Arhive blog

Octavian Paler(2 iulie 1926 — 7 mai 2007), scriitor, jurnalist şi editorialist român

Am lăsat în urmă atîtea mări şi greşeli

încît mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?

De ce ne trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?

De ce trebuiau toate acestea, de ce?

Da, trebuiau.

Trebuiau, poate.

Trebuia poate să fim mai întîi vinovaţi

pentru a învăţa să iubim.

Trebuia să greşim

pentru a cunoaşte sfîrşitul greşelii

şi poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună

că ştiu totul despre iubire şi ţărm.

Nimeni nu va cunoaşte vreodată mai bine ca noi

ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni

n-a pierdut-o şi n-a visat-o ca noi. Pentru că

nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decît noi

cu speranţa că-ntr-o zi vom striga: iată ţărmul! Pentru că

nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătăţii

luminîndu-ne mîinile

în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.

Şi iarăşi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,

şi mă întreb, poate, pentru ultima oară.

De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra

decît iubind şi mai mult ţărmul

pe care stau şi visez că voi ajunge într-o zi?

Şi mai ales de ce suntem noi vinovaţi că toate acestea au fost?

Cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios.

Cînd noi n-am vrut decît să fim asemenea păsărilor

cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.

 

Octavian Paler

 fragment din Cei care-am fost la Troia

Octavian Paler

Octavian Paler

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926 — d. 7 mai 2007) a fost un scriitor, jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti.

Paradoxul zilelor noastre, Octavian Paler

“Scriu ca să mă justific…în ochii copilului care am fost.”Octavian Paler

Într-o gară,Octavian Paler

“Ce ai dori ca oamenii sa stie?…Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…”

Jurnalul National – Octavian Paler, 85 de ani de la naştere

Din blogosfera.

Cristian Lisandru.PUZZLE – 16 –

lunapatrata.Picaturi de roua

Rokssana.Exista taceri si taceri….

Am sărutat această lume …, Rabindranath Tagore

Am sărutat această lume …

Am sarutat aceasta lume cu ochii si cu miinile,

in faldurile inimii nenumarate-invaluind-o.
I-am potopit si zilele si noptile cu ginduri,
pina cind lumea si viata mea
s-au contopit intr-una singura.
Si draga mi-i viata,
pentru ca draga mi-i lumina cerului
intretesuta-n mine.
Daca a parasi aceasta lume
e tot atit de-nvederat cu a iubi-o –
trebuie sa fie un tainic inteles
intre-ntilnirea si despartirea vietii.
Daca iubirea de viata
s-ar dezamagi in moarte,
atuncea cancerul dezamagirii
ar roade maduva a toate,
iar stelele si-ar tot zbirci lumina,
pina s-ar face negre-n intuneric…

Da, da, te ştiu eu

Ceea ce-mi dărui cu mâinile-ţi primesc
Nimic mai mult, iubito, nu-ţi cerşesc!
Da, da, te ştiu eu, cerşetor umil ce-mi eşti,
Tot cerul inimii tu mi-l cerşeşti!

Dacă-mi vei da o floare rătăcită, una,
În inimă o voi păstra pe totdeauna!
Dar dacă spini cu ea ţi-oi da?
Voi sângera şi voi răbda!
Da, da, te ştiu eu, cerşetor umil ce-mi eşti,
Tot cerul inimii tu mi-l cerşeşti!

O dată, doar o dată ochii iubitori
Să-i nalţi în ochii mei, să mă-nfiori,
Şi viaţa mi s-ar face dulce foarte
Şi dincolo de moarte!
Dar dacă ghimpi vor creşte din priviri prelungi?
Îi voi susţine, pieptul să-mi străpungi!
Da, da, te ştiu eu cerşetor umil ce-mi eşti,
Tot cerul inimii tu mi-l cerşeşti!

Calatorul

Timpul calatoriei mele este lung;
calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.

Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.

Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine
si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului

Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.

Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte
de ai inchide si de a spune: Tu esti aici.

Aceasta intrebare , aceasta asteptare
se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.

Rabindranath Tagore , numele europeinizat al lui Rabindranâth Thâkur ( 6 mai 1861, Jorosanko, Calcuta —  7 august 1941) a fost un scriitor şi filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului şi Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913).

Cititorule, cine esti tu …

Din blogosfera.

Cristian.EU, TU, NOI… , Geanina.Destinul, CELLA.lumea de sticlă(-a) nimicului- nime [19, fără mine], Elisa.Liliac şi rarităţi, Ryana.Nimic nu e ce pare a fi, Gabriela Savitsky.Neverosimil,

Mos Craciun, Nichifor Crainic

Update:Andra Cristina Nicolae, o poveste pentru părinţi şi Moş Crăciun

Vă rog, ajutaţi-i!


Denisa Pîrvu, un copil sărac de la ţară. Aproape vindecată


Cosmina Andreea Păun

Mos Craciun

de Nichifor Crainic

Mos cu barba de zapada,
Fara daruri, mos sarman,
Tineretea ta gramada
N’o s’o vada
Nici ast an.

Torc paianjenii sub grinda,
Tara-i fara de baieti, –
Nu-ti mai vin cu ceata’n tinda
O colinda
Sa-i inveti.

De cu seara’naripatii
Ingeri nu mai canta prin
Singuraticele spatii
Si-asteptatii
Nu mai vin.

Plange biata gospodina,
Bratele in gol se’ntind,
Nu e ceara de-o lumina,
Nici faina
De-un colind.

Tu, cel vesel de-altadata
Strangi pustiul astui an
La colinda’ndatinata
Fara ceata,
Mos sarman.

Garbov pribegesti prin sate,
Te strecori pe la oras,
Gemi pe ziduri de cetate
Daramate
De vrajmas.

Cu tropare si podobii
Faci popas intr’un catun,
Sgribulit la gura sobii
Plangi ca robii,
Mos Craciun.

Plangi incet! Sta la uluca
Paznicul sub coif de fier
Si e’n stare, Mos-Naluca
Sa te duca
Prizonier!

Nichifor Crainic (din botez Ion Dobre, născut la 22 decembrie 1889, la Bulbucata, judeţul Vlaşca, decedat la 20 august 1972 la Mogoşoaia lângă Bucureşti) a fost un scriitor, poet, ziarist, om politic, autor, director de reviste, editor, filosof (creator al curentului gândirist), pedagog şi teolog român. Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă şi a fost adeptul tendinţelor tradiţionaliste religioase, susţinând că România trebuie să rămână credincioasă moştenirii spirituale creştin-ortodoxe.

Poezii,Eusebiu Camilar

Sepia-Leaves

Frunze

de Eusebiu Camilar

Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivã toate sub talpa mea fosnesc…

În palmele întinse le prind necontenit,
Asa cum cad, cu pete de soare vestejit.

Cad fosnitoare frunze sau clipele se cern?
Odatã la picioare speram sã ti le-astern…

Deopotrivã, toate sub talpa mea fosnesc,
Din mâna mea cãzute sau dintr-un pom ceresc.

(“Poezii”, 1964)

sursa foto


Rămâi să mai ciocnim o cupă
de Eusebiu Camilar

Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare…
Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare

…Ştii tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfrigurată
L-a făurit din ţărnă sfântă, din ţărna unui trup de fată,
L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău
Din ţărna unui trup de fată frumos şi cald ca trupul tău…

…Ca mâne-om putrezi-n morminte uitaţi, nepomeniţi de nime…
Ca mâne vor veni olarii să fure lut din ţintirime;
Şi trupul Tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri…

Înmirezmează-te, frumoaso, ca pe-un altar, cu mirodenii,
Cât ochii îţi sunt plini de flăcări, cât zarea-i plină de vedenii,
Atât cât drumurile lumii mai au pe margini bucurii,
Căci mâne, în zadar vei bate la porţi de suflete pustii…

Iubeşte-mă acum, căci anii pe năzuinţi ne-or pune frâuri,
Căci zilele vieţii noastre se duc ca undele pe râuri;
Şi trupul tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri…

(Text reprodus din revista „Cetatea Moldovei” 2, 1943, p 180 – 181)

Eusebiu Camilar

Eusebiu Camilar (7 octombrie 1910, în comuna Udeşti, judeţul Suceava – 27 august 1965, Bucureşti), scriitor şi traducător român. A fost căsătorit cu poeta Magda Isanos.

„Când se închide o poartă, se deschide alta.”Miguel de Cervantes

Se presupune că Cervantes s-a născut în Alcalá de Henares  pe 29 septembrie 1547, când la catolici se sărbătoreşte ziua Sfântului Arhanghel Mihail. A fost botezat pe 9 octombrie 1547, la parohia Santa María la Mayor . În certificatul de naştere scria :

Duminică, a noua zi a lunii octombrie, în anul Domnului o mie cincisute patruzeci şi şapte, a fost botezat Miguel, fiul lui Rodrigo Cervantes şi al soţiei sale doña Leonor. L-a botezat reverendul Bartolomé Serrano, preot prin harul acordat de Maica Domnului. Martori au fost Baltasar Vázquez, Sacristán şi cu mine, care l-am botezat şi apoi am semnat.

Bachiller Serrano.

Don Quijote de la Mancha ,capodopera literaturii spaniole.Prima parte a apărut în 1605 şi s-a bucurat de un mare succes din partea publicului. În curând s-a tradus în principalele limbi europene şi în prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume.

Subiectul romanului este bine cunoscut: un nobil de la ţară, sărac, dar care e mândru de titlul său nobiliar de ,,hidalgo”, cititor pasionat de romane cavalereşti, îşi propune să reînvie instituţia ,, cavalerilor rătăcitori”de odinioară, şi astfel călare pe slăbănogul său cal, Rocinante, şi însoţit de mucalitul ţăran Sancho Panza ca scutier,Don Quijote porneşte ,,în ajutorul celor slabi şi năpăstuiţi” .

„Libertatea, Sancho, este unul din cele mai mari daruri pe care Cerul le-a oferit oamenilor; nu se pot compara cu ea nici comorile pământului şi ale mării; pentru libertate, ca şi pentru onoare, merită să ne riscăm viaţa, şi din contră, captivitatea este cel mai mare rău posibil.”

Din nesfârşita serie de aventuri,Don Quijote iese mereu înfrânt, suferind tot felul de necazuri şi umiliri, mereu luat în râs de ceilalţi, chiar şi de ţăranca simplă Dulcineea, cum o botezase el, văzându-o în închipuirea lui ca pe o frumoasă castelană, de care se îndrăgosteşte. Până la urmă, după ani de asemenea nefericire şi ridicole aventuri, vindecat de închipuirile lui cavalereşti, Don Quijote (pe numele său adevărat Alonso Quijano), se întoarce acasă.

Fiecare generaţie are ,,Don Quijote al său”.

Jiri Kolar

Jiri Kolar, scriitor, pictor şi om de cultură ceh.

Constantin Noica si Nicolae Steinhardt s-au nascut in 12 iulie

„Este suficient un surâs al vieţii pentru ca totul să recapete sens…”

ConstantinNoica
In 12 iulie s-a nascut Constantin Noica (12 iulie 1909, Vităneşti, judeţul Teleorman – 4 decembrie 1987, Păltiniş, judeţul Sibiu), filosof, poet, eseist, publicist şi scriitor român.

“Cultura româna nu se face (si nu se judeca critic) dinauntrul ei, ci dinafara ei. Ea se face cu alte culturi; din alte culturi, iar daca se face cu întreaga cultura a lumii – cum a fost cazul lui Eminescu – atunci se poate obtine miracolul.
Cred ca, într-o masura mai mare ori mai mica, asa s-a întâmplat cu toate culturile (inclusiv cea greaca veche, franceza si germana). În orice caz, daca e îngaduit creatorului, ba chiar obligatoriu, sa se cufunde în geniul local, în particular în cel al limbii (cum facea iarasi Eminescu), nu e îngaduit criticului sa judece cultura româna si operele ei (vorbesc de critici si nu de cronicari) decât dupa ce a întârziat în câteva culturi mari si [în] operele lor.”

Constantin Noica – Jurnal de idei

“Primul lucru pe care trebuie sa-l spui unui tânar angajat în cultura umanista este ca abia pe la 40 de ani începe sa-si dea masura. Pe urma vei spune celui trecut de 40 ca abia la 60 de ani ar putea începe deceniul de aur al creatorului în acest plan. Iar celui de 60 trebuie sa-i spui (daca a reusit ori nu, si cine reuseste cu adevarat ?) ca e bine sa se gândeasca, atunci când scrie, la cititorul care nu s-a nascut înca.”

Constantin Noica – Jurnal de idei

Constantin Noica – 100 de ani.Muzeul Naţional al Literaturii Române va aniversa, joi,16 iulie 2009,100 de ani de la naşterea marelui filosof

„Dăruind lumina pe care nu o ai, o vei dobândi şi tu.”

Nicolae Steinhardt (12 iulie 1912 –  30 martie 1989) a fost un scriitor, publicist, critic literar şi jurist român, originar din Pantelimon, judeţul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creştină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, îşi va lua numele de fratele Nicolae, şi se va călugări după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituţional.

Parintele Nicolae Steinhardt

În 1958 este arestat Constantin Noica şi grupul său de prieteni din care făceau parte şi Nicu Steinhardt, alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ş.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat şi implicat în „lotul intelectualilor mistico-legionari”. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică, sub acuzaţia de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”.
Acest eveniment înlătură „orice dubiu, şovăială, teamă, lene, descumpănire” (Primejdia mărturisirii, p. 178) şi grăbeşte luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl boteazã întru Iisus Hristos, naş de botez fiindu-i Emanuel Vidraşcu (coleg de lot, fost şef de cabinet al mareşalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoţi romano-catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica, doi preoţi uniţi şi unul protestant, „spre a da botezului un caracter ecumenic” (cf. Jurnalul fericirii).Episodul dă naştere cărţii Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar.

Carte audio.Nicolae Steinhardt- Jurnalul fericirii.Fragmente.

Carte audio.Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii (fragment Gherla noiembrie 1960)

„Scriu ca să mă justific…în ochii copilului care am fost.”Octavian Paler

masina de scris


Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.
Bernanos

Câteva lămuriri

Infarctul mi-a lămurit, cel puţin, două lucruri. Pe de o parte, am înţeles că sunt împrejurări în care egoismul e firesc. De patru luni, mă gândesc doar la speranţa că voi depăşi cu bine această vară. Pe de altă parte, e prima oară, cred, că-mi înţeleg eşecurile. Până acum, n-am avut niciodată tăria de a recunoaşte că destinul meu a fost decis de defectele mele.
Înaintea recapitulărilor la care m-am văzut obligat, strângeam note pentru un roman. Mă ispitea o replică a trândavului Sybaris din legendă; un Asybaris aproape „metafizic”, cu praf adus de vânt dintr-un deşert misterios, şi visând o mare unde ar fi fost aruncată ― se zice ― cenuşa zeilor morţi. Nu bănuiam, pe atunci, că, într-o zi, voi transforma această ficţiune într-o realitate paralelă. Am renunţat la roman. Aveam, acum, alte griji. Dar, la un moment dat, m-am pomenit amestecând praful din Asybaris în problemele mele. Poate, fiindcă, uneori, oboseam să zic, continuu, „eu”?
E posibilă şi altă explicaţie. Sunt aproape convins acum că omul are, de fapt, trei vieţi relativ distincte. Una, publică. Alta, particulară. Şi alta pe care ― în lipsa unei formule mai bune ― aş numi-o „secretă”. Prin „viaţă secretă” înţelegând nu ceea ce ascundem de ceilalţi, din pudoare sau din interes, ci acea parte din noi asupra căreia nu avem nici un control ― cum ar fi obsesiile, fantasmele, visele, subconştientul ― şi unde nu ne putem minţi. În viaţa publică şi în viaţa particulară, am găsit o soluţie defensivă, fie şi rea. Dar, dacă împotriva pericolelor din afară te poţi apăra lipindu-te cu spatele de un zid, cum s-o faci împotriva primejdiilor dinlăuntru? Aici, n-am găsit nici un răspuns. Tot ce pot să spun despre această „viaţă de dincolo de oglindă” e că reprezintă imaginea mea cea mai fidelă, azi.

24 august 2000
Octavian Paler
Deşertul pentru totdeauna


Remember Octavian Paler

Octavian Paler ( 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — 7 mai 2007, Bucureşti) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist şi om politic român.

După evenimentele din decembrie ’89, fondează împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu ş.a. Grupul de Dialog Social, care se evidenţiază prin poziţiile sale anti-comuniste. Devine, pe rând, director onorific şi editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul şi Ziua.

Rămâne un jurnalist şi comentator apreciat. Participă la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc, la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viaţă, devine un critic acerb al clasei politice româneşti.

A realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa.

Site in memoria maestrului Paler

741


Inima mea, pasare …

winged-heart

Inima mea, pasare …

inima mea, pasare din salbaticie
si-a gasit cerul in ochii tai.
ochii tai sunt leaganul zorilor
ochii tai sunt imparatia stelelor.
cantecele mele se pierd in adancul ochilor tai
lasa-ma sa ma inalt in aceste doua ceruri
in uriasa lor singuratate.
lasa-ma doar norii sa le spintec
sa le-mprastii vasliri de aripi
in stralucirea lor plina de soare.

sampca64d2805c90dac6

Cititorule, cine esti tu …

cititorule, cine esti tu oare
care-mi citesti poemele acestea
si dupa o suta de ani?
nu-ti pot trimite nici o singura floare
din belsugul acestei primaveri
nici un singur licar de aur
din norii de-acolo, impurpurati de lumini …
deschide-ti larg usile si priveste afara !
din propria ta gradina in floare
culege-ti doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o suta de ani mai’nainte.
si-n bucuria inimii tale sa simti
bucuria vie care-ntr-o primavara
cu zori diafani
a cantat si vocea ei vesela
si-a rostogolit-o si peste o suta de ani.

„Nu te uita în urmă, ci priveşte cu curaj tot ce ţi-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu bucurie, adună-ţi toate puterile pentru a alege binele din tot ce vei avea de înfruntat”.”Nu te teme de clipă! aşa cântă glasul eternităţii”.

Rabindranath Tagore, numele europeinizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 6 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) a fost un scriitor şi filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului şi Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.

Povestea privighetorii,Hans Christian Andersen


Acum mult timp, in China traia un imparat al carui palat era cel mai frumos din lume, fiind construit in intregime din portelan delicat. In jurul palatului erau splendide gradini imense, pline cu plante si flori rare. In spatele acestor gradini, o padure mare de pini strajuia drumul pana la mare. In aceasta padure de pini traia o micuta privighetoare. Privighetoarea canta atat de frumos incat, oricine o auzea cantand nu mai putea sa uite vrodata cantecul ei. Pescarii sarmani care-si aruncau plasele in mare toata ziua, se opreau din munca lor cand auzeau privighetoarea cantand.

„Ce frumos canta!” ziceau ei, uitand de problemele lor si ascultand muzica dulce. Calatori multi veneau din tari indepartate sa vada regatul imparatului, ei admirau delicatul palat de portelan si gradinile minunate, dar cand auzeau cantecul privighetorii, toti spuneau: „Acesta e cel mai frumos din toate frumusetile de aici!”Scriitori si poeti au scris carti in care laudau frumusetea palatului imparatului si a gradinilor lui. Dar ei laudau privighetoarea mai mult chiar decat aceste frumuseti. Aceste carti ajungeau peste tot in lume, iar intr-o zi, imparatul insusi deschise una dintre acestea.

„Ce minunat!” zise el, „Aceasta carte spune ca, dintre toate lucrurile minunate din regatul meu, cantecul privighetorii e cel mai frumos! Dar unde este aceasta privighetoare, de ce eu n-am auzit-o niciodata cantand?” Imparatul a adunat toti ministrii si curtenii sai si i-a intrebat despre privighetoare. Dar nici-unul din acestia nu auzise pasarea, nici macar doamnele de onoare, bucatarii sau ceilalti servitori nu auzisera cantecul privighetorii.

Continuarea povestii:AICI

Hans Christian Andersen s-a născut la Odense, Danemarca, marţi, 2 aprilie 1805.“Mica sirena”, “Prinţesa şi bobul de mazăre”,“Răţuşca cea urâtă”,“Hainele noi ale împăratului”, „Fetita cu chibrituri” sunt cateva dintre cele mai cunoscute povesti scrise de el.

În portul din Copenhaga există o statuie a micii sirene, plasată în memoria lui Hans Christian Andersen, iar ziua de 2 aprilie, ziua de naştere a lui Andersen, este celebrată drept Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii.