Arhive blog

Toamnă de Ştefan Octavian Iosif

Ștefan Popescu - Inceput de toamna

Ștefan Popescu – Inceput de toamna

Toamnă
de Ştefan Octavian Iosif

Te uită, frunza pică irosită,
Şi vîntul geme prohodind departe !
Puţină vreme încă ne desparte
De iarna tristă, prea curînd sosită !…

Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte,
Pădurea noastră tace părăsită :
Eu singur cînt cu vocea obosită
Şi trec prin încăperile-i deşarte…

S-au dus privighetorile măiestre ;
Pustiu e cuibul blîndei turturele…
Ah, unde-i şuierul mierliţei sure !

Pierdut din stolul mîndrei lor orchestre,
Ce trist răsună cînturile mele
În liniştea adîncă din pădure…

Ștefan Octavian Iosif

Ștefan Octavian Iosif (11 septembrie 1875, Brașov – 22 iunie 1913, București) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români.

Din blogosfera.

Cristian.Cu sentimentul la rever

Nataşa.Deşertăciuni

Caius. Jurământ

Ioan Usca.Bilanţ

Ziarul toateBlogurile.ro

Frunzele toamnei:muzica si poezie

Emotie de toamnă

Nichita Stănescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.


Rapsodii de toamnă

George Topârceanu
Rapsodii de toamnă

I

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică…

Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!

II

Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.

Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.

Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.

Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.

Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.

Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului…

De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
„Ce ne facem, fetelor?…”

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură…

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
„Uf, ce lume, soro dragă!”
Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.

IV

Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!…

Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.

V

Dar deodată, pe coline
Scade animaţia…
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.

Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile…
Ce e?… Ce e?… Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

Iat-o!… Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor…

Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .

Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă…

Vant de toamna

sursa poze

Vant de toamna

de Alexandru Macedonski

Ma zoresc sa scriu degraba…
Pentru ce, nu stiu nici eu:
Ma zoreste Dumnezeu?
Simt ca viata mea e slaba?
Cand apusul e mai falnic,
Norii toti cand stralucesc,
Melancolic ii privesc
Si raman cu ochiul jalnic.

Este oare, este oare,
Semn de moarte pe curand
Versul meu ce plange bland
Ca susurul de izvoare?
Cu octombrie ce vine,
Fi-voi oare frunza-n vant
Doborata la pamant
Si uitata de oricine?
De-aud clopotul de jale,
Fara voia mea tresar,
De-ntalnesc funebrul car,
Ma intorc din a mea cale.

In arcane de padure

de Alexandru Macedonski

In arcane de padure intuneric ce spaimanta.
Frunza tace langa frunza si copac langa copac;
Noapte trista, noapte muta, noapte moarta, cer opac —
Dar privighetoarea canta, dar privighetoarea canta.
In arcane de padure vijelie ce spaimanta,
Trasnet rosu ce-nfasoara si surpare de potop;
Pentru ce e armonia o manie fara scop,
Dar privighetoarea canta, dar privighetoarea canta.
In arcane de padure grozavie ce spaimanta,
Aurora-ntarziata nu s-arata sub frunzis,
Intunericul in cale i s-a pus in curmezis —
Dar privighetoarea canta, dar privighetoarea canta.
Povestea lui Lucia,un copilas de 3 ani.