Arhive blog

Ramas bun,motanelu` baietelu`!

Imagine0182

M-am hotarat sa povestesc despre nenorocirea care s-a abatut asupra noastra,despre durere si suferinta motanelului nostru,baietelul motanelul,Miki.Nu am inteles,nu stiu exact ce s-a intamplat si as vrea sa stiu:de ce?

Tragedia a inceput in 1 septembrie cand m-am grabit sa ajung la policlinica dupa rezultatele analizelor de sange.Pentru ca e deschis doar pana la ora 16 m-am grabit cat am putut si l-am lasat pe motanel afara,mai exact in casa scarii (locuim la ultimul etaj,deasupra e podul).Nu am lipsit mult si nici foarte ingrijorata nu am fost pentru ca se mai intamplase si altadata sa-l uitam afara din nebagare de seama.Nu plangea,doar astepta cuminte…stia ca-i vom observa lipsa.

In acea seara s-a culcat langa mine (eram la calculator) si la un moment dat a inceput sa planga si a facut pipi pe el,ca sa zic asa.M-am gandit ca are probleme cu rinichii fiindca motanii castrati fac de obicei litiaza renala.In aceeasi seara am facut rost de niste medicamente de la sora mea al carei motan a avut mari probleme cu pietrele la rinichi si am sperat ca tratamentul il va ajuta.

A doua zi l-am dus la medicul veterinar si de atunci au inceput necazurile.In primul rand,motanelul nostru a fost foarte speriat si a incercat sa fuga de pe masa de tratament,iar in incercarea de a scapa ne-a zgariat (nu cu intentie si nici cu violenta).Era doar speriat de moarte.Medicul l-a anesteziat,l-a consultat,i-a pus o sonda si a scos urina(limpede,fara sange sau puroi),apoi continutul intestinului gros.I-a administrat NoSpa ca sa nu mai aiba dureri si am sperat ca se va face bine.

Cand s-a trezit din anestezie nu s-a simtit deloc mai bine,din contra.Am vazut ca inainte de crize avea o privire speriata,ii tremura maxilarul si apoi plangea foarte tare.Il mangaiam incercand sa-l linistesc si ii faceam masaj usor la burta.Il durea si mi se rupea inima ca nu-l pot ajuta mai mult.Dupa fiecare criza manca cu pofta,dar nu orice.Apoi am observat ca la fiecare criza ii curge saliva.Am vorbit cu veterninarul si a doua zi ne-am dus la Deva pentru o investigatie la ecograf.Nu se vedea nici un organ intern afectat,iar medicii au banuit ca e o problema neurologica.

La intoarcere spre casa,motanelul a vomitat foarte mult,iar mirosul vomei a fost foarte puternic.Credeam ca isi va reveni,dar m-am inselat.Mai mult,veterinarul ne-a sunat seara sa ne spuna ca banuieste ca motanelul are rabie si trebuie sa mergem la spital sa ne vaccinam.Ne-a obligat sa-l izolam pe motanel intro incapere din cabinetul lui,l-am lasat acolo singur,fara hrana (avea apa intru vas),fara o paturica pe care sa stea.In acea seara motanelul se simtea mai bine,incepuse sa se comporte firesc,nu mai avea crize si speram ca totul se va termina cu bine.

Ne-am dus la spital si am fost obligati sa ne internam pana a doua zi pentru vaccinarea anti-rabie.Dimineata am fost sa-l vedem pe motanel si doream foarte mult sa-l iau acasa.Medicul nu m-a lasat fiindca motanelul avea din nou crize.

Seara am fost din nou la el si l-am gasit mort, intins pe burta…era deja rece.

Nu va pot spune ce mult ma doare ca l-am pierdut,ce mult ma doare ca a murit speriat si singur.

Luni  l-am dus la Directia Sanitar-Veterinara pentru,iar rezultatele testelor de rabie au iesit negative.

De ce a murit?ce boala a avut?l-a otravit cineva?Ma poate ajuta cineva cu un raspuns?De ce s-a intamplat tocmai in ziua cand l-am lasat in casa-scarii?

Cei de la Directia Sanitar-Veterinara  nu-i fac autopsia,pe ei ii intereseaza doar creierul si dupa ce termina cu testele il incinereaza.

Sunt tare mahnita si ma gandesc ca eu sunt vinovata pentru ca s-a prapadit.Era cel mai cuminte,jucaus,torcator,lipicios motanel si cam fricos.

Chiar si celelalte doua pisici ale familiei simt ca s-a intamplat ceva rau si il cauta.Uneori mi se pare ca il vad acasa.

Suntem tristi cu totii si nu dorim nimanui sa treaca prin astfel de momente tragice.

Lacrimi

 

Ajutorul a venit prea tarziu.

Update:Anunt umanitar:„Prin prisma meseriei mele ştiam că viaţa este preţioasă, dar abia acum am înţeles ce înseamnă să te lupţi pentru fiecare zi în plus… Vă mulţumesc din suflet tuturor celor care mă ajutaţi să fructific orice şansă şi sper că tot acest bine pe care-l faceţi să se întoarcă spre voi înzecit atunci când veţi avea mai multă nevoie”.

Pentru ei ,ajutorul a venit prea tarziu.Au avut speranta ca vor trai si n-au reusit pentru ca a fost prea tarziu.Sa nu lasam sa se intample la fel si altora a caror viata depinde de ajutorul nostru pentru a fi operati si tratati din timp.Multumesc in numele lor tuturor celor care pot ajuta.
Ce pot sa mai spun cand m-am intristat asa de tare?Tocmai de aceea,cei care mai au nevoie de ajutorul nostru trebuie sa-l primeasca la timp ca sa traiasca!Azi sunt foarte trista.Sper sa-mi revin cat mai repede.O femeie plânge. Este 7 august 2008. Au trecut 40 de zile… Copilul ei nu mai este. Au trecut 40 de zile de lacrimi, durere înăbuşită, întrebări… După alte zeci de zile de chin, teroare, dureri cumplite, speranţe. Mama Laurei, doamna Mariana Creţu, vrea acum să facă în aşa fel încât nimeni să nu mai sufere. Vrea ca nimeni să nu mai moară. Cu gândul la copilul ei, încearcă să dăruiască viaţă altor oameni încercaţi de soartă. Banii primiţi pentru Laura i-a împărţit.Mihai Popescu a fost programat a doua oară la operaţie, la INI Hanovra. Mihai are şansa, pe 21 septembrie 2008, să scape de tumoră. Este la jumătatea drumului: a strâns 20.000 de euro.http://mihaipopescu.com/ Mihai este atât de aproape de viaţă. De viaţa normală, fără spitale, chin şi dureri cumplite. Putem şi noi, cei cu sufletele mai puţin îndurerate, să îl ajutăm. Un simplu apel la ROMTELECOM – şi dăruim viaţă:0900 900 203 – pentru 3 euro
0900 900 205 – pentru 5 eurohttp://isabellelorelai.wordpress.com/2008/08/18/aripi-de-ingeri/

Si animalele plang

Povestea pe care vreau sa o spun e o poveste adevarata despre un catel fara stapan care isi plange prietenul calcat de o masina acum cateva zile.

Ii vedeam aproape in fiecare zi la mine-n cartier.Erau doi prieteni maidanezi-unul maro ,celalalt alb cu pete negre.Cred ca erau corcituri de boxer si de dalmatian.Nu ma pricep prea bine la rasele cainilor.Ii priveam cum se jucau amadoi in iarba sau pe trotuar,ii vedeam luandu-se dupa cate un om in speranta ca vor fi mangaiati sau ca vor primi putina mancare.Ii mangaiam si vorbeam cu ei de cate ori imi ieseau in cale.

Cateii nu aveau stapan,erau ai blocului si toti oamenii din cartier cred ca-i cunosteau,multi le dadeau de mancare,apa sau ii mangaiau.

Ieri ma intorceam acasa de la mama mea si mergand pe trotuar il vad pe catelul maro venind spre mine.L-am recunoscut,m-am oprit si l-am mangaiat ca de obicei.Pe banca din fata blocului stateau doua femei care vorbeau despre el.Le-am intrebat unde este celalalt catel,prietenul alb cu pete negre?Mi-au raspuns ca fusese calcat de o masina saptamana trecuta.M-am intristat foarte mult ca si cand ar fi fost vorba despre moartea unei cunostinte,unui vecin sau coleg.Mi-au dat lacrimile si am plecat.

Azi dimineata am plecat din nou la mama,iar in fata mea pe trotuar era o femeie cu un caine.Nu stiu daca era al ei sau doar se luase dupa ea,dar cand au ajuns in apropierea unui bloc am auzit un schelalait.Era al cainelui care-si pierduse prietenul.Femeia nu stia ce se intampla,cred ca ii era teama putin;m-am apropiat si i-am spus sa nu se teama.Catelului ii era dor de prietenul lui,plangea sfasietor privindu-l pe cainele femeii care nici nu-l baga in seama.Poate ca pare ciudat ce povestesc acum,dar nu am mai vazut si auzit un plans atat de sfasietor-ii era asa de dor de prietenul lui cel mai bun.Femeia s-a induiosat,i-a vorbit bland si l-a mangaiat. Eu am inceput sa plang si am plecat repede.Am incercat sa ma abtin si am luat-o printre blocuri,dar lacrimile imi curgeau pe obraji.

Am ajuns la mama si i-am spus sa nu se ingrijoreze ca plang…plang si acum cand scriu aceasta poveste adevarata.Si cainii sufera si-si plang prietenii care se duc.Oare de ce unii oamenii chinuiesc animalele cand noi avem atatea de invatat de la ele,mai ales despre prietenie,loialitate.

sursa poze:Animals & Loyalty.

O viata impreuna

Intro zi,un cuplu in jurul varstei de 70 de ani a intrat in biroul unui avocat a pentru a divorta.Avocatul a fost destul de uimit,desi avusese multe cazuri de divort.Apoi avocatul le-a aflat povestea.Cuplul traise in certuri toti cei 40 de ani de cand erau impreuna, nimic nu parea sa fi fost in regula dupa cum spuneau ei.
Au ramas impreuna doar datorita copiilor,temandu-se ca nu cumva sa-i afecteze divortul.Acum,copiii erau mari,aveau familiile lor si nu mai aveau nici in motiv de ingrijorare legat de copii-tot ce doreau era sa-si traiasca fiecare viata liber,asa cum ar fi vrut in toti acei ani de casnicie „nefericita”-de aceea s-au hotarat sa divorteze.
Avocatul avea mult de lucru cu dosarul lor de divort si tot nu intelegea de ce dupa 40 de ani de casnicie, cuplul dorea divortul.
In timp ce semnau actele,sotia ii spuse sotului:”Am tinut la tine cu adevarat,te-am iubit,dar nu mai rezist,imi pare rau…””Nu-i nimic,inteleg”,i-a raspuns sotul.Auzindu-i,avocatul le-a propus sa ia masa toti trei.La restaurant,tacerea de la masa era tare stanjenitoare.La primul fel(pui fript),barbatul i-a dat sotiei pulpa de pui:”Ia-o tu,asta iti place cel mai mult”.Atunci avocatul s-a gandit ca inca exista o sansa ,insa a auzit-o pe femeie rostind incruntata:”Intotdeauna ai crezut ca tu le stii pe toate,niciodata nu te-ai gandit ce simt eu,nu stii ca urasc pulpele de pui?”
Sotia nu stia ca in atatia ani impreuna,sotul incercase in toate felurile s-o faca multumita si ca pulpa de pui era preferata sotului.Sotul nu a inteles-o ,credea ca stie ce-si doreste sotia,dar era tocmai pe dos.
In acea noapte,dupa cina la restaurant,cei doi n-au putut sa doarma-se intorceau cand pe-o parte ,cand pe alta…dupa cateva ore de nesomn,barbatul n-a mai rezistat si si-a dat seama ca inca o iubeste pe sotia lui si ca nu se poate descurca fara ea,dorea sa fie din nou impreuna,dorea sa-i spuna ca ii pare rau,dorea sa ii spuna :”Te iubesc!”
A ridicat receptorul telefonului si a format numarul…telefonul suna intruna…nu raspundea nimeni…el forma numarul din nou,telefonul suna….
Pe de alta parte,sotia era tare trista,nu intelegea cum de se intamplase asta dupa atatia ani,cum de el nu a inteles-o…si desi il iubea,ea nu mai putea suporta viata alaturi de el.Auzea telefonul sunand,dar nu voia sa raspunda desi stia ca e el…”ce rost are sa mai vorbim acum cand totul s-a sfarsit..” si pana la urma a decuplat telefonul.
Si-a amintit prea tarziu ca el avea probleme cu inima.
A doua zi,femeia a mers intrun suflet la apartamentul sotului…cand a intrat l-a vazut zacand pe canapea,inca tinea receptorul telefonului…avusese un atac de inima chiar cand incerca sa vorbeasca cu ea la telefon….
Dupa un timp,pe cand femeia s-a apucat sa puna lucrurile in ordine,a gasit printre acte o polita de asigurare cu data casatoriei lor,beneficiarul fiind ea…Intre acele hartii a gasit si un biletel…
“Draga mea sotie,cand vei citi aceste randuri eu nu voi mai fi.Am facut aceasta polita de asigurare pentru tine,desi suma este mica,doar 100 de $,sper ca aceasta polita sa poata continua promisiunea pe care am facut-o cand ne-am casatorit,sa aiba grija de tine in locul meu ca si cand as fi alaturi de tine.Vreau sa stii ca voi fi intotdeauna aproape,alaturi de tine…te iubesc.”
Lacrimile au tasnit ca un rau… nu se mai opreau.

“Cand iubesti pe cineva,spune-i…Nu stii niciodata ce se poate intampla in clipa urmatoare…Invata sa construiesti viata impreuna cu cel ales…invata sa va iubiti unul pe celalalt…iubeste-l pentru cine e…nu pentru ce e…”

Povesti cu bogatii nesfarsite si … copii care plang

Porumbelul alb m-a trezit azi dimineata pentru ca primise niste stiri,asa cum primim si noi in inbox.Nici el nu mai auzise asa ceva pana atunci.dar trebuia sa ne grabim spre o grota mai indepartata unde aveam sa aflam povestile.Si mai era ceva,nu stiam de ce se intristeaza prietenul meu alb-si-a amintit o poveste trista despre o fetita,fetita cu chibrituri si ca multi copii plang de foame,de frig ,de razboi,de bataile pe care le primesc sau pentru ca sunt parasiti de mama si tata.m-am pregatit repede si am plecat spre grota.Pe drum ni s-a alaturat si un prieten nou,am uitat sa va spun-un cal liber.

Calul mi-a spus ca as face bine sa accept ajutorul lui,s-a aplecat usor si am reusit sa fac ceea ce nu mai facusem pana atunci-sa calaresc un cal.M-am prins de grumazul lui si am pornit la drum.Nici nu stiu cum ne-am trezit la grota cu povesti.

Am citit nerabdatoare povestile si am cam ramas fara grai.Stiam cate ceva despre luxul pe care si-l permit unii oameni,dar ce am aflat aici a intrecut orice inchipuire.Va spun doar inceputul povestilor,restul va las sa cititi daca va face placere sau sunteti curiosi.Prima poveste este din Dubai.HydropolisHydropolis, autointitulat „Primul Hotel de 10 stele”, este o construcţie aflată integral sub nivelul mării. Este cel mai ambiţios proiect arhitectonic din Dubai, cu costuri estimate la peste 500 de milioane de dolari. Relansarea proiectului, după un start ezitant, a fost anunţată în luna februarie 2007, după ce o serie de probleme legate de impactul ecologic şi costurile de construcţie au fost rezolvate. Întins pe o suprafaţă de 10 hectare, Hydropolis va avea peste 220 de apartamente situate la 20 de metri sub nivelul mării. Practic, din fiecare cameră a hotelului va putea fi observată viaţa din adâncuri, în măsura în care va mai exista. A doua poveste este despre cea mai scumpa inghetata din lume. Cel mai scump desert din lume costa 25.000 de dolari.Cea mai noua extravaganta a unui restaurant new-yorkez este un desert care costa nici mai mult, nici mai putin de 25 de mii de dolari. Se numeste Frrrozen Haute Chocolate si contine un amestec de 28 de arome de cacao.Topping-ul este format din frisca presarata cu pulbere de aur. Pretul este atat de ridicat nu neaparat datorita continutului, cat felului in care este servit desertul. Cei ce se vor incumeta sa comande inghetata pot lua acasa cupa, impreuna cu bratara din aur din jurul ei si lingurita incrustata cu un diamant de 18 carate.La lansarea desertului a fost prezent si un reprezentant al Cartii Recordurilor care a inregistrat deliciosul preparat ca fiind cel mai scump din lume. Nici o veste deocamdata despre primul client. Si ceva rusinos.S-a inchis cofetaria din motive de curatenie.Urmeaza alta poveste despre niste miliardari rusi care se plictisesc si au nevoie de distractie mai deosebita.Miliardarii rusi nu mai stiu pe ce sa arunce banii * Pentru ca isi pot cumpara orice, acestia s-au gandit sa se joace de-a saracii. Miliardarii rusi s-au plictisit de mult de petrecerile cu caviar si rauri de sampanie scumpa, de chefurile din avioane, yachturi, vile si castele. Nu le mai place nici sa se duca la ski cu elicopterele personale, pentru ca acum a aparut o noua moda, ciudata pentru unii, dar suficient de scumpa ca sa para „cool”. Mai multi miliardari rusi, plictisiti de distractiile obisnuite, sunt gata sa plateasca bani buni pentru a se transforma – pentru doar o zi – intr-un vagabond la Paris sau vatman la Geneva. Mai exista si alte oferte „exotice”: chelner, sofer de taxi sau chiar prostituata. Pentru milionarii nostalgici, exista posibilitatea amenajarii unui „razboi” cu soldatei de jucarie.N-am terminat .Mai am o poveste.Beckham plăteşte 35.000 de euro pentru ca Moş Crăciun să le aducă daruri copiilor săi. Aceasta poveste ne-a facut sa ne amintim povestea trista a fetitei cu chibrituri scrisa de Hans Christian Andersen.Nu va amintiti?Fetita care a murit inghetata in Ajunul Craciunului fara a reusi sa vanda chibritele.Voi face si un slideshow cu imaginile cu bogatii ca saracia nu ne intereseaza.Am totusi niste poze.