Arhive blog

Noi suntem ceea ce cunoaştem, ceea ce simţim.

Toti avem zile mai proaste cand sufletul ne este greu si nu ne mai putem bucura de nimic.Simtim nevoia sa plangem,dar nu putem.Ca sa ne fie si mai rau,ne trezim si cu vorbe grele,asa,fara un motiv anume,doar din frustrare sau suparare.Cum sa faci,ce sa faci ca sa depasesti momentul?

Ramona are nevoie de ajutor.Isabellelorelai`s Weblog.

Trăieşte total, trăieşte cu pasiune… În felul acesta, fiecare moment devine de aur, iar întreaga ta viaţă se transformă într-o înşiruire de clipe aurite. O astfel de fiinţă nu moare niciodată, căci atingerea ei seamănă cu aceea a regelui Midas: orice atinge, se preschimbă în aur.

Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie, şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Noi nu le-am permis oamenilor să se accepte pe ei înşişi aşa cum sunt. În clipa în care te accepţi aşa cum eşti, fără nicio comparaţie, orice inferioritate şi orice superioritate dispare. În acceptarea totală de sine vei fi liber de aceste complexe de inferioritate sau superioritate. Altfel, vei suferi toată viaţa. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii n-au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient. Eşti acceptat de soare, eşti acceptat de lună, eşti acceptat de arbori, de ocean, de pământ. Ce poţi să îţi doreşti mai mult? Eşti acceptat de întregul univers. Bucură-te şi savurează acest lucru!

Nimeni nu este superior, nimeni nu este inferior, şi nu există nici persoane egale între ele. Fiecare este unic. Egalitatea este, din punct de vedere psihologic, o aberaţie. Eu cred că fiecare reprezintă o manifestare unică. Trebuie deci să renunţăm la toate ideile de superioritate, inferioritate, egalitate şi inegalitate şi să le înlocuim cu ideea nouă de unicitate. Într-adevăr, fiecare individ este unic. Priveşte doar cu mai multă iubire şi vei vedea că fiecare individ are ceva propriu, un lucru pe care nu îl mai are nimeni altcineva.

Noi suntem ceea ce cunoaştem, ceea ce simţim. A cunoaşte ceva înseamnă a te identifica cu acel ceva. A cunoaşte iubirea înseamnă să iubeşti; a cunoaşte divinitatea înseamnă sa devii divin. Autocunoaşterea înseamnă realizare; cunoaşterea înseamnă să fii.

(Osho)

„Intelectul e dat omului ca sa primeasca adevarul”.

Lansare portal cultural si librarie online.Tamada.ro.(carti pentru sufletul nostru).

In 6 octombrie 1902 s-a  nascut Petre Tutea, filosof si eseist roman (plecat in 3 decembrie 1991).Nu ma pot lauda ca sunt o cunoscatoare a omului,filozofului,scriitorului PetreTutea si nu pot sa spun ca sunt de acord cu tot ce a spus.

Cred ca e necesar ca noi,romanii,sa mai lasam deoparte toate mizeriile despre care se vorbeste prea mult de prea multi ani si sa citim macar cateva dintre gandurile unor oameni care au fost si care mai sunt inca printre noi.Poate ca ni se vor deschide mai mult ochii mintii si sufletele,iar in zilele cand simtim ca suntem doar trecatori in aceasta lume,ne-am dori tare mult niste vorbe mangaietoare si nu e nimeni langa noi.

Adevar
Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci ca sa primeasca adevarul.

Acum, mai la batranete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire nu exista adevar.

Alegerile din 20 mai 1990
Au falsificat suta la suta alegerile. Ati citit „Complicatiile tehnicii votarii”? Nu puteam sa votez nici eu, atat era de complicat! Pai ce-i acest ceausesc 89% pentru niste golani care nu-s in stare sa conduca nici o gara? Incapacitatea de guvernare a astora s-ar putea sa fie sansa hoitului roman sa devina viu…

„Domnule Tutea, daca ati fi fost ales presedinte la 20 mai, prin absurd, care ar fi fost prima hotarare pe care ati fi luat-o?” – Prima hotarare: privatizarea, insemnand constructia celor doua comune: comuna agrara, intemeiata pe gospodarul dibaci si priceput, si comuna urbana, guvernata de intreprinderi, de acesti giganti ai lumii moderne. Si as fi creat institute sa sincronizeze poporul roman cu toate cuceririle speciei om, mutate in spatiul valah. Ca eu nu contest poporului roman ca limba lui si geniul lui intelectual ii permit sa mute creatiile speciei om la el acasa.

Americani

Eu nu pot fi americanofob decat in ceea ce priveste descompunerea religioasa in secte. Dar din punct de vedere politic… si noi, si rusii ar trebui sa avem in frescele din biserici un Columb, caci fara el invatam acum nemteste cu dictionarele pe genunchi.

In belsugul de acolo nu poate aparea o gandire teologica. Americanii n-au vocatie; il invoca pe Dumnezeu doar ca sa le binecuvanteze pravaliile. Ei gandesc negustoreste. Exercita stapanirea lumii doar la casele de bani.

Ca să rămână în viaţă are nevoie de operaţie.

Update:http://isabellelorelai.wordpress.com/2008/09/04/pentru-tata/

Inca un om are nevoie de ajutor.Isabellelorelai ne spune povestea trista a unei familii de tineri care asteapta un copil.

Luminiţa Claudia, însărcinată în opt luni, scrie disperată pe bloguri, implorându-ne să îl ajutăm pe soţul ei, Vasile Romeo Sfaiter.

Încerc să fac bine două lucruri: să-mi salvez soţul de la moarte şi apoi să nasc

Vasile are 32 de ani. Peste o lună urmează să devină tătic.

Adică aşa ar trebui.

Vasile a aflat pe 5 august 2008 că are o tumoră cerebrală de 5/3 cm. Ca să rămână în viaţă are nevoie de operaţie. Care operaţie nu se poate face în România. Aici nimeni nu le garantează înlăturarea totală a tumorii.

Mai au nevoie de 25.000 de euro ca să intre urgent în operaţie.

Pentru cei care îi pot ajuta cu donaţii cât de mici, sau care pot da informaţia mai departe, la fundaţii care au posibilitatea să îi sprijine:

BCR

Ron – RO 16 RNCB 0579 093 7004 90001

Euro – RO 86 RNCB 0579 093 7004 90002

Titular SFAITER LUMINITA CLAUDIA

Soţii Sfaiter sunt din Botoşani.

Persoanele care îi pot ajuta cu informatii, sponsorizari sau alte detalii, pot sa îi contacteze la 0741 363 213, 0746 775 657, 0740 026 147.

 

Viata si moarte

Mirela, condoleante pentru plecarea prea devreme din aceasta lume a sotiei fratelui tau!Dumnezeu s-o odihneasca in pace!Spunea un invatat ca „A muri inseamna a te muta intr-o stea.”

Sfarsitul vietii…Ce este viata? ” Caci ce este viata voastra ? Nu sinteti decit un abur, care se arata putintel, si apoi piere.-„(Iacov 4:14).

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”

A intelege ce este moartea, cum ne putem pregati sa o intampinam, ce putem face noi cei (inca) vii pentru cel ce se pregateste sa paraseasca lumea pamanteasca si, in special, cum sa-l ajutam noi, cei dedicati si pregatiti sa-i fim alaturi in aceste ultime momente, ar fi dificil si chiar imposibil de realizat din afara religiei, dintr-o perspectiva atee, doar strict stiintifica si profesionist-pragmatica.
Imboldul catre acest demers, spre intelegerea necesitatii integrarii religiei in reflexia, atitudinea si practica ingrijirii persoanelor aflate la sfarsitul existentei, mi l-a dat urmatoarea observatie: am constatat ca aproape toate persoanele intrate in acest ultim parcurs al vietii si nu numai cei credinciosi, ci si cei ce ramasesera pana atunci departe de credinta, isi intorceau fata catre divinitate, uneori sperand de la aceasta mai multa alinare a suferintelor, risipirea spaimei fata de sfarsitul implacabil, alinare si impacare cu sine si cu lumea, o iesire senina si linistita din aceasta viata, chiar cei ce supravalorizau demersul medical, mai rezervati fata de religie, acceptau, pe masura ce zilele vietii lor se scurgeau catre implacabila iesire, ajutorul religiei ca pe o speranta.
Orice persoana aflata in proximitatea sau iminenta mortii, chiar daca nu a facut-o si inainte, mediteaza din cele mai vechi timpuri asupra mortii; atat omul religios, cat si cel nereligios. Toti, in mai mica sau mai mare masura, se intreaba asupra tainelor mortii si asupra a ceea ce va fi dupa moarte.
Aceasta preocupare este determinata si de faptul ca firea omeneasca are aspiratia trairii eterne pentru care a creat miturile „tineretii vesnice”, al „tineretii fara batranete si vietii fara de moarte”, a imaginat diferite „elixire” pentru a atinge acest vis, aceste aspiratii.
Religia ne invata insa (explicandu-ne si de ce) ca aceasta aspiratie, desi nu este posibila in viata terestra poate fi implinita intr-o a doua viata, dincolo de moarte, a sufletului dupa despartirea sa de trup. De la inceputurile sale, in religiile crestine, omul nu a incetat o clipa sa alerge dupa viata vesnica sau macar sa prelungeasca viata pamanteasca, fie si cu cativa ani.
Dar miturile vietii eterne au avut in vedere intotdeauna trupul, fiindca religia ne incredinteaza ca sufletul nu moare niciodata.
In lumina acestor aspiratii, catre o viata vesnica (trupeasca si pamanteasca), moartea a reprezentat cea mai infricosatoare taina care i-a preocupat pe oameni. Recunoscand umbra mortii, omul priveste adevarul in fata; fiindca nimic nu este mai sigur in viata noastra decat moartea.

Mai multe despre moarte.

Mitul peşterii sau povestea cunoasterii

1. „Mai departe-am zis -asemuieste firea noastra in privinta educatiei si a lipsei de educatie cu urmatoarea intamplare: iata mai multi oameni aflati intr-o incapere subpamanteana, ca intr-o pestera, al carui drum de intrare da spre lumina, drum lung fata de (lungimea) intregului pesterii. In aceasta incapere ei se gasesc, inca din copilarie, cu picioarele si grumazurile legate, astfel incat trebuie sa stea locului si sa priveasca doar inainte, fara sa-si poata roti capetele din pricina legaturilor.Lumina le vine de sus si de departe, de la un foc aprins inapoia lor; iar intre foc si oamenii legati este un drum asezat mai sus, de-a lungul caruia , iata, e zidit un mic perete, asa cum paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra caruia isi arata ei scamatoriile…”

” Vad”-spuse el.

” …mai incearca sa vezi si ca, de-a lungul acestui perete, niste oameni poarta felurite obiecte care depasesc in inaltime zidul, mai poarta si statui de oameni, ca si alte fapturi de piatra sau lemn, lucrate in chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poarta, unii, cum e si firesc, scot sunete, altii pastreaza tacerea.”

„Ciudata imagine si ciudati sunt oamenii legati!”

” Sunt asemanatori noua -am spus. Caci crezi ca astfel de oameni au vazut, mai intai, din ei insisi, cat si din sotii lor, altceva decat umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul de dinaintea lor?”

„Cum ar putea vedea altceva-spuse el-daca intreaga viata sunt siliti sa-si tina capetele nemiscate?”

„Dar ce ar putea vedea din obiectele purtate? Oare nu tot acelasi lucru?”

„Bun, si?”

” Iar daca ei ar fi in stare sa stea de vorba unii cu altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca, numind aceste umbre pe care le vad, ei numesc realitatea?”

” Necesar.”

” Si ce-ar face daca zidul de dinainte al inchisorii ar avea un ecou? Cand vreunul dintre cei care trec ar emite vreun sunet, crezi ca ei ar socoti emisiunea sunetului iscata fiind de altceva, in afara umbrei ce le trece pe dinainte?”

” Pe Zeus,-raspunse el- nu cred!”

„In general, deci -am spus eu-, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevar decat umbrele lucrurilor.”

” E cu totul obligatoriu.”

2. ” priveste acum in ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanturi si vindecarea de lipsa lor de minte, daca asa ceva le-ar sta in fire: atunci cand vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat si silit, deodata, sa se ridice, sa-si roteasca grumazul, sa umble si sa priveasca spre lumina, facand el toate acestea ar resimti tot felul de dureri, iar din pricina stralucirii focului n-ar putea privi acele obiecte, ale caror umbre le vazuse mai inainte. Ce crezi ca ar zice, daca cineva i-ar spune ca ceea ce vazuse mai inainte earu desetaciuni, dar ca acum se afla mai aproape de ceea ce este si ca, intors catre ceea ce este in mai mare masura, vede mai conform cu adevarul? In plus, daca aratandu-i-l pe fiecare dintre obiectel purtate, l-ar sili prin intrebari, sa raspunda ce anume este lucrul respectiv? Nu crezi ca el s-ar putea afla in incurcatura si ca ar putea socotica cele vazute mai inainte erau mai adevarate decat cele aratate acum?”

” Ba da. „

„Iar daca l-ar sili sa priveasca spre lumina insasi, nu cerzi ca l-ar durea ochii si ca ar da fuga indarat, intorcandu-se spre acele lucruri care poate sa le vada si le-ar socoti pe acestea, in fapt, mai sigure decat cele aratate?”

„Chiar asa.”

3. „Dar daca cineva l-ar smulge cu forta din locuinta aceasta ducandu-l pe un suis greu si pieptis, nedadu-i drumul pana ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi si s-ar mania ca e tras? Iar cand ar iesi la soare, nu i s-ar umple ochii de stralucire, astfel incat nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevarate?”

” N-ar putea, cel putin indata, sa le vada!”-grai el.

” Cred ca ar avea nevoie de obisnuinta, daca ar fi ca sa vada lumea cea de sus. Iar mai intai, el ar vedea mai lesne umbrele, dupa aceea oglindirile oamenilor si a celorlalte lucruri, apoi lucrurile ele insele. In continuare, i-ar fi mai usor sa privesca in timpul noptii ceea ce e pe cer si cerul insusi, privind deci lumina stelelor si a lunii mai curand decat, in timpul zilei, soarele si lumina sa.

” Cum de nu!”

” La urma, el va privi soarele, nu in apa, nici reflexiile sale in vreun loc strain, ci l-ar putea vedea si contempla, asa cum este, pe el insusi in locul sa propriu.”

” Necesar.”

Dupa aceasta ar cugeta, in legatura cu soarele, cum ca acesta determina anotimpurile si anii, ca el carmuieste totul in lumea vizibila, fiind cumva raspunzator si pentru toate imaginile acelea, vazute de ei (in pestera).”

” E clar ca aici ar ajunge, dupa ce va fi strabatut toate celelalte etape.”

” Ei si nu crezi ca daca omul acesta si-ar aminti de prima sa locuinta, de intelepciunea de acolo, ca si de partasii sai in lanturi, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbarii, iar de ceilalti i-ar fi mila?”

” Cu totul.”

” Iar daca la ei ar exista laude si cinstiri si s-ar da rasplata celui mai ager in a vedea umbrele ce trec alaturi si care isi aminteste cel mai bine cele ce, de obicei, se preced, se succed sau trec laolalta, si care, in temeiul acestor observatii, ar putea cel mai bine sa prezica ce urmeaza in viitor sa se intample, li se pare ca omul nostru ar putea sa poftesca rasplatile acelea si sa-i invidieze pe cei onorati la ei si aflati la putere? Sau ar simiti ce spune Homer, voind nespus mai degraba argat sa fie pe pamant la cineva neinsemnat, sarman si fara de stare, consimtand sa pata orisice mai degraba decat sa aiba parerile de acolo si sa traiasca in acel chip?”

” Asa cred -zise el. Ar voi sa pateasca orice mai curand decat sa traiasca in acel chip.”

4. „Mai gandeste-te si la urmatorul aspect: daca iarasi, acel om, coborand, s-ar aseza in acelasi scaun de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de intunecime, sosind deodata dinspre lumea insorita?”

” Ba da”- zise.

” Iar daca el ar trebui din nou ca interpretand umbrele acelea, sa se ia la intrecer cu oamenii ce au ramas totdeauna legati si daca ar trebui s-o faca chiar in clipa cand nu vede bine, inainte de a-si obisnui ochii, iar daca acest timp cerut de reobisnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de ras? Si nu s-ar putea spune despre el ca, dupa ce s-a urcat, a revenit cu vederea corupta si ca, nici nu merita sa incerci a sui? Iar pe cel ce incearca sa-i dezlege si sa-i conduca pe drum in sus, in caz ca ei ar putea sa puna mainile si sa-l ucida, oare nu l-ar ucide?”

” Ba chiar asa.”

5. „Iata, draga Glaucon, – am spus eu – imaginea care trebuie in intregime pusa in legatura cu cele mai inainte: domeniul deschis vederii e asemanator cu locuinta-i inchisoare, lumina focului din ea- cu puterea soarelui. Iar daca ai socoti urcusul si contemplarea lumii de sus ca reprezentand suisul sufletului catre locul inteligibilului, ai intelege bine ceea ce nadajduiam sa spun, de vreme ce asa ceva e dorit sa asculti. Daca nadejedea acesta e indreptatita, zeul o stie.”

simboluri:

peştera – lumea sensibilă (a realităţii aparente);
întunericul peşterii – ignoranţa omului;
focul – lumina cunoaşterii;
corpurile purtate prin faţa focului – aparenţele adevărate, realitatea fizică;
suişul greu spre ieşirea din peşteră – drumul iniţiatic spre cunoaşterea esenţială;
contemplarea lumii din afara peşterii -cunoaşterea adevărată prin intelect şi raţiune;


Unii oameni vad lucrurile asa cum sunt si intreaba ‘de ce?’ Eu visez lucruri care nu exista si intreb ‘de ce nu?’

Unii oameni vad lucrurile asa cum sunt si intreaba ‘de ce?’ Eu visez lucruri care nu exista si intreb ‘de ce nu?'(Robert Francis Kennedy).

De obicei, in timpul visului noi nu stim ce visam. In timp ce visati, luati visul drept realitate. Daca deveniti constient de vise, puteti ajunge sa le creati voi insiva.
De obicei nu puteti sa va creati propriile vise. Ce neputincios este omul! Nu va puteti crea nici propriile vise. Nu puteti crea nici macar vise! Daca doriti sa visati un anumit lucru,este imposibil; nu depinde de voi. Ce neputinta! Nici macar niste vise…Voi sunteti doar victime ale viselor voastre,nu sunteti creatorul lor. Visele vi se intampla, nu puteti face nimic in ceea ce le priveste. Nu le puteti nici opri, nici crea.

Fii creativ :
Redevin-o asemenea unui copil si vei fi creativ.Toti copiii sint creativi. Creativitatea are nevoie de libertate -libertatea de minte,de cunostinte, libertatea de de prejudecati. O persoana creativa este cel care incearca sa creeze ceva nou.

Fii pregatit sa inveti. Cineva care e pregatit sa invete este un discipol si procesul de a fi pregatit sa inveti este disciplina.. ..Persoana creativa trebue sa dizolve toate „trebuie” si”nu trebuie” . El are libertate si spatiu, spatiu vast, el are nevoie de tot cerul si de toate stelele, doar atunci spontanietatea profunda va incepe sa creasca.

Fii simplu. Niciodata nu iti permite tendinta de a dori sa fii mare, faimos, mai mare decat dimensiunea vietii insasi -niciodata. Dimensiunea vietii e perfecta, deci sa fii exact cum e viata, simplu, este perfect asa cum e. Dar traieste aceasta simplitate intr-un mod extraordinar.

Fii un visator. Si nu uita: visurile trebuie sa fie transformate in realitate si nu realitatea schimbata in visuri.Osho

Din cele mai vechi timpuri omul a fantazat, a proiectat si oferit semenilor personaje, situatii si evenimente noi, incercand pe aceasta cale sa isi depasesasca conditia, sa isi inviga temerile, sa fie puterninc inatai in gand, pentru a incerca apoi sa fie puternic si in realitate.

Intreaga afectivitate umana astepta noutatea mintii pentru a se trezi la viata, pentru a isi explora si satisface enormul potential de implicare pasionala.

Enorma multime de povesti si mituri create cu milenii in urma si care farmeca spiritul si acum, arata cat de ingenioasa si prezenta este fantezia fiecarui om din fiecare epoca, ea fiind puntea care leaga umanul nemijlocit de umanul viitorului si speranta aparitiei unui om si unui viitor mai bun.

Imagini,Phillip Straub

 

Dupa un timp,omul invata

Dupa un anumit timp

Jorge Luis Borges

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi si nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…
Ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui „maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatate drumului.
Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea multa, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut
Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.
Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari pot.
Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate.
Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.
Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.
Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.
Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt…
Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul…

Soapte

Omul a murmurat,”Doamne,vorbeste-mi,”
Si o ciocarlie s-a auzit cantand in tufis.
Insa omul nu a auzit.

Asa ca omul a strigat,”Doamne,vorbeste-mi,”
Si cerul a rasunat de bubuitul tunetului.
Dar omul nu a ascultat.

Omul s-a uitat in jur si a rostit
“Doamne,lasa-ma sa te vad.”
Si o stea a stralucit pe cer.

Dar omul nu a vazut.

Apoi,omul a strigat,
„Doamne,fa un miracol”.

Si s-a nascut un copil.

Dar omul nu a observat.

Asa ca omul a tipat cat a putut de tare,
„Atinge-ma Doamne si arata-mi ca esti aici.”

La care,Dumnezeu a coborat si l-a atins pe om.

Dar omul a gonit fluturele…
si a mers mai departe.

Omul invata

După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa omul începe să înveţe… că săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum, pentru că terenul lui “mâine” este prea nesigur pentru a face planuri… şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă, şi învaţă… şi cu fiecare zi învaţă.

 

Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi. Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

 

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit. Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate.

 

Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

 

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina că, în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai. Cu timpul îţi dai seama că, în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea că, deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt…

 

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are niciun sens.

Dar, din păcate, se învaţă doar cu timpul…

 

de Jorge Luis Borges

THE BEST LOVE SONGS EVER – 60

„The Tree of Life”

tree-of-life.jpg

Din nou mi s-a intamplat ca o imagine sa ma obsedeze.Am vazut-o acum cateva zile si am simtit un fel de neliniste,de parca as fi fost la scoala,iar profesoara mi-ar fi dat o tema de invatat ca sa iau nota 5 sa nu raman corigenta sau repetenta.Am incercat sa scap de aceasta imagine ocupandu-ma de mai multe lucruri.Mi se inchideau ochii de somn si-mi era groaza sa nu adorm ca nu cumva sa visez arborele acesta.Am adormit tocmai cand pe HBO era filmul pe care doream sa-l vad(4 luni,3 saptamani si 2 zile).Acum nu-mi ramane decat sa urmaresc programul si sa vad cand se va relua filmul,insa e cam complicat fiindca s-a schimbat una alta in viata mea si am mai multe responsabiliti.

Sa vorbesc despre arborele vietii pe care l-am vazut eu.E un arbore format din trupuri.Trupurile sunt pline de viata,de tinerete,de frumusete.Ce spun inteleptii despre arborele vietii?Ce este arborele vietii?Pomul vieţii sau Arborele cosmic este un simbol religios universal şi creştin.Cultele orientale păgâne, dar şi creştinismul, se folosesc de simboluri şi mituri pentru a anima atât trăirile sentimentului religios, cât şi credinţa adoratorilor într-o posibilă comunine cu Divinitatea. Revelaţia pe care o aducea credinţa nu anula semnificaţiile”primare” ale imaginilor ; ea numai adăuga o nouă valoare.

Arborele cosmic-Pomul vieţii este unul dintre cele mai bogate şi mai răspândite simboluri. Mircea Eliade distingea şapte interpretări principale pe care, de altfel, nu le considera exhaustive, dar care se articulează toate în jurul ideii de Cosmos viu, în veşnică regenerare. Simbol al vieţii în contiună evoluţie, în ascensiune spre cer, arborele evocă întreg simbolismul, iar în cazul de faţă, al moralităţii iudeo-creştine. Pe de altă parte, el slujeşte drept simbol pentru caracterul ciclic al evoluţiei cosmice: moarte şi regenerare, înlesneşte comuniunea între cele trei niveluri ale cosmosului: cel subteran, prin rădăcini; suprafaţa pământului, prin trunchi şi crengile de jos ; înaltul, prin ramurile dinspre vârf.Avându-şi rădăcinile înfipte în pământ şi crengile înălţate spre cer, arborele este socotit ca un simbol al raporturilor ce se stabilesc între pământ şi cer. În acest sens, el are caracterul unui centru. Mai mult decât atât, acest arbore central care, prin prezenţa şi puterea lui, acoperă întreg domeniul gândirii de la cosmos până la om, este în mod necesar şi arbore al vieţii. Pomul vieţii are drept sevă roua cerească, iar fructele lui inaccesibile muritorilor, transmit o mică parte din nemurire. Aşa fac fructele pomului vieţii din grădina Raiului care sunt 12 la număr.