îi poarta numele.

Update:Video Ziua Aviatiei

Ziua Aviatiei Romane este sarbatorita, in fiecare an, de Sfantul Proroc Ilie Tesviteanu, patronul Fortelor Aeriene si al aviatiei din tara noastra, pe 20 iulie.La Clinceni au loc manifestari spectaculoase de Ziua Aviatiei organizate de Aeroclubul Romaniei.

Istoria aeronauticii româneşti grupează orientări şi contribuţii ce ridică cu mult valoarea gândirii ştiinţifice şi tehnice a poporului român într-un domeniu major al civilizaţiei umane şi la date când acest domeniu era abia la început. Geniul creator al românilor s-a afirmat prin realizări esenţiale în domeniul ştiinţei şi artei zborului, al construcţiilor aeronautice, aşa cum au fost proiectarea şi construirea unor tipuri de rachete – inclusiv cu mai multe trepte, realizarea zborului reactiv sau vertical, rezolvarea tragerii prin câmpul elicei, a proiectării unor avioane cu aripă „delta” sau a unor aparate de zbor neconvenţionale. Inventatorii de renume mondial Traian Vuia, Grigore Brişcu, Henri Coandă, George Arion, Tache Brumărescu Hermann Oberth, Nicolae Văideanu, Vasile Dimitrescu şi mulţi alţii, au reuşit datorită spiritului lor inventiv să obţină performanţe remarcabile.
Între anii 1906-1915, oamenii de ştiinţă români au rezolvat problema zborului mecanic (Traian Vuia),au inventat avionul cu reacţie (Henri Coandă), au proiectat şi realizat primul avion cu decolare verticală din lume care a zburat la 27 mai 1911 (Tache Brumărescu) iar prof. dr. Vasile Dimitrescu a realizat două proiecte privind avionul invizibil.
Aviaţia militară română a luat fiinţă în anul 1910 datorită colaborării societăţii civile cu Ministerul de Război, primul avion militar de concepţie şi construcţie românească proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu, realizat la Arsenalul Armatei,a zburat la 17 iunie 1910. Inginerul Aurel Vlaicu care studiase la Şcoala Superioară Politehnică Regală Bavareză din Munchen, a devenit astfel primul pilot al armatei române. În ziua de 27 septembrie 1910, acesta a executat în cadrul manevrelor militare care s-au desfăşurat în sudul României, un zbor de recunoaştere între localităţile Slatina şi Piatra Olt, predând prinţului Ferdinand, moştenitorul tronului, un document al Statului Major General al Armatei române. În acest fel, România, devenea a doua ţară din lume după Franţa, care întrebuinţa avionul în timpul desfăşurării unor manevre militare.
Piloţii militari români au fost pregătiţi în cadrul Complexului Aeronautic de la Chitila (lângă Bucureşti), înfiinţat la 20 noiembrie 1909 de Mihail Cerchez, prin Actul constitutiv nr. 2931/1909 înregistrat la Tribunalul de Ilfov. Aici, la Chitila, au fost brevetaţi în zilele de 9 iulie şi 17 iulie 1911, primii piloţi militari români, sublocotenenţii din arma geniului Ştefan Protopopescu şi Gheorghe Negrescu. Aceştia au învăţat tehnica pilotajului pe avioane tip Farman III model 1909 construite în licenţă în atelierele de la Chitila. Cei doi tineri piloţi vor studia între anii 1913-1914 la Şcoala Superioară de Construcţii Mecanice şi Aeronautice din Paris, devenind primii ingineri militari de aviaţie ai armatei române. Tot în această perioadă, sublocotenenţii aviatori Radu Irimescu şi Simion Chişcăneanu au urmat cursurile Şcolii Politenice din Charlottemburg-Berlin, devenind ingineri mecanici.
ntre anii 1911-1912 s-au înfiinţat 3 şcoli de zbor civile la Chitila, Cotroceni şi Băneasa-Bucureşti unde s-au brevetat şi piloţi militari, iar prin Înaltul Decret Regal nr. 1953 din 27 martie/8 aprilie 1912, Ministerul de Război a înfiinţat Şcoala militară de pilotaj la Cotroceni-Bucureşti, devenind astfel cea de-a patra şcoală de zbor din România. Tot atunci s-a introdus şi insigna de pilot militar. În şcolile de pilotaj civile şi militare s-au pregătit până în anul 1913 un număr de 21 piloţi militari, alţi 15 aviatori şi-au luat brevetele în Franţa; locotenentul prinţ George Valentin Bibescu a obţinut la 6 ianuarie 1910, brevetul nr. 20 al Aeroclubului Franţei, realizând în septembrie 1910 primul raid aerian internaţional românesc, zburând pe traseul Bucureşti-Giurgiu-Ruse, în Bulgaria.
istorie

Aripi

ANUNT UMANITAR.

Despre zbor am mai povestit.Nu am stiut ca pot zbura pana intro zi cand,pur si simplu am…zburat .Nu mi-a venit sa cred ce minunat e sa simti zborul;ce minunat e sa vezi si sa auzi atatea care au fost niste taine pana atunci.Nu e greu si nu se poate intampla nimic rau.Lasa-te calauzit de sufletul tau liber si vei zbura!Nu reuseste decat cel ce nu vrea,cel caruia ii este teama ca se face de ras,cel care si-a vandut sufletul.

Despre zbor vorbeste frumos si o prietena ,Sibilla.

Avem nevoie de aripi ca sa putem zbura. Exact ca si cum avem nevoie de vise pentru a trăi. Aer pentru a supravieţui. Credem ca avem nevoie de aripi , fie ca sa reusim sa zburam sau sa prabusim la pamant,dar noi avem aripi numai ca nu toti vrem sa acceptam.Cum sa avem aripi?Nu suntem pasari ca sa zburam!Si totusi…
Suntem un fel de păsări cu aripi care doresc să zboare. Toti.Dar, uneori, ne este teama,ne simtim paralizati de frica si nu putem zbura pentru a ne indeplini destinul.
Avem aripi pe care le putem deschide larg ca sa zburam – a zbura e libertatea pura,zburand simtim adierea proaspata a vantului care sufla bland asupra noastra.
Nu tuturor ne este frica de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă vom ne vom prabusi.Gandim:oare vom fi in siguranta, riscam daca zburam in necunoscut, vom obosi si zborul ni se frange…daca cineva ne va impiedica sa zburam?
… Teama ,gandurile noastre ne impiedica sa deschidem larg aripile si sa zburam spre infinit.… Pana in ziua in care ne confruntam cu temerile noastre .Atunci vom reusi sa zburam pana la soare.Sa ne confruntam cu temerile noastre. Aripile sunt credinta si speranta noastra ca putem zbura.
Cine ma contrazice si spune ca nu i-a fost teama de zbor,sa iasa in fata si sa spuna,sa ne invete si pe noi.
Am speranţa că vom putea zbura in inaltimile infinite si ,dupa ce suntem deja in zbor,nu vom mai cadea,iar cand obosim avem „cuiburi” in care ne putem odihni pentru a ne continua zborul spre orice directie dorim.

In continuare e o poveste trista si frumoasa despre zbor pe care am gasit-o pe net.

Adio suflet drag…
Plimbandu-ma prin parc, printre frunzele vestede am zarit un suflet ranit cu aripile frante, cu cicatrici adanci si urme de talpa. Era un suflet plapand, un suflet pur de copil, pierdut si ranit.L-am ridicat incet, l-am privit un timp apoi l-am apropiat de buze si l-am sarutat. Aveam acum in palme un suflet aproape inghetat cu aripi frante si cicatrici adanci. Nu stiam ce sa fac, vroiam sa il asez la loc si sa plec mai departe gandindu-ma ca
pana la urma l-ar fi gasit altcineva. Nu era sufletul meu, nu era problema mea, nu aveam nevoie de o complicatie in plus. Ma uitam la el cum se incalzea in palmele mele si mi-am urat egoismul, mi-am urat nepasarea. Am inceput sa plang si lacrimile fierbinti udau sufletul din palmele mele, sufletul acela cu cicatrici adanci si urme de talpa. Am privit cu uimire cum urmele talpilor dispareau spalate de lacrimile mele si atunci am aflat in mine raspunsul. L-am sarutat din nou si l-am asezat alaturi de sufletul meu. L-am incalzit cu dragoste, l-am hranit cu dezmierdari,
l-am spalat cu lacrimi si i-am vindecat ranile sarutandu-i-le. L -am pastrat inauntrul meu incercand sa il ascund de durere. Nu a fost deloc usor, au fost momente in care sufletul acela chinuit aproape renunta la viata, au fost momente in care eu aproape renuntam la lupta. Dar zilele au trecut si foarte incet sufletul acela ranit si cu cicatrici adanci a inceput sa se vindece. Acum privesc un suflet cu aripi noi, cu cicatrici subtiri si fara urme de talpa. E acelasi suflet pur de copil pe care durerea nu a reusit sa il schimbe. A venit clipa in care sufletul gasit isi va lua zborul punandu-si la incercare aripile noi .Imi deschid acum palmele iar el se inalta timid spre ceruri albastre, spre stele noi, purtat de adieri noi. Il privesc cum planeaza lin, cum se indeparteaza tot mai mult de vechiul adapost. Plang si acum ca si in prima zi dar lacrimile mele sunt de aceasta data lacrimi de fericire. Iubesc sufletul acesta atat de mult incat il pot lasa sa zboare. E poate prima oara cand iubesc. Nu simt durere, nu simt regrete, nu ii reprosez plecarea. Ma uit doar la el cum pleaca si stiu ca nu va uita niciodata nici palmele mele, nici sufletul meu. Zboara suflet drag, iubirea mea iti va veghea somnul, lacrimile mele iti vor spala urmele de talpi, buzele mele iti vor saruta cicatricile, iar palmele mele iti vor fi oricand adapost!
Te iubesc atat de mult incat te pot lasa sa zbori liber, fara sa vreau sa te inchid in colivia de aur a unei relatii. Poti pleca acum, iti simt nerabdarea, te simt frematand. Ai vrea sa ramai, iti e mila de mine. Imi vezi lacrimile, palmele goale si sufletul singur. Dar nu iti fie teama , nu am nici aripile rupte, nici cicartici adanci, nici urme de pasi . Imi apartii si iti apartin, ma regasesc in zborul tau, in fiecare bataie de aripa, te regasesc in fiecare lacrima, ne regasim in fiecare vis. Nu trebuie sa te ating ca sa te simt, nu trebuie sa fi in fata mea ca sa te privesc. Nici timp ,nici distanta si nici oameni nu pot ne pot desparti. Esti in aer, in razele soarelui, in lumina lunii, in sangele meu, in fiecare respiratie, in fiecare bataie a inimii mele
Esti tot ce sunt, sunt tot ce esti.
Adio suflet liber de copil, mereu voi fi cu tine.

” Un suflet iubit este un suflet inaripat. Un suflet inaripat e un suflet liber.”
” Iubirea e cea care ne da aripi si o parghie ca sa legam pamantul de Cer.”

Iuri,primul om care a vazut Pamantul din spatiu


In 12 aprilie 1961, primul om a zburat in spatiu.Acesta a fost Iuri Gagarin,la bordul navei Vostok I, facand un inconjur complet al Pamantului.Zborul a durat 180 de minute.

Iuri Gagarin s-a nascut la Moscova, pe 9 martie 1934, iar in 1955 se inrola in aviatia sovietica, pentru ca patru ani mai tarziu sa inceapa deja antrenamentele pentru a deveni cosmonaut. Pe 12 aprilie 1961, visul sau de a vedea Pamantul din spatiu se implinea: urcat la bordul rachetei Vostok 1, Iuri a tinut un scurt discurs in al carui final a spus: “Ma bucur ca voi putea vedea lumea fata in fata!”. Dupa numai 14 minute de la lansare, racheta – incarcata doar cu provizii de apa si oxigen – parasea atmosfera Terrei, intrand in spatiul cosmic.

Atunci a vazut pentru prima data planeta albastra in toata splendoarea ei. “Cerul este foarte intunecat, iar Pamantul este albastrui”, au fost cuvintele lui Gagarin referitoare la acel moment unic, notand si faptul ca toate corpurile ceresti se vad mult mai bine de acolo, din spatiu. Zborul in jurul Terrei a fost lipsit de peripetii si a durat o ora si 48 de minute, timp in care Gagarin a experimentat imponderabilitatea si influenta conditiilor de zbor in spatiu asupra organismului sau. La intoarcere, dupa intrarea in atmosfera, cosmonautul s-a parasutat din capsula care se decuplase de racheta.

Iuri Gagarin a murit sapte ani mai tarziu, in 1968, intr-un tragic accident de avion, in timpul pregatirilor pentru o a doua misiune in spatiu. Rusul, care la numai 27 de ani devenea primul om care a zburat in spatiu, a intrat in istorie, lasand in urma sa o imensa poarta deschisa catre cosmos.

Moartea lui Iuri Gagarin ramane invaluita in mister.Au fost lansate mai multe ipoteze,totusi se pare ca a fost un accident tragic.Iuri Gagarin ar fi implinit 74 de ani in luna martie.Zborul sau n-ar fi fost posibil daca nu ar fi existat Laika,prima fiinta care a fost trimisa in spatiu.Din pacate nu s-a mai intors ,moartea ei datorandu-se lipsei de oxigen deoarece nimeni nu s-a gandit ca Laika trebuie sa se intoarca cu bine.

In zilele noastre se poate calatori in spatiu si ca turist.Totul e sa avem cateva milioane de dolari ,o sanatate buna si sa facem antrenamentul pe care-l face orice astronaut.