Arhive blog

„O, stingă-se a vieţii fumegătoare faclă…”,Mihai Eminescu

Doamna Marilena mi-a scris acest mesaj si sper sa-l vada cei care se folosesc de numele lui Eminescu la diferite evenimente,mai ales unii oameni de cultura,politicieni si asa zisi iubitori de neam si tara.

Pe mormantul lui Eminescu nu creste nicio floare! Ceremonii si atat.Fraze sforaitoare care cuprind sintagme de genul “cel mai mare poet roman”,”poetul national “,spuse cu pompa de personaje cunoscute:academicieni,politicieni,etc.. Romani luati atitudine!Cei care mergeti la comemorarea mortii lui ziceti-le ceva de dulce momailor de academicieni care se umplu de bani de pe urma operei eminesciene si nu se gandesc la un lucru de bun simt:ca si mormantul lui Eminescu trebuie ingrijit.As plati eu pe cineva sa puna flori si sa le ude,dar n-am nicio calitate.

O, stingă-se a vieţii…
de Mihai Eminescu

O, stingă-se a vieţii fumegătoare faclă,
Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă!
N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun,
Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun,
Căci n-am avut metalul demonilor în vine,
Nici pacinica răbdare a omului de bine,
Căci n-am iubit nimica cu patimă şi jind…
Un creier plin de visuri ş-o inimă de rând.

De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult,
Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult.
Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors…
Acelaşi şir de patimi s-a tors şi s-a retors
De mânile uscate a vremii-mbătrânite.
Sunt limpezi pentru mine enigmele-ncâlcite:
Nu-ntreb de ce în lume nu ne e dat de soarte
Noroc fără durere, viaţă fără moarte.
Am pus demult deoparte acele roase cărţi
Ce spun c-a vieţii file au vecinic două părţi…

Cu-a lor înţelepciune nimica nu se schimbă
Cu dezlegări ciudate şi cu frânturi de limbă
Ocupe-se copiii… Eu pun o întrebare
Nu nouă, însă dreaptă… nu liberă, dar mare.

Viaţa, moartea noastră noi le ţinem în mâni,
Pe ele deopotrivă noi ne simţim stăpâni.
O cupă cu otravă, un glonte, un pumnar
Ne scapă deopotrivă de-o lume de amar.
De ce ţin toţi la dânsa, oricât de neagră fie?
Ea împlineşte oare în lume vo solie?
E scop în viaţa noastră ­ vun scop al mântuirii?
Nu junghiem fiinţa pe-altarul omenirii?
A gândului lucire, a inimei bătaie
Ridică un grăunte din sarcina greoaie
Mizeriei comune? Trăind cu moartea-n sân
Pe altu-n astă lume îl doare mai puţin?
O, eu nu cer norocul, dar cer să mă învăţ
Ca viaţa-mi preţ să aibă şi moartea s-aibă preţ.
Să nu zic despre mine ce omului s-a zis:
Că-i visul unei umbre şi umbra unui vis.

O, Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele,
De ce mi-ai dat ştiinţa nimicniciei mele?
De ce-n al vieţii mijloc, de gânduri negre-un stol
Mă fac să simt în minte şi-n inimă un gol?
De ce de pe vedere-mi tu vălul ai rărit,
Să văd cum că în suflet nu am decât urât?
Viaţa mea comună s-o târâi uniform
Şi să nu pot de somnul pământului s-adorm?

Zadarnică, pustie şi fără înţeles
Viaţa-mi nu se leagă de-un rău sau de-un eres.
Eu nu mă simt deasupra şi nu sunt dedesupt,
Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă lupt
Pentru-o minciună mare ori mare adevăr.
Totuna mi-ar fi mie, căci alta nu mai cer,
Decât să fiu în dreapta ori stânga hotărât,
S-omor şi eu pe altul sau să fiu omorât
Şi făr- de nici un titlu în lume să mă-nser…

Căci ce-i la urma urmei minciună, adevăr?…
Să ţin numai la ceva… oricât ar fi de mic…
Dar nu ţin la nimica, căci nu mai cred nimic.

In 15 iunie 1889, Bucureşti,a murit poetul national Mihai Eminescu (nascut in 15 ianuarie 1850, Botoşani sau Ipoteşti), membru post-mortem al Academiei Române in anul 1948.