Arhive blog

Carol I, primul rege al României.

Carol I




Carol I, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen s-a nascut in 10 aprilie 1839, Sigmaringen (†10 octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. În perioada sa au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.
O zi din zilele prinţului

De o disciplină riguroasă, tipic germană, Carol I îşi respecta cu stricteţe programul zilnic. Dimineaţa prefera plimbările pe străzile Capitalei în costum civil, însoţit doar de aghiotantul său şi, uneori, de o mică escortă princiară. După plimbarea de dimineaţă, principele se îngrijea singur de corespondenţă, pentru ca apoi să se întreţină cu miniştrii, fiecare dintre ei prezentîndu-se la Suveran, în mod regulat (o dată pe săptămînă), timp de două ore. D.A. Sturdza, unul din colaboratorii săi, îşi aminteşte că era mereu ocupat şi căuta să se iniţieze în cele mai variate domenii de activitate. Periodic, inclusiv duminica, după un ceremonial pe care el însuşi l-a instituit, acorda audienţe cu caracter oficial sau privat la Palat între orele 13,00 şi 17,00, cu singura condiţie ca respectivele persoane să se înscrie pe lista aghiotantului de serviciu. A refuzat, nu de puţine ori, să primească în audienţă persoanele care nu respectau ora fixată sau întîrziau nejustificat. Un asemenea tratament avea să fie administrat şi celor mai cunoscute personalităţi politice, care se obişnuiseră cu proverbiala indolenţă orientală şi protocolul mai puţin rigid, ba chiar aproape inexistent, din vremea domniilor anterioare. De altfel, pe biroul din sala bibliotecii Palatului, acolo unde obişnuia să primească în audienţă, se afla o mică pendulă care bătea la fiecare sfert de oră şi care reprezenta semnalul că timpul acordat respectivei audienţe luase sfîrşit. Contrariat de lipsa de punctualitate a românilor, obişnuia să ofere drept dar de sărbători sau cu alte ocazii cîte un ceasornic. Masa de prînz se servea în sufrageria mare a Palatului, la orele 14,00, fiind prezente, aproape zilnic, cîte 12 persoane, de obicei oameni politici şi militari. Seara, atunci cînd nu era absorbit de reglementarea anumitor probleme de stat, îşi îngăduia o scurtă plimbare „la şosea” însoţit doar de un aghiotant. Alteori, asista la reprezentaţiile de teatru, deşi nu a făcut din aceasta o obişnuinţă. Cînd se afla la Castelul Peleş prefera să se relaxeze împreună cu invitaţii săi la o partidă de biliard.

Făcuse o pasiune din studierea istoriei românilor. Cunoştea şi vorbea limbile franceză şi engleză, asimilînd destul de rapid şi româna, chiar dacă era perceptibil un puternic accent german. La numai un ande la venirea sa a rostit în româneşte discursul de deschidere a sesiunii parlamentare. Nu împărtăşea excesele latiniste ale profesorului său de limbă română, August Treboniu Laurian, manifestînd în schimb un interes aparte faţă de necesitatea perpetuării vechilor cuvinte româneşti. Dovadă că proiectul pentru alcătuirea unui vast dicţionar al limbii române, Etymologicum Magnum Romaniae, va beneficia de încurajarea şi constantul său sprijin financiar, concretizat într-o donaţie anuală de 6.000 de lei.

6 aprilie 1490

matei-corvin1

La moartea fratelui meu Matei

In ziua de 6 aprilie acum 598 de ani (daca am scazut bine) a murit Matei Corvin.Desi inscaunat rege al Ungariei,Matei Corvin a fost roman nascut la Cluj.Casa in care s-a nascut fiul lui Iancu de Hunedoara s-a pastrat inca si o puteti vizita cand treceti prin Cluj-Napoca.El a fost un rege intelept si drept.

casa-matei-corvin_2Matei Corvin, născut Matia de Hunedoara, (n. 23 februarie 1443, la Cluj – d. 6 aprilie 1490, la Viena) (în latină Matthias Corvinus, în maghiară Hunyadi Mátyás, în germană Matthias Corvinus, în croată Matija Korvin) a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus ţara între 1458 şi 1490.

Viitorul rege s-a născut în 1443 la Cluj, ca al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, renumit conducător militar de origine română, care a întreprins în calitate de regent al Ungariei o serie de campanii militare reuşite împotriva Imperiului Otoman, lăsând un regat sigur şi stabil fiului său. Mama sa a fost Elisabeta Szilágy, din mica nobilime transilvăneană.

A primit la botez numele de Matia datorită faptului că s-a născut în ajunul zilei de 24 februarie, zi în care calendarul roman îl comemorează pe Matia Apostolul (trecut în calendarul răsăritean pe 9 august). Din cauza frecvenţei reduse a numelui Matia în spaţiul românesc, prenumele regelui a fost confundat cu cel al apostolului Matei (sărbătorit pe 21 septembrie în calendarul roman universal, respectiv pe 16 noiembrie în cel bizantin-răsăritean). Epitetul Corvinus provine din stema familiei, ce conţinea un corb (corvus în latină).

După moartea lui Iancu de Hunedoara (Hunyad), oligarhia maghiară a pus din nou mâna pe putere. „Tânarul rege” (Ladislau Postumul) a fost conducătorul nominal; adevăraţii conducători erau familiile Garai, Ujlaki şi Cillei. Grija lor a fost să nimicească influenţa familiei Hunyadi. Astfel au convins pe tânărul rege maghiar să ordone uciderea lui Ladislau, fiul cel mare al lui Iancu de Hunedoara, care a fost decapitat; fiul cel mic al lui Iancu de Hunedoara, Matei, încă un copil, a fost curând aruncat în închisoare. Apoi a început războiul civil. Adolescentul rege a fugit în Boemia, luând pe Matei de Hunedoara cu el. Elisabeta Szilágy, văduva lui Iancu de Hunedoara, a organizat armatele fidele soţului său şi a reuşit să pună capăt războiului civil, învingând armatele marii nobilimi. Regele Ladislau Postumul a fost ucis, împreună cu mare parte a celor care îl îndemnaseră să-l ucidă pe Ladislau de Hunedoara. Dieta Naţională a fost reunită la Buda să aleagă noul rege. În prezenţa armatelor lui Hunyadi, cantonate pe Dunărea îngheţată, a fost ales rege Matei, fiul cel mic al lui Iancu de Hunedoara, în vârstă de 18 ani, care trebuia să fie răscumparat şi adus de la Praga.

Matei Corvin a domnit 32 de ani ca rege al Ungariei şi domnia sa a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Regatului Maghiar. Marea nobilime însă nu s-a împăcat cu prezenţa unui mic nobil pe tronul Ungariei şi a uneltit mereu pentru a-l detrona. Conform legendei, marii nobili ar fi reuşit să-şi pună planul în aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, soţia regelui. Medicul reginei îl trata pe regele Matei de reumatism otrăvindu-l cu plumb; astfel regele Matei muri încet, prin otrăvire, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani.

Matei a fost format în italiană. Descoperind realizările Renaşterii, a început să promoveze influenţele culturale italiene în Ungaria. Buda, Esztergom, Székesfehérvár şi Visegrád au fost printre oraşele care au beneficiat de stabilirea unui sistem de sănătate publică şi educaţie, precum şi a unui nou sistem legal sub domnia lui Matei Corvin. S-a dovedit a fi un generos patron al artiştilor din Italia (ex. Galeotto Marcio) şi Europa de Vest, care s-au strâns la curtea sa. Biblioteca sa, Bibliotheca Corviniana, era cea mai mare colecţie europeană de cronici istorice şi lucrări filosofice şi ştiinţifice din secolul al XV-lea, numărând peste 5.000 de exemplare, fiecare exemplar valorând mai mult de 1.000 forinţi de aur.

Domnia sa este considerată ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcate prin campanii militare victorioase ale temutelor sale Fekete Sereg („Armata Neagră”). Ungaria a cunoscut în timpul domniei sale cea mai vastă întindere din istoria sa (la vest din sud-estul Germaniei până în Dalmaţia, iar la est din Polonia până în Bulgaria de astăzi). Matei a condus în uniune personală Regatul Moraviei, Silezia şi Lusacia (Lausitz) (toate trei 1468/1469/1479-1490) şi Austria Inferioară (1477/1485-1491). Vorbea româna, maghiara, italiana, croata, latina şi mai târziu germana, ceha, slovaca, precum şi alte limbi slave. Regele Matei este amintit şi astăzi ca un conducător foarte înţelept şi drept, în multe istorisiri şi cântece populare.

El a fost cel care a ordonat întemniţarea domnitorului Munteniei Vlad al III-lea (Ţepeş), atunci când acesta, urmărit de armata otomană, i-a cerut ajutorul; dar tot el îl ajută pe Vlad să recucerească tronul Valahiei de la Laiotă Basarab. Ulterior, după ce Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei încheie pacea cu Regele Cazimir al Poloniei, Matei îl atacă pe Ştefan şi este înfrânt în lupta de la Baia, oastea sa retrăgându-se, urmărită de cea a lui Ştefan, iar Matei fiind rănit în această luptă de trei săgeţi şi o lovitură de lance.