Arhive blog

Povesti despre oameni si dragoste

om

Motto:
„Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie.”

Am primit acest textulet de la Maura,o fata mai deosebita,un copil Indigo si pentru ca aveam pregatit un articol despre neputinta omului bolnav sau batran,acest textulet e foarte potrivit.

O intrebare frecventa pe Google pare a fi: “Ce este dragostea?“… ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani in urma de la o prietena asistenta medicala.

Zilele astea ploioase mi-au reamintit povestea pe care astazi m-am gandit sa o impartasesc cu voi.

romantic moment“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el… Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.

Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!… Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

Cateva cuvinte despre boala_Alzheimer .Boala progresează în timp, dar rapiditatea agravării depinde de la o persoană la alta. Unele persoane pot avea manifestări minime până în fazele tardive ale bolii, alte persoane pierd capacitatea de a efectua activităţi zilnice deja într-o fază precoce a bolii. Nu există până în prezent posibilitatea unei vindecări. O persoană afectată de boala Alzheimer trăieşte în medie 8 – 10 ani de la apariţia primelor simptome, dacă nu intervin alte cauze intercurente de moarte.

Evoluţia bolii este împărţită în mod convenţional în trei faze:

Faza iniţială

– pierdere a orientării

– pierderea capacităţii de a iniţia anumite activităţi

– neadaptare la situaţii noi şi nefamiliare

– reacţii întârziate şi capacitate de memorare încetinită

– tulburări de judecată, decizii greşite

– dificultăţi în utilizarea banilor

– tulburări de dispoziţie afectivă, iritabilitate, nelinişte

Faza intermediară

– probleme în recunoaşterea persoanelor familiare

– dificultăţi la citit, scriere şi calcul

– greutăţi în a se îmbrăca singur

– probleme de gândire logică

– tulburări de dispoziţie accentuate, ostilitate faţă de persoane apropiate

– pierderea orientării temporale

– suspiciuni nejustificate, idei de persecuţie, gelozie, urmărire

– necesitatea unei supravegheri şi îngrijiri permanente

Faza avansată (tardivă)

– pacienţii nu-şi mai amintesc că trebuie să se spele, să se îmbrace, să meargă la toaletă

– pierd abilitatea de a mesteca alimentele, de a înghiţi, uită că au mâncat deja şi pretind să li se servească din nou masa

– dificultăţi în păstrarea echlibrului, dificultăţi de mers

– stări confuzive, uneori cu agitaţie, în special noaptea

– pierderea capacităţii de a comunica prin cuvinte

– pierderea controlului vezicii urinare sau intestinal (incontinenţă pentru urină şi fecale).

Si animalele plang

Povestea pe care vreau sa o spun e o poveste adevarata despre un catel fara stapan care isi plange prietenul calcat de o masina acum cateva zile.

Ii vedeam aproape in fiecare zi la mine-n cartier.Erau doi prieteni maidanezi-unul maro ,celalalt alb cu pete negre.Cred ca erau corcituri de boxer si de dalmatian.Nu ma pricep prea bine la rasele cainilor.Ii priveam cum se jucau amadoi in iarba sau pe trotuar,ii vedeam luandu-se dupa cate un om in speranta ca vor fi mangaiati sau ca vor primi putina mancare.Ii mangaiam si vorbeam cu ei de cate ori imi ieseau in cale.

Cateii nu aveau stapan,erau ai blocului si toti oamenii din cartier cred ca-i cunosteau,multi le dadeau de mancare,apa sau ii mangaiau.

Ieri ma intorceam acasa de la mama mea si mergand pe trotuar il vad pe catelul maro venind spre mine.L-am recunoscut,m-am oprit si l-am mangaiat ca de obicei.Pe banca din fata blocului stateau doua femei care vorbeau despre el.Le-am intrebat unde este celalalt catel,prietenul alb cu pete negre?Mi-au raspuns ca fusese calcat de o masina saptamana trecuta.M-am intristat foarte mult ca si cand ar fi fost vorba despre moartea unei cunostinte,unui vecin sau coleg.Mi-au dat lacrimile si am plecat.

Azi dimineata am plecat din nou la mama,iar in fata mea pe trotuar era o femeie cu un caine.Nu stiu daca era al ei sau doar se luase dupa ea,dar cand au ajuns in apropierea unui bloc am auzit un schelalait.Era al cainelui care-si pierduse prietenul.Femeia nu stia ce se intampla,cred ca ii era teama putin;m-am apropiat si i-am spus sa nu se teama.Catelului ii era dor de prietenul lui,plangea sfasietor privindu-l pe cainele femeii care nici nu-l baga in seama.Poate ca pare ciudat ce povestesc acum,dar nu am mai vazut si auzit un plans atat de sfasietor-ii era asa de dor de prietenul lui cel mai bun.Femeia s-a induiosat,i-a vorbit bland si l-a mangaiat. Eu am inceput sa plang si am plecat repede.Am incercat sa ma abtin si am luat-o printre blocuri,dar lacrimile imi curgeau pe obraji.

Am ajuns la mama si i-am spus sa nu se ingrijoreze ca plang…plang si acum cand scriu aceasta poveste adevarata.Si cainii sufera si-si plang prietenii care se duc.Oare de ce unii oamenii chinuiesc animalele cand noi avem atatea de invatat de la ele,mai ales despre prietenie,loialitate.

sursa poze:Animals & Loyalty.