Arhive blog

Esti propriul tau rezultat

Nu arunca vina asupra nimanui,nu te plange niciodata de cineva sau ceva

In fond,ai facut ce ai vrut cu viata ta.

Accepta dificultatile invatarii despre tine

Si va merita sa incepi corectarea caracterului tau.

Triumful unui om adevarat se naste din cenusa greselilor sale.

Nu te plange niciodata de singuratate sau de sansele tale.

Infrunta-le cu curaj si accepta-le.

Intrun fel,ele sunt rezultatul actiunilor tale si

Arata ca vei castiga intotdeauna.

Nu te simti frustrat de esecurile tale,nici nu le pune pe seama altora.

Accepta-te acum sau vei ajunge sa te justifici ca un copil.

Tine minte ca orice data este un moment bun ca sa incepi

Si ca nici un moment nu este bun sa renunti.

Nu uita ,motivul prezentului tau este trecutul tau,

La fel si motivul viitorului tau va fi prezentul tau.

Invata de la cei curajosi,de la cei puternici,

De la cei care nu accepta situatiile

De la cei care traiesc netinand seama de nimic.

Gandeste-te mai putin la problemele tale si mai mult la munca ta.

Invata sa te ridici din durerea ta,

Si sa fii mai important decat cel mai mare dintre obstacolele tale.

Uita-te la reflectia ta si vei fi liber si puternic

Si vei inceta sa fii o papusa a circumstantelor.

Pentru tine tu esti destinul tau propriu.

Trezeste-te,priveste la soarele diminetii si respira soarele zorilor de zi.

Esti parte din forta noii tale vieti acum,

Ridica-te,lupta,umbla,fii sigur si vei castiga in viata.

Nu te gandi niciodata la “soarta”

Pentru ca soarta este scuza pentru esecuri.


Pablo Neruda


De la Zefir am luat textul sau l-am sterpelit?

„Poate că eu n-am trăit viaţa mea, poate am trăit viaţa altora… „

In 23 septembrie 1973 se stinge  Pablo Neruda, poet chilian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura pe 1971 („Spania in inima”, „Ode elementare”) (n. 12 iulie 1904).


„În jurul anului 1925, în poezia Americii Latine, s-a auzit un glas cumplit, distrugător : cel al poetului chilian Pablo Neruda. După Rubén Darío, el este poetul care merită să aibă cea mai mare circulaţie continentală. În poezia lui Neruda, poet fundamental, se revarsă, ca într-un fluviu enorm, multe din coşmarurile unei epoci disperate, scindate, convulsionate. Ca într-un mare curs de apă tropical, în el se contopesc fluturele şi calmanul, putreziciunile nopţii şi parfumul zorilor. Dar sub valurile acestei ape curgătoare continuă să existe o viaţă subterană şi gregară, nocturnă, plină de mâl şi rădăcini. „(Mariano Picón Salas).

Sonetul XV

Imi placi cand esti tacuta caci parca esti absenta
si ma auzi din departare vocea mea nu te atinge
se pare ca ochii ti-ar fi zburat
si se pare ca un sarut si-ar pecetlui buzele.

Cum toate lucrurile sunt pline de sufletul meu
te ridici deasupra lor, plina de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvantului melancolie.

imi placi cand esti tacuta si parca esti indepartata
si parca te plangi fluture in soapta.
si ma auzi din departare si vocea mea nu te ajunge.
lasa-ma sa tac si eu cu tacerea ta.

lasa-ma sa-ti vorbesc prin tacerea ta
luminoasa ca o lampa, simpla ca un inel.
Esti precum noaptea, tacuta si instelata
tacerea ta e stelara, atat de indepartata si simpla.

imi placi cand esti tacuta, caci parca esti absenta
distanta si indurerata ca si cand ai fi murit.
un cuvant atunci, un zambet ajung.
Si sunt bucuros ca nu e adevarat.
Sonetul XVII

Nu te iubesc chiar dacă
tu ai fi un trandafir sărat, sau topaz,
sau o sageată de garoafe
pe care focul o trimite.
Te iubesc cu o certitudine întunecată
căci lucrurile sunt create să fie iubite,
în secret, între umbră şi suflet.
Te iubesc ca planta care niciodată nu înfloreşte
care păstrează în sine lumina florilor ascunse.
Mulţumesc iubirii tale, solid şi cert parfum
ce răsare din pământ
şi trăieşte în întuneric, în sufletul meu.
Te iubesc fără să ştiu cum şi când, sau poate unde
Te iubesc în mod direct, fără să retrogradez,
fără complexe sau mândrie;
Deci te iubesc pentru că ştiu,
că aceasta e singura cale:
Unde eu nu exist, nici tu,
atât de aproape, încât mâna ta
pe pieptul meu este mâna mea,
atât de aproape, încât ochii tăi închişi
mă adorm pe mine.

 

Cine moare ?

de Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe „i” in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile „responsabile”.
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca „a fi viu” cere un
efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim…

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in
fiecare zi…