Arhive blog

Doamne, vino doamne!Ajuta-ne, Doamne!

 

Dedic acest videoclip Isabelleilorelai si tuturor asociatiilor si oamenilor care ajuta pe semenii lor aflati in suferinta.Le doresc multa sanatate si le multumesc ca exista.

Doamne, vino doamne

Valeriu Sterian

Nopti lungi si triste acasa ma gandesc

Si pe voi acolo va zaresc

Sunt nopti pline de groaza pentru mine in razboi

Sunt nopti de basm acolo la voi

Doamne pentru ce o viata de cosmar?

Si pentru cine se moare in zadar?

Sunt nopti pline de groaza cand teama mi-e sa fiu

Sunt nopti de basm de care nu mai stiu

R:Doamne, vino Doamne

Sa vezi ce-a mai ramas din oameni

De ce nu incetati acest cumplit razboi?

De ce va ganditi numai la voi?

Si nici nu va pasa de mama care-si plange

Copilul sau ucis ce zace-n balti de sange

Si nici nu va pasa de cei ce nu mai sunt

De cei ce va acuza de-acolo dïn mormant.

M-am uitat la marea dezbatere dintre cei doi candidati si am renuntat.Nu mai suport sa-l aud pe actualul presedinte si sper ca de Mos Nicolae, atat el cat si ai lui sa primeasca rasplata pentru tot ce au facut ca sa ajungem in mocirla mai mult ca oricand.Speranta mea si-a milioane de romani e ca dupa douazeci de ani sa iesim la lumina si sa reincepem sa zambim si sa ne bucuram ca traim nu doar sa supravietuim.

Doamne ajuta!Doamne,ocroteste-i pe romani si scapa-i de rau!

Lacrimi

 

Povesti despre oameni si dragoste

om

Motto:
„Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie.”

Am primit acest textulet de la Maura,o fata mai deosebita,un copil Indigo si pentru ca aveam pregatit un articol despre neputinta omului bolnav sau batran,acest textulet e foarte potrivit.

O intrebare frecventa pe Google pare a fi: “Ce este dragostea?“… ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani in urma de la o prietena asistenta medicala.

Zilele astea ploioase mi-au reamintit povestea pe care astazi m-am gandit sa o impartasesc cu voi.

romantic moment“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el… Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.

Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!… Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

Cateva cuvinte despre boala_Alzheimer .Boala progresează în timp, dar rapiditatea agravării depinde de la o persoană la alta. Unele persoane pot avea manifestări minime până în fazele tardive ale bolii, alte persoane pierd capacitatea de a efectua activităţi zilnice deja într-o fază precoce a bolii. Nu există până în prezent posibilitatea unei vindecări. O persoană afectată de boala Alzheimer trăieşte în medie 8 – 10 ani de la apariţia primelor simptome, dacă nu intervin alte cauze intercurente de moarte.

Evoluţia bolii este împărţită în mod convenţional în trei faze:

Faza iniţială

– pierdere a orientării

– pierderea capacităţii de a iniţia anumite activităţi

– neadaptare la situaţii noi şi nefamiliare

– reacţii întârziate şi capacitate de memorare încetinită

– tulburări de judecată, decizii greşite

– dificultăţi în utilizarea banilor

– tulburări de dispoziţie afectivă, iritabilitate, nelinişte

Faza intermediară

– probleme în recunoaşterea persoanelor familiare

– dificultăţi la citit, scriere şi calcul

– greutăţi în a se îmbrăca singur

– probleme de gândire logică

– tulburări de dispoziţie accentuate, ostilitate faţă de persoane apropiate

– pierderea orientării temporale

– suspiciuni nejustificate, idei de persecuţie, gelozie, urmărire

– necesitatea unei supravegheri şi îngrijiri permanente

Faza avansată (tardivă)

– pacienţii nu-şi mai amintesc că trebuie să se spele, să se îmbrace, să meargă la toaletă

– pierd abilitatea de a mesteca alimentele, de a înghiţi, uită că au mâncat deja şi pretind să li se servească din nou masa

– dificultăţi în păstrarea echlibrului, dificultăţi de mers

– stări confuzive, uneori cu agitaţie, în special noaptea

– pierderea capacităţii de a comunica prin cuvinte

– pierderea controlului vezicii urinare sau intestinal (incontinenţă pentru urină şi fecale).

Saracia.Joaca de-a saracia

Am citit o poveste deosebita,Pâinea unei fetiţe(isabellelorelai`s Weblog) care mi-a adus in minte un articol pe care-l citisem cu ceva timp in urma  despre distracti unor miliardari de astazi.Am gasit articolul original(il aveam pus bine),l-am copiat si l-am postat aici.

Am ajuns la concluzia ca saracia este o metoda prin care suntem controlati de cei puternici.Chiar daca rezistam,chiar daca nu ne dorim prea multe si incercam sa ne multumim cu ce avem,vin zile cand  saracia ne copleseste asa de mult,iar cei care sunt mai putin rezistenti ajung chiar sa se dezumanizeze.Nu e de mirare ca multi dintre noi suntem asa de indobitociti,transformarea noastra intro turma mare de dobitoace e exact ceea ce urmaresc puternicii lumii ca sa le fie lor viata cat mai placuta.Ii multumesc Celui de sus ca baietii mei sunt destul de mari si lucreaza,in acelasi timp ma intristez cand stiu ca va veni ozi cand vor avea si ei o familie,deci au nevoie de casa…etc.Ma rog sa fie sanatosi si sa fie feriti de rau si sunt sigura ca se vor descurca ca pana acum.Tuturor le doresc sanatate si numai bine.

„Miliardarii rusi nu mai stiu pe ce sa arunce banii .Pentru ca isi pot cumpara orice, acestia s-au gandit sa se joace de-a saracii Miliardarii rusi s-au plictisit de mult de petrecerile cu caviar si rauri de sampanie scumpa, de chefurile din avioane, yachturi, vile si castele. Nu le mai place nici sa se duca la ski cu elicopterele personale, pentru ca acum a aparut o noua moda, ciudata pentru unii, dar suficient de scumpa ca sa para „cool”.

Mai multi miliardari rusi, plictisiti de distractiile obisnuite, sunt gata sa plateasca bani buni pentru a se transforma – pentru doar o zi – intr-un vagabond la Paris sau vatman la Geneva. Mai exista si alte oferte „exotice”: chelner, sofer de taxi sau chiar prostituata. Pentru milionarii nostalgici, exista posibilitatea amenajarii unui „razboi” cu soldatei de jucarie.
Potrivit revistei germane „Der Spiegel”, exista putine lucruri care-i mobilizeaza pe bogatasii Rusiei.
Plictisiti deja de luxul orbitor in care se scalda zi de zi, acestia platesc sume enorme pentru a fi o zi vagabonzi sau cantareti ambulanti, sau pentru a reconstitui campaniile lui Alexandru cel Mare.
Presedintele companiei rusesti Planet Bowling, Alexander Sorokin, este unul dintre bogatasii care sunt cunoscuti pentru excentricitatile lor. O data si-a celebrat ziua de nastere pe o motocicleta, cu care a mers cu 200 km/h.

Altadata a decis ca vrea sa organizeze o petrecere unica: impreuna cu mai multi prieteni a mers cu caii in desertul Gobi, pentru a reconstitui drumul lui Gingis Han.
Alexander Sorokin este de parere ca toate companiile de entertainment ofera distractii care pe el nu-l atrag, il plictisesc. A incercat orice: de la scufundari si pana la ski din elicopter.

Mongol Empire map

Ideea de a merge pe urmele lui Gingis Han i s-a parut chiar atractiva, unii afirmand ca pentru Sorokin, diamantele au mai putina valoare decat un moment de neuitat.
Se pare ca viata miliardarilor rusi este plina de stres, astfel incat ei prefera sa se relaxeze cu doze puternice de adrenalina, in aventuri riscante si uneori alegand sa se „joace” de-a marinarii, pescarii sau alte meserii grele, obisnuite.
Directorul unei companii de evenimente, Mihail Gorshikhin, a declarat ca distractiile miliardarilor au devenit mai mult decat originale.
In cercurile celor bogati din Rusia a devenit un lucru de-a dreptul banal sa invite 150 de persoane la bordul unui avion pentru a merge intr-un loc secret pentru o petrecere de pomina. Un astfel de eveniment costa in jur de jumatate de milion de dolari si, cu toate astea, tot si-a pierdut din popularitate printre miliardarii rusi.
Manageri de prima mana, deputati sau oficiali de cel mai inalt rang, impreuna cu sotiile lor, platesc peste sapte mii de dolari pe noapte pentru a se preface ca sunt chelnerite, soferi de taxi sau vagabonzi prin Moscova, a dezvaluit psihologul Serghei Knyazev, fondatorul unei companii care organizeaza distractii neobisnuite pentru cei bogati. Knyazev a mai declarat ca si rolul de prostituata pentru o noapte este foarte popular printre sotiile miliardarilor rusi.
Organizatorii unor astfel de distractii unice au povestit ca este foarte importanta intr-o astfel de afacere confidentialitatea pe care o asigura clientilor lor, ceea ce nu este tot timpul o sarcina foarte usoara.
Aceste jocuri „de-a viata” sunt foarte delicate si pot fi uneori chiar periculoase, a declarat Serghei Knyazev care povesteste ca miliardarii cred ca a fi vagabond, cantaret ambulant sau chiar prostituata in Europa e mai interesant decat a te juca astfel in Rusia.
Si alti organizatori de astfel de evenimente bizare se declara uluiti de unele cereri ale clientilor lor. Ei au povestit ca miliardari care platesc pentru camere de hotel de cinci stele cate 25.000 de euro pe noapte aleg uneori sa locuiasca in anonimat cele mai mizere sate din Afganistan, numai pentru a reconstitui traseul lui Alexandru cel Mare.

Doi rusi bogati – Eduard, de 38 de ani, si prietenul sau Georgy, de 45 de ani – si-au format armate din soldati de jucarie pentru a reconstitui campaniile de razboi ale lui Napoleon. Ei si-au organizat bataliile chiar la Ministerul Apararii din Moscova, pentru a fi indrumati de consilieri militari. In finalul bataliilor, falsul Napoleon a schimbat istoria, a castigat batalia de la Waterloo, iar celalalt a fost invins la Borodino. Ambii comandanti de armate au platit pentru distractia lor cu soldatei cate 28.000 de euro fiecare!”sursa articol

Povesti cu bogatii nesfarsite si…copii care plang

„Ea mi-a zambit asa trist…”

 

„Trebuie sa fii sirena

care l-a luat Neptun la plimbare.

Ea mi-a zambit asa de trist

ca supararea  mea indata s-a stins.”

Depresie clinica sau tristete?
Cu toate ca se considera ca depresia este o stare de tristete extrema, exista o foarte mare diferenta intre depresia clinica si starea de tristete. Tristetea constituie o reactie umana naturala fata de circumstante percepute ca defavorabile. Fiecare individ experimeneaza tristetea intr-un anumit moment al vietii sale. Lucurile se schimba insa in cazul depresiei.

Depresia  reprezinta o boala psihica ce se manifesta prin mai multe simptome decat cele caracteristice unei stari de nefericire.

Persoanele ce prezinta o depresie clinica descopera ca sentimentele intunecate nu pot fi explicate prin termeni logici.

Povetele de la prietenii bine intentionati sau de la familie produc de multe ori sentimente de frustrare pentru ca nu sunt aplicabile.

Comparativ cu tristetea, depresia poate dura saptamani, luni si in anumite cazuri chiar ani intregi.

Persoanele triste chiar daca se simt rau continua sa faca fata vietii.

Un individ depresiv, insa, se simte extrem de neajutorat si coplesit de problemele si de sentimentele pe care le traieste.

Pentru o si mai buna clarificare a diferentelor dintre tristetea normala si starea depresiva vom folosi criteriile specifice de diagnosticare a depresiei clinice.

Persoana care sufera de tulburari depresive trebuie fie sa prezinte o stare depresiva, fie sa aiba o lipsa de interes fata de activitatile zilnice pe o perioada de cel putin doua saptamani.

Aceste schimbari trebuie sa reprezinte modificari serioase comparativ cu starile de spirit normale si sa agraveze buna functionare in viata de zi cu zi.

O stare depresiva ce survine in urma consumului de alcool, de droguri sau de medicamente prescrise pentru alte boli, nu constituie o tulburare depresiva majora.

Tulburarile depresive se caracterizeaza prin prezenta a cel putin 5 din simptomele urmatoare:

* instaurarea starii depresive de-a lungul intregii zile (pe parcurs de minim 2 saptamani) indicata fie de observatii subiective (sentimente de tristete sau de goliciune emotionala) fie de remarcile facute de cei din jur. Copiii si adolescentii prezinta o mare irascibilitate aproape in orice moment al zilei.
* interesul si placerea diminuate in legatura cu orice activitate care inainte reusea sa trezeasca atat interesul, cat si atentia;
* schimbari semnificative inregistrate in privinta greutatii (anorexie, bulimie);
* aparitia insomniei sau a hipersomniei zilnice (sau survenita aproape in fiecare zi);
* agitatie psihomotorie sau, din contra, o incetineala a miscarilor;
* oboseala si lipsa de energie resimtite aproape in fiecare zi;
* sentimente de desconsiderare si invinovatire;
* abilitati scazute de gandire si de concentrare survenite aproape in fiecare zi;
* ganduri suicidare recurente lipsite de un plan specific; incercari suicidare sau planuri detaliate privind
luarea propriei vieti.

Povestea de iubire a unui copac

Pe cand ma intorceam acasa de la spital,m-am intalnit cu o fosta colega.Nu ne vazusem demult si cum ea astepta pe cineva,m-am oprit putin sa stam de povesti.Stateam la umbra langa un bloc in care locuise pana in urma cu cativa ani,familia nasilor ,care se mutasera la tara.Am aflat ca de curand murisera si fiul si nasa.Apoi au urmat alte vesti la fel de triste despre cunostinte care murisera in ultima perioada.Sincera sa fiu,m-au cam luat fiorii-moartea secerase prea multe cunostinte de toate varstele.Brrr!!!

Intrun final a venit si persoana pe care o astepta,ne-am luat ramas bun si am mers acasa.Fusesem plecata pentru cateva ore si caldura ma molesise si-mi era foarte sete.Dupa ce mi-am potolit setea si am mai facut cateva treburi prin casa,am venit la calculator.M-am uitat sa vad daca am primit vreun e-mail si am gasit unul de la prietena mea,ingerul meu salvator ,Liana.E-mail-ul continea o poveste foarte frumoasa.Nu am stat mult pe ganduri si m-am hotarat sa o postez pe blogul meu cu povesti.

Cea mai frumoasa parabola despre dragoste

Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el.Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.
Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele.Iubirea este intotdeauna gata sa se incline; egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.
Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu este fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il reconforteaza.

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: „Vino, vino. Te astept”. Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.
Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. „Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?”

Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Baiatul i-a raspuns: „Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc bani”. Egoul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”. Egoul are intotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

„Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Baiatul i-a spus: Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere intotdeauna bani, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani”.

Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.

Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era in agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma”.

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte”.

Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.

Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine”.

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?”

Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa”.

Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.

„Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor”.
Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp”.

Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca”.

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta”.

Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.

Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.
Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.
Osho.

Poveste trista

Aceasta este o poveste adevarata.E povestea unui baiat care iubea mult o fata.Asa de mult o iubea ca a vrut sa-i daruiasca fetei iubite un cadou deosebit,romantic:a facut un “buchet” dintro mie de fasii de hartie si i l-a daruit cu multa iubire.
Baiatul lucra intro companie si viitorul lui nu era stralucitor,cu toate acestea cei doi erau foarte fericiti impreuna.Pana intro zi cand fata i-a spus ca urmeaza sa plece la Paris si ca nu se va intoarce niciodata.Fata i-a mai spus ca nu vede nici un viitor impreuna cu el ,asa ca mai bine sa mearga fiecare pe drumul lui.Ce sa mai zica baiatul…a simtit ca i se frange inima.
Dupa ce a recapatat incredere in sine,baiatul a muncit din greu zi si noapte storcandu-si creierii cam ce ar putea sa faca mai mult.In final,dupa atata munca si cu ajutorul prietenilor,baiatul si-a infiintat propria companie.
“Daca incerci intruna,n-ai cum sa cazi”,isi spunea intotdeauna.”Trebuie sa reusesc in viata!”
Intro zi ploioasa,pe cand conducea masina, a vazut pe strada un cuplu in varsta sub aceeasi umbrela, mergand in aceeasi directie cu el.Chiar si sub umbrela,cei doi erau uzi.Nu i-a luat mult timp ca sa-si dea seama ca erau parintii fostei lui iubite.Cu inima batandu-i repede s-a oprit langa cei doi gandindu-se ca vor observa masina lui luxoasa.Voia sa le spuna ca nu mai era acelasi,ca avea propria lui companie,masina etc.Ca a reusit in viata!
Inainte ca sa-si dea seama,baiatul i-a vazut pe cei doi indreptandu-se spre cimitir…s-a dat jos din masina si i-a urmarit…apoi a vazut chipul fostei iubite zambind asa cum obisnuia sa–i zambeasca,intro fotografie de pe piatra unui mormant si alaturi,buchetelul din fasii de hartie.Atunci l-au observat si parintii fetei.Baiatul s-a apropiat de ei si i-a intrebat ce s-a intamplat?Parintii iubitei i-au raspuns ca fata lor n-a fost plecata in Franta,ci ca era bolnava de cancer.In inima ei,fata stia ca baiatul va reusi intro zi,dar nu voia ca boala ei sa fie un obstacol in drumul lui…prin urmare a ales sa-l paraseasca.Fata le-a spus parintilor ca atunci cand va veni clipa sa plece,isi doreste ca buchetelul sa fie acolo langa ea in speranta ca poate,intro zi,soarta il va aduce pe iubitul ei la mormant si va lua cateva fasii ca amintire.Baiatul a izbucnit in plans…e foarte dureros sa stai aproape de cineva,dar fara sa-l mai vezi,sa-l mai atingi,auzi vreodata.
O poveste tragica care pare ca se poate intampla numai in filme.La final,banii ca banii,dar iubirea este divina.In goana noastra dupa bunastarea materiala trebuie sa ne facem timp si pentru cei dragi.Va veni o vreme cand numai amintirile vor ramane.Sa ne facem timp chiar acum si sa le aratam celor dragi ca tinem la ei,ca-i iubim.