Arhive blog

Jocurile olimpice

În timpul jocurilor olimpice antice încetau orice conflicte politice şi militare dintre cetăţile greceşti, instituindu-se aşa-zisa „pace olimpică”.Sper sa fie la fel si in anul 2008 in timpul Olimpiadei de la Beijing.Mult succes sportivilor romani!

Jocurile olimpice antice, denumite originar Jocuri olimpice (Olympiakoi Agones) au constat dintr-o serie de competiţii atletice care aveau loc pe o arenă între diferite oraşe ale Greciei Antice. Acestea au început în anul 776 î.Hr. în Olympia, Grecia, şi s-au serbat până în anul 393 când au fost desfiinţate de împăratul roman Teodosiu I. Unele surse consideră anul 884 î.Hr. ca dată probabilă a primelor Jocuri Olimpice, totuşi, pentru istorici începând cu anul 776 î.Hr. există o cronologie exactă a jocurilor .

La deschiderea jocurilor de la Atena, Regele Georgios I al Greciei si o multime de 60.000 de spectatori au primit cu bratele deschise atleti din 13 natiuni, care urmau sa participe la aceasta competitie internationala.
Primele Jocuri Olimpice despre care exista insemnari au avut loc la Olympia, in statul grec Elis in 776 i.C., insa este unanim acceptat faptul ca la momentul respectiv Jocurile Olimpice aveau deja o vechime de cel putin 500 de ani. Vechile Jocuri olimpice, tinute la fiecare patru ani, aveau loc in timpul unei sarbatori religioase menita sa-l onoreze pe zeul grec suprem, Zeus. In secolul VIII i.C., concurentii proveneau din douasprezece sau mai multe orase grecesti. Pana in secolul cinci i.C. veneau concurenti din aproape 100 de orase din tot imperiul grec. Initial, competitia olimpica se limita la curse de alergare, insa, mai tarziu, au fost adaugate un numar de alte probe, printre care lupte greco-romane, box, curse cu cai si trasuri si competitii militare. Pentatlonul, introdus in 708 i.C., era compus din cinci probe: alergare, saritura in lungime, aruncarea discului si a ciocanului si lupte greco-romane.
Odata cu inflorirea Romei, a inceput declinul Jocurilor Olimpice, iar in 393 e.n. imparatul roman crestin Theodosius I, a abolit Jocurile Olimpice, ca parte a eforturilor sale de a suprima paganii din Imperiul Roman.
Odata cu perioada Renasterii, in Europa a inceput o indelungata fascinatie pentru cultura Greciei antice, iar in secolele XVIII si XIX, anumite tari au organizat festivaluri folclorice si sportive neoficiale, purtand numele de �Jocuri Olimpice�. Totusi, abia in 1892 un tanar baron francez Pierre de Coubertin, a propus in mod serios reluarea Jocurilor Olimpice, ca si competitie internationala majora, care sa aiba loc la fiecare patru ani. La o conferinta privind sportul international, tinuta la Paris in iunie 1894, Coubertin a ridicat din nou aceasta problema, iar cei 79 de delegati din noua tari au aprobat in unanimitate propunerea sa. A luat nastere Comitetul International Olimpic (CIO) si s-a stabilit ca primele Jocuri sa aiba loc la Atena, capitala Greciei. La Atena, 280 de participanti din 13 tari, s-au intrecut in 13 probe, printre care: atletism, natatie, gimnastica, ciclism, lupte greco-romane, ridicare de greutati, scrima, tir si tenis. Toti competitorii erau barbati, iar cativa participanti erau turisti care erau prezenti in perioada Jocurilor si li s-a permis sa se inscrie. Probele de atletism s-au desfasurat la Stadionul Panathenaic, construit in anul 330 i.C. si restaurat pentru Olimpiada din 1896. Americanii au castigat noua probe din cele 12 probe de atletism. La Olimpiada din 1896, a fost prezenta de asemenea si prima competitie de maraton, care urma ruta de 25 de mile, de la Maraton la Atena, pe care a alergat un soldat grec ce trebuia sa aduca vestea victoriei impotriva persanilor, in anul 490 i.C. In 1924, proba de maraton a fost standardizata la lungimea de 26 de mile si 385 de yarzi. In mod corespunzator, la Jocurile Olimpice de la Atena, primul maraton a fost castigat de catre un grec, Spyridon Louis.
Pierre de Coubertin a devenit presedintele CIO si a supravegheat Jocurile Olimpice in perioada dificila de inceput, in care nu avea parte de sustinere populara, fiind puse in umbra targurilor internationale. In 1924, au avut loc la paris primele Jocuri Olimpice care s-au bucurat cu adevarat de succes, la care au participat peste 3000 de atleti, dintre care peste 100 erau femei, din 44 de tari. In acel an au avut loc si primele Jocuri Olimpice de Iarna. La Jocurile Olimpice de vara din 2000, tinute la Sidney, au concurat peste 10000 de atleti din 200 de tari, inclusiv aproape 4000 de femei.

Povestea asasinarii familiei imperiale ruse

32586_romanov65gif

In 17 iulie 1918,din ordinul dat de Partidul Bolşevic, împăratul Nicolae al II-lea şi famila sa au fost asasinaţi la casa Ipatiev din Ekaterinburg, Rusia.

Povestea asasinării ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei a cutremurat, la vremea respectivă, întreaga Europă şi mai ales casele regale cu care se înrudea familia imperială rusă. Tragicul eveniment s-a petrecut pe 17 iulie, 1918, în oraşul Ekaterinburg, unde ţarul Nicolae al II-lea şi familia sa au fost sechestraţi şi apoi ucişi la ordinul lui Lenin. Cumplitul masacru din pădurile Ekaterinburgului revine în actualitate şi pune punct final tuturor poveştilor legate de dispariţia dinastiei Romanovilor.

După cum se ştie, în dimineaţa zilei de 17 iulie, 1918, familia ţarului Nicolae al II-lea a fost mitraliată cu sălbăticie în subsolul casei din Ekaterinburg, cadavrele fiind apoi transportate într-o pădure, unde, într-o primă fază, au fost îngropate. Ucigaşii au revenit câteva zile mai târziu, au dezgropat cadavrele, le-au ars în acid sulfuric, pentru a nu mai fi recunoscute şi, din motive neelucidate, le-au reîngropat în diverse locuri.

Misterele din pădurea Ekaterinburgului

Timp de 90 de ani, după execuţia ţarului Nicolae al II-lea şi a familiei sale, nu s-a găsit nicio urmă a acelui îngrozitor măcel. De fapt, nu s-a întreprins nicio căutare, puterea sovietică nefiind dispusă să facă lumină în acest sângeros episod. Dar, după căderea comunsimului, pădurea în care se presupunea că au fost îngropate cadavrele familiei imperiale a fost răscolită în lung şi-n lat şi au fost scoase la iveală osemintele găsite în trei gropi aflate la mare distanţă unele de altele. Rămăşiţele pământeşti au stabilit, fără drept de dubiu, că osemintele aparţin familiei Romanovilor. Dar lipseau osemintele prinţului Alexei, în vârstă de 13 ani, la acea vreme, şi ale Marii Ducese Maria Nikolaevna, sora sa. Lipseau, totodată, şi osemintele prinţesei Anastasia, despre care s-a spus că ar fi scăpat din acel sinistru măcel. ~n legătură cu prinţesa Anastasia, fiica cea mică a ţarului, au fost vehiculate, de-a lungul timpului, numeroase legende care au făcut obiectul unor filme artistice, inclusiv documentare.

Enigma a fost descifrată

Abandonăm, deocamdată, acest subiect, extrem de stufos, dar deopotrivă captivant, pentru a consemna că trista odisee a familiei imperiale ruse a ajuns la final. Cu alte cuvinte, după cum informează site-ul edmontonsun.com, enigma din jurul dispariţiei Romanovilor, ultima dinastie imperială a Rusiei, a fost, în sfârşit, descifrată. Testele ADN efectuate asupra rămăşiţelor pământeşti descoperite recent într-o pădure din apropiere de Ekaterinburg au confirmat că acestea le-au aparţinut prinţilor Alexei şi ducesei Maria, copiii lui ţarului Nicolae al II-lea, ultimul ţar al Rusiei. Dar, în pofida acestei descoperiri, descendenţii familiei Romanov, mulţi dintre ei stabiliţi în SUA, sunt de părere că aceste teste nu sunt adevărate, ele fiind doar o abilă acţiune de reabilitare a imaginii Rusiei, la originea acestui demers ştiinţific şi mediatic totodată aflându-se actualul guvern. „Tragedia familiei ţarului se va termina doar atunci când aceştia vor fi declaraţi victime ale represiunii politice”, a declarat Gherman Lukyanov, avocatul descendenţilor familiei imperiale.

Pretinsa prinţesă Anastasia

Descoperite în 1991 şi reunite în moarte, rămăşiţele pământeşti au fost înhumate şapte ani mai târziu în catedrala Sfinţii Petru şi Pavel, din Sankt Petersburg. Mai puţin osemintele recent descoperite ale prinţului Alexei, moştenitorul tronului, şi ale Marii Ducese Maria Nikolaevna. Lipsesc de asemenea şi rămăşiţele prinţesei Anastasia, cea despre care circula zvonul că supravieţuise cumplitului eveniment din 19 iulie, 1918. Iubitorii de istorie îşi aduc aminte, desigur, că zvonul cu pricina a fost întreţinut multă vreme de o anume Anna Anderson, care pretindea că ea este prinţesa Anastasia şi cerea să fie recunoscută ca atare şi, fireşte, să fie repusă în drepturi. Până la urmă, testele efectuate după moartea ei au dovedit că, de fapt, pretinsa „prinţesă” era fiica unor ţărani polonezi. Numai că, deşi adevărul a fost dat la iveală fără drept de tăgadă, povestea pretinsei prinţese Anastasia a făcut obiectul unui înduioşător film savurat de toţi cei care au sperat că familia ţarului Nicolae al II-lea nu a fost ucisă în totalitate. (V.N.)

Testele ADN au confirmat că rămăşiţele umane descoperite în 2007 în regiunea Ekaterinburg (Urali) aparţin ţareviciului Alexei şi prinţesei Maria, sora acestuia, asasinaţi împreună cu toată familia imperială rusă în urmă cu 90 de ani, a confirmat, miercuri, Parchetul Rus.

Se spune ca asasinarea familiei imperiale ruse a fost prevazuta de Rasputin,calugarul nebun sau calugarul diavolului.

Rasputin a prevestit asasinarea familiei imperiale.

În decembrie 1916, Rasputin i-a trimis ţarului o scrisoare în care îi prevestea că va fi ucis. Despre criminali, a scris: „Dacă moartea mea va fi pusă la cale de un neam al tău, atunci nimeni din familia ta, nici unul dintre copiii tăi, nici una dintre rudele tale nu va rămîne în viaţă mai mult de doi ani. Cu toţii vor fi ucişi de poporul rus. Şi eu voi fi ucis. Nu mă mai număr printre cei vii. Te rog, te implor, fii puternic! Gîndeşte-te la familia ta binecuvîntată!“. 23 de zile mai tîrziu, Rasputin a fost ucis de rudele ţarului Nicolae al II-lea.

Evolutia si istoria omenirii

understanding-of-evolution

Understanding of evolution
Evolutia si istoria omenirii.
(sursa imagine)

Teoria darvinista.
Istoria lumii este , de fapt, istoria omului, de la prima aparitie a Homo Sapiens si pana in prezent.Istoria umanitatii este marcata atat de aparitia treptata a descoperirilor si inventiilor, cat si de schimbari bruste-schimbari de paradigma si revolutii-care cuprind epocile evolutiei materiale si spirituale ale umanitatii.
Istoria umanitatii, dupa perioada preistorica, inca din antichitate a cunoscut inventii independent de zonele geografice, in ceea ce priveste scrierea, aceasta a creat infrastructura pentru transmiterea cu exactitate a cunostintelor si, prin urmare, raspandirea si imbogatirea cu cunoastere.Scrisul, la randul sau a devenit necesar pentru izbucnirea Revolutiei Agricole care a dus la dezvoltarea civilizatiei, adica la comunitati stabilite in diverse locuri , ceea ce a dus la aparitia diversitatii de activitati.
Astfel au aparut si mijloacele de transport care s-au dezvoltat din ce in ce mai mult, aparand rivalitati si conflicte intre comunitati, ceea ce a dus la aparitia statelor din ce in ce mai mari si chiar a imperiilor.
In Europa, caderea Imperiului Roman de Apus(anul 476) inseamna sfarsitul antichitatii si inceputul Evului Mediu.
O mie de ani mai tarziu, la jumatatea sec.XV, inventia revolutionara a lui Gutenberg, masina de tiparit, a avut o contributie la sfarsitul Evului Mediu si aparitia perioadei moderne din istorie, Renasterea europeana si Revolutia stiintifica.
In sec.XVIII, acumularea de cunostinte si tehnologii, in special in Europa, a atins un punct culminant ceea ce a dus la „explozia” Revolutiei industriale.
De atunci, acumularea de cunostinte tot mai multe, tehnologii, comert si-concomitent cu acestea-puterea distructiva a razboiului, au avut o crestere geometrica, ceea ce a dus la oportunitati si pericole cu care se confrunta acum omenirea care traieste laolalta pe acest pamant.

Fiecare epoca a omenirii are partile ei frumoase, dar predomina ura, lupta pentru putere,tradarea,razboaiele,exploatarea omului, mai ales datorita ignorantei sale, desfraul, lipsirea de libertate.Omul a evoluat mult, descoperirile au dus la aflarea multor taine, unii cercetatori spun ca deja suntem intr-o noua etapa a evolutiei speciei, etapa Indigo.(despre copiii Indigo).Se spera ca acesti oameni noi vor reusi sa salveze omenirea si planeta.Speranta.

Evolutia si istoria omenirii.


My Castle

Castelul din Hunedoara a fost construit pe o fortificaţie, amintită în documentele secolului XIV, posesiune a familiei de Anjou. Castrul regal avea o formă elipsoidală şi un turn de refugiu. Fortificaţia intră în proprietatea familiei Corvin în 18 octombrie 1409, în vremea cneazului Voicu, printr-o donaţie făcută de Sigismund de Luxemburg pentru merite militare deosebite. Hunedorenii deveneau astfel, alături de familia Cândea, primele familii româneşti care aveau proprietăţi cu drept nobiliar.
Iancu de Hunedoara, fiul lui Voicu, extinde construcţia cetăţii, rezultând o incintă prevăzută cu şapte turnuri de apărare. Din vremea lui Iancu datează capela, palatul propriu-zis (Sala Dietei şi Sala Cavalerilor) şi turnul scării spirală. În timpul lui Matei Corvin, unul dintre cei mai străluciţi regi ai Ungariei medievale, se finalizează construcţia capelei şi este construită logia din aripa de nord (Loggia Matei). Corvineştii stăpânesc castelul şi domeniul Hunedoara până în 1508, după care se succed 22 de proprietari, până în secolul XVIII, când intră în proprietatea Imperiului Habsburgic. Pentru mai bine de o sută de ani, până în 1854, castelul este sediul administraţiei minelor şi depozit al produselor de fier. Castelul Corvineştilor a suferit cinci incendii, cel mai devastator în 1854, când a fost distrusă întreaga structură de lemn. Primele lucrări de restaurare se fac în 1868-1874, iar acoperişul de şindrilă este înlocuit cu cel de ţiglă. Din 1974 este muzeu, după o serie de lucrări de restaurare. În 1997, lucrările de restaurare au fost reluate, însă înaintează în ritm de melc.

Povestea corbului
Blazonul Corvineştilor înfăţişează un corb care ţine în cioc un inel de aur. Legenda spune că Iancu de Hunedoara era, de fapt, fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu Elisabeta, o frumoasă femeie din Haţeg. Regele i-l dă de soţ pe Voicu, şi un inel de aur, ca dar pentru viitorul prunc, pentru a fi recunoscut mai târziu la curtea regală de tatăl său adevărat. Legenda spune că, într-o zi, când familia oprise pentru a lua masa, inelul este uitat pe un ştergar şi furat de un corb. Iancu de Hunedoara, copil, pune mâna pe arc, săgetează corbul şi îşi recuperează inelul. Peste ani, când Iancu ajunge la curtea regală, povesteşte această întâmplare, iar regele stabileşte blazonul Hunedorenilor: corbul cu inel de aur în cioc.
• Numele Corvin provine din latinescul „Corvus” = corb. În Evul Mediu, corbul simboliza înţelepciunea şi longevitatea.

Istoria fântânii
Fântâna din interiorul castelului a fost săpată, spune legenda, de trei turci ajunşi prizonieri. Zice-se că Iancu de Hunedoara le-ar fi promis libertatea în schimbul apei. După 15 ani de muncă, prizonierii dau de apă, la 28 de metri adâncime, dar nu sunt eliberaţi. Iancu de Hunedoara murise între timp, dar soţia sa, Elisabeta, le oferă moartea în loc de libertate. Obţin totuşi permisiunea să lase o inscripţie în zid. Ei scriu, în arabă: „Cel ce-a scris-o e Hasan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică”, dar legenda spune că scrierea trebuie citită astfel: „Apă ai, inimă, nu”.

„Regii blestemaţi”, filmat la Castelul Corvineştilor
Anul trecut, trei producţii cinematografice au fost filmate în castel, una dintre ele, cea mai importantă, o ecranizare a cărţii „Regii blestemaţi”. La Hunedoara au fost filmate „François Villon”, „Vlad ţepeş”, „Mihai Viteazul”, „Alexandru Lăpuşneanu”, şi urmează a fi realizate „Biografia lui Martin Luther”, „Henric al VIII-lea”, „Săgeata neagră”.(sursa:Adevarul”).