Arhive blog

Votez Deva pentru “Capitala Verde a Romaniei”


sursa poze

 

Am aflat de la Călin Hera(Deva cea verde si copiii care cresc) care, la randul lui a aflat de la MiculPrint(O capitala verde pentru si mai mult verde) despre  concursul ‘Capitala Verde a Romaniei‘ (Capitala Verde a Romaniei este un proiect derulat de Umbrela Verde (program al URBB – Tuborg Romania), in parteneriat cu Ministerul Mediului si Padurilor).

Votez si eu Deva si sper sa castige.E un oras cu mult verde, e un oras frumos pe care ar trebui sa-l vizitati.

Poti vota si tu daca ai un blog.
Cum se desfasoara votul:

1. Publica un post in care sa spui ce oras din cele 10 merita premiul special si motiveaza pe scurt alegerea;

2. Trimite un link pe adresa contact@umbrelaverde.ro pana pe 31 ianuarie.
(Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina).

3. „Umbrela verde” va publica link-ul spre blogul tau in dreptul orasului pe care l-ai votat.

Orasul care aduna cele mai multe posturi (deci voturi) va fi desemnat castigator si va primi premiul special al blogosferei.
Pentru a vizualiza orasele inscrise in concurs da click aici.

Daca n-ai blog, convinge-ti prietenii care au blog sa participe la vot, au numai de castigat.

Premiul blogosferei pentru “Capitala Verde a Romaniei”

Povestea globurilor de sticla pentru bradul de Craciun

Update:Isabellelorelai.Salvaţi copiii care pot muri aşteptând un transplant. Puteţi salva 60 de vieţi în fiecare an. Dacă vreţi, dacă puteţi. Nu vă costă absolut nimic
Acesta este un proiect al Asociaţiei „Salvează Vieţi”. Carmen Uscatu, preşedinte.

Globurile din sticlă pentru ornarea bradului de Crăciun au o istorie de 150 de ani, care a început în orăşelul Lauscha, din sudul Germaniei. Aici exista un atelier de sticlărie încă din secolul al XVI-lea, care producea pahare şi instrumentar pentru farmacii.

La mijlocul secolului al XIX-lea, un suflător de sticlă sărac lipit pământului s-a pomenit că nu are nuci şi mere ca să-şi împodobească pomul de Crăciun şi i-a venit ideea să-şi facă nişte globuri de sticlă colorată, de forma unor fructe şi nuci. Astfel a început producerea ornamentelor de sticlă de diverse forme pentru bradul de Crăciun. În 1880, acestea erau deja exportate chiar şi în America.

Am gasit pe net un articol despre o fabrica de globuri din  Klavdievskaya, Rusia, ilustrat cu multe imagini ca sa vedem si noi cat se munceste pentru ca noi sa avem globuri frumoase pentru bradul de Craciun.

Klavdievskaya Factory of Christmas-Tree Decorations

„Copilarie cu joc şi joacă”,un proiect al Asociaţiei Deschide-ţi Sufletul

Picture 300

Comunicat de presă
Copilarie cu joc şi joacă

În weekendul care a trecut Asociaţia Deschide-ţi Sufletul, a avut bucuria să îi invite pe copiii claselor I-IV din comuna Târguşor, judeţul Constanţa la prima activitate a proiectului „Copilarie cu joc şi joacă” ce va dura între 10 iulie – 31 august, proiect ce este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Tineret în Acţiune şi implementat de Asociaţia Deschide-ţi Sufletul. Proiectul are ca obiectiv promovarea activităţilor extraşcolare prin educaţia nonformală în mediul rural. Acesta este coordonat de către Oana Aramă din partea Asociaţiei Deschide-ti Sufletul, Bucureşti, iar activităţile din cadrul proiectului se vor implementa în două comune din judeţul Constanţa (Târguşor, Tortomanu). Activităţile sunt grupate în patru weekenduri tematice în ordinea următoare: „Unitate în diversitate”, „Dezvoltarea creativităţii”, „Să învăţăm să trăim sănătos”, „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Activităţile vor dura opt weekenduri, primele patru desfăşurându-se în comuna Târguşor, iar celelalte în comuna Tortomanu. Primul eveniment din cadru acestui proiect a avut loc sâmbătă şi duminică, 11-12 iulie 2009, începând cu orele 10, în curtea căminului cultural din Târguşor.
La activităţile din acest weekend au participat peste 45 de copii, buna lor desfăşurare fiind posibilă cu ajutorul celor 10 voluntari ai Asociaţiei „Deschide-ţi Sufletul”. Cele patru weekenduri au menirea de a promova importanţa jocului în viaţa copiilor. Prin joc aceştia pot învăţa lucruri de mare importanţă precum lucrul în echipă, solidaritatea, nondiscriminarea pe de o parte, iar pe de altă parte pot înţelege cum funcţionează competiţia şi cât de importantă este ambiţia de a duce un lucru început până la capăt. În unul dintre weekenduri voluntarii asociaţiei vor folosi jocul pentru a-i învăţa pe copii cum să se spele pe dinţi şi pe mâini în mod corect şi cât este de important să o facă în mod frecvent. Dezvoltarea creativităţii reprezintă un obiectiv important al proiectului, iar materialele folosite sunt uşor de procurat tocmai pentru a încuraja continuarea acestor activitaţi şi după plecarea noastră.

Asociaţia „Deschide-ţi Sufletul”
Oana Aramă
Presedinte
oana.arama@gmail.com
0040 723174551
deschidetisufletul@gmail.com

„Luna privata”

Private Moon (12) 2Private Moon (12) 12Private Moon (12) 4Private Moon (12) 5Private Moon (12) 6

Cui nu i-ar placea ca intro noapte foarte intunecoasa sau innorata,o noapte fara stele cand ne trece si somnul de atata intuneric afara si in suflet,cine nu si-ar dori putina lumina de luna?Cine n-ar vrea sa aiba bucatica lui de luna:la geam,pe perete,chiar si in balcon.Acest vis poate deveni realitate, e de-ajuns sa priviti lucrarile artistilor Leonid Tishkov si Boris Bendikov care fac parte din proiectul  „Private Moon„.

Chiar daca acest proiect e putin mai vechi (2005) ,eu am aflat de el de curand ,in timp ce navigam in unul din locurile mele preferate,aici.

Private Moon (12) 3Private Moon (12) 7Private Moon (12) 8Private Moon (12) 9Private Moon (12) 11
Private Moon (12) 1

Nevăzătorii doneaza pentru un Centru de Reabilitare destinat celor ce-şi pierd vederea în maladii şi-n accidente.

CELLA mi-a scris despre niste oameni minunati care se gandesc la semenii lor.Sunt cu atat mai mult de admirat,cu cat sunt nevazatori.Ii felicit si sper sa se stranga banii necesari.

„uite, după ziua de ieri … ce fac nişte oameni pe care soarta i-a lipsit de lumina ochilor, să-i ajutăm şi pe ei că-s tot singuri … societatera prin ilustrele ei instituţii nu le poartă grija … sistemul i-a uitat printre “atîtea griji” …”

Într-o ţară în care mulţi se vaietă, se văicăresc, se plâng, se jeluiesc, într-o patrie unde aşa-zişii formatori de opinie se lamentează că românii nu sunt în stare să se solidarizeze în jurul unui proiect de anvergură, trăiesc nişte români, orbi ce-i drept, care nu se vaietă,ci sar în ajutorul celor mai greu loviţi de soartă decât ei. Nevăzătorii au donat până acum, din puţinul lor, peste 225 de mii de euro pentru construirea la Bucureşti a unui Centru de Reabilitare destinat celor ce-şi pierd vederea în maladii şi-n accidente.
Dacă eşti o persoană cu probleme vizuale, suntem siguri că vei sprijini acest proiect în continuare.
Dacă eşti o persoană integră fizic, suntem convinşi că vei avea integritatea morală de a da şi tu o mână de ajutor.
Între 2 aprilie şi 17 mai, donează 2 euro trimiţând un SMS la acelaşi număr, 879, în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote.
Apelează în Romtelecom la nr. 0900 900 292 pentru a dona 2 euro, la 0900 900 295 pentru 5 euro şi la 0900 900 290 pentru 10 euro.

Celor care înţeleg, celor care se întreabă

Şi crezi că se-ntreabă vreunii
cum scrii cu adevărat tu
care nu-ţi vezi scrisul?

Radu Sergiu Ruba – poet, prozator, eseist, traducător, realizator de emisiuni de radio – este preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România.

Casuta de basme si legende

Astazi vreau sa vorbesc despre o stire pe care am citit-o acum vreo  doua zile despre un proiect minunat,”Satul basmelor”.

„Consiliul Judeţean Covasna, alături de instituţii similare din două judeţe înfrăţite din Ungaria şi Suedia, intenţionează să implementeze un proiect privind înfiinţarea unui „sat al basmelor”, în care copiii să îşi însuşească reciproc culturile şi tradiţiile…”

M-am gandit atunci de ce nu s-ar face mai multe sate de povesti sau macar casute de povesti pentru toti copiii,parintii si bunicii lor?Toate fetitele isi doresc sa fie printese,iar baietilor le place sa fie luptatori viteji.Nu stiu cat de cunoscute sunt povestile scriitorilor romani,dar cred ca oamenii tineri ar putea realiza un astfel de proiect(cu ajutorul de la „bunici”).Sunt destule basme,legende,chiar fabule frumoase si copiilor le-ar placea sa fie personajele din basm.Bineinteles ca un astfel de proiect ar contribui si la dezvoltarea turismului in acele zone.Cateva exemple:basmele lui Ispirescu, poznele lui Păcală care sunt reunite într-un ciclu de snoave, care stă la baza prelucrărilor ulterioare ale lui Petre Dulfu (Isprăvile lui Păcală). Şi alţi scriitori au scris despre el: Ion Creangă (Păcală), Ioan Slavici (Păcală în satul lui) etc.,fabulele lui Grigore Alexandrescu.

Boul şi viţelul

Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.

– Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:
Decât multă minte, ştiu că e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.

Aşa de-a vieţii veselă schimbare,
Cum şi de mândrie boul stăpânit,
Se credea că este decât toţi mai mare,
Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.

Viţelul atuncea plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi sumă şi livezi o mie:
„Mă duc, zise-ndată, niţel fân să-i cer.”

Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte,
Ajunge la unchiu, cearcă a intra;
Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte:
„Acum doarme, zice, nu-l pot supăra.”
– „Acum doarme? ce fel! pentru-ntâia dată
După prânz să doarmă! Obiceiul lui
Era să nu şază ziua niciodată;
Ăst somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui.”

– Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Priimit în casă dacă vrei să fii.”

La o mojicie atâta de mare
Viţelul răspunde că va aştepta;
Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lângă el trece, făr-a se uita.

Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Însă socoteşte că unchiu-a orbit:
Căci fără-ndoială nu putea crede
Ca buna sa rudă să-l fi ocolit.

A doua zi iarăşi prea de dimineaţă,
Să-i găsească vreme, la dânsul veni:
O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheaţă,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.

„Boierule, zise, aşteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.”
– „Cine? a mea rudă? mergi de-l dă pe scară.
N-am astfel de rude, şi nici voi să-l ştiu.”

Anunt pentru bloggerii politici

Mihnea Dumitru,omul care se ocupa cu monitorizarea blogurilor politice si ale politicienilor pe care le-a adunat intrun Codex Politic.us face angajari.

„Politica&NewMedia, recte Codex Politicus, odata ce trec la site-ul nou, cauta autori. Vreau sa fac o treaba misto, adica sa gasesc oameni care sa scrie aici, din pasiune pentru politica din Romania, de oricate ori doresc. Mi-as dori inca 4-5 colaboratori pentru proiect, oameni care sa scrie bine si care sa aiba cunostinte minime de blogging. Vreau oameni inteligenti, tineri, care sa-si poata argumenta parerile, preferabil fara sa fie membri in vreun partid politic, desi nu ma intereseaza foarte mult acest aspect, atata timp cat puteti sa va prezentati punctul de vedere intr-un mod credibil. N-as vrea sa duc acest site spre tonomatizare. Blogul acesta este unul de prima analiza a evenimentelor, la maxim 24 de ore de la terminarea lor, intr-un stil educat, dar cu o anumita doza de misto si haz. Nu prea sunt fan de analiza pe politica externa aici, desi as accepta articole care tin si de interesul ‘national’, cu rugamintea ca sa nu o luati pe aratura cu conspiratii iudeo-masonice si alte prostii… „