Arhive blog

Tanar sunt si de viata sunt plin, Aleksandr Blok

Alexander Blok, 1907

Alexander Blok, 1907

Tanar sunt si de viata sunt plin

de Aleksandr Blok

Tanar sunt si de viata sunt plin,
Mistuit de privelisti si dor.
Inverzesc si spre tine-mi inclin
Ramul meu de artar, fosnitor.
Cand de vant ma-nfior leganat,
Rugaciuni iti soptesc ca sa vii.
Pe obrazu-mi spre cer inaltat
Lacrimi mici siroiesc bucurii.
Te astept sub umbrarul meu des.
Iar tu vii si tristetii ma smulgi
Si eu verde podoaba-ti veghez
Gandul bun si visarile dulci.
Iti soptesc visul meu de artar
Si iti cant din laute de foi
Pana cand stele-n bolta rasar
Numai tu. Numai eu. Numai noi.

O, nu ma mai chema-n campie

de Aleksandr Blok


o, nu ma mai chema-n campie,
ispititoare libertate!
cum sa petrecem, Maica-glie,

sub zarile-ti netulburate?
e drept ca lacrima din geana
mi-o zvanti cand iti urmez cararea,
dar mie-o mana diafana
imi da azi binecuvantarea.
cu fruntea ninsa de omaturi
eu am atins-o. si campia
ti-o-mbratisai. dar nu alaturi
ni-i data-n viata bucuria.
o clipa-n zborul ce m-avanta
privirea-n jos eu mi-o voi pierde
sa vad cum primavara canta
cu tine la ospatul verde.
apoi imi voi urma iar drumul
amar si inecat in ceata,
sarac si cenusiu ca fumul
imi voi trai saraca viata.

Rusia

de Aleksandr Blok


Ca-n vremi ce-s azi trecut tezaur
Vii, troică veche, să mă duci,
Şi roţi cu spiţele de aur
Se-afundă-n glod pân-la butuci…

Rusie, biata mea Rusie,
Pământ cu izbe cenuşii,
Cântările ce-n vânt adie
Mi-s dragi ca dragostea dintâi!

Nu ştiu a-ţi plânge soarta doară,
Am griji mărunte, pământeşti…
Dă-ţi frumuseţea ta barbară
Oricărui vrăjitor doreşti!

De-o fi să te ademenească
Tu orice greu a-i să-l înduri,
Tristeţea doar de-o să-ţi umbrească
Preagingaşele trăsături!…

Ei şi? O lacrimă din gene,
Mai mult cu-o grijă…
Şi rămâi
Basma-nflorită pe sprâncene
Şi cântec fără căpătâi…

Căci orice greu uşor îţi pare,
Odihnitor – un drum târziu,
Când prinzi în drum priviri fugare
De sub tulpanul fumuriu,

Şi cântă surd, a închisoare,
Nealinatul surugiu!…

sursa

Aleksandr Blok (16/28 noiembrie 1880 – 7 august 1921) a fost probabil cel mai talentat poet liric pe care l-a produs Rusia după Alexandr Pușkin.

Alexandr Blok s-a născut la St. Petersburg, într-o familie aristocrată de origini germane și ruse. La Universitatea din St. Petersburg, Blok a studiat dreptul fără succes, însă în 1906 și-a luat licența în filologie. Poetul rus a fost și dramaturg și eseist, dar și conducător al simboliștilor ruși de la început de secol.

Mulți critici consideră că Blok este cel mai important poet după Pușkin. Blok a început să scrie poezii la vârsta de 17 ani. În perioada de început a carierei lui literare, Blok a fost foarte influențat de filosoful din secolul al XIX-lea Vladimir Soloviev și de viziunea acestuia asupra eternului feminin și înțelepciunii divine.

Pe lângă poezii și piese de teatru, Blok a mai scris și eseuri, și recenzii dramatice. Majoritatea eseurilor sale au fost compuse într-un stil foarte liric, impresionist, cu raționamente emotive. Blok a murit la Petrograd la data de 7 august 1921, în urma unui atac de cord provocat de malnutriție.

Din blogosfera.

Cristian.Un om pe o şosea

Caius.Colecţionara de coşmaruri – 9

Ioan Usca.Maus

Călin Hera.Cum gândesc chinezii

Punctul de vedere.O pauza

Gabriela Savitsky.Poem din Cartea de smarald

„O, stingă-se a vieţii fumegătoare faclă…”,Mihai Eminescu

Doamna Marilena mi-a scris acest mesaj si sper sa-l vada cei care se folosesc de numele lui Eminescu la diferite evenimente,mai ales unii oameni de cultura,politicieni si asa zisi iubitori de neam si tara.

Pe mormantul lui Eminescu nu creste nicio floare! Ceremonii si atat.Fraze sforaitoare care cuprind sintagme de genul “cel mai mare poet roman”,”poetul national “,spuse cu pompa de personaje cunoscute:academicieni,politicieni,etc.. Romani luati atitudine!Cei care mergeti la comemorarea mortii lui ziceti-le ceva de dulce momailor de academicieni care se umplu de bani de pe urma operei eminesciene si nu se gandesc la un lucru de bun simt:ca si mormantul lui Eminescu trebuie ingrijit.As plati eu pe cineva sa puna flori si sa le ude,dar n-am nicio calitate.

O, stingă-se a vieţii…
de Mihai Eminescu

O, stingă-se a vieţii fumegătoare faclă,
Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă!
N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun,
Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun,
Căci n-am avut metalul demonilor în vine,
Nici pacinica răbdare a omului de bine,
Căci n-am iubit nimica cu patimă şi jind…
Un creier plin de visuri ş-o inimă de rând.

De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult,
Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult.
Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors…
Acelaşi şir de patimi s-a tors şi s-a retors
De mânile uscate a vremii-mbătrânite.
Sunt limpezi pentru mine enigmele-ncâlcite:
Nu-ntreb de ce în lume nu ne e dat de soarte
Noroc fără durere, viaţă fără moarte.
Am pus demult deoparte acele roase cărţi
Ce spun c-a vieţii file au vecinic două părţi…

Cu-a lor înţelepciune nimica nu se schimbă
Cu dezlegări ciudate şi cu frânturi de limbă
Ocupe-se copiii… Eu pun o întrebare
Nu nouă, însă dreaptă… nu liberă, dar mare.

Viaţa, moartea noastră noi le ţinem în mâni,
Pe ele deopotrivă noi ne simţim stăpâni.
O cupă cu otravă, un glonte, un pumnar
Ne scapă deopotrivă de-o lume de amar.
De ce ţin toţi la dânsa, oricât de neagră fie?
Ea împlineşte oare în lume vo solie?
E scop în viaţa noastră ­ vun scop al mântuirii?
Nu junghiem fiinţa pe-altarul omenirii?
A gândului lucire, a inimei bătaie
Ridică un grăunte din sarcina greoaie
Mizeriei comune? Trăind cu moartea-n sân
Pe altu-n astă lume îl doare mai puţin?
O, eu nu cer norocul, dar cer să mă învăţ
Ca viaţa-mi preţ să aibă şi moartea s-aibă preţ.
Să nu zic despre mine ce omului s-a zis:
Că-i visul unei umbre şi umbra unui vis.

O, Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele,
De ce mi-ai dat ştiinţa nimicniciei mele?
De ce-n al vieţii mijloc, de gânduri negre-un stol
Mă fac să simt în minte şi-n inimă un gol?
De ce de pe vedere-mi tu vălul ai rărit,
Să văd cum că în suflet nu am decât urât?
Viaţa mea comună s-o târâi uniform
Şi să nu pot de somnul pământului s-adorm?

Zadarnică, pustie şi fără înţeles
Viaţa-mi nu se leagă de-un rău sau de-un eres.
Eu nu mă simt deasupra şi nu sunt dedesupt,
Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă lupt
Pentru-o minciună mare ori mare adevăr.
Totuna mi-ar fi mie, căci alta nu mai cer,
Decât să fiu în dreapta ori stânga hotărât,
S-omor şi eu pe altul sau să fiu omorât
Şi făr- de nici un titlu în lume să mă-nser…

Căci ce-i la urma urmei minciună, adevăr?…
Să ţin numai la ceva… oricât ar fi de mic…
Dar nu ţin la nimica, căci nu mai cred nimic.

In 15 iunie 1889, Bucureşti,a murit poetul national Mihai Eminescu (nascut in 15 ianuarie 1850, Botoşani sau Ipoteşti), membru post-mortem al Academiei Române in anul 1948.