Arhive blog
Povestea calatoriei intrun tinut vrajit
A fost odata ca niciodata…a fost odata o printesa care s-a hotarat sa gaseasca Padurea Vrajita.Si-a facut o pluta pe care a adus cateva provizii si harti si cu multa speranta si vise a pornit in cautarea padurii.
Pluta plutea,vantul batea,cand era foarte frig,cand foarte cald.Ii era foame,a obosit,era speriata.De cateva ori era cat pe ce sa cada in apa.
In final,a ajuns in acel loc despre care credea ca era Padurea Vrajita.La inceput a fost incantata de frumusetea copacilor si mirosul florilor.Apoi a cazut intrun rug si spinii au zgariat-o foarte rau.In padure era intuneric si nu stia unde se afla.Si-a dat seama ca lipseau semnele de orientare,iar cele ramase erau orientate in directia gresita.Noaptea devenea tot mai intunecata ,nu ,aceasta nu este Padurea Vrajita ,si-a spus printesa.A fost sigura ca e asa cand si-a facut un culcus din frunze ca sa poata dormi.Toate acestea o faceau sa se simta ca intro padure obisnuita,un loc nevrajit!
Am cutreierat padurea nevrajita ,vreme de multi ani.Eram singura si totusi nu eram chiar asa de singura ca majoritatea celor care cutreierau padurea.Simteam ca am un gol in inima:chiar daca erau si altii in padure,nu exista o conexiune intre noi.Fiecare era umbra celuilalt,dar nu comunicam destul unul cu celalalt ca sa cream o legatura si o stare de buna-dispozitie.Am vrut sa ma intorc acasa.Dar unde era casa mea,acum?
Atunci au aparut cateva femei care s-au oprit langa mine si si-au deschis inimile si mintile catre mine.Am ascultat ceea ce imi impartaseau si imi repetam toate cuvintele lor intelepte.Deodata am realizat ca au inceput sa patrunda razele soarelui in desisul intunecat al padurii,pasarile incepusera sa cante,iar florile s-au deschis.Mi-am dat seama ca am trecut de la starea de mahnire,la o stare de exaltare!
Acele femei m-au ajutat sa descopar si sa dau viata Vrajii din mine.Imediat am realizat ca toti avem o vraja a noastra!La unii, vraja proprie e vizibila si ne inconjura fiinta;la altii ,vraja proprie e mai putin vizibila si de-abia respira,dar toti o avem!E cea mai speciala parte din noi insine,din care izvoreste bucuria,intelepciunea si sensul vietii.Este darul pe care l-am primit si pe care trebuie sa-l daruim mai departe.Ne da lumina cand e numai intuneric in jurul nostru si ne salveaza cand suntem disperati.
Ceea ce vreau sa mai scriu s-ar putea sa para unora ca nu are legatura cu povestea calatoriei in tinutul vrajit.Eu cred ca are.Cum am aflat din poveste,tinutul vrajit nu exista,dar vraja exista in noi.Noi suntem Vraja si putem face orice daca o descoperim.Cred ca aceasta scrisoare deschisa a Corinei Cretu si Dacianei Sarbu e o dovada vie a ceea ce am scris mai sus.
Indiferent pe cine răneşti, în cele din urmă te răneşti pe tine însuţi.
Facem cu toţii parte din aceeaşi existenţă. Indiferent pe cine răneşti, în cele din urmă te răneşti pe tine însuţi. Poate că acum nu îţi dai seama de acest lucru, însă într-o bună zi vei înţelege şi îţi vei spune: „Dumnezeule! Acest lucru mi l-am făcut cu mâna mea.” Ai rănit pe cineva, crezând că este vorba de un altul. Nu este altcineva. Existenţa este una singură, este o unitate cosmică. Din această înţelegere se iveşte non-violenţa.
Noi suntem ceea ce cunoaştem, ceea ce simţim.
Toti avem zile mai proaste cand sufletul ne este greu si nu ne mai putem bucura de nimic.Simtim nevoia sa plangem,dar nu putem.Ca sa ne fie si mai rau,ne trezim si cu vorbe grele,asa,fara un motiv anume,doar din frustrare sau suparare.Cum sa faci,ce sa faci ca sa depasesti momentul?
Ramona are nevoie de ajutor.Isabellelorelai`s Weblog.
Trăieşte total, trăieşte cu pasiune… În felul acesta, fiecare moment devine de aur, iar întreaga ta viaţă se transformă într-o înşiruire de clipe aurite. O astfel de fiinţă nu moare niciodată, căci atingerea ei seamănă cu aceea a regelui Midas: orice atinge, se preschimbă în aur.
Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie, şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Noi nu le-am permis oamenilor să se accepte pe ei înşişi aşa cum sunt. În clipa în care te accepţi aşa cum eşti, fără nicio comparaţie, orice inferioritate şi orice superioritate dispare. În acceptarea totală de sine vei fi liber de aceste complexe de inferioritate sau superioritate. Altfel, vei suferi toată viaţa. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii n-au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient. Eşti acceptat de soare, eşti acceptat de lună, eşti acceptat de arbori, de ocean, de pământ. Ce poţi să îţi doreşti mai mult? Eşti acceptat de întregul univers. Bucură-te şi savurează acest lucru!
Nimeni nu este superior, nimeni nu este inferior, şi nu există nici persoane egale între ele. Fiecare este unic. Egalitatea este, din punct de vedere psihologic, o aberaţie. Eu cred că fiecare reprezintă o manifestare unică. Trebuie deci să renunţăm la toate ideile de superioritate, inferioritate, egalitate şi inegalitate şi să le înlocuim cu ideea nouă de unicitate. Într-adevăr, fiecare individ este unic. Priveşte doar cu mai multă iubire şi vei vedea că fiecare individ are ceva propriu, un lucru pe care nu îl mai are nimeni altcineva.
Noi suntem ceea ce cunoaştem, ceea ce simţim. A cunoaşte ceva înseamnă a te identifica cu acel ceva. A cunoaşte iubirea înseamnă să iubeşti; a cunoaşte divinitatea înseamnă sa devii divin. Autocunoaşterea înseamnă realizare; cunoaşterea înseamnă să fii.
(Osho)
Dacă înnobilezi şi-ţi împodobeşti sufletul, frumuseţea ta de om se va putea deschide spre infinit…
Stiati ca azi e „Ziua mondialã a sãnãtãtii mentale„?(instituitã, în anul 1992, de Federatia Mondialã pentru Sãnãtate Mentalã, în vederea atragerii atentiei asupra amplorii deosebite a bolilor psihice).
Cred ca n-are rost sa amintesc ca s-au inmultit cazurile de oameni cu probleme psihice,ingrijorator e ca s-au inmultit cazurile de copii care sufera de depresie.De fapt,asta inseamna ca sufletul nostru e bolnav si trebuie sa-l vindecam.
Un exemplu de suflet mare si frumos( desi trupul a fost asa de mic) e Maica Tereza care spunea că „viaţa e marele dar făcut nouă de Dumnezeu, că nu suntem proprietarii vieţii, ci doar administratorii ei,că suntem datori să ne îngrijim de sănătate, luptând împotriva bolii şi a degradării fizice când e vorba de viaţa noastră sau a altora, că nu există deşeuri umane, că nu există viaţă fără valoare ca să poţi spune: nu are rost să mă îngrijesc de o viaţă care nu valorează nimic. Maica Tereza şi-a început activitatea sa caritativă punând mâna pe un vechi templu indian pe care l-a transformat în „obitoriu”, adică loc unde se moare. Încăpeau în el 60.000 de muribunzi culeşi de pe stradă care mureau cu demnitate, după ce primeau ultimele îngrijiri.
Ştiind că în multe cazuri copiii abandonaţi sunt aruncaţi la grămada de gunoaie, într-o zi, Maica Tereza merge la locul unde se depozitau gunoaiele oraşului şi începe să caute ceva împreună cu câinii vagabonzi şi şobolanii care căutau de mâncare. Scormoneşte printre mizeriile acelea respingătoare şi cu mâinile sale noduroase, la un moment dat, scoate afară trupuşorul unui copil abia venit pe lume. Îl scutură de murdărie, îi face masaj, îi face respiraţie gură la gură. Operatorii televiziunii care o urmăreau neobservaţi se apropie şi îi spun: „E mai bine să-l laşi să moară”. „Nu, căci e viu şi ce e viu e aproapele nostru”, răspunde Tereza. Îl strânge în braţe şi îl duce acasă.
Altădată, pe o grămadă de resturi menajere găseşte o femeie pe jumătate moartă, având corpul ros de şobolani şi furnici. O ia în spate şi o duce la spital. Aici este respinsă: „Nu putem să-i facem nimic”. Tereza insistă. Femeia este internată şi salvată. Chiar fiul ei o aruncase la gunoi.
Sufletul nu are pret,dar sunt unii care si-l vand pentru ca trupul lor sa traiasca pe gramezi de aur rece.
Cât valorează trupul omului? Nimic sau aproape nimic. Savantul C. Maye din Rochester a calculat şi a dovedit ştiinţific acest lucru. Trupul uman conţine: grăsime, atât cât s-ar putea face din ea şapte săpunuri; fier, suficient să se facă din el un cui de mărime mijlocie; zahăr, atât cât să poţi îndulci o ceaşcă de cafea; calciu, atât cât să poţi vărui un coteţ de găini; cu fosforul dintr-un corp uman s-ar putea face 2200 de beţe de chibrit; sulf, atât cât să ucizi puricii la un câine; puţin magneziu, puţin potasiu, şi asta e tot.Savantul calculează precis la ce preţ ajung substanţele din care este compus trupul uman: cinci euro. Atâta valorează trupul nostru pe care îl idolatrizăm.
M. Quoist, Réussir spune :”Frumuseţea adevărată vine din interior, se naşte din spirit… Vrând-nevrând, ai chipul sufletului tău… Dacă vei cultiva în tine frumuseţea „animală” , ea va fi limitată şi trist vulnerabilă. Dacă înnobilezi şi-ţi împodobeşti sufletul, frumuseţea ta de om se va putea deschide spre infinit…
Esti propriul tau rezultat
Nu arunca vina asupra nimanui,nu te plange niciodata de cineva sau ceva
In fond,ai facut ce ai vrut cu viata ta.
Accepta dificultatile invatarii despre tine
Si va merita sa incepi corectarea caracterului tau.
Triumful unui om adevarat se naste din cenusa greselilor sale.
Nu te plange niciodata de singuratate sau de sansele tale.
Infrunta-le cu curaj si accepta-le.
Intrun fel,ele sunt rezultatul actiunilor tale si
Arata ca vei castiga intotdeauna.
Nu te simti frustrat de esecurile tale,nici nu le pune pe seama altora.
Accepta-te acum sau vei ajunge sa te justifici ca un copil.
Tine minte ca orice data este un moment bun ca sa incepi
Si ca nici un moment nu este bun sa renunti.
Nu uita ,motivul prezentului tau este trecutul tau,
La fel si motivul viitorului tau va fi prezentul tau.
Invata de la cei curajosi,de la cei puternici,
De la cei care nu accepta situatiile
De la cei care traiesc netinand seama de nimic.
Gandeste-te mai putin la problemele tale si mai mult la munca ta.
Invata sa te ridici din durerea ta,
Si sa fii mai important decat cel mai mare dintre obstacolele tale.
Uita-te la reflectia ta si vei fi liber si puternic
Si vei inceta sa fii o papusa a circumstantelor.
Pentru tine tu esti destinul tau propriu.
Trezeste-te,priveste la soarele diminetii si respira soarele zorilor de zi.
Esti parte din forta noii tale vieti acum,
Ridica-te,lupta,umbla,fii sigur si vei castiga in viata.
Nu te gandi niciodata la “soarta”
Pentru ca soarta este scuza pentru esecuri.
Pablo Neruda
De la Zefir am luat textul sau l-am sterpelit?
Daca poti râde la prima ora a diminetii, vei râde apoi întreaga zi.
Am primit de la prietena mea Liana un text despre cat de bine,de sanatos este sa radem chiar imediat dupa ce ne sculam.Trebuie sa recunoastem ca nu prea ne arde de ras,oamenii sunt cam tristi si ingrijorati de atatea ganduri si griji.Am citit ca exista chiar o terapie prin ras,chiar si Ana Parghel care e bolnava de cancer a spus ca rasul,terapia prin ras a ajutat-o foarte mult si se simte mai bine,desi dupa medici ar fi trebuit sa fie moarta deja.Sa radem,sa invatam sa radem!Stiti ca in unele tari exista cluburi de ras?
Daca râzi însa fara nici un motiv, devin dintr-o data atenti. Ceva nu este în regula. Numai nebunii râd singuri. Numai în ospicii vezi oameni care râd fara nici un motiv. Este absolut regretabil, dar chiar asa stau lucrurile.
La început va fi dificil. Daca ai o sotie sau un sot, va fi greu sa îti începi si sa îti închei ziua râzând. Oricum, va recomand sa încercati, caci beneficiile vor fi uluitoare. Cu greu poti gasi o stare de spirit mai frumoasa pentru a-ti începe ziua. Sa râzi fara nici un motiv! De fapt, râsul nici nu are nevoie de un motiv. Simplul fapt ca esti viu ar trebui sa-ti fie de ajuns. Viata este un miracol în sine. Ea are si o nota usor ridicola, sau amuzanta. La urma urmei,de ce existi? Sotia sforaie lânga tine, iar tu te trezesti în aceeasi casa veche, în acelasi mediu. în aceasta lume în continua schimbare,pe care hindusii o numesc maya, în viata ta nu s-a schimbat nimic!Toate lucrurile sunt la locul lor. Traficul suna la fel ca în fiecare dimineata, iar laptarul îsi face datoria si bate la usa. Chiar ca merita o partida buna de râs!
Va veni o zi când sotia va continua sa sforaie, laptarul sa îti bata la usa, când viata va continua sa curga la fel ca pâna atunci,dar când tu nu vei mai fi. Mai devreme sau mai târziu, moartea te va lua. De aceea, merita sa tragi o portie buna de râs înainte ca ea sa te surprinda. Cât mai ai timp.
Priviti ridicolul acestei vieti. în fiecare zi o iei din nou de la capat. Faci aceleasi lucruri pe care le-ai facut întreaga viata. Te bagi din nou în papuci, te duci la baie – pentru ce? Te speli pe dinti, faci un dus – pentru ce? încotro te îndrepti? Te pregatesti atâta, dar de fapt nu te duci nicaieri. Te îmbraci, pleci la birou -pentru ce? Pentru ca mâine sa faci acelasi lucru?
Priviti ridicolul acestui mod de viata – si trageti o portie buna de râs. Nu deschideti înca ochii. Când simtiti ca somnul este pe punctul sa dispara complet, începeti mai întâi sa râdeti, si abia apoi deschideti ochii. Va veti începe astfel ziua cu dreptul. Daca poti râde la prima ora a diminetii, vei râde apoi întreaga zi. Râsul atrage dupa sine si mai mult râs.
Din pacate, marea majoritate a oamenilor procedeaza exact pe dos.Înca de la prima ora a diminetii ei încep sa se plânga, sa se tânguiasca, se simt deprimati, tristi, morocanosi. Apoi se înfurie, si astfel îsi stabilesc modelul pe care îl vor urma întreaga zi.
Maestri zen sunt ceva mai întelepti. Chiar asa nebuni cum par,ei sunt mai sanatosi la cap decât voi. Îsi încep întotdeauna ziua râzând… dupa care râsul le gâlgâie în gât tot restul zilei. Sunt atâtea lucruri ridicole care se petrec în jur! Probabil ca Existenta moare de râs, vazând atâta prostie si atâta absurditate în aceasta lume, repetându-se la infinit. Daca privesti cu detasare viata oamenilor, dramele lor auto-impuse, îti dai seama ca ei joaca de fapt
într-o comedie, desi sunt convinsi ca traiesc o tragedie. Cu siguranta, Existenta se „tavaleste pe jos de râs”.
Daca imediat dupa ce ai râs pastrezi câteva momente de tacere,într-o buna zi îl vei auzi râzând Existenta. Vei constata ca întreaga existenta râde alaturi de tine. Pietrele, copacii si stelele râd împreuna cu tine.
Jignirea doare tare
Cuvantul e o arma putenica! Loveste atat de dur si fara mila, ramane infipt in amintire, in suflet inconjurat de durere….. insa tot cuvantul este cel care este IUBIRE. Prin cuvant ne marturisim dragostea, prin cuvant iubim cel mai intens, prin cuvantul redus la banala interjectie ne exprimam fericirea cand ne privim pentru prima oara copilul nou nascut, si poate la finalul vietii, chiar in ultima clipa de simtire in mintea noastra se contureaza tot un cuvant! Deci, cuvintele ce ranesc ar trebui stocate undeva in camera uitarii, ignorate, acoperite de nepasare. Doar asa fericirea are sanse reale sa ne pandeasca si sa ne cucereasca!(Riana Anair).
Cuvintele care dor n-ar trebui rostite niciodata. Raman in mintea noastra, ne macina, ne intristeaza mult.Ce minunat ar fi sa le putem uita,dar ele ne dor prea tare si nu ne lasa sa le uitam.
Fragmente din articolul”Durerea provocată de o jignire durează mai mult decât cea fizică
Durerea provocată de o experienţă emoţională negativă durează mai mult decât durerea stârnită de un traumatism fizic, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani.
Potrivit unui studiu publicat în Psychological Science şi preluat de BBC, Cercetătorii de la Universitatea Purdue (Indiana), autorii acestei lucrări, au intervievat mai multe persoane tinere despre evenimentele dureroase din ultimii cinci ani care au precedat studiul.
Voluntarii au fost rugaţi să scrie despre experienţe dureroase, fizice şi emoţionale, apoi au primit un test mental dificil. Cu cât mai dureroasă era amintirea, cu atât rezultatele la testul mental erau mai proaste.
Rezultatele testelor erau semnificativ mai bune în cazul celor care aveau amintiri dureroase despre o traumă fizică decât în cel al persoanelor care au scris despre o experienţă emoţională negativă.
Cercetătorii doresc să repete experimentul pe un grup de voluntari în vârstă, care prezintă mai multe probabilităţi de a se confrunta cu dureri cronice.
Am avut parte si eu de cuvinte grele,jigniri care m-au durut foarte tare,mai ales ca nu intelegeam de ce?Cuvinte grele rostite de omul langa care sunt alaturi de peste 25 de ani-intro oarecare masura am inteles si am iertat.Vremurile in care traim si greutatile ne fac sa ne iesim din fire si sa ne razbunam pe cei apropiati.Chiar si mie mi s-a intamplat sa spun cate-o vorba grea,dar mi-a parut rau si sunt atenta sa nu mai fac astfel de greseli.
Jigniri care m-au durut am primit o multime intro perioada cand imi pierdeam timpul pe forumul RTV.Am mai vorbit despre asta,asa ca nu are rost sa repet.Niciodata n-am inteles motivele,poate ca banuiesc unul sau doua motive.Am suferit,am tacut,apoi m-am revoltat si am reactionat.Dupa un timp am devenit mai inteleapta si am inteles ca cea mai buna metoda de autoaparare este sa ignori aceste persoane si sa eviti orice discutie cu ei.
Viata si moarte
Mirela, condoleante pentru plecarea prea devreme din aceasta lume a sotiei fratelui tau!Dumnezeu s-o odihneasca in pace!Spunea un invatat ca „A muri inseamna a te muta intr-o stea.”
Sfarsitul vietii…Ce este viata? ” Caci ce este viata voastra ? Nu sinteti decit un abur, care se arata putintel, si apoi piere.-„(Iacov 4:14).
Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.
O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”
Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”
Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”
O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”
Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”
Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”
Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”
Apoi veni noaptea.
Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”
Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”
A intelege ce este moartea, cum ne putem pregati sa o intampinam, ce putem face noi cei (inca) vii pentru cel ce se pregateste sa paraseasca lumea pamanteasca si, in special, cum sa-l ajutam noi, cei dedicati si pregatiti sa-i fim alaturi in aceste ultime momente, ar fi dificil si chiar imposibil de realizat din afara religiei, dintr-o perspectiva atee, doar strict stiintifica si profesionist-pragmatica.
Imboldul catre acest demers, spre intelegerea necesitatii integrarii religiei in reflexia, atitudinea si practica ingrijirii persoanelor aflate la sfarsitul existentei, mi l-a dat urmatoarea observatie: am constatat ca aproape toate persoanele intrate in acest ultim parcurs al vietii si nu numai cei credinciosi, ci si cei ce ramasesera pana atunci departe de credinta, isi intorceau fata catre divinitate, uneori sperand de la aceasta mai multa alinare a suferintelor, risipirea spaimei fata de sfarsitul implacabil, alinare si impacare cu sine si cu lumea, o iesire senina si linistita din aceasta viata, chiar cei ce supravalorizau demersul medical, mai rezervati fata de religie, acceptau, pe masura ce zilele vietii lor se scurgeau catre implacabila iesire, ajutorul religiei ca pe o speranta.
Orice persoana aflata in proximitatea sau iminenta mortii, chiar daca nu a facut-o si inainte, mediteaza din cele mai vechi timpuri asupra mortii; atat omul religios, cat si cel nereligios. Toti, in mai mica sau mai mare masura, se intreaba asupra tainelor mortii si asupra a ceea ce va fi dupa moarte.
Aceasta preocupare este determinata si de faptul ca firea omeneasca are aspiratia trairii eterne pentru care a creat miturile „tineretii vesnice”, al „tineretii fara batranete si vietii fara de moarte”, a imaginat diferite „elixire” pentru a atinge acest vis, aceste aspiratii.
Religia ne invata insa (explicandu-ne si de ce) ca aceasta aspiratie, desi nu este posibila in viata terestra poate fi implinita intr-o a doua viata, dincolo de moarte, a sufletului dupa despartirea sa de trup. De la inceputurile sale, in religiile crestine, omul nu a incetat o clipa sa alerge dupa viata vesnica sau macar sa prelungeasca viata pamanteasca, fie si cu cativa ani.
Dar miturile vietii eterne au avut in vedere intotdeauna trupul, fiindca religia ne incredinteaza ca sufletul nu moare niciodata.
In lumina acestor aspiratii, catre o viata vesnica (trupeasca si pamanteasca), moartea a reprezentat cea mai infricosatoare taina care i-a preocupat pe oameni. Recunoscand umbra mortii, omul priveste adevarul in fata; fiindca nimic nu este mai sigur in viata noastra decat moartea.
„Cuvintele sunt foarte asemănătoare cu fiinţele, ele sunt chiar fiinţe”.
Fiziologia poeziei
Cuvintele rostite sau scrise de noi, că ființe ce sunt (după cum spune poetul) sunt și ele asemeni noua, oamenilor: bune sau ne-bune;
ne pot aduce alinare, încurajare, cunoaștere, frumusețe, iubire…dar, pentru că sunt ființe, tocmai de-accea, ne pot provoca suferința, durere, teamă, deznădejde, ură…Fericiți sunt cei care știu să mânuiască „ființele cuvinte” spre ființele oameni ca să le dezvăluie tainele Universului infinit, cunoașterea, iubirea, frumusețea.Feriți-va de cei care mânuiesc „cuvintele ființe” călăuziți de cel din focul veșnic. Au doar un scop: răul, sub toate formele, ignorați-i, nu le răspundeți, răul poate ucide, citiți și simțiți magia cuvintelor ființe de lumina.
Nichita Stanescu
„Cuvintele, îmi spuse prietenul meu poetul, sunt foarte asemănătoare cu fiinţele, ele sunt chiar fiinţe. Ele seamănă întrucâtva cu plantele, ele chiar sunt plante. Au un fel de a trăi al lor, când libere zboară în aer ca păsările, când trăiesc în simbioză cu creierul, cu coardele vocale, cu vălul palatin, cu limba, cu dinţii, cu buzele. Ca şi animalele, cuvintele se înmulţesc, au familia lor, se organizează în grupuri, pornesc la vânătoare, hăituiesc sau sunt hăituite. Sau aidoma plantelor, înfloresc, din timp în timp, cresc numai în anumite zone geografice, fac fructe, se scutură, însămânţează cel mai fertil pământ arabil al lumii, creierul uman. Cuvintele sunt animale şi plante abstracte. Ele nu locuiesc de-a dreptul pe globul pământesc, ca animalele şi plantele, nici pe emisfera sudică, nici pe emisfera nordică, ci locuiesc pe globul creierului şi anume pe atmosfera globului creierului, în acea atmosferă abstractă, în care chiar şi stelele cerului pătrund nu prin ele însele, ci prin numele lor. Prin numele frumoase pe care le poartă de obicei razele şi lumina.Cuvintele îşi au rădăcina în creierul uman şi atunci sunt aidoma copacilor, sunt plante, dar după aceea pornesc spre sfera abstractă a auzului, în care şi locuiesc un timp. Adorm în literă scrisă ca să se trezească alergând pe limbile vorbitoare. Ele sunt asemenea vânatului, mereu gonite din urmă de-mpuşcătura privirii, de explozia timpanelor. Decapitate de ghilotina dinţilor, strivite de gura închisă a gânditorilor care le refuză iluzia sonoră, lăsându-le mereu în pura lor abstracţiune.Cuvintele cresc, descresc şi mor. Locuiesc pe insule şi munţi, pe şesuri, călătoresc pe ape. Există o civilizaţie a cuvintelor, aşa cum există o civilizaţie a materiei organizată în cristale. Ele, cuvintele, sunt organizate în două mari neamuri, în două mari rase, în două continente ale sferei pe care o locuiesc. Sunt organizate în gandirea în imagini şi în gândirea în noţiuni. Mai înrădăcinate, mai plante, mai diverse în asociaţiile lor, cuvintele gândirii în imagini nasc subiectivitatea luxuriantă, pădurea tropicală, abundenţa.Gândirea în imagini, luându-şi cu precădere ca ideal frumosul, este gândirea caniculară a copilăriei şi adolescenţei. Gândirea în noţiuni domneşte peste maturitate, peste vârsta înţelepciunii, peste ştiinţă. Cuvintele din punctul de vedere al artei, sunt cea mai rezistentă parte a biologiei umane. „
„Nu sunt decât o păpuşă de cârpă”
Mai intai trebuie sa ma laud,stiu ca nu-i frumos,dar trebuie sa ma laud cu ceva ce am primit de la unul dintre prietenii mei din blogosfera,Tiberiu Lovin care s-a intors dintro scurta calatorie in Israel.
„In Israel nu vezi caini vagabonzi, dar ai ocazia sa te arunci in privirea pisicilor care misuna cam la fel ca maidanezii nostri. Am vazut destule feline micute, dar am ales trei dintr-o strada pe care am trecut deseori. Acest post este cu dedicatie pentru doamna Gabi, numarul unul la comentarii pe blogul meu. Trebuia sa-i aduc un cadou 
. Un pic mai tarziu si poze pentru toate cititoarele mele. Cu flori, bineinteles”.
Nu-i asa ca-s faine pisicile si cadoul pentru mine?
In continuare vreau sa va vorbesc despre omul cu cel mai mare suflet pe care l-am intalnit, Isabellelorelai.Nu-i ajuta doar pe cei care sunt bolnavi si au nevoie de sprijinul nostru pentru a-si salva vietile,ci si pe tinerii artisti talentati pe care i-a cunoscut in blogosfera,tineri ale caror lucrari ar trebui cunoscute si de editori pentru ca lucrarile lor sa fie publicate.
„Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpuşă de cârpă şi mi-ar oferi în dar o bucăţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ce gândesc, deşi în definitiv aş putea să gândesc tot ce spun, aş da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ceea ce valorează ele ci mai curând pentru ceea ce semnifică. Aş dormi mai puţin şi aş încerca să visez mai mult. De-abia acum înţeleg că pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş merge în timp ce alţii ar sta pe loc, aş rămâne treaz în timp ce toţi ceilalţi ar dormi, aş asculta în timp ce alţii ar vorbi şi Doamne cum m-aş bucura de savoarea unei îngheţate de ciocolată. Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viaţă, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci şi sufletul. Doamne, daca eu aş avea o inimă, mi-aş scrie ura pe un cub de gheaţă şi aş aştepta ca soarele să îl topească. Aş picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti şi o serenadă de Serrat pe care aş oferi-o lunii. Aş uda trandafirii cu lacrimile mele ca să pot simţi durerea spinilor şi sărutul de culoarea cărnii al petalelor proaspete. Doamne, daca aş putea primi o fărâmă de viaţă… n-aş lăsa să treacă nici măcar o zi fără să le spun oamenilor ce iubesc, că îi iubesc. Aş convinge fiecare femeie şi fiecare bărbat că la ei ţin cel mai mult şi aş trăi îndrăgostit de iubire. Bărbaţilor le-aş dovedi cât de mult greşesc atunci când cred că nu trebuie să se mai îndrăgostească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că ei îmbătrânesc tocmai pentru că încetează a se mai îndrăgosti. Unui copil i-aş face cadou o pereche de aripi, dar l-aş lăsa să înveţe singur a zbura Pe cei bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine o dată cu vârsta ci o dată cu uitarea. În fond, şi eu am învăţat de la oameni atâtea lucruri… Am învăţat că toata lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte fără să ştie că adevărata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf. Am învăţat că ori de câte ori un nou născut prinde cu pumnul lui mic pentru prima oară, degetul mare al tatălui său, îl ţine strâns pentru totdeauna. Sunt o mulţime de alte lucruri pe care aş putea să le învăţ de la voi, deşi, realmente nu îmi mai vor servi la nimic, fiindcă atunci când mă vor pune la păstrare în acea cutie, eu voi fi murit deja. (Testament)”.
G a b i, My heart to your heart 
