Arhive blog

Ion Minulescu (6 ianuarie 1881 – 11 aprilie 1944), poet şi prozator român

Ion Minulescu

Ion Minulescu (6 ianuarie 1881, Bucureşti – 11 aprilie 1944, Bucureşti) a fost un poet şi prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc.

Povestea mea şi a lor

de Ion Minulescu

Mă-ntreb:

Cel care-am fost cândva

Tot eu sunt şi-azi?…

Sau sunt altcineva?…

Confraţii mei – e drept – nu bănuiesc

Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!

Dovadă eu –

Eu, care-am fost ucis

De către cei care, citind ce-am scris,

M-au ponegrit

Şi m-au scuipat,

Apoi cu toţi m-au pastişat…

Iar când n-au mai avut ce-mi face,

Mi-au presărat în pat un pumn de ace –

Convinşi c-am să mă-nţep în ele

Şi-am să mor!…

Dar eu le-am dat cu tifla tuturor…

Şi azi – deşi înmormântat de ei

De viu –

Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu…

În timp ce criminalii mei confraţi

Trăiesc din semne de-ntrebare

Şi putrzesc ne’nmormântaţi…

Reamintesc celor carora le place arta si vor lucrari de arta ca in 5 ianuarie s-a nascut Raymond Georges Yves Tanguy (5 ianuarie 1900–15 ianuarie 1955), cunoscut sub numele de Yves Tanguy, pictor francez suprarealist.

In 6 ianuarie s-a nascut Gustave Doré (6 ianuarie 1832 – 23 ianuarie 1883) artist, gravor, litograf, ilustrator de carte si sculptor francez.

Tot in 6_ianuarie6 ianuarie s-au nascut si Ion Heliade Rădulescu, scriitor și politician român, Emil Monția, compozitor român, Ionel Teodoreanu, scriitor român, David Ohanesian, bariton român.

Din blogosfera.

DE-ALE CHEFLIILOR – “Şorici, brânză şi claxoane”

A.P.I.S. România.Noi şi ai noştri – 04.01.12

Cristian Dima.Principesa

Florina Lupa Curaru.Alt joc cu poze – 04.01.12

Ioan Usca.Dicţionar de rime

zamfirpop.Clipe încremenite (040112)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (040112)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (30.12.11)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (27.12.11)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Latraturi ocose (24.12.11)

Ulise al II-lea cel Ocoş.Iaca şi prima listă din an

Amintiri din filumenie.Vechi scăpărări (040112)

Punctul de vedere.Toata viata mea

Teo Negură.Vulpoiul predicator – fabula

Gabriela Elena.Inedit!

Nu sunt ce par a fi.Ion Minulescu


Nu sunt ce par a fi

de Ion Minulescu

Nu sunt ce par a fi –
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni –
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni –
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
„Oltule… râu blestemat…
Ce vii aşa turburat”…
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el…
Şi cum – mi-e martor Dumnezeu –
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!…

Pe mine, însă –
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la… culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde –
Oricât ar fi de turbure –
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!…

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia –
Pahar străin!…
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost –
Un nou crucificat –
În vecii vecilor… Amin!…

Romanţă fără muzică

de Ion Minulescu


Că ne iubim – şi-o ştie lumea toată –
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti…
Şi nu va şti-o, poate, niciodată…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt’dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrată
În violet,
În alb,
În roz
Şi-n bleu.

Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc…

Şi ne-am iubit!…
Ţi-aduci aminte?…
Bluza –
Ah!… Bluza ta pe sânu-ţi decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare!…

Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloşi,
Iar zeul a-mpietrit
În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!…
Şi ne-am iubit,
Şi-azi toată lumea ştie
Că ne iubim…
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti!…

Ion Minulescu (6 ianuarie 1881, Bucureşti – 11 aprilie 1944, Bucureşti) a fost un poet şi prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc.

Într-o gară,Octavian Paler


Într-o gară din „Rugaţi-vă să nu vă crească aripi

 

Dimineaţa e abia presimţită şi totuşi sunt destui călători care vin şi călători care pleacă. De ce vin? De ce pleacă? Dar e prea devreme să întreb. Filosofii, istoricii, profeţii şi toti ceilalţi care se ocupă cu sensul existenţei dorm încă. Au citit până noaptea târziu şi nu pot să-i trezesc la o oră atât de nepotrivită. Există şi călători care stau şi aşteaptă, bineinţeles în sala de aşteptare, cuminţi, dar şi pe peroane. Ce aşteaptă? Dorm însă şi psihologii sau cum se mai cheamă cei care ştiu câte lucruri poate să aştepte un om şi, în general, ce rol are aşteptarea în lume. Nici pe ei nu pot să-i trezesc. Sunt obosiţi, extenuaţi de probleme serioase, nu se cade să-i deranjez pentru un fleac, fiindcă eu în gara aceasta, în dimineaţa aceasta, care nu e încă dimineaţă, e jumătate noapte, nu ştiu de ce stau oamenii prin salile de aşteptare ale veacului. Unii au renunţat să aştepte. Au aţipit, pur şi simplu, între doua ţipete de locomotivă. Au uitat de veniri, au uitat de plecări, au uitat de vacarmul din gară. E bine? E rău? Nu ştiu.Cei care explică astfel de lucruri complicate dorm şi ei. E normal. Sunt din ce în ce mai multe întrebări şi ei trebuie să dea din ce în ce mai multe explicaţii în timp ce inexplicabilul creşte ca o noapte imensă sau ca o dimineaţă imensă, încât, stau mai departe în această jumatate de mirare şi jumatate de spaimă, prudent, să nu fac vreo gafă care să atragă atenţia celorlalţi asupra mea. Ar intoarce toţi capul. Ce caută ăsta aici, intr-o gară, cu întrebările lui? Aici nu e oracolul din Delfi. Aici oamenii vin şi pleacă, aşteaptă sau moţăie, dar nimeni, absolut nimeni nu-şi permite să pună întrebari. Deci, mă strecor din gară tiptil şi plec să umblu pe străzi. E mai bine. Singurul lucru care mă-ncurcă e că nu ştiu la ce oră se scoală filosofii, istoricii, profeţii, psihologii şi cei care ne explică lucrurile complicate, prin urmare nu ştiu cât ar trebui să umblu fără noimă pe străzi. Şi nici nu pot să întreb trecătorii. Risc să nimeresc vreunul dispus să mă ia peste picior şi să rădă: „Nu ştiai? Ne-am hotărăt să venim, să plecăm, să aşteptăm şi chiar să murim fără să ne mai punem întrebarea de ce. Lumea s-a transformat într-o gară, nu vezi?” Mai bine nu întreb. Tac şi mă uit la ferestre. sursa

 

Octavian Paler

Octavian Paler

„A muri inseamna a pleca intro stea”.Acum doi ani,in 7 mai 2007 ,Octavian Paler a plecat intro stea.

Octavian Paler, prozator, eseist, reputat jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti (s-a nascut in 2 iulie 1926,localitatea Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov ).

Despre dragoste

Fara IUBIRE nu exista viata!
IUBITI-VA!
Si alungati bezna aceasta ce ne sugruma in fiecare clipa!

 

Iubirea nu constientizeaza, nu ascunde si nici macar nu ignora defectele, ci pur si simplu le arde.

 

O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara.

 

Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si mangaietoarea lumina a lunii?

 

Iubirea impartasita de oameni este forta cea mai mare care exista in lume si izvorul cel mai important pentru poezie…

 

Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!

 

Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire…

 

Iubirea e tot ce dorim, iar, in final, e tot ce-am avut.