Arhive blog

Privire spre viitor

„Înainte de lectura acestei cărţi ar fi bine să lăsaţi deoparte orice supărare pe Dumnezeu, pe părinţi, pe lumea înconjurătoare, pe dumneavoastră înşivă şi pe
destin.”

S. N. Lazarev

” Filozofia indiană spune că timpul se află la baza lumii înconjurătoare, timpul naşte totul. Timpul se împarte în trecut, prezent şi viitor.
Trecutul este material. Viitorul este spiritual. Ceea ce numim materie este una dintre formele timpului. Această for-mă se numeşte „trecut”. Ceea ce numim „spirit”, „biocâmp”, „spaţiu” este de asemenea o formă a timpului, care se numeşte „viitor”. Viitorul este spiritual. Trecutul este material. Prezen-tul este şi material şi spiritual. Iubirea dă naştere spiritului. Spiritul dă naştere materiei. Materia tinde să se contopească cu spiritul şi să se întoarcă la iubire şi la Dumnezeu.
De la ce începe viaţa? De la ceea ce numim „homeostază”. Regimurile spaţial, material şi energetic se modifică, în in-teriorul celulei însă schimbările decurg potrivit unei scheme complet diferite. Interacţiunea materiei, spaţiului şi energiei în celulă se deosebeşte de procesele analogice din exterior. Adică procesele temporale din celulă se deosebesc de procesele tem-porale din mediul înconjurător. Pentru ca celula să supravie-ţuiască în mediul înconjurător, ea trebuie să controleze starea materiei, spaţiului şi energiei în jurul său!
Să ne întoarcem din nou la seria iniţială. Iubirea dă naştere structurilor informaţionale ale biocâmpului, adică spaţiale. Informaţia, transformându-se în materie, dă naştere energiei. Energia se transformă în materie, materia tinde spre acumu-larea energiei şi a informaţiei. Controlul şi interacţiunea cu structurile materiale şi spirituale înseamnă deţinerea valorilor materiale şi spirituale. Cu cât este mai înalt gradul de evoluţie al organismului, cu atât mai înalt este gradul de control asupra timpului ambiant, adică asupra spaţiului şi materiei. Dar valorile spirituale şi materiale sunt refăcute din nou, în fiecare fracţiune de secundă, de sentimentul iubirii. Atunci când scara valorilor materiale şi spirituale depăşeşte rezervele de iubire, încep să apară cele pe care le numim bolile, nenorocirile orga-nismului. Atunci survine oprirea acumulării de valori mate-riale şi spirituale şi activarea orientării spre acumularea iubirii. Când valorile materiale şi spirituale ating anumite proporţii, rezervele de iubire trebuie să depăşească o anumită limită. Atunci spaţiul şi materia se comprimă într-un singur punct, trecutul, prezentul şi viitorul de asemenea. Totul se transformă într-un timp primordial şi revine la cauza primară. Cu cât omul posedă o cantitate mai mare de valori materiale şi spirituale, cu atât mai considerabil este controlul Iui asupra trecutului şi viitorului. O dată ce există anumite limite ale materiei şi spaţiului şi dimensiuni maxime ale lor, rezultă că există o dimensiune maximă a timpului. Atunci când timpul personal al unei fiinţe vii ajunge egal cu timpul-limită, ciclul evoluţiei se încheie.
Universul a apărut la început ca un tot unitar, un organism unic. Această unitate se mai păstrează la nivel subtil. Fiinţe vii şi obiecte inanimate, care aparent sunt absolut diferite, alcă-tuiesc, la nivel subtil, un tot unitar. De aceea, orice obiect sau fiinţă din Univers constituie o unitate absolută cu acesta în plan subtil. Cu alte cuvinte, orice unitate material-spaţială, indiferent de dimensiunile ei, conţine o informaţie completă despre tot Universul. De aceea se poate afirma că Universul este structurat pe principiul hologramei. Universul a luat fiinţă ca un impuls info-senzorial, ca ceva inconştient. El poate reveni Ia cauza primară, transformându-se în contrariul său. Spiritul dă naştere materiei. Cu cât mai departe evoluează acest proces, cu atât apare o mai mare cantitate de materie, cu atât mai multe interconexiuni se formează în interiorul ei şi cu atât mai inteligentă devine materia. Animatul se deosebeşte de inanimat printr-o mult mai mare densitate a timpului, prin concentraţia acestuia. Dar această densitate creşte nu datorită sporirii expansiunii spaţiului şi a cantităţii de materie, ci datorită conexiunilor informaţionale, adică datorită amplifi-cării aspectului raţional. Pe măsură ce evoluează, Universul trebuie să devină tot mai raţional, iar conştiinţa individuală, unindu-se treptat în forme de conştiinţă colectivă, luând treptat amploare, trebuie să atingă proporţiile Universului.
Întrucât Universul a apărut ca o entitate unitară, conştiinţa colectivă şi cea individuală alcătuiau, la început, un tot unitar. Pe măsură ce Universul evoluează, diferenţa de potenţial dintre conştiinţa colectivă şi cea individuală creşte. Dar, cu cât mai departe înaintează procesul, cu atât mai mult încearcă eu-l individual să concentreze în sine lumea înconjurătoare şi cu atât mai multe semne de conştiinţă colectivă începe el să manifeste. Universul, continuând să se dilate, începe să se comprime. Atunci când conştiinţa individuală a fiecărei fiinţe vii ajunge la proporţiile întregului Univers, conştiinţa individuală şi cea colectivă se transformă într-un tot unitar şi ciclul se încheie. Însuşi procesul evoluţiei Universului reprezintă un proces cu impulsuri şi oscilaţii de la material la spiritual şi invers. Conştiinţa reprezintă suma aspectelor material şi spiritual, având ca bază aspectul senzorial. Evoluţia conştiinţei cuprinde 3 etape:


Primul impuls – amplificarea sentimentului iubirii.
Al doilea impuls – accentuarea aspectului spiritual.
Al treilea impuls – aspectul material logic.
Cu alte cuvinte, mai întâi iubirea, apoi intuiţia şi pe urmă logica. Noua concepţie distruge vechile structuri logice. Aşa-dar, distrugerea structurilor spirituale, destabilizarea lor este de asemenea o formă de percepere a noului. Prin urmare, şi distrugerea, destabilizarea sentimentului de iubire faţă de lumea înconjurătoare reprezintă o condiţie necesară a cunoaşterii. Cu cât mai mare este saltul pe calea cunoaşterii predestinat unui om, cu atât mai profundă este prăbuşirea tuturor temeiurilor, pe care el trebuie s-o suporte. Şi, cu cât mai puternică este în această situaţie iubirea faţă de Dumnezeu, cu atât mai neesen-ţiale devin pentru om învelişul său fizic, material, structurile sale spirituale, potenţialul său senzorial, cu atât mai sigur va accede el la un nou nivel. Fiecare om, ca de altfel fiecare fiinţă vie, are un model al lumii înconjurătoare. Modelul senzorial are proporţii mai mari, dar şi mai multă inerţie. Modelul raţional are proporţii mai mici, dar o viteză de adaptare mai mare. Insă, oricât de perfect ar fi modelul raţional-senzorial al lumii înconjurătoare, el va avea întotdeauna limite. Aşadar, este inevitabilă ciocnirea, conflictul cu lumea înconjurătoare, prin urmare – agresivitatea şi bolile. Singurul model real al lumii înconjurătoare îl reprezintă cunoaşterea lumii prin intermediul cauzei primare, adică prin intermediul iubirii faţă de Dumnezeu. Atunci când această iubire deţine prioritatea, într-o situaţie critică, conştiinţa, intrând în conflict cu lumea înconjurătoare, nu se prăbuşeşte, nu moare, ci se restructurează, ridicându-se la noi niveluri, în consecinţă, boala, necazul, nenorocirea sunt semne care arată că modelul lumii înconju-rătoare pe care ni l-am creat nu mai corespunde realităţii. Pentru a înţelege ceva, trebuie să ne întărim intuiţia. Pentru a ne întări intuiţia, trebuie să ne întărim iubirea faţă de lumea înconjurătoare. Iar pentru a ne întări iubirea faţă de lume, tre-buie să ne întărim iubirea faţă de Dumnezeu!”

Iubirea din metrou

Mi-ar fi placut ca povestea de iubire pe care am citit-o astazi in newsletter-ul primit sa aiba alt final,dar si asa,cred ca e o poveste romantica cum mai rar intalnim in zilele noastre.
Povestea de dragoste modernă( evz.ro)a unui bărbat care şi-a zărit „femeia visurilor“ într-un metrou din New York şi a lansat o căutare nebună pentru a o găsi nu a avut finalul de basm pe care mulţi îl aşteptau.

Patrick Moberg, 22 de ani, s-a îndrăgostit fulgerător de o necunoscută pe care a zărit-o într-o garnitură de metrou, anul trecut, în noiembrie, în zona Manhattan. Dar a pierdut-o în mulţime, astfel încât a schiţat un portret al fetei şi a creat o pagină web special pentru a o găsi: http://www.nygirlofmydreams.com.

Incredibil pentru un oraş cu 8 milioane de locuitori, Moberg a reuşit s-o identifice după numai 48 de ore, în condiţiile în care de obicei cinicii newyorkezi s-au grăbit să-l ajute pe „Romeo din metrou“ în căutarea sa. Misterioasa brunetă, o australiancă pe nume Camille Hayton, a intrat în joc şi a apărut în compania lui Moberg la televizor şi în interviuri pentru publicaţii din întreaga lume.

După aproape o lună însă, despre cei doi nu s-a mai ştiut nimic. Abia recent, Hayton a declarat pentru un ziar australian că povestea de dragoste a durat cam două luni şi că, actualmente, ea şi Moberg sunt „doar prieteni“. Neobişnuita poveste „ne-a legat într-un fel care ar putea trece eronat drept mai romantic decât a fost“, a declarat fata.

Dacă australianca este recunoscută şi în prezent pe stradă, şi a început să cocheteze cu filmul (un mic rol într-un serial TV şi figuraţie în ecranizarea „Sex and the City“), Moberg refuză să facă orice comentariu pe marginea fostei relaţii, menţionează Reuters.

De ce oare sau despartit cei doi indragostiti?Sunt sanse de impacare sau nu?Poate ca motivele despratirii se regasesc in randurile de mai jos?

Da sau nu!

Daca o saruti nu esti gentleman
Daca nu o saruti nu esti barbat
Daca o lauzi,ea crede ca minti
Daca nu o lauzi,nu esti bun de nimic
Daca esti de acord cu tot ce face ea,esti un bleg
Daca nu esti de acord,nu o intelegi
Daca o vizitezi des,ea crede ca e plictisitor
Daca nu o vizitezi des,ea te acuza ca o inseli
Daca esti imbracat bine,ea spune ca esti un playboy
Daca nu esti imbracat bine,esti un marginit
Daca esti gelos,ea spune ca e rau
Daca nu esti gelos,ea crede ca n-o iubesti
Daca incerci o idile,ea spune ca nu o respecti
Daca nu incerci,ea crede ca nu o placi
Daca intarzii un minut,ea se plange ca te-a asteptat
Daca intarzie ea,ea spune ca asa fac fetele
Dacao saruti odata intro anumita perioada,ea spune ca esti rece
Daca o saruti de mai multe ori,ea striga ca profiti de ea
Daca nu o ajuti sa treaca strada,iti lipseste morala
Daca o ajuti,ea crede ca e doar o tactica de seductie de-a barbatilor
Daca te uiti la alta femeie,te acuza ca flirtezi
Daca se uita ea la alti barbati,ea spuna ca doar ii admira
Daca vorbesti,ea vrea sa asculti
Daca asculti,ea vrea sa vorbesti.

Ce este iubirea?Aceasta este una dintre cele mai dificile intrebari ale omenirii.Pentru unii,iubirea esteca o prietenie care ia foc,pentru altii ,iubirea este ca norocul.Trebuie sa o cauti tot timpul ca sa o gasesti.Nu conteaza cum o definesti sau o simti,iubirea este eternul adevar din istoria omenirii.
Iubirea este rabdatoare,iubirea este blanda.Ea nu este invidioasa,nici nu se lauda si nici mandra nu este. Iubirea protejeaza;apara si spera in aspectele pozitive ale vietii.Fii statornic in iubire,nu insela.Iubirea trebuie traita nu doar simtita.Profunzimea iubirii nu poate fi masurata.Priveste la relatia dintre mama si copil.Mama isi iubeste copilul neconditionat si nu se poate masura aceasta iubire deloc.In orice iubire magica se atinge o dimensiune deosebita.Iubirea poate fi creata.Trebuie doar sa te concentrezi asupra blandetii unei persoane.Daca poti asta cu usurinta,atunci si iubirea vine usor. Fiti impreuna,impartasiti-va bucuriile si amaraciunile,intelegeti-va unul pe celalat,fa-ti timp pentru celalalt , fii intotdeauna acolo unde celalalt are nevoie.Cu siguranta,iubirea va consolida cu multa afectiune relatia voastra.

 


„Dumnezeu este iubire iar omul – conştiinţă”.

Nefericirea, ghinionul şi bolile ne urmăresc întregul neam. In multe familii nu este dragoste şi înţelegere. Orice lucru aş începe, sau se alege praful de el, sau nu-1 pot duce până la capăt. Am încercat să mai câştig ceva bani (mă sufocă sărăcia), peste tot numai înşelătorii. La serviciu se fac reduceri de personal, „atârn de un fir”. Nu de mult, mama a găsit în perna pe care dormea o „făcătură”. Am aruncat-o după un ritual magic. II iert pe omul care a pus-o la cale şi-mi cer iertare faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni pentru răul pe care l-am făcut vreodată.
Ajutaţi-mă ca toţi cei apropiaţi să-şi redobândească sănătatea, liniştea şi fericirea.
Karma personală coincide de obicei cu cea a părinţilor. Dacă în vieţile anterioare a fost ucisă iubirea, atunci şi între strămoşi cineva a comis crime similare.
In funcţie de tipul agresiunii săvârşite împotriva iubirii, se măsoară durata timpului cât omul o va purta în sine; pe cât de mare este crima pe atât de tare va murdări sufletele urmaşilor şi omul va trebui să răspundă în vieţile următoare pentru delictele lor; purificarea prin boli şi nenorociri îl va viza, în primul rând, pe el şi nu pe copii şi nepoţi.
Sensul blestemului ce apasă asupra neamului constă în agresivitatea crescută, inconştientă, împotriva oamenilor deoarece agresiunea împotriva iubirii se transformă întotdea-una în agresiune împotriva lumii şi a oamenilor. Pe cât sunt de agresiv faţă de lume înăuntrul meu, pe atât este de agresivă lumea faţă de mine. Oamenii cu un orgoliu interior crescut atrag boala şi nenorocirea. Şi oricât ar fi de ciudat numeroasele ghinioane, boli, necazuri sau blesteme îi ajută pe cei din această categorie să supravieţuiască. Prin toate acestea se realizează diminuarea importanţei şi a ataşamentului faţă de valorile umane. Atunci, impulsul apropierii de iubire şi de Dumnezeu creşte. Un astfel de neam poate supravieţui.
Cum se poate îndrepta situaţia? Primul lucru care trebuie făcut este să cultivaţi în dumneavoastră impulsul ce vă orientează către iubire şi Dumnezeu şi să-1 intensificaţi cu fiecare zi. Veţi ieşi acum din sală şi-n fiecare om ce vă iese în întâm-pinare veţi vedea Dumnezeirea. In fiece situaţie care se constituie în jurul dumneavoastră vedeţi afirmarea Divinului. Cu cât veţi simţi mai mult logica divină, chiar şi de neînţeles pentru dumneavoastră acum, cu atât veţi depinde mai puţin de logica omenească. Cu cât sunteţi mai deschisă pentru iubire, cu atât mai puţin veţi depinde de conştiinţă deoarece Dumnezeu este iubire iar omul – conştiinţă. Amintiţi-vă de toţi oamenii care v-au supărat în viaţă şi iertaţi-i. Să înţelegeţi şi să simţiţi că voinţa lor nu are nici o relevanţă. Prin înjosirea omenescului, în sufletul dumneavoastră se salveaza Divinul. Amintiţi-vă de toate momentele în care aţi strivit iubirea din sufletele celorlalţi oameni: judecându-i dispreţuindu-i, desconsiderându-i, şi retrăiţi acea situaţie păstrându-vă iubirea, anulându-vă pretenţiile. Reluaţi de zeci şi sute de ori până nu veţi simţi că dacă situaţia s-ar repeta aţi trece prin ea ca fiind cu totul alt om. Rugaţi-vă pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii dumneavoastră pentru ca ei să-şi păstreze dragostea faţă de Dumnezeu şi să nu caute vinovaţi, oricât de dureroasă ar fi despărţirea de valorile umane.
înţelegeţi un lucru: dacă nu vă veţi schimba înăuntrul dumneavoastră, nici o rugăciune nu vă va fi de folos. Trebuie să vă schimbaţi până şi reflexele. Este greu numai la început, dar dacă v-aţi hotărât să vă transformaţi fără să vă întoarceţi din drum, întotdeauna va fi o reuşită. Noi ne schimbăm pentru a ne apropia de Dumnezeu şi nu pentru a căpăta şi mai multe valori umane. Ele vor veni după aceea singure. Cu cât sunt mai puţin dependent de fericirea omenească, cu atât mai multă pot să am din ea.
Şi încă un lucru foarte important. Mulţi sunt gata să-i ierte pe 99 dintre oamenii care i-au supărat, dar nu-1 iartă pe al o sutălea şi munca asupra sinelui este practic inutilă. Dacă iertaţi trebuie să-i iertaţi pe toţi. Dacă aţi hotărât să vă schimbaţi, această decizie trebuie să fie fără întoarcere. Şi dacă aţi luat acest drum, nu vă aşteptaţi să fiţi fericit de a doua zi. Poate fi invers. Tot ce a fost întunecat în suflet va începe să iasă, pot apărea adevărate convulsii, atât în plan fizic cât şi în* plan moral. Şi vi se va părea că ultimele resturi de fericire pe care le-aţi avut vă părăsesc.
Trebuie să înţelegeţi un lucru: de îndată ce aţi decis să trăiţi pentru a creşte Divinul din sufletul dumneavoastră deja sunteţi fericit şi această fericire nu vă va putea fi luată de nimeni, niciodată. Adevărata fericire nu va fi niciodată exterioară, căci tot ce avem în afară vom pierde. Sentimentele de bucurie şi iubire pe care le purtăm în sufletul nostru ne aduc adevărata fericire şi emană din dragostea faţă de Dumnezeu. Cu cât omul păstrează în sufletul său sentimentele de bucurie şi iubire, cu atât îi va fi mai uşor să vadă în toate principiul primordial. Şi în măsura în care îl simţim pe Dumnezeu în toate, suntem fericiţi.

Lazarev

Priveste cu atentie la minunatiile din natura…

La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.

  Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.

Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.

Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.

Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.

Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.”

Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.

Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.

Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.

Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost.

Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.

Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;

şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost.

Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele.

Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul,

să stăpânească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.

Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare, şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.”

Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.

Dumnezeu le-a binecuvântat, şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ”.

Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.

Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost.

Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

Heaven is open for you.

Divinitate si iubire

O lume sau creatie fara dragoste ar fi ca si cand natura ar fi fara fluturi,flori,trandafiri,fara iubit/a sau prieteni,fara copii.Frumusetea naturii este reflectarea iubirii lui Dumnezeu fata noi,este un exemplu despre cum sa invatam sa fim pentru cei pe care-i iubim. Propria noastra viata ar trebui sa reflecte o suma egala de puritate divina fata de tot ce este in jurul nostru. Natura este o manifestare a lui Dumnezeu-toata frumusetea si diferitele aspecte ale iubirii ne vor ajuta sa intelegem natura iubirii pentru a iubi mai mult.
Frumusetea unor ochi luminosi,frumusetea zambetului unui copil,fericirea pe care o simtim cand ne indragostim –toate sunt pentru a invata sa fim divini,sa fim asa cum am fost facuti -dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.
Magia miresmei florilor,puterea vindecatoare a naturii si plantelor,misterul din sufletul nostru şi universul exterior toate fac parte din lume fermecata de care avem nevoie pentru a invata sa fim divini,iubitori- gata oricand sa ne intoarcem acasa la Dumnezeu.Un univers gol de dragostea lui Dumnezeu ar fi ca luna rece-fara apa si pesti,fara animale de nici un fel,fara culorile naturii,fara dragoste,fara viata.

Definitia Iubirii Adevarate
Iubirea este …
ceea ce te face nebun dupa iubire,
ce te face flamand pentru mai multa iubire,
ce te face fericit in interiorul si in afara
esentei vietii – sursa tuturor vietuitoarelor – iubirea este dulceata vietii,
viata,scopul vietii este magie,
face miracole.
Iubirea lui Dumnezeu creeaza magie – magie divina adevarata dincolo de asteptari, dincolo de limite!
Iubirea lui Dumnezeu …
se revarsa in tine,
se revarsa in toate partile din tine,
se revarsa din interior spre exterior,
se revarsa din exterior spre interior,
se revarsa ca si electricitatea.

Iubirea revarsata face sa simtim in interiorul nostru,
face sa simtim dorinta de a iubi,
face sa iubim,
sa spunem “Te iubesc”,
sa avem certitudinea iubirii din
inima.

Este Iubire?

Iubirea ?
este dulce, întotdeauna da nastere fericirii
interioare si exterioare,
este linistita,
intotdeauna da nastere
pacii interioare,
da nastere puterii interioare,
creativitatii,
productivitatii,
genereaza economii de timp,
echilibru interior,
ne da sanatate-interioara si exterioara,
da solutii-niciodata intrebari,
ne face sa zambim-in interior si exterior,
… nu atrage nimic altceva decat iubire

Dragostea ne imbogateste-uneste-cu sursa iubirii si cu toti
Cei pe care ii iubim.

Adevarata dragoste

… este resimtita
in toata creatia,
peste oceane şi Himalaya,
in sisteme solare si planete,
peste galaxii,
de la infinit la infinit,
de la eternitate la eternitate,
Inima care iubeste.

Viata si iubire

O viata fara iubire este ca o zi fara soare,
o viata fara iubire este ca un ocean fara apa,
iubirea, fara sa fi iubit este o iubire fara iubit – la fel ca a manca fara alimente.
este viaţa fara aer.

Ce este aerul pentru plamanii nostri este dragostea pentru inimile noastre,
ce este apa pentru organismul nostru este dragostea pentru sufletul nostru.

Inima Iubirii

Facuta din Iubirea lui Dumnezeu – facuta pentru a iubi,

Cu singurul scop in viata sa iubim- sa revarsam iubire
peste tot,
sa inundam si sa vindecam totul cu iubire,
sa umplem totul cu iubire.

Sa hranim toate inimile,trupurile si sufletele cu iubire,
Sa atingem totul cu iubire,
Inima este simbolul iubirii.

Cum este iubirea?

Iubirea este …
dulce,
fierbinte,
aprinsa,
salbatica,
colorata
ca un curcubeu,
divina .
Dumnezeu e iubire.

De unde vine Iubirea?

Care este sursa iubirilor?Divinitatea!

Dumnezeu este sursa iubirii-sursa si originea vietii.

Dumnezeu este iubire –
Dumnezeu este sursa iubirii.
Fiul lui Dumnezeu este profesorul de iubire

si noi …suntem copiii Lui Dumnezeu,
Copiii Lui Dumnezeu facuti sa iubim,
Copiii Lui Dumnezeu facuti din iubirea Lui Dumnezeu,
Copiii Lui Dumnezeu facuti
cu iubirea Lui Dumnezeu.

Iubire

Cu scopul exclusiv de a iubi,
de a fi iubit,
de a crea in dragoste – cu dragoste
iubire,
fiinţe,
lucruri,
creatii,
soluţii .

Dumnezeu este Iubire

Suntem ingerii iubirii-Copiii Iubirii,
Copiii lui Dumnezeu-facuti sa iubim.

Iubim…

Iubim- pentru a vindeca
-pentru a elibera
-pentru a fi fericiti
-pentru a fi magici
-pentru expresia divina a zambetului lui Dumnezeu si pentru fericire
-cadoul Lui pentru noi
-fericirea Lui pentru noi.

Iubire, doar pentru a iubi

Iubire …
Iubirea pentru a iubi,
pentru singurul scop de a iubi
se obtine doar prin iubire,
doar daruind iubire,
se poate obtine doar prin iubirea din ochii tai,
din inima,
din degete,
din trup,
din minte,
din gandurile tale,
din visele tale,
din dorintele tale,
din vocea ta,
din cantecele tale,
din jocurile tale,
de la iubitul tau atunci cand inmugureste iubirea in inima ta.

Este Iubire?-Iubesc cu adevarat?

SIMTE ceea ce se simte
si daca iubesti
dulce,
real,
adevărat,
divin,
E Iubire.

Daca esti sigur-atunci fa ceea ce crezi ca trebuie
cu toata puterea ta,
din toata inima ta,
din suflet,
instantaneu,
deplin;
daca ai INDOIELI
atunci perceptia ta e GRESITA.

In iubirea ADEVARATA nu exista nicodata indoieli,
NICIODATA intrebari!
In iubirea adevarata este loc doar pentru IUBIRE !

Povestea de iubire a unui copac

Pe cand ma intorceam acasa de la spital,m-am intalnit cu o fosta colega.Nu ne vazusem demult si cum ea astepta pe cineva,m-am oprit putin sa stam de povesti.Stateam la umbra langa un bloc in care locuise pana in urma cu cativa ani,familia nasilor ,care se mutasera la tara.Am aflat ca de curand murisera si fiul si nasa.Apoi au urmat alte vesti la fel de triste despre cunostinte care murisera in ultima perioada.Sincera sa fiu,m-au cam luat fiorii-moartea secerase prea multe cunostinte de toate varstele.Brrr!!!

Intrun final a venit si persoana pe care o astepta,ne-am luat ramas bun si am mers acasa.Fusesem plecata pentru cateva ore si caldura ma molesise si-mi era foarte sete.Dupa ce mi-am potolit setea si am mai facut cateva treburi prin casa,am venit la calculator.M-am uitat sa vad daca am primit vreun e-mail si am gasit unul de la prietena mea,ingerul meu salvator ,Liana.E-mail-ul continea o poveste foarte frumoasa.Nu am stat mult pe ganduri si m-am hotarat sa o postez pe blogul meu cu povesti.

Cea mai frumoasa parabola despre dragoste

Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el.Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.
Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele.Iubirea este intotdeauna gata sa se incline; egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.
Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu este fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il reconforteaza.

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: „Vino, vino. Te astept”. Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.
Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. „Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?”

Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Baiatul i-a raspuns: „Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc bani”. Egoul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”. Egoul are intotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

„Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Baiatul i-a spus: Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere intotdeauna bani, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani”.

Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.

Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era in agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma”.

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte”.

Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.

Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine”.

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?”

Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa”.

Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.

„Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor”.
Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp”.

Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca”.

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta”.

Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.

Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.
Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.
Osho.

Aripi

ANUNT UMANITAR.

Despre zbor am mai povestit.Nu am stiut ca pot zbura pana intro zi cand,pur si simplu am…zburat .Nu mi-a venit sa cred ce minunat e sa simti zborul;ce minunat e sa vezi si sa auzi atatea care au fost niste taine pana atunci.Nu e greu si nu se poate intampla nimic rau.Lasa-te calauzit de sufletul tau liber si vei zbura!Nu reuseste decat cel ce nu vrea,cel caruia ii este teama ca se face de ras,cel care si-a vandut sufletul.

Despre zbor vorbeste frumos si o prietena ,Sibilla.

Avem nevoie de aripi ca sa putem zbura. Exact ca si cum avem nevoie de vise pentru a trăi. Aer pentru a supravieţui. Credem ca avem nevoie de aripi , fie ca sa reusim sa zburam sau sa prabusim la pamant,dar noi avem aripi numai ca nu toti vrem sa acceptam.Cum sa avem aripi?Nu suntem pasari ca sa zburam!Si totusi…
Suntem un fel de păsări cu aripi care doresc să zboare. Toti.Dar, uneori, ne este teama,ne simtim paralizati de frica si nu putem zbura pentru a ne indeplini destinul.
Avem aripi pe care le putem deschide larg ca sa zburam – a zbura e libertatea pura,zburand simtim adierea proaspata a vantului care sufla bland asupra noastra.
Nu tuturor ne este frica de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă vom ne vom prabusi.Gandim:oare vom fi in siguranta, riscam daca zburam in necunoscut, vom obosi si zborul ni se frange…daca cineva ne va impiedica sa zburam?
… Teama ,gandurile noastre ne impiedica sa deschidem larg aripile si sa zburam spre infinit.… Pana in ziua in care ne confruntam cu temerile noastre .Atunci vom reusi sa zburam pana la soare.Sa ne confruntam cu temerile noastre. Aripile sunt credinta si speranta noastra ca putem zbura.
Cine ma contrazice si spune ca nu i-a fost teama de zbor,sa iasa in fata si sa spuna,sa ne invete si pe noi.
Am speranţa că vom putea zbura in inaltimile infinite si ,dupa ce suntem deja in zbor,nu vom mai cadea,iar cand obosim avem „cuiburi” in care ne putem odihni pentru a ne continua zborul spre orice directie dorim.

In continuare e o poveste trista si frumoasa despre zbor pe care am gasit-o pe net.

Adio suflet drag…
Plimbandu-ma prin parc, printre frunzele vestede am zarit un suflet ranit cu aripile frante, cu cicatrici adanci si urme de talpa. Era un suflet plapand, un suflet pur de copil, pierdut si ranit.L-am ridicat incet, l-am privit un timp apoi l-am apropiat de buze si l-am sarutat. Aveam acum in palme un suflet aproape inghetat cu aripi frante si cicatrici adanci. Nu stiam ce sa fac, vroiam sa il asez la loc si sa plec mai departe gandindu-ma ca
pana la urma l-ar fi gasit altcineva. Nu era sufletul meu, nu era problema mea, nu aveam nevoie de o complicatie in plus. Ma uitam la el cum se incalzea in palmele mele si mi-am urat egoismul, mi-am urat nepasarea. Am inceput sa plang si lacrimile fierbinti udau sufletul din palmele mele, sufletul acela cu cicatrici adanci si urme de talpa. Am privit cu uimire cum urmele talpilor dispareau spalate de lacrimile mele si atunci am aflat in mine raspunsul. L-am sarutat din nou si l-am asezat alaturi de sufletul meu. L-am incalzit cu dragoste, l-am hranit cu dezmierdari,
l-am spalat cu lacrimi si i-am vindecat ranile sarutandu-i-le. L -am pastrat inauntrul meu incercand sa il ascund de durere. Nu a fost deloc usor, au fost momente in care sufletul acela chinuit aproape renunta la viata, au fost momente in care eu aproape renuntam la lupta. Dar zilele au trecut si foarte incet sufletul acela ranit si cu cicatrici adanci a inceput sa se vindece. Acum privesc un suflet cu aripi noi, cu cicatrici subtiri si fara urme de talpa. E acelasi suflet pur de copil pe care durerea nu a reusit sa il schimbe. A venit clipa in care sufletul gasit isi va lua zborul punandu-si la incercare aripile noi .Imi deschid acum palmele iar el se inalta timid spre ceruri albastre, spre stele noi, purtat de adieri noi. Il privesc cum planeaza lin, cum se indeparteaza tot mai mult de vechiul adapost. Plang si acum ca si in prima zi dar lacrimile mele sunt de aceasta data lacrimi de fericire. Iubesc sufletul acesta atat de mult incat il pot lasa sa zboare. E poate prima oara cand iubesc. Nu simt durere, nu simt regrete, nu ii reprosez plecarea. Ma uit doar la el cum pleaca si stiu ca nu va uita niciodata nici palmele mele, nici sufletul meu. Zboara suflet drag, iubirea mea iti va veghea somnul, lacrimile mele iti vor spala urmele de talpi, buzele mele iti vor saruta cicatricile, iar palmele mele iti vor fi oricand adapost!
Te iubesc atat de mult incat te pot lasa sa zbori liber, fara sa vreau sa te inchid in colivia de aur a unei relatii. Poti pleca acum, iti simt nerabdarea, te simt frematand. Ai vrea sa ramai, iti e mila de mine. Imi vezi lacrimile, palmele goale si sufletul singur. Dar nu iti fie teama , nu am nici aripile rupte, nici cicartici adanci, nici urme de pasi . Imi apartii si iti apartin, ma regasesc in zborul tau, in fiecare bataie de aripa, te regasesc in fiecare lacrima, ne regasim in fiecare vis. Nu trebuie sa te ating ca sa te simt, nu trebuie sa fi in fata mea ca sa te privesc. Nici timp ,nici distanta si nici oameni nu pot ne pot desparti. Esti in aer, in razele soarelui, in lumina lunii, in sangele meu, in fiecare respiratie, in fiecare bataie a inimii mele
Esti tot ce sunt, sunt tot ce esti.
Adio suflet liber de copil, mereu voi fi cu tine.

” Un suflet iubit este un suflet inaripat. Un suflet inaripat e un suflet liber.”
” Iubirea e cea care ne da aripi si o parghie ca sa legam pamantul de Cer.”

Urme de pasi in nisip

footprints_in_the_sand-w

„Apoi,Doamne,ce s-a intamplat?Urmele pasilor s-au separat si de data asta a fost mai rau ca prima oara.”
Raspunsul s-a lasat asteptat putin.Apoi,Dumnezeu a raspuns zambind.
„Nu stii?S-a intamplat atunci cand noi am dansat.”

Fiecare lucru din viata are timpul sau: cateodata plangem,altadata radem,uneori jelim si cateodata dansam.

Nu e asa important CE avem,ci pe cine avem in viata noastra…

L-am rugat pe Dumnezeu


L-am rugat pentru o floare,
Mi-a dat o gradina.

L-am rugat pentru un copac,
Mi-a dat o padure.

L-am rugat pentru un rau,
Mi-a dat un ocean.

L-am rugat pentru un prieten,
Mi te-a dat pe „Tine”.

Intelesul cuvantului „FAMILIE”

Familia inseamna „Tata si mama,va iubim”.

Ma grabeam si am dat peste un trecator ,
„Scuzati-ma,va rog!”,am spus.
El a raspuns,”Scuzati-ma si dvs.,
nu am fost atent si nu v-am vazut.”
Si strainul si eu am fost foarte politicosi.
Ne-am salutat si am plecat in drumul nostru.
Insa acasa,povestea e spusa altfel,
Despre cum ii tratam pe cei dragi,tineri si batrani.
Mai tarziu in aceeasi zi,cand pregateam cina,
Fiul meu a trecut in liniste pe langa mine,
M-am intors ,aproape ca l-am dat dat jos.
„Pleaca din calea mea,”am spus incruntata.
S-a dat la o parte foarte suparat,
Nu am realizat ce aspru am vorbit.
In timp ce ma pregateam de culcare,
Am auzit un glas bland care mi-a soptit:
„Cu un strain poti sa fii politicoasa,
dar cu familia pe care o iubesti esti aspra.
Du-te in bucatarie si vei vedea
Cateva flori langa usa.
Sunt flori pe care le-a adus pentru tine,
Le-a cules el insusi:Roz,galbene si albastre.
De aia nu l-ai auzit,el nu dorea sa strice surpriza,
N-ai vazut lacrimile din ochii lui.”
De data aceasta m-am simtit foarte mica,
Lacrimile au inceput sa curga.
In liniste m-am dus langa patul lui,m-am aplecat;
„Trezeste-te,baietelule ,trezeste-te”,am spus.
„Acestea sunt florile pe care le-ai cules pentru mine?”
El a zambit,”Le-am gasit langa copac,
Le-am cules pentru ca sunt frumoase ca tine.
Am stiut ca iti vor placea,in speciale cele albastre.”
I-am spus:”Fiule,imi pare tare rau pentru ca m-am rastit la tine;
Nu trebuia sa strig in acel mod”.
Mi-a raspuns,”Mama,nu-i nimic.
Te iubesc oricum”.
Si eu te iubesc
Si-mi plac florile,in special cele albastre.

FAMILIA si servici
Sutem constienti ca daca am muri maine,locul nostru de la servici va fi ocupat de altcineva in cateva zile. Dar suntem constienti si ca familia pe care o lasam in urma va simti pierderea pentru tot restul vietii? Trebuie sa recunoastem ca ne petrecem mai mult timp cu serviciul decat cu familia,nu-i asa?

Stii ce inseamna FAMILY?
FAMILY = (F)ATHER (A)ND (M)OTHER (I) (L)OVE (Y)O

Ganduri despre iubire

De la Isabellelorelai: Un tânăr a reuşit să învingă. Şi boala, şi sistemul. Mai are de învins birocraţia, dar sigur izbuteşte să înfiinţeze Asociaţia Neurinomului Acustic. Pe blogul lui se găsesc alte cazuri, în curs de rezolvare, rezolvate, sau… nu. Tânărul este DAN ANDREI SÂNTIMBREANU.

„Iubirea este chiar viata”.

Ganduri despre iubire
Iubire e cand ii lasam pe cei pe care ii iubim sa fie ei insisi,nu incercam sa-i schimbam dupa cum ne place-nu ar insemna asta ca iubim doar reflectarea imaginii noastre pe care o gasim la ei?Cei mai fericiti oameni nu au neaparat tot ce este mai bun din orice…e de-ajuns sa inteleaga.
Cel mai bun prieten este acela alaturi de care poti sa stai fara a rosti un cuvant,plecand apoi sa simti ca si cand ai avut cea mai placuta conversatie.
Nu trebuie sa ne uitam dupa aspect-s-ar putea sa fim dezamagiti.
Nu trebuie sa fim materialisti-chiar si bogatia dispare.
Sa gasim persoana care sa ne faca sa zambim,deoarece numai zambetul poate face ca o zi mohorata sa para stralucitoare.Fericirea e pentru cei care plang,sufera,cauta si incearca.Doar acesti oameni o pot aprecia.
Iubire este atunci cand dupa ce trece sentimentul,pasiunea si romantismul…constati ca inca iti pasa de acea persoana.
Iubirea vine la cei care inca mai spera desi sunt dezamagiti,la cei care mai cred,chiar daca au fost tradati si la cei care vor sa mai iubeasca desi au suferit din iubire.Poate ca Dumnezeu vrea ca noi sa intalnim cativa oameni nepotriviti inainte de a intalni alesul,asa ca atunci cand il intalnim ar trebui sa multumim pentru acest dar.Doare sa iubesti pe cineva fara a ti se raspunde la iubire. Dar ce este mai dureros este sa iubesti pe cineva si sa n-ai curajul sa-i spui acelei persoane ceea ce simti.Viitorul cel mai stralucitor are la baza intotdeauna uitarea trecutului…nu poti merge in viata pana nu scapi de greselile si suferintele din trecut .
Daruind toata iubirea noastra unei persoane nu inseamna neaparat ca ne va raspunde cu aceeasi iubire,trebuie sa asteptam ca iubirea sa creasca in inima lor.Dar,daca nu va fi asa,sa ne multumim cu iubirea din inima noastra.Sunt lucruri pe care am vrea sa le auzim ,dar nu le vom auzi niciodata de la cine am dori.Sa nu fim surzi la persoana care le rosteste cu inima.
Cand ne nastem plangem,iar cei din jur zambesc.Sa traim viata in asa fel ca atunci cand murim sa zambim,iar cei din jur sa planga.
Cand o usa spre fericire se inchide,alta se deschide.Insa daca ne uitam prea mult la usa inchisa nu vom vedea usa care tocmai s-a deschis pentru noi.
Puneti-va intotdeauna in pielea celuilat.Daca simtiti ca asta va provoaca suferinta,atunci sigur ca si celalalt sufera.In viata se poate intampla sa intalnim pe cineva care sa insemne mult pentru noi…numai ca in final s-ar putea sa descoperim ca nu a fost ceea ce ar fi trebuit sa fie.Trebuie sa trecem mai departe.
Dureaza doar un minut sa ne imbratisam cu cineva…o ora sa ne placa de cineva…o zi sa iubim pe cineva…dar dureaza o viata sa uitam pe cineva.

Iubirea incepe cu un zambet,continua cu un sarut si se sfarseste cu o lacrima.