Arhive blog

Legenda Muntelui Saint-Michel

Belle de Jour concurs: Cultura pe continentele lumii.Logo-ul concursului este făcut de Vic.

dsc001311

Am ales sa scriu despre legendele Mont Saint-Michel dupa ce am primit cateva fotografii facute de Kevin,un tanar de 28 de ani din Franta care imi viziteaza blogul si caruia ii place foarte mult istoria,cultura,calatoriile si spera sa viziteze cat de curand Europa de Est si Romania.Sper sa cunoasca o fata buna si draguta din Romania cu aceasta ocazie.Chiar a donat niste bani Asociatiei PAVEL.Mi-a scris Isabellelorelai:”Ce am uitat să îţi spun: Olga îi mulţumeşte lui Kevin, pe site-ul PAVEL, pentru donaţia lui din februarie

http://asociatiapavel.ro/index.php?ln=ro&cat=1

Ce este Mont Saint-Michel?In Wikipedia scrie ca Le Mont-Saint-Michel este o stâncă granitică  din Marea Mânecii, unde se manifestă cel mai reprezentativ fenomen de flux şi reflux. Stânca este ocupată de un sat şi o mănăstire fortificată ridicată începând cu secolul al VIII-lea, până prin secolele al XII-lea – al XIV-lea. A jucat un rol important în istoria Franţei, fiind singurul loc care nu a putut fi cucerit de armatele engleze în timpul „Războiului de 100 de ani”.

Din anul 1979, Mont Saint-Michel se află pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO.

Legendele Mont Saint-Michel ,intre istorie,religie,fantastic,real.

Legenda Muntelui spune că într-o noapte de octombrie a anului 708, episcopul Aubert de la Avranches dormea un somn frământat de vise. Ca şi în nopţile trecute, Sfântul Arhanghel Mihail i-a apărut, poruncindu-i să îi construiască un sanctuar, pe vechiul munte Tombe, în mijlocul golfului. Şi, pentru ca episcopul ca să nu mai uite, cum o mai făcuse, Arhanghelul şi-a pus degetul de lumină pe capul episcopului Aubert, marcându-l pentru totdeauna. În zorii secolului al VIII-lea, muntele Tombe era o ridicătură rotunjită de granit, înaltă de 78 de metri, în mijlocul unui golf adânc, al cărui profil nu are cu nimic de-a face cu contururile de azi, deoarece aici pământul a câştigat peste tot în lupta cu marea. În vârful ridicăturii de granit se afla aşezată o piatră destul de mare, despre care se spune că ar fi fost înfiptă în pământ de către Satan. Nimeni nu putea să scoată această piatră, pentru începerea construcţiei sanctuarului. În cele din urmă, copilaşul Bain, cel de-al doisprezecelea fiu al unuia din lucrători, puternic prin nevinovăţia sa, reuşeşte ceea ce toţi ceilalţi eşuaseră, tot aşa cum Arthur, viitor rege legendar al Bretaniei, încă adolescent, reuşise să smulgă spada Excalibur din stânca în care fusese înfiptă. Numele Sfântului Mihail, substantivare a unui strigăt, devine strigăt de luptă al cavaleriei. Roland, unul dintre cavalerii lui Carol cel Mare, îl invocă fără încetare în luptele contra sarazinilor. Dar Sfântul Arhanghel mai are rol: cântăreşte sufletele în ziua Judecăţii de Apoi. Legendele apar curând după instalarea Benedictinilor în mănăstire. Ele consacră definitiv Muntele în ierarhia sanctuarelor.

Arhanghelul Mihail învingând cu şarpele monstruos din Irlanda

Legenda şarpelui din Irlanda i-a asigurat Muntelui un renume internaţional. Un şarpe monstruos pustia regiunea. Armele regelui Elgar, rugăciunile arhiepiscopului Ivor rămân neputincioase. S-a luat hotărârea unui atac în masă contra balaurului, dar când cavalerii au sosit la faţa locului, monstrul era deja mort. L-au ars şi i-au împrăştiat cenuşa, în care Ivor a distins două obiecte insolite: un scut de lemn de cedru şi de piele întărită, precum şi o spadă de oţel, foarte scurtă, încă pătată de sângele monstrului. Scutul şi spada erau de dimensiuni curioase, adevărate jucării de copil. Noaptea următoare, Ivor l-a văzut pe Sfântul Mihail în vis, iar acesta i-a poruncit ca aceste relicve să fie duse la sanctuarul său preferat, fără nici o altă precizare. Cei doi călugări, însărcinaţi să ducă armele sfinte, au luat drumul Italiei, crezând că la Gargano, cunoscut sub numele de Monte Sant’Angelo, este sanctuarul preferat al Arhanghelului Mihail. Dar în fiecare zi, orice drum ar fi luat, ei ajungeau spre soare-apune. Disperaţi că nu reuşesc să ajungă în Italia, ei s-au rugat Arhanghelului Mihail: acesta le-a apărut şi i-a informat că locul său preferat pe pământ este acum muntele Tombe. Tradiţia fixează la 16 octombrie 708 sfinţirea locului noului sanctuar în vârful muntelui Tombe. Episcopul Aubert organizează viaţa religioasă în Munte, instalează acolo doisprezece călugări care trebuie să persevereze, cu reguli precise, în serviciul preafericitului Arhanghel. Trimişi de episcop, aceşti călugări au format prima comunitate instalată şi organizată vreodată în Munte. Prin revelaţie, Aubert a fost înştiinţat de Arhanghel de existenţa unei surse de apă potabilă, apoi a ridicat o capelă dedicată Sfântului Petru, unde, mai târziu, va fi înhumat, conform tradiţiei medievale. Muntele se numeşte încă Tombe. Miracolele nu au întârziat să apară. Un pelerin orb, sosit acolo, a exclamat: Ce frumos este să vezi! Muntele şi-a luat definitiv numele actual pe la sfârşitul secolului al X-lea. Rând pe rând, au apărut noi construcţii, Muntele căpătând o înfăţişare din ce în ce mai apropiată de cea actuală. Trebuie să ne imaginăm amploarea acestor lucrări: blocurile de granit trebuiau aduse pe corăbii din insulele Chausey, în ritmul mareelor. Odată aduse, tăietorii de piatră le-au fasonat în blocuri definitive şi şi-au înscris pe ele, pentru a-şi primi simbria, semnele lor, pe care le putem citi încă. Aceste blocuri grele de piatră sunt apoi urcate în vârf şi aşezate la locul potrivit.