Arhive blog

Nicolae Labiș (2 decembrie 1935 – 22 decembrie 1956), poet român

Nicolae Labiş

Noi, nu!

de Nicolae Labiş

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?
Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava – d. 22 decembrie 1956, București) a fost un poet român. Criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul” generației șaizeciste.

Moartea lui Labiş: accident sau asasinat ?

Poezii de Nicolae Labis 

In 2 decembrie s-au nascut si pictorii:
Georges Seurat (2 decembrie 1859, Paris – 29 martie 1891, Paris), pictor francez neoimpresionist, creator şi teoretician – împreună cu Paul Signac – al tehnicii divizioniste în pictură.

Otto Dix (2 decembrie 1891 – 25 iulie 1969), pictor, desenator și gravor considerat ca unul dintre cei mai importanți artiști plastici german ai secolului XX.

<p style="text-align: justify;”>Din blogosfera. 

Daca toate acestea fi-vor invatate, Nicolae Labiș

Nicolae Labiş

Nicolae Labiș (2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava – 22 decembrie 1956, București) a fost un poet român, talent remarcabil. Criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul” generației șaizeciste.

Daca toate acestea fi-vor invatate

de Nicolae Labiș

Fiii vostri singuri hotaresc in viata
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii vostri mai tarziu invata
Taina ei fierbinte, nobila si grea.
Fiii vostri singuri mai tarziu, fireste,
Isi aleg iubita mangaind-o bland,
Inima lor larga si sincera-si roteste
In privinta asta cel mai greu cuvant.
Fiii vostri, insa, trebuie sa-nvete
Din copilarie inca, de la voi
Primele indemnuri, primele povete –
Dorul de lumina, scarba de noroi.
Cat sunt fragezi inca, mame, invatati-i
Sa iubeasca floarea pura din livezi.
Sa iubeasca-ntinsa mare si Carpatii,
Ce-si inalta-n ceruri fruntea de zapezi.
Sufletul sa-l aiba nentinat ca floarea,
Ochii lor sa fie limpezi si curati,
Sa nutreasca patimi vaste cum e marea
Sa inalte ganduri cat acesti Carpati.
Oamenii, din suflet, vesnic sa iubeasca,
Frati sa-i socoteasca, simpli si-ntelepti;
Invatati-i, mame, crancen sa urasca
Pe acei ce-s dusmani oamenilor drepti.
Sa iubeasca versul, sa iubeasca struna
Ce-i curat in lume, ce e nou si viu;
Cat sunt mici sa-nvate a uri minciuna.
Astea nu se-nvata cand e prea tarziu.
Sa iubeasca tara, pentru ea sa sara
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Invatati-i, mame, dragostea de tara
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.
Ea sa le sclipeasca-n licarul pupilei,
Sa le creasca-n suflet blanda ca un spic.
Sa se teama poate de rusinea zilei
Cand ar sti ca tarii nu i-au dat nimic.
Daca toate astea fi-vor invatate,
Restul o sa vina de la sine-apoi
Si-au sa se-mplineasca visurile toate
Ce le-ati pus intr-insii, mame scumpe, voi.


Din blogosfera.

Ioan Usca.Ideal

Caius.Colecţionara de coşmaruri – 12

Gabriela Elena.Doctori trasniti

Gabriela Elena.Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt

Cristian.Călător fără călătorie

Teo Negură.Un viciu rar

Cristian Dima.Năbădăiosu` şi jucuriile

Fior, Nicolae Labiş

Poate-am visat ceva rău şi-am uitat,
Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede sună,
Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună
Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă
Mi-au picurat o otravă de gheaţă,
Ori poate e dimineaţă.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh străveziu de poveşti,
Care-ai pătruns şi îmi macini mereu
Trupul şi sufletul meu?

Privesc în oglindă – acelaşi mi-i chipul
Şi buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.

Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,
Sufletu-şi pâlpâie albe chemări,
Ochii îmi ard rotunjiţi peste cearcăne,
Inima-şi bate ecoul de zări.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh coborât din poveşti,
Undă prelinsă să mă învenine,
Stea fulgerată în mine?

Nicolae Labiş

Nicolae Labiş

Nicolae Labiş(n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, judeţul Suceava – d. 22 decembrie 1956, Bucureşti) a fost un poet român, talent remarcabil. Criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul” generaţiei şaizeciste.