Arhive blog

Sylvia Plath(27 octombrie 1932 – 11 februarie 1963), poetă americană contemporană

Sylvia Plath, 1957

Sylvia Plath (n. 27 octombrie 1932, Boston, Massachusetts – d. 11 februarie 1963, Londra), poetă americană contemporană.
Părinții ei erau cadre didactice la Boston University. Tatăl ei, Otto Plath profesor universitar, a murit când ea avea 8 ani. Mama sa, Aurelia, a trebuit să o crească singură, împreună cu fratele ei mai mic. Poeta i-a dedicat poemul Daddy.

Talentul literar al Sylviei s-a făcut remarcat de timpuriu, prima poezie fiindu-i publicată la vârsta de opt ani.

A absolvit Smith College în 1955 cu summa cum laude și a plecat în Anglia, la Cambridge, cu o bursă Fulbright unde, între 1955-1957 a urmat studiile la Newnham College. Acolo l-a cunoscut pe poetul britanic Ted Hughes, care era cu 2 ani mai mare decât ea, cu care s-a căsătorit în iunie 1956.În decembrie 1959 se întoarce cu soțul său la Londra, unde naște în aprilie 1960 o fiică și în ianuarie 1962 un fiu.

Urmează despărțirea de Ted Hughes, care începuse să o înșele cu scriitoarea Assia Wellvill. Sylvia se scula în fiecare dimineață la ora 4 pentru a avea suficient timp să scrie.

La începutul anului 1963 când, sub pseudonimul Victoria Lucas, i-a apărut romanul autobiografic „The Bell Jar”, care nara despre un coleg al său care s-a sinucis, situația Sylviei era disperată. Mariajul îi esuașe, ea și copiii erau măcinați de boală și, locuind într-un apartament neîncălzit, aveau de înfruntat cea mai cruntă iarnă a secolului. În zorii zilei de 11 februarie 1963, la Londra, s-a sinucis dând drumul la gazele de la mașina de gătit, în timp ce copiii săi dormeau în camera alăturată. Un critic afirma că sinuciderea ei a fost, pentru ea, un act pozitiv, un „refuz de a colabora” cu o lume pe care nu o putea accepta.

sursa

Trimişii

de Sylvia Plath

Cuvântul unui melc în palma unei frunze?
Nu-i de la mine. Nu. Să nu-l accepţi.

Acid acetic într-o cutiuţă-nchisă?
Să nu-l primeşti. Nu-i veritabil.

Un inel de aur cu soarele-n el?
Minciuni. Deşertăciuni. Durere.

Chiciură pe-o frunză, imaculatul cazan
Bolborosind şi troznind

De unul singur în piscul fiecăruia
Dintre cei nouă Alpi negri.

Cutremurare-n oglinzi
Marea-şi scufundă oglinda-i de cenuşă –

Iubire, iubire, tu anotimp al meu.

sursa



Sunt verticală

de Sylvia Plath

traducere: Ada Ionescu

Dar aş prefera orizontala.
Eu nu sunt un arbore, cu rădăcinile adânc înfipte în pământ
din care să sorb minerale şi dragoste maternă,
ca să pot străluci, înfrunzind, în fiece primăvară,
nici nu port frumuseţea lascivă unei grădini
ca să atrag partea mea de culori uluitoare şi suspine,
fără a şti că în curând toate petalele se vor scutura.
În comparaţie cu mine un arbore este veşnic,
iar corola unei flori, nu prea înaltă, dar îndrăzneaţă.

În această seară, în lumina infimă a stelelor,
arborii şi florile şi-au pus la presat parfumurile reci,
iar eu, neobservată, trec printre ele.
Uneori mă gândesc că numai atunci când dorm
trebuie că le semăn cu adevărat.
Gândurile se estompează.
Aşadar, e mai natural să mă-ntind.
Astfel, cerul şi cu mine ne deschidem unul altuia sufletul.
Şi când mă voi întinde pentru ultima oară voi deveni chiar utilă.
Abia atunci putea-vor arborii să m-atingă, abia atunci florile-şi vor face timp.

sursa

Din blogosfera.

Mirela Pete.Miercurea fără cuvinte. Aleea cu pini 

Teo Negură.Cu ochii umezi

lunapatrata.Un mar… sau un soare?

Ioan Usca.Miercuri

lunapatrata.Cum te razbuni pe el… 

Pilula lu`Lisandru.UNIUNEA DEMOCRATĂ A MIRONOSIŢELOR DIN ROMÂNIA

innerspacejournal.Vis 

Teo Negură.Grand-omenia şi grando-mania la români