Arhive blog

Legenda Calului troian

Giovanni Domenico Tipeolo, Procession of the Trojan Horse in Troy


In 24 aprilie 1184 î.Hr., grecii intră în Troia folosind un Cal troian, un gigantic cal de lemn, gol în interior, nascocit de Ulise in timplul Războiului Troian dintre ahei şi oraşul Troia . Conform mitologiei greceşti, acest război a izbucnit după ce Paris, prinţul Troiei a răpit-o pe Elena, soţia lui Menelaus, regele Spartei.

Detail from The Procession of the Trojan Horse in Troy by Domenico Tiepolo

Calul troian a fost construit de Epeius şi pregătit de zeiţa Atena. Era făcut din lemn de corn luat dintr-o pădure sacră a lui Apollo. Calul avea inscripţia următoare: Grecii dedică această ofrandă Atenei pentru întoarcerea lor acasă. Fiind gol în interior, calul a fost umplut cu soldaţi, aflaţi sub comanda lui Ulise. Restul armatei a ars taberele şi s-a îndreptat cu corăbiile spre Tenedos.

Când troienii au descoperit că grecii au plecat, crezând că războiul s-a încheiat, s-au bucurat şi au dus calul în cetate, în timp ce dezbăteau ce să facă cu el. Unii erau de părere să îl arunce de pe stânci, alţii să îi dea foc, în timp ce câţiva se gândeau să-l dedice zeiţei Atena.Şi Casandra şi Laocoon erau împotriva păstrării calului, profeţind şiretlicul aheilor. Însă Casandra nu era crezută din cauza blestemului lui Apollo. Nişte şerpi au ieşit din mare şi i-a devorat pe Laocoon şi pe cei doi fii ai săi (Virgil, „Eneida”); pe Laocoon şi pe unul din fii săi (Proclus, „Crestomatia”) sau doar pe fiii lui Laocoon (Quintus Smyrnaeus, „Posthomerica” şi Apolodor, „Epitome”). Acest incident i-a determinat pe Enea şi pe însoţitorii săi să se retragă pe Muntele Ida.

Lovis Corinth-Trojan horse

Troienii au decis să ţină calul şi au sărbătorit până noaptea. Sinon, un spion aheu a semnalat că flota a staţionat în Tenedos când era miezul nopţii şi luna plină se ridicase pe cer. Soldaţii din cal au ieşit şi au ucis gărzile.Aheii au intrat în oraş şi au început să ucidă populaţia care dormea. Un mare masacru a urmat, masacru care a continuat de noaptea până ziua.

Johann Georg Trautmann . The fall of Troy

Din blogosfera.

Mirela Pete.Shakespeare, Cristian.CIOBURI, Calin.Norul – de Eugen Evu,  Elena Agachi.Drama Club – premiera 2010, Dumitru Agachi.Itinerarii belgiene 7 – vegetal, verde, floral…,  Caius.Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 11, Ioan Usca.Asasini în serie, Gabriela Savitsky.Planuri de călătorie, Orfiv.Joannes Marijnen (1902 – 1984) – Realitate

Legenda Calului troian

In 24 aprilie 1184 î.Hr,in timpul razboiului Troiei,grecii intră în cetate folosind un cal troian.

Legenda calului troian

In mitologia greaca, in timpul asediului Troiei, armata aheana (greaca) a lasat in afara zidurilor cetatii un cal de lemn urias. Cand grecii s-au retras, troienii, crezand ca era o ofranda religioasa, au adus calul in cetate. Soldatii greci au navalit atunci afara din calul gol pe dinauntru si au deschis portile cetatii permitand astfel capturarea Troiei.

Calul troian ( a nu se confunda cu calul traian),expresie care desemneaza un cadou aparent inofensiv dar in fapt perfid, venit din partea unui dusman.

Chiar si poetul nostru national,Mihai Eminescu a scris despre aceasta legenda.Nu am stiut pana acum,ma gandesc ca poate unii cititori sunt curiosi sa citeasca legenda asa cum a povestit-o Eminescu.

Calul troian de Mihai Eminescu

Şi ascultând aşa fel de-al unora îndemn,
Băgară în cetate pe calul cel de lemn
Ş-apoi pe veselie, pe chef se aşternură
Pân- ce în miezul nopţii pe toţii somnu-i fură…
Din calul acel mare elinii se coboară,
Cu pază ei prin uliţi în pândă se strecoară;
Cum văd că mic şi mare căzuse-n somn ca morţi,
Ei gâtuie străjerii, ce stau lungiţi la porţi
Ş-aprind făclii în noapte pe-a zidurilor creste.
Din Tenedos văzură luminile aceste
Şi-mplătoşaţi cum fură, armaţi cu lănci şi săbii,
S-apropie de ţărmuri pe negrele corăbii.
Când peste lumea toată domnea a nopţii slavă
Ei prea cu molcomişul şi fără de gâlceavă
Intrară în cetate… oricare repezi
Şi începur-în toţii a da şi a snopi.
Tăiau bătrâni şi tineri, din mic până la mare,
Ostaşi în floarea vârstei şi tinere fecioare…
Şi-s chiote, blesteme din inimă, rărunchi.
Prin porţile cetăţii curgeau pân-în genunchi
Şiroaiele de sânge… pe pruncii cei de ţâţă
Îi aruncau în flăcări, să nu rămâie viţă
Şi urmă de Troada… Şi dând în visterie
Grămezile de aur răpeau cu lăcomie.
Trei zile pustiiră cetatea şi olatul
Împlând cu jale ţara lui Priam-împăratul.
Când oamenii-s grămadă ucişi în orice loc,
Elinii atunci dederă cetăţii mândre foc
De răsărea din ziduri o mare de jeratec
Roşind bolta întreagă şi crugul singuratec.

Ard turnurile-n vânturi ­ de vaietele mumii
Nu se vedea de flăcări nici marginile lumii

Intemeierea Romei.Legenda lui Romulus si Remus

Potrivit traditiei, la 21 aprilie 753 i.C., Romulus si fratele sau geaman Remus au intemeiat orasul Roma, in locul unde fusesera alaptati de o lupoaica atunci cand erau sugari. De fapt, legenda referitoare la Romulus si Remus isi are probabil originea in secolul patru i.C., iar data exacta a intemeierii Romei a fost stabilita de catre istoricul roman Marcus Terentius Varro, in secolul intai i.C.

Potrivit legendei, Romulus si Remus au fost fiii lui Rhea Silvia, fiica regelui Numitor din Alba Longa. Alba Longa este un oras mitologic, localizat pe muntele Alban, in sud-estul viitoarei Rome. Inainte de nasterea gemenilor, Numitor a fost ucis de catre fratele sau mai mic Amulius, care a obligat-o pe Rhea sa devina vestala, pentru a nu putea da nastere unor posibili rivali la titlul sau. Totusi, Rhea a ramas insarcinata cu zeul razboiului Marte si le-a dat nastere lui Romulus si Remus. Amulius a cerut ca sugarii sa fie inecati in Tibru, insa acestia au supravietuit si au ajuns la mal la poalele muntelui Palatin, unde au fost alaptati de o lupoaica, pana cand au fost gasiti de ciobanul Faustulus.

Crescuti de Faustulus si nevasta sa, gemenii au devenit mai tarziu liderii unei trupe de tineri ciobani razboinici. Dupa ce au aflat adevarata lor identitate, ei au atacat orasul Alba Longa, l-au ucis pe maleficul Amulius si l-au repus pe tron pe bunicul lor. Dupa aceea gemenii au decis sa intemeieze un oras pe locul in care fusesera salvati cand erau copii.

Totusi, la scurt timp, au ajuns sa se certe si Remus a fost ucis de fratele lui. Romulus a devenit astfel conducatorul asezarii, care a fost denumita “Roma”, dupa numele sau. Pentru a popula orasul, Romulus a oferit azil fugarilor si exilatilor. Totusi, in Roma lipseau femeile, astfel ca Romulus a invitat tribul vecin al sabinilor sa participe la un festival si le-a rapit pe femeile tribului. Astfel a inceput un razboi, insa femeile sabinilor au intervenit pentru a-i impiedica pe barbatii din trib sa captureze Roma. A fost semnat un tratat de pace, iar comunitatile au fuzionat sub conducerea comuna a lui Romulus si a regelui sabinilor, Titus Tatius. Moartea prematura a lui Tatius, probabil provocata de Romulus, l-a lasat pe acesta in postura de rege unic. Dupa o domnie lunga si plina de succese, Romulus a murit in circumstante obscure. Multi romani au crezut ca el a fost transformat in zeu si l-au divinizat sub forma zeitatii numite Quirinius. Dupa Romulus, au mai existat sase regi ai Romei, iar despre ultimii trei dintre ei se crede ca au fost etrusci. In jurul anului 509 i.C., a luat nastere Republica Romana. O alta legenda despre intemeierea Romei, care isi are originea in Grecia Antica, povesteste modul in care personajul mitologic Aeneas din Troia a intemeiat asezarea Lavinium si a inaugurat o dinastie in care aveau sa se nasca cu cateva secole mai tarziu Romulus si Remus. In Iliada, un poem grecesc epic scris de Homer in secolul VIII i.C., Aeneas a fost singurul erou troian important care a supravietuit in urma distrugerii Troiei de catre Grecia. Un pasaj din aceasta opera spune ca el si descendentii sai aveau sa conduca Troia, dar din cauza ca nu a existat nici o insemnare cu privire la o asemenea dinastie in Troia, istoricii greci au propus ideea ca Aeneas si descendentii sai s-au mutat in alte locuri. In secolul cinci i.C, cativa istorici greci au presupus ca Aeneas s-a asezat la Roma, care la vremea respectiva era inca un mic oras-stat. In secolul patru i.C., Roma a inceput sa se extinda in Peninsula Italica. Romanii, intrand din ce in ce mai mult in contact cu grecii, au acceptat ideea ca Aeneas a avut un rol important in intemeierea maretului lor oras. In secolul intai i.C., poetul roman Virgiliu a creat mitul lui Aeneas in poemul sau epic Eneida, opera care povesteste despre calatoria lui Aeneas catre Roma. Augustus, primul imparat roman si imparatul din vremea lui Virgiliu, si Julius Caesar, unchiul-mare al acestuia si predecesorul sau ca si conducator al Romei, se spune ca sunt descendenti ai lui Aeneas.

Roma, Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Oraşul etern”), Limen Apostolorum („Pragul apostolilor”), la città dei sette colli („Oraşul celor şapte coline”) sau pur şi simplu l’Urbe.Centrul Istoric al Romei este pe lista UNESCO de Patrimoniu al Umanităţii .Sursa.


Poze.

Povestea unui fag fermecat

Din motive de toate felurile;fizice,psihice,chimice,tehnice,stiintifico-fantastice etc. nu m-am dus la spectacolul de la castel,asa ca m-am asezat in fata calculatorului sa raspund unui e-mail.Astfel am ajuns si aici,in taramul de povesti si magie.

Si cum ma plimbam pe aici mi-am amintit de o poveste citita de mine mai demult,de fapt e un reportaj din ziarul Adevarul.E povestea unui copac batran caruia i se spune „fagul imparatului”,o poveste frumoasa si adevarata.

„A fost odată ca niciodată un copac fermecat. La rădăcina lui izvora un fir de apă care se strângea în scorbura mare cât roata carului. Frunzele pomului nu cădeau nicicând, iar micul lac din măruntaiele arborelui nu îngheţa iarna.

Oamenii din apropiere veneau mereu şi luau apă, despre care credeau că e vindecătoare, aşa că îşi dădeau cu ea pe piele, să le treacă tot felul de bube, iar tratamentul dădea roade, după spusa muritorilor de rând. Să ştiţi că asta nu e o poveste. Pomul fermecat există. E chiar aici, în România, în Munţii Apuseni.

De copacul fermecat am auzit peste tot în Apuseni. Nu e om să nu-l cunoască. Deşi i se spune „fagul împăratului”, nimeni nu ştie precis de unde vine denumirea asta. Aşa i-a rămas numele, aşa i-au spus oamenii, din generaţie în generaţie…”

Va place povestea si vreti sa stiti mai multe?Link articol.

Povestea Margaretei



Margareta, legenda si simbol
Legenda spune ca Margareta era o printesa deosebit de frumoasa, care fusese promisa la nastere Imparatului Florilor. La varsta de 16 ani, Margareta se indragosteste de un print nespus de frumos si nespus de viteaz. Cei doi se iubesc si planuiesc sa fuga impreuna pentru a se putea casatori si pentru a scapa de promisiunea facuta Imparatului Florilor.

Imparatul Florilor afla si il provoaca pe print la duel. Cei doi se bat in sabii si palose 3 zile si 3 nopti si in final printul este ucis. Speriata si indurerata, Margareta fuge in munti, iar Imparatul Florilor fuge pe urmele ei. Dandu-si seama ca nu are scapare, Margareta se roaga, plangand, sa moara mai bine decat sa fie a Imparatului Florilor. Ruga ii este ascultata si Margareta moare, iar lacrimile ei sunt transformate intr-un sirag de perle.

Indurerat si dandu-si seama de greseala facuta, Imparatul Florilor o transforma pe Margareta intr-o floare alba, pentru ca aceasta sa poata trai vesnic fara ca cineva sa o poata atinge.

Limbajul Margaretei
Margareta inseamna soarta, este un simbol al puterii destinului si a puterii dragostei. Barbatul care daruieste cadou unei femei o Margareta are sentimente nobile fata de aceasta si intentii de casatorie. Femeia careia ii plac Margaretele este o femeie simpla, fragila, care crede in dragoste si in puterea acesteia.

Numele de Margareta
Margareta este un nume care sugereaza idealism si simplitate. O persoana cu numele de Margareta va crede in dragoste si in destin si va considera ca dragostea inseamna daruire cu totul.

Margareta este folosita in magia zanelor, pentru a lucra cu zanele si elfii. Daca veti pune o coronita de margarete pe un copil, aceasta va impiedica zanele sa-l ademeneasca si sa-l ia cu ele.

In Crestinism,margareta a devenit floarea St. Maria Magdalena si i s-a spus Maudelyn sau Maudlin Daisy, (Floarea Inocentei).
O legenda celtica spune ca margaretele sunt spiritele copiilor care au murit la nastere.Pentru a alina suferinta parintilor,Dumnezeu a raspandit margaretele pe tot pamantul.Aceasta legenda sta la baza simbolului de floare a inocentei.
In antichitate,margareta a fost dedicata zeitei femeilor,Artemis,iar in Evul Mediu,margareta a fost folosita ca leac in dementa,varsat,tumori,galbinare si boli de piele.