Arhive blog

Păstorel,scriitor gurmand şi iubitor de vinuri

Pastorel

Alexandru O. Teodoreanu (1894 – 1964), cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel, a fost un avocat şi scriitor român, cunoscut epigramist, mare cunoscător şi degustător de vinuri şi coniacuri, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene.

În ţara asta prefăcută
Căcaţii scriu în loc sa pută.
Iar scriitori-adevaraţi
Sunt daţi afară de căcaţi…

Pasiunea sa de gurmand şi iubitor de vinuri se baza pe calităţile sale gustative remarcabile. Este îndeobşte cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării şi categorisirii degustării produselor obţinute din struguri, adică vinuri şi coniacuri.

redWine

Calităţile sale gustative şi experienţa deosebit de variată şi complexă pe care o avea în degustarea vinurilor româneşti, în special, îl făcea capabil să identifice cu o „precizie uluitoare” nu numai soiul de vin, podgoria şi anul fabricaţiei, ba chiar şi alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul folosirii unei singure varietăţi de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvionar al anului respectiv în locul unde se găsea via etc.

Mircea Ionescu-Quintus despre Păstorel:

Să-nchinăm paharul
Pentru Păstorel:
N-a fost nici Cotnarul
Mai spumos ca el.

Cateva epigrame despre bautura si betie si un epitaf.

Culmea ironiilor
Şi râsul copiilor
Să pun punct beţiilor
Pe Şoseaua Viilor!

Drăgălaşe păhărele
Dinainte-mi să se pună
Să se toarne vin în ele,
Poftă bună !

Să golim toţi în tăcere
Iar cuiva vin de nu-i place
Bea-atunci mai bine bere,
Bea în pace !

Cine-i ameţit prea tare
Pe sub mese să se culce
Şi în zgomot de pahare,
Doarmă dulce !

wine

Să nu fie vorbă lungă
Doară ştim ce scurtă-i viaţa
Să bem până să ne-ajungă,
Dimineaţa.

Dacă apa din fântână
S-ar preface-n vin Cotnar
Aş lăsa limba română
Şi m-aş face Fântânar.

Aici zace Pastorel,
Vesnic si nemangaiat
Ca e prima data mort
Fara ca sa fie beat…

Aici doarme Păstorel,
Băiat bun şi suflet fin,
Dacă treceţi pe la el,
Nu-l treziţi, că cere vin!

Mai multe epigrame la citatepedia.ro