Arhive blog

Oglinda

După atestările arheologice, oglinda e un străvechi atribut al civilizaţiei umane. Se presupune că vestita statuie „Venus din Milo” avea în mâini atributele frumuseţii: un pieptene(sau un voal) şi o oglindă. Se presupune că Arhimede s-a folosit de nişte oglinzi ca să utilizeze căldura Soarelui pentru a incendia flota romană, însă se consideră că acest lucru s-ar fi folosit doar ca să ii dezorienteze cu ajutorul luminii Soarelui.

Totodată, celebrul far din Alexandria folosea oglinzi uriaşe ca să indice drumul spre port. Se spunea că lumina acestuia se vedea şi de la 50 de km depărtare.

Primele oglinzi datează de aproximativ 5000 de ani, având ca şi centru de expansiune Egiptul şi China. Acestea erau din bronz sau argint şlefuit şi aveau o formă ovală. Primele oglinzi de sticlă le-au realizat vestiţii sticlari din Murano, prin secolul al XII-lea. Până în secolul al XVII-lea, la Veneţia, era posibil să fie condamnaţi la moarte toţi cei care divulgau secretul confecţionării oglinzilor. Producţia de oglinzi a rămas monopolul statului veneţian, până la mijlocul secolului al XVII-lea. Procesul chimic de acoperire a sticlei cu argint metalic a fost descoperit în secolul al XIX-lea.

In credinta sintoista oglinda este considerat simbol al zeitei Amaterasu. De aceea ea a ajuns sa fie vazuta ca obiect sacru, pastrata ca atare in altarele sintoiste, trupul zeului este de obicei o oglinda, desi in unele cazuri se pastreaza in racla sabii sau alte obiecte considerate sacre.
Puritatea si curatenia sunt primele conditii pe care trebuie sa le indeplineasca oglinda, pentru ca se spune ca ea reflecta sufletul posesorului. Oglinzile aburite sau murdare sunt precum sufletele intunecate de ganduri necurate.
Prezenta unei oglinzi intr-un templu sintoist arata ca zeita Amaterasu este prin apropiere si ca ea ii invata pe oameni sa-si mentina sufletele curate.
Demult, inaintea aparitiei oglinzii din sticla, se foloseau oglinzi metalice. Mai exista si astazi oameni care tin la asemenea obiecte, nu numai ca relicve, dar si ca simbol al sufletelor stramosilor. Ele trebuie lustruite din cand in cand si sunt pastrate cu sfintenie in amintirea lor. Sunt expuse si venerate cu prilejul serviciilor memoriale, obicei ce se mai pastreaza in mediul aristocratic.
La moartea cuiva, exista obiceiul sa se aduca imediat o oglinda langa fata muribundului, pentru ca spiritul lui sa poata intra in aceasta. Oglinda era apoi infasurata in matase si pusa intr-o cutie pe care se scria numele defunctului. Se spunea ca oglinda, prin reflectarea constanta a chipului posesorului ei, ajungea sa atraga sufletul acestuia si sa il reflecte.
Oglinda este, deci, simbolul puritatii absolute a sufletului, al sufletului neintinat, al reflectarii de sine in propria oglinda
.