Arhive blog

Magda Isanos (17 aprilie 1916 – 17 noiembrie 1944), poetă româncă

The-Tree-Lover

Logodnă de primăvară

Vai, frumusetea ceasului de-acuma
de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine,
si-alaturi sa simtim sub talpa huma
de iarba vietii grea, cum de suspine
mi-i inima de cind nu te-am vazut?
Vreau soarele, pe degetele noastre
unite, un inel sa faureasca;
albastre zarile-n privirile-ti albastre
sa le privesc si dragostea sa creasca
din radacini batrine ca gradina
(mai mindra decit cea care s-a dus),
sa-mi ierti, si eu sa-ti iert, de-asemeni vina
de-a fi iubit mai mult decit am spus.

Vis vegetal

As vrea să fiu copac
Si-as vrea să cresc langa fereastra ta.
Te-as auzi,
Si-n voie te-as privi intreaga zi
M-as apuca si iarna să-nfloresc,
Ca să te bucuri!
Pasarile cele mai mandre-ar face cuib pe creanga mea,
Iar noptile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe frunze ti le-as da.
Prin geamul larg deschis, de-atatea ori
M-as apleca usoara să-ti sarut
Când parul ce pe frunte ti-a cazut,
Când buzele cu buze moi de flori
Spre toamna m-as juca zvarlindu-ti mere
Si foi de aur rosu prin odaie
Cu-a ramurilor tanara putere
Ti-as apara obloanele de ploaie.
Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara
De primavara, când va fi si luna
Va trece prin gradina o zana buna,
Facandu-mă femeie să fiu iara.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze si pământ,
Cu roua si cu luna pe obraz,
Eu ti-as sari în casa si senina,
Uitind de-atata vreme să vorbesc,
Cu cate-un cuib în fiecare mana,
As incepe

zambesc.


Magda Isanos

Magda Isanos

Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iași – d. 17 noiembrie 1944, București) scriitoare românca, a fost poetă, prozatoare și publicistă.

S-a născut la Iași, ca fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină. A urmat școala primară la Costiujeni, spital unde lucrau părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia; licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași.

Debutează în 1932, cu versuri în revista Licurici a Liceului de băieți Bogdan Petriceicu Hașdeu din Chișinău.

A fost soția lui Eusebiu Camilar.

Din blogosfera.

Clipe de Cluj.Grădina botanică din Cluj, între oficial şi …de suflet

Cristian lisandru.Proză arhiscurtă (85 de cuvinte) – Simfonia

Gabriela Savitsky.Nervi de primăvară

Acuma cântecul s-a sfârsit, Magda Isanos

Acuma cântecul s-a sfârsit

de Magda Isanos

Acuma cintecul s-a sfirsit.
Nu stiu de-i bine ori rau.
Din frunze-am cintat. Dumnezeu,
linga mine stind, mi-a soptit.

De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Si citeodata-avea glas de om.
„Sarbatoreste, mi-a spus el, aceste
cimpii dezmierdate si creste…”

Si ca o pasare neinvatata
m-am apucat sa cint. Eram mirata
si bucuroasa, si nici n-am simtit
cum trece anotimpul fericit !

Zburati, cintece, zburati departe,
scuturati-ma de pamint si moarte,
si preamariti natura-n care inca
e liniste si-ntelepciune-adinca.

Dumnezeu

de Magda Isanos

Oamenii bogati au facut icoane,
catapitezme-aurite si strane,
insa Dumnezeu n-a venit
in locul astfel ingradit.

Bogatii stateau grosi, impovarati
si se uitau la sfintii frumos imbracati.

In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,
cerindu-le mamaliga si ceapa.
Era cind cimpie verde, cind apa.
Alteori se facea mic
si s-ascundea in floarea de finic,
ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,
s-ajute furnicile la musuroaie,
sa dea pamintului mana si ploaie.

Avea atitea de facut Dumnezeu,
si oamenii il plictiseau mereu,
cerind unul pentru altul rau.
Ii auzea strigind: „Pamintul meu…”
Ii vedea punind semn de hotar,
ciopirtind, impartind minunatul dar.

Atunci se supara. Pornea furtuna.
Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,se facea mare
si-nfricosat,
ca muntele cu paduri imbracat.
Pina venea o pasare la el.
Codobatura, sau un porumbel,
si spunea: „Doamne, mi-a cazut puiul jos.
Zi sa se faca iara frumos,
sa rasara soarele si sa-l gasesc…”

„Faca-se voia ta, sol pasaresc…”
Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca
si s-apuca alte lucruri sa faca.


Murim… ca mâine

de Magda Isanos

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

Magda Isanos

Magda Isanos

Magda Isanos ( 17 aprilie 1916, Iaşi – 17 noiembrie 1944, Bucureşti) scriitor român, a fost poetă, prozatoare şi publicistă, soţia lui Eusebiu Camilar.

S-a născut la Iaşi, ca fiică a lui Mihai Isanos şi a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină. A urmat şcoala primară la Costiujeni, spital unde lucrau părinţii ei, în apropiere de Chişinău, iar liceul la Şcoala eparhială de fete din Chişinău. A studiat la Iaşi (1934-1938) dreptul şi filozofia; licenţiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iaşi.

Debutează în 1932, cu versuri în revista Licurici a Liceului de băieţi Bogdan Petriceicu Haşdeu din Chişinău.

Din blogosfera.

Nou intrata in blogosfera:Diana cu Povestea echipei

Ei vor ajunge să cuprindă întreg pământul şi vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi.

Come with Us to Dramaland! Ediția 2010

Omisiunea de nopţi …

DE-ALE CHEFLIILOR – SEXUL ONIRIC

Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VII)

Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 6

ANIVERSARE

Acuma cântecul s-a sfârsit.Magda-Isanos

Cânt

Cânt ca privighetorile oarbe.
Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe.
Atit de sus ne-naltam citeodata…
Sufletu-mi arde de-o flacara infricosata.
Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
asa arde sufletul meu.
Cred in zine, in sfinti si minuni ;
prieteni, nu-mi impletiti cununi.
Cintecul e-n mine ca-n voi tacerea ;
ii banuiesc uneori puterea,
insa nu stiu nimic si ma-nchin smerit
ingerului linga mine ivit.
Fa-ma sa cint despre oameni si suferinti,
soptesc cu buzele reci, fierbinti,
despre saraci, despre copii si foame…
Si-n mijlocul cerestii mele spaime,
intrezaresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui sa creez lumea, s-o pun la loc.
Apoi ramin singura. Nu stiu nici eu
de ce mi-a vorbit din stufisul aprins Dumnezeu.

Acuma cântecul s-a sfârsit

Acuma cintecul s-a sfirsit.
Nu stiu de-i bine ori rau.
Din frunze-am cintat. Dumnezeu,
linga mine stind, mi-a soptit.

De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Si citeodata-avea glas de om.
„Sarbatoreste, mi-a spus el, aceste
cimpii dezmierdate si creste…”

Si ca o pasare neinvatata
m-am apucat sa cint. Eram mirata
si bucuroasa, si nici n-am simtit
cum trece anotimpul fericit !

Zburati, cintece, zburati departe,
scuturati-ma de pamint si moarte,
si preamariti natura-n care inca
e liniste si-ntelepciune-adinca.

Eu nu regret

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.
Autor: Magda-Isanos

„Sufletu-mi arde de-o flacara infricosata.”

Cânt
Cint ca privighetorile oarbe.
Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe.
Atit de sus ne-naltam citeodata…
Sufletu-mi arde de-o flacara infricosata.
Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
asa arde sufletul meu.
Cred in zine, in sfinti si minuni ;
prieteni, nu-mi impletiti cununi.
Cintecul e-n mine ca-n voi tacerea ;
ii banuiesc uneori puterea,
insa nu stiu nimic si ma-nchin smerit
ingerului linga mine ivit.
Fa-ma sa cint despre oameni si suferinti,
soptesc cu buzele reci, fierbinti,
despre saraci, despre copii si foame…
Si-n mijlocul cerestii mele spaime,
intrezaresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui sa creez lumea, s-o pun la loc.
Apoi ramin singura. Nu stiu nici eu
de ce mi-a vorbit din stufisul aprins Dumnezeu.
Autor: Magda-Isanos

Ganduri

Un gand
Vorbim cu noi insine?
Mihai Vlasie
Sambata, 22 Septembrie 2007
Cand te simti foarte singur, nu tacea. Stai de vorba cu tine. Sunt cuvintele lui Tudor Musatescu (1903-1970, autorul cunoscutelor comedii de moravuri „Titanic vals”, „…Escu”, „Visul unei nopti de iarna”).
si ma gandeam… Oare cate ceasuri in viata noastra, stam de vorba cu noi insine? Avem atatea zile de singuratate (poate chiar ani!) si nu putem gasi prietenul din noi cu care sa stam de vorba, cu noi insine. De ce? Pentru ca multi dintre noi avem un gol inlauntrul fiintei, acolo unde ar trebui sa salasluiasca un prieten in sufletul nostru. si atunci, din pricina acestei pustietati launtrice, fugim in afara, in gloata zgomotoasa, si devenim un strain noua insine, cum spune asa de intelept, intr-o cugetare a sa, Lucian Blaga: «Cei mai multi isi sunt asa de straini, incat ar trebui sa vorbeasca la persoana a treia despre ei insisi.»
Cel mai adesea, semenii (cunoscuti sau asa-zisi prieteni, rude) nu ne pot fi convorbitori; vulgaritatea, prostia, rautatea de multe feluri ale acestora ne pot cobori in tristeti, ne pot aduce mal, murdarii in suflet, greu de spalat. si atunci, e bine sa avem in noi insine un prieten cu care sa putem sta de vorba, sa-i destainuim necazurile sau sa-i impartasim, izbanzile noastre.
Pe langa atatea rugaciuni pe care le facem divinitatilor in care credem, e bine sa avem si aceasta cerere pentru linistirea noastra launtrica: O, Zei, o Dumnezei! ajutati-ma sa ma intalnesc cu mine insumi, sa am un prieten inlauntrul fiintei mele!

Murim… ca mâine

E-asa de trist sa cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or sa mai stee
voiosi, in vreme ce vom putrezi.
Atata soare, Doamne,-atata soare
o sa mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…
Si iarba asta o sa mai rasara,
iar luna tot asa o sa se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o sa fim a doua oara.
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
cand viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate
si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.
Autor: Magda-Isanos

Nedreptate

De ce sa auzim si de ce sa avem urechi pentru auz ?
Atit de pacatosi sa fim noi incit sa fim nevoiti
sa avem
sperante, pentru frumusete
si pentru duiosie, ochi
si pentru alergare, picioare ?
Atit de nefericiti sa fim noi
incit sa trebuiasca sa ne iubim.
Atit de nestabili sa fim noi
incit sa trebuiasca sa ne prelungim
prin nastere
tristetea noastra urita
si dragostea noastra infrigurata ?
Autor: Nichita-Stanescu

Cânt

Cint ca privighetorile oarbe.
Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe.
Atit de sus ne-naltam citeodata…
Sufletu-mi arde de-o flacara infricosata.
Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
asa arde sufletul meu.
Cred in zine, in sfinti si minuni ;
prieteni, nu-mi impletiti cununi.
Cintecul e-n mine ca-n voi tacerea ;
ii banuiesc uneori puterea,
insa nu stiu nimic si ma-nchin smerit
ingerului linga mine ivit.
Fa-ma sa cint despre oameni si suferinti,
soptesc cu buzele reci, fierbinti,
despre saraci, despre copii si foame…
Si-n mijlocul cerestii mele spaime,
intrezaresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui sa creez lumea, s-o pun la loc.
Apoi ramin singura. Nu stiu nici eu
de ce mi-a vorbit din stufisul aprins Dumnezeu.
Autor: Magda-Isanos

Întrebãri

Traim un prezent pur ?
A trai inseamna timp ?
Timpul este tot ceea ce nu intelegem ?
Timpul este tot ceea ce nu suntem noi ?
Exista timp acolo unde nu este nimic altceva ?
Timpul este fara sa fie ?
Timpul este insusi Dumnezeu ?
Inima mea bate in timp ?
Sunetele, mirosurile,
pipaitul, gustul, vederea
sint chipuri ale timpului ?
Timpul este legat de lucruri ?
Timpul este legat de cuvinte ?
Gindurile sint timp ?
Timpul este insusi Dumnezeu ?
A fi, inseamna timp ?
A avea, inseamna timp ?
Ceasurile sunt bisericile noastre
de mina sau de buzunar,
de perete…
Ne rugam luind cunostinta
de bataia lor inscrisa pe cadrane…
Nichita Stanescu

Alta matematica

Noi stim ca unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o para
nu stim cit face.
Stim ca cinci fara patru fac unu,
dar un nor fara o corabie
nu stim cit face.
Stim, noi stim ca opt
impartit la opt fac unu,
dar un munte impartit la o capra
nu stim cit face.
Stim ca unu plus unu fac doi,
dar eu si cu tine,
nu stim, vai, nu stim cit facem.
Ah, dar o plapuma
inmultita cu un iepure
face o roscovana, desigur,
o varza impartita la un steag
fac un porc,
un cal fara un tramvai
face un inger,
o conopida plus un ou,
face un astragal…
Numai tu si cu mine
inmultiti si impartiti
adunati si scazuti
raminem aceiasi…
Pieri din mintea mea !
Revino-mi in inima !
Autor: Nichita-Stanescu