Arhive blog

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

de Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

15 ianuarie, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale.

Ziua Culturii Naţionale, marcată în premieră în România.Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită începând cu 2011 odată cu ziua poetului Mihai Eminescu, în urma unei legi promulgate în decembrie 2010.

Iubită dulce, o, mă lasă…

Călin Hera.Starea lui Mihai Eminescu

Cristian.Smooth jazz, un saxofon şi o femeie în rochie verde – ultima parte

Teo Negură.Poveste de vis (20)

Ioan Usca.Deducţie

CELLA.vino somn, ori vino moarte, pentru mine e totuna… poezie sărăcie